Polițiștii din Vâlcea au fost sesizați marți, 22 septembrie, în jurul orei 13.45, printr-un apel la 112. Un bărbat care se afla la pescuit în zona barajului Ionești a anunțat că a observat un bagaj la suprafața apei.
Mai multe echipaje de poliție au fost trimise la fața locului, împreună cu un echipaj de pompieri dotat cu o ambarcațiune și un echipaj medical.
În urma cercetărilor, polițiștii au identificat în interiorul bagajului trupul neînsuflețit al unei femei de 28 de ani, originară din județul Dolj. Femeia locuia fără forme legale în localitatea Tomșani, județul Vâlcea.
Trupul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Vâlcea, unde examinarea medico-legală a stabilit că moartea a fost violentă.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de omor.
Un bărbat în vârstă de 30 de ani se află în atenția polițiștilor. Anchetatorii desfășoară activități pentru depistarea acestuia și dispunerea măsurilor legale.
Tot miercuri, 23 septembrie, este pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în vederea administrării probatoriului.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.