Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Specialiști în construcții, infrastructură subterană, alimentație și supraviețuire au explicat pentru BBC Science Focus ce presupune pregătirea pentru o situație extremă.

În ianuarie 2026, Ceasul Apocalipsei a fost mutat la 85 de secunde înainte de miezul nopții, cea mai apropiată poziție de „miezul nopții” de la crearea sa.

Ceasul nu măsoară timpul și nici nu prezice când va veni sfârșitul lumii. Este un simbol creat în 1947 de oamenii de știință din cadrul Bulletin of the Atomic Scientists pentru a arăta cât de aproape consideră experții că se află omenirea de o catastrofă provocată de propriile acțiuni. Miezul nopții reprezintă, simbolic, catastrofa globală.

Riscurile luate în calcul nu se mai limitează de mult la un război nuclear. Schimbările climatice, dezvoltarea inteligenței artificiale, amenințările biologice și conflictele internaționale au intrat, la rândul lor, în această evaluare.

Războiul din Ucraina determină Polonia să investească în infrastructură medicală de protecție: patru orașe vor avea spitale subterane multifuncționale

Înțepăturile de insecte: cum le recunoști, ce trebuie să faci și când trebuie să mergi de urgență la medic

Miliardarii și unele state investesc în adăposturi subterane

În paralel, pregătirea pentru situații extreme a început să iasă din zona scenariilor de film. Oameni foarte bogați investesc în adăposturi private, iar unele state întrețin infrastructuri subterane capabile să protejeze milioane de persoane.

Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, construiește în Hawaii un complex care include un amplu adăpost subteran, de circa 465 m², și propriile surse de hrană și energie. Și Bill Gates ar avea adăposturi subterane la proprietățile sale din California și Washington, potrivit informațiilor apărute în presă.

Însă unele dintre cele mai ample pregătiri nu se găsesc în proprietățile miliardarilor, ci chiar sub orașele europene.

Elveția are loc în adăposturi pentru întreaga populație

La sfârșitul anului 2024, Elveția a anunțat că intenționează să modernizeze vasta sa rețea de adăposturi, construită în mare parte în perioada Războiului Rece.

Țara are aproximativ 360.000 de adăposturi subterane, suficiente pentru mai mult de nouă milioane de oameni. Sistemul nu este o simplă relicvă istorică. O lege adoptată în 1963 stabilește dreptul fiecărui locuitor la un loc într-un adăpost de protecție.

Finlanda a mers într-o direcție asemănătoare. Helsinki este considerat unul dintre cele mai avansate exemple de folosire a spațiului subteran pentru protecția civilă. Unele dintre spațiile amenajate sub oraș sunt folosite în viața de zi cu zi pentru activități obișnuite, inclusiv sport și alimentație, dar pot fi transformate în adăposturi atunci când situația o cere.

Tot mai multe buncăre private în Marea Britanie

Și Marea Britanie păstrează buncăre construite în perioada Războiului Rece, însă multe dintre ele nu mai corespund nevoilor actuale. În lipsa unei noi rețele publice, a crescut interesul pentru adăposturile private.

Paul Weldon, care conduce o companie britanică specializată în camere de siguranță și buncăre, a precizat pentru sursa citată că schimbarea a devenit vizibilă odată cu izbucnirea războiului din Ucraina.

În trecut, cea mai mare parte a comenzilor sale era pentru camere securizate, uși și ferestre rezistente, destinate în special protecției. Acum, spune el, aproximativ jumătate dintre solicitări sunt pentru adăposturi subterane.

În Marea Britanie, clienții nu mai sunt numai persoane foarte bogate. Unii au deja un subsol și vor să îl transforme într-un spațiu sigur. Costurile pot porni, în asemenea situații, de la aproximativ 100.000 de lire sterline, în timp ce un buncăr subteran construit de la zero poate costa cel puțin o jumătate de milion de lire.

Buncărul nu este construit pentru ca bomba să cadă peste el

Imaginea unui buncăr capabil să reziste unei lovituri nucleare directe este, în mare parte, nerealistă pentru adăposturile private obișnuite. Scopul amplasării sub pământ este altul, spun specialiștii în construcția și proiectarea adăposturilor.

Dacă o explozie are loc la câțiva kilometri distanță, o mare parte din energia acesteia se propagă la suprafață. Un adăpost aflat sub pământ și protejat de straturi groase de material poate reduce expunerea ocupanților la unda de șoc și la radiații.

Pentru o familie de cinci persoane, aceștia recomandă un spațiu de aproximativ opt metri lungime și patru metri lățime. Dimensiunea ar permite membrilor familiei să locuiască acolo o perioadă fără să fie obligați să împartă permanent același spațiu restrâns.

Materialul principal este betonul, iar cu cât stratul este mai gros și mai dens, cu atât protecția împotriva exploziei și radiațiilor este mai mare. Plumbul poate fi folosit pentru ecranarea radiațiilor, dar este mult mai scump.

În cazul unor adăposturi construite la standarde militare NATO, experții vorbesc despre pereți din beton cu grosimi de aproximativ doi-trei metri și un strat de câțiva metri de beton deasupra.

Betonul poate deveni scut împotriva radiațiilor

Grosimea nu este însă singurul lucru important. Contează și tipul betonului.

Profesorul Patrick Tang, de la Universitatea din Newcastle, Australia, recomandă pentru situațiile extreme folosirea unui beton greu, cu o densitate mai mare de 3.200 de kilograme pe metru cub.

Motivul ține de modul în care traversează materia radiațiile. În urma unei explozii nucleare pot apărea, printre altele, radiații gamma și neutroni. Materialele foarte dense pot absorbi sau reduce o parte din energia acestora înainte ca radiațiile să ajungă la oamenii aflați de cealaltă parte a peretelui.

