Prima pagină » Știrile zilei » CNAB a atribuit contractul de supervizare pentru noul terminal de la Otopeni. A fost desemnată oferta prezentată de Tecnic Consulting Engineering Romania

CNAB a atribuit contractul de supervizare pentru noul terminal de la Otopeni. A fost desemnată oferta prezentată de Tecnic Consulting Engineering Romania

Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a atribuit contractul pentru supervizarea necesară dezvoltării infrastructurii Aeroportului Internațional „Henri Coandă” București. Membrii comisiei de evaluare au desemnat drept câștigătoare oferta prezentată de asocierea Tecnic Consulting Engineering Romania – Hill International (Bucharest) – Hill International N.V.
CNAB a atribuit contractul de supervizare pentru noul terminal de la Otopeni. A fost desemnată oferta prezentată de Tecnic Consulting Engineering Romania
Sursa foto: Colaj MEDIAFAX
Ioana Târziu
22 sept. 2026, 19:38, Economic

Valoarea contractului este de 63,65 milioane de lei, fără TVA, potrivit raportului de atribuire consultat de Economedia.

Valoarea estimată inițial de CNAB pentru contract era de 88,86 milioane de lei fără TVA. Astfel, valoarea finală este cu aproximativ 25,2 milioane de lei, respectiv 28,4%, sub estimarea autorității contractante.

Ce perioadă acoperă contractul de consultanță

Procedura a fost lansată în noiembrie 2025. Contractul de consultanță acoperă perioada de proiectare, achiziție a lucrărilor, execuție și garanție pentru infrastructura necesară acomodării traficului prognozat pentru anul 2040.

Contractul este legat de Etapa I a Programului Strategic de Dezvoltare a Infrastructurii Aeroportuare la Aeroportul Internațional Henri Coandă București (AIHCB), prin care CNAB pregătește infrastructura pentru traficul estimat în 2040.

Licitația pentru serviciile de consultanță a avut o valoare estimată de 88,86 milioane de lei și a fost publicată în noiembrie 2025.

Contractul de supervizare vine în contextul proiectului pentru construirea noului terminal de pasageri al Aeroportului Henri Coandă.

Noul terminal, proiectat pentru un flux de până la 6.500 de pasageri pe oră

Noul terminal este proiectat pentru un trafic de aproximativ 30 de milioane de pasageri pe an în 2040 și va avea o suprafață de circa 176.000 de metri pătrați. La orele de vârf, infrastructura este dimensionată pentru un flux de până la 6.500 de pasageri pe oră.

Proiectul prevede cel puțin 48 de standuri noi pentru aeronave și 20 de punți de îmbarcare, precum și sisteme moderne pentru bagaje și controlul de securitate.

Terminalul va include zone pentru companiile aeriene tradiționale și pentru operatorii low-cost, spații comerciale și de alimentație publică, saloane de protocol, precum și sisteme moderne de informare a pasagerilor.

Planul CNAB include noi căi de rulare pentru aeronave și infrastructura necesară operării acestora, precum și o rețea de drumuri de acces în zonele landside și airside.

Sunt incluse drumuri și pasaje subterane

Între terminalul actual și viitorul terminal sunt prevăzute inclusiv drumuri și pasaje subterane.

Noul terminal ar urma să fie conectat atât la infrastructura rutieră, cât și la cea feroviară, cu stații pentru transportul public, zone pentru autocare și taxiuri.

Programul include, de asemenea, facilități precum un turn de control, remiză PSI, zone pentru activități de handling, clădiri administrative, stații de transformare, stații de epurare și parcări.

Noul terminal va fi realizat modular, astfel încât punerea în funcțiune să poată fi făcută etapizat, pe măsură ce traficul aerian crește.

Contractul pentru proiectare și asistență tehnică are o durată totală de 126 de luni (aproximativ 10 ani și jumătate).

Pe termen mai lung, programul strategic al CNAB prevede și dezvoltarea infrastructurii pentru traficul de mărfuri și poștă, inclusiv o platformă multimodală cargo și un parc tehnologic pentru activități conexe transportului aerian, potrivit sursei citate.

Recomandarea video