Organizatorii vor să le ofere copiilor o experiență de sărbători în care creativitatea să se îmbine cu bucuria de a primi o carte și câteva dulciuri. Pentru pregătirea evenimentului, asociația caută sprijin din partea celor care vor să se implice.
Acțiunea va avea în centru un atelier de origami, în cadrul căruia copiii vor realiza brăduți din hârtie. Organizatorii spun că activitatea nu este gândită doar ca un exercițiu creativ, ci și ca un prilej pentru cei mici de a-și pune pe hârtie o dorință, un gând bun sau o urare pentru anul care urmează.
Mesajele scrise de copii vor fi păstrate ca parte a activității, cu ideea de a le încuraja optimismul și încrederea în viitor.
La finalul atelierului, fiecare elev ar urma să plece acasă cu o „pungă cu bucurie”, pregătită de organizatori. Pachetul ar trebui să conțină o carte, care să îi apropie pe copii de lectură și de povești noi, precum și câteva dulciuri.
Pentru ca proiectul să poată fi pus în practică, Asociația Lumea Micilor Eroi caută cărți pentru copii și tineri, noi sau aflate într-o stare foarte bună, dulciuri și donații financiare pentru cumpărarea materialelor necesare atelierului și pregătirea cadourilor.
Sunt căutați și voluntari care să participe la activitatea din decembrie, să lucreze alături de copii la realizarea brăduților origami și să contribuie la organizarea evenimentului.