Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Voluntari au fost sesizați, joi, printr-un apel la 112, cu privire la prezența unui bărbat băut care se deplasa într-un complex rezidențial având un pistol la brâu.
Oamenii legii s-au deplasat imediat la fața locului și au identificat persoana indicată în sesizare.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul, în vârstă de 44 de ani, se afla în stare de ebrietate.
Totodată, din verificările efectuate nu au rezultat aspecte privind folosirea armei pentru amenințarea sau intimidarea vreunei persoane.
Arma a fost ridicată de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ilfov, pentru efectuarea verificărilor specifice.
Bărbatul a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor.
Polițiștii i-au aplicat o amendă în valoare de 5.001 lei.
Cercetările și verificările privind arma ridicată sunt continuate de structurile competente din cadrul Poliției Ilfov.