Prima pagină » Știrile zilei » Un turist a murit în Munții Făgăraș după ce a căzut 200 de metri

Un turist a murit în Munții Făgăraș după ce a căzut 200 de metri

Salvamont Argeș a intervenit în zona Vf. Viștea Mare din Munții Făgăraș, pentru misiunea de recuperare a unui turist care a căzut 200 de metri. În urma căderii, personalul medical a declarat decesul turistului.
Un turist a murit în Munții Făgăraș după ce a căzut 200 de metri
Sursa foto: Salvamont Argeș
Ioana Târziu
16 aug. 2026, 12:23, Social

Potrivit Salvamont Argeș, autoritățile au intervenit în zona Vf. Viștea Mare din Munții Făgăraș, pentru recuperarea unui turist care a căzut aproximativ 200 de metri. În urma căderii, victima a decedat.

A fost mobilizat întreg personalul disponibil, inclusiv salvatorii aflați la domiciliu, în zona Stâna lui Burnei, pentru a asigura intervenția terestră, în cazul în care elicopterul SMURD din POA Târgu Mureș nu ar fi putut efectua intervenția.

La fața locului a fost troliat personal medical care a constatat decesul.
Intervenția s-a desfășurat în condiții dificile, într-o zonă de mare altitudine și teren accidentat, persoana decedată a fost extrasă de elicopterul SMURD și transportată la Victoria unde va fi preluată de IML.

Sâmbătă noaptea, o femeie în vârstă de 29 de ani, care a coborât din Moldoveanu, a fost căutată după ce nu a mai ajuns acasă.

Duminică dimineața, în jurul orei 10.50, persoana a anunțat că este bine. Aceasta a intrat pe un drum forestier lateral. A mers până a rămas fără carburant, a dormit în mașină iar dimineață a mers pe jos până la drumul de Valea Rea. A întâlnit un grup de turiști și au venit până la zona cu semnal să anunțe că totul este ok.

Tot sâmbătă seara, ca urmare a unui apel venit de la un turist aflat în zona de creastă a Munților Făgăraș, echipa Salvamont Argeș de la Refugiul Capra a verificat zona Iezerul Caprei-Turnul Paltinului, căutând un parapantist care ar fi căzut în zona respectivă.

Însă, această informație nu a fost confirmată, potrivit salvamontiștilor.

Recomandarea video