Ministerul Sănătății a anunțat, vineri, că a efectuat plăți în valoare totală de 29.138.876,28 lei, în perioada 13-17 iulie 2026, pentru proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Fondurile au fost direcționate către investiții destinate modernizării sistemului public de sănătate, inclusiv pentru digitalizarea spitalelor și a instituțiilor sanitare, reducerea infecțiilor asociate actului medical și dezvoltarea cabinetelor de medicină de familie și a centrelor comunitare integrate.
Potrivit ministerului, au fost finanțate proiecte derulate de spitale, direcții de sănătate publică, servicii de ambulanță, autorități locale și cabinete de medicină de familie din întreaga țară.
„Fiecare plată înseamnă un proiect care merge înainte și investiții care ajung mai repede acolo unde este nevoie de ele: în spitale, în cabinetele medicilor de familie și în serviciile medicale de care beneficiază pacienții”, a transmis Ministerul Sănătății.