Prima pagină » Social » Percheziții în Hunedoara într-un dosar privind furtul unor bunuri arheologice

Percheziții în Hunedoara într-un dosar privind furtul unor bunuri arheologice

Polițiștii din Hunedoara au făcut, miercuri, șase percheziții domiciliare într-un dosar penal privind furtul și tăinuirea unor bunuri arheologice care ar putea face parte din patrimoniul cultural național. Trei persoane sunt vizate de anchetă.
Laura Buciu
28 oct. 2026, 12:55, Social

Potrivit polițiștilor, acțiunile au loc sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăștie și sunt desfășurate de lucrătorii Serviciului de Investigații Criminale.

Perchezițiile au ca scop strângerea probelor și stabilirea împrejurărilor în care ar fi fost comise faptele cercetate.

În timpul operațiunii desfășurate miercuri dimineață, anchetatorii au ridicat mai multe bunuri și mijloace materiale de probă, care urmează să fie analizate în cadrul cercetărilor.

Acțiunea este în desfășurare, iar la finalizarea acesteia vor fi dispuse măsurile legale.

Persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege pe parcursul cercetărilor.

Recomandarea video