Pe agenda vizitei premierului se află și discuții cu reprezentanți ai companiilor românești care derulează investiții în Republica Moldova, precum și o vizită la o stație electrică.
Potrivit programului oficial al premierului, vizita va începe marți la ora 10:00, cu o întâlnire de lucru cu personalul Consulatului General al României la Chișinău. Ulterior, la ora 10:45, Luca Niculescu va avea o întrevedere cu IPS Antonie, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor.
La ora 11:50, premierul se va întâlni cu personalul Ambasadei României în Republica Moldova, iar la 12:30 este programată o întrevedere cu reprezentanți ai companiilor românești care desfășoară proiecte de investiții în țara vecină.
La ora 14:25, Luca Niculescu va fi întâmpinat de prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, la sediul Guvernului de la Chișinău, unde va avea loc și ceremonia oficială de primire cu gardă de onoare.
Cei doi premieri vor avea o întrevedere tête-à-tête, urmată de o fotografie oficială și de discuții în plen ale celor două delegații.
La ora 15:30, Luca Niculescu și Vasile Tofan vor susține o conferință comună de presă.
La ora 16:15, premierul român va vizita, alături de omologul său moldovean, Stația Electrică Chișinău și Linia Vulcănești–Chișinău, în zona municipiului Chișinău.
Programul continuă la ora 17:00 cu o întrevedere cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, la sediul Președinției de la Chișinău.
La ora 18:00, Luca Niculescu se va întâlni cu Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova. La finalul întrevederii, premierul României va semna în Cartea de Onoare.