Cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Risipei Alimentare, PENNY România prezintă rezultatele unei evaluări a impactului programului său de donații de alimente derulat în perioada 2024-2025 prin intermediul rețelei Băncilor pentru Alimente coordonate de Federația Băncilor pentru Alimente din România (FBAR). Amploarea acestui demers a fost analizată prin două studii independente: o analiză a emisiilor de gaze cu efect de seră (CO₂ echivalent) estimate ca fiind evitate prin donarea surplusului de alimente încă adecvat pentru consum uman, în locul gestionării acestuia ca deșeu; și o evaluare a randamentului social al investiției (Social Return on Investment – SROI), care estimează valoarea socială generată prin mecanismul de donare și redistribuire a surplusului alimentar. Împreună, cele două studii oferă o perspectivă asupra impactului de mediu și social asociat programului de donații de alimente al PENNY România.
În intervalul analizat, PENNY a donat în baza Legii nr. 217/2016 privind reducerea risipei alimentare 8.479 de tone de alimente, printr-o contribuție totală estimată la aproximativ 18,5 milioane de euro, care include valoarea alimentelor donate înregistrată la momentul ieșirii din gestiune, sponsorizările directe, contribuțiile generate prin mecanisme de facilități fiscale și resursele interne alocate programului.
Studiul impact de MEDIU (GHG)
Potrivit studiului, redistribuirea celor 8.479 de tone de alimente a evitat generarea a aproximativ 4.346 de tone de CO₂ echivalent, față de un scenariu în care aceste alimente ar fi fost gestionate ca deșeuri prin metode convenționale – depozitare la groapa de gunoi, incinerare sau digestie anaerobă. Cifra reprezintă 79,1% din emisiile de referință estimate pentru scenariul fără program.
Raportat la cantitate, fiecare tonă de alimente donată a evitat aproximativ 513 de kilograme de CO₂ echivalent. Calculul include și emisiile suplimentare generate de transport, depozitare temporară, manipularea alimentelor la nivelul ONG-urilor, ambalare și logistica asociată FBAR; după luarea acestora în calcul, rezultatul rămâne o reducere netă a emisiilor.
Studiul de impact SOCIAL (SROI)
Studiul estimează valoarea socială generată de investiția PENNY în perioada 2024-2025 la peste 473 milioane de euro, ceea ce corespunde unui raport de 11,17 euro valoare socială pentru fiecare euro investit. Sunt luate în calcul beneficii pentru destinatarii direcți (adulți, vârstnici și copii), pentru ONG-urile partenere, pentru voluntari, precum și pentru mediu și societate.
Ambele evaluări au fost realizate cu sprijinul unui consultant extern independent, folosind metodologii recunoscute la nivel internațional: pentru componenta de mediu, elemente aliniate standardelor GHG Protocol for Project Accounting și cadrului metodologic VERRA privind reducerea pierderilor și risipei alimentare; pentru componenta socială, metodologia Social Return on Investment (SROI), dezvoltată în conformitate cu principiile Social Value International.
Pe lângă rezultatele cuantificate, organizațiile partenere au raportat și efecte necuantificabile: reducerea incertitudinii privind accesul la hrană, acces la produse mai variate, posibilitatea de a redirecționa veniturile către medicamente, utilități sau alte nevoi ale gospodăriei. Citeşte comunicatul integral AICI