Un sondaj publicat marți de New Serbian Political Thought, un institut independent de sondare a opiniei publice, arată că Lista Studenților are un ușor avans față de Partidul Progresist, cu 44,5% față de 42,7% pentru partidul lui Vučić. Este pentru prima dată în mai bine de un deceniu când o listă a opoziției se află pe primul loc într-un sondaj național înaintea alegerilor, scrie Politico.
„Generația Z și studenții se mobilizează și luptă pentru un guvern care să investească în viitorul nostru, în loc să ne pună piedici înainte chiar de a ne începe cu adevărat viața de adult”, a declarat pentru Politico Kosta Golubović, un student la Drept în vârstă de 21 de ani de la Universitatea din Novi Sad.
Cea mai mare mișcare de protest din istoria modernă a Serbiei a început în noiembrie 2024, după ce o parte a acoperișului de beton de la intrarea în gara din Novi Sad s-a prăbușit, provocând moartea a 16 persoane.
Comemorările organizate în memoria victimelor s-au transformat în proteste de amploare, alimentate de refuzul guvernului de a-și asuma responsabilitatea pentru tragedie.
Protestele au dus la demisia premierului de atunci. Manifestațiile au atras sute de mii de oameni, cel mai mare protest având loc în martie 2025, când peste 325.000 de persoane s-au adunat la Belgrad. De atunci, studenții cer organizarea de alegeri anticipate.
Pe parcursul campaniei electorale, tabloidele favorabile guvernului și reprezentanții de rang înalt ai Partidului Progresist au atacat institutele independente de sondare a opiniei publice, catalogându-i pe reprezentanții acestora drept „falși cercetători”.
Pentru Lista Studenților, rezultatele sondajelor reflectă însă luni întregi de campanie desfășurată din ușă în ușă, în încercarea de a ajunge la alegătorii din toate regiunile țării. Mișcarea beneficiază și de un avantaj de care partidele tradiționale de opoziție ar putea duce lipsă: perseverența tinerilor.
Vučić, care a condus Serbia timp de 12 ani, fie ca președinte, fie ca prim-ministru, și care a renunțat la funcția de președinte pentru a candida la postul de premier, și-a desfășurat la rândul său campania în întreaga țară.
Partidul Progresist Sârb se află la guvernare de 14 ani, perioadă în care Serbia și-a menținut relațiile atât cu Uniunea Europeană, cât și cu Rusia.
Deși este țară candidată la aderarea la UE, Serbia a refuzat să impună sancțiuni Rusiei. Anul trecut, Vučić a participat la Moscova la parada de Ziua Victoriei, organizată de președintele Vladimir Putin.
Politico scrie că liderii europeni au acordat prioritate menținerii unor relații stabile cu Belgradul și au reacționat cu întârziere la protestele studențești.
Igor Novaković, de la Centrul pentru Afaceri Internaționale și Securitate, a explicat că opoziția tradițională din Serbia nu a reușit să reprezinte o provocare de durată pentru partidul de guvernământ, în contextul consolidării controlului lui Vučić asupra instituțiilor-cheie și presei.
Spre deosebire de partidele tradiționale, mișcarea studențească nu este construită în jurul unui singur lider și se concentrează pe teme precum respectarea statului de drept.
După ce reprezentanții guvernului au pus la îndoială capacitatea studenților de a conduce țara, protestatarii au alcătuit o listă de candidați care include medici, ingineri și profesori universitari, persoane care și-au construit carierele în afara politicii.
Mișcarea are și o prezență importantă pe rețelele sociale. Studenții beneficiază de sprijinul a sute de influenceri cu milioane de urmăritori.
Dacă Lista Studenților va câștiga alegerile, aceasta se va confrunta cu „un sistem și o birocrație adânc înrădăcinate, ceea ce ar putea fi extrem de dificil. Tranziția nu va fi ușoară”, a avertizat expertul Igor Novaković.
Pe de altă parte, nici o victorie a lui Vučić și a partidului său nu ar elimina problemele cu care se confruntă actuala conducere.
„SNS și guvernul sunt puternic slăbite”, a adăugat el. „Chiar dacă nu vor pierde alegerile, se vor confrunta cu o perioadă în care legitimitatea și autoritatea lor vor fi diminuate”.