Practic, betonul nu face radiațiile să dispară, dar un strat suficient de gros și de dens poate reduce considerabil cantitatea care ajunge în interior.

La fel de importante sunt intrările. Ușile unui astfel de adăpost trebuie să reziste atât presiunii provocate de o explozie, cât și pătrunderii apei. Constructorii de buncăre folosesc inclusiv uși din oțel de aproximativ 20 de milimetri grosime, integrate în structura de beton, iar în unele construcții sunt instalate câte două asemenea bariere succesive.

Aerul, energia și legătura cu exteriorul

Un spațiu subteran foarte rezistent nu este suficient dacă oamenii din interior nu pot respira, nu au apă sau rămân fără energie.

Alimentarea cu electricitate poate veni inițial din rețeaua publică, dar un buncăr trebuie să aibă și o variantă de rezervă. Generatoarele sunt una dintre soluții, iar unele construcții folosesc și panouri solare amplasate la suprafață.

Comunicarea cu exteriorul este, de asemenea, posibilă. Antenele pot fi instalate deasupra solului și conectate prin cablu la echipamentele din interior. Weldon spune că în adăposturile construite în ultimii ani sunt instalate tot mai des și sisteme de internet prin satelit.

Aerul reprezintă însă una dintre cele mai importante probleme. Un buncăr nu poate fi pur și simplu o cutie de beton închisă ermetic. Are nevoie de ventilație și de sisteme capabile să filtreze aerul adus din exterior, mai ales într-o situație în care atmosfera ar putea conține fum, particule radioactive sau alte substanțe periculoase.

Rezervele de hrană pot face diferența

Hrana este o altă componentă esențială, iar unele state le indică deja cetățenilor cât ar trebui să păstreze acasă pentru o situație de urgență.

Germania, de exemplu, recomandă rezerve pentru zece zile și calculează necesarul pornind de la aproximativ 2.200 de calorii pe zi pentru o persoană. Recomandările includ cereale, pâine și cartofi, legume, fructe, precum și carne, pește și ouă.

Elveția merge mult mai departe la nivel național. Profesorul Timothy Lang, specialist în politici alimentare, a dezvăluit că țara păstrează rezerve strategice de produse esențiale pentru situațiile în care aprovizionarea normală ar fi întreruptă.

Pentru păstrarea pe termen lung, variantele folosite sunt conservele și alimentele liofilizate. Procedeul presupune eliminarea aproape completă a apei din alimente prin înghețare și uscare în vid. Astfel, acestea se păstrează mult timp și pot fi consumate după ce li se adaugă apă.

Magazinele britanice specializate în produse pentru situații de urgență vând inclusiv conserve cu termen de valabilitate 25 de ani și alimente liofilizate asemănătoare celor folosite în misiunile spațiale.

Specialiștii recomandă însă ca rezervele de alimente să fie pregătite din timp, nu cumpărate în grabă atunci când apare o criză.

Fără apă, toate celelalte pregătiri devin inutile

Mai urgentă decât hrana este însă problema asigurării apei. Pentru adăposturile private, una dintre soluțiile simple este păstrarea apei potabile în recipiente de mari dimensiuni. Instalațiile pot avea rezervoare separate pentru apa curată și cea uzată, iar pompele mecanice pot funcționa chiar și atunci când energia electrică nu mai este disponibilă.

Pentru adăposturile mari, amplasarea poate face diferența. Accesul la o rezervă subterană de apă (acvifer) permite alimentarea prin puțuri.

Organizația Mondială a Sănătății estimează că o persoană are nevoie zilnic de aproximativ 2,5-3 litri de apă numai pentru băut. La aceasta se adaugă între doi și șase litri pentru igienă și între trei și șase litri pentru prepararea hranei.

Asta înseamnă că, într-o situație de urgență, necesarul total poate ajunge la mai mulți litri pentru fiecare persoană, în fiecare zi. Pentru o familie și o perioadă de câteva săptămâni, cantitatea devine rapid foarte mare.

Pregătirea pentru dezastru nu începe neapărat cu un buncăr

Specialiștii atrag atenția asupra diferenței dintre imaginea celui care așteaptă sfârșitul lumii și pregătirea practică pentru situații de urgență care se pot produce în realitate.

Cel mai probabil risc nu este considerat o iarnă nucleară globală. Multe dintre adăposturi sunt gândite pentru perioade mai scurte și pentru situații precum inundații grave, tulburări sociale sau un atac cu o „bombă murdară” – un dispozitiv care folosește explozibili convenționali pentru a împrăștia material radioactiv.

De asemenea, nici o trusă de urgență nu trebuie să semene cu arsenalul unui film.

Crucea Roșie, guvernele și organizațiile pentru situații de urgență recomandă lucruri mult mai banale: apă îmbuteliată, alimente care nu se alterează repede, haine călduroase și impermeabile. Pe listă se mai află trusa de prim ajutor, medicamente, lanterna și radioul care pot funcționa fără rețeaua electrică, precum și produsele de igienă și informațiile importante de contact.

Pentru familiile cu copii trebuie luate în calcul și lucrurile de care aceștia ar avea nevoie dacă ar fi obligați să plece de acasă pentru o noapte sau mai multe.

Aceasta este și ideea pe care specialiștii încearcă să o desprindă de imaginea spectaculoasă a buncărului pentru Apocalipsă: pregătirea pentru o catastrofă nu înseamnă neapărat să trăiești așteptând sfârșitul lumii.

Este vorba, mai degrabă, despre capacitatea de a trece peste o perioadă în care lucrurile obișnuite în viața de zi cu zi – apa de la robinet, electricitatea, magazinele aprovizionate, comunicațiile și un loc sigur în care să dormi – nu mai sunt garantate.