Noua emisiune oferă trei variante de maturitate: 1, 3 și 5 ani, cu dobânzi anuale de 6,50%, 7,00% și, respectiv, 7,50%. Titlurile de stat au o valoare nominală de 1 leu și sunt emise în formă dematerializată.
Perioada de subscriere este 9 noiembrie – 4 decembrie 2026, însă termenul-limită diferă în funcție de modalitatea aleasă pentru achiziție.
Persoanele interesate pot investi prin mai multe canale:
– Ghișeul.ro: în perioada 9 noiembrie – 2 decembrie 2026;
– Online, prin Spațiul Privat Virtual (SPV): în perioada 9 noiembrie – 3 decembrie 2026, pentru persoanele înregistrate în sistem;
– La unitățile Trezoreriei Statului: în perioada 9 noiembrie – 4 decembrie 2026;
– Prin Poșta Română: până la 3 decembrie 2026 în mediul urban și până la 2 decembrie 2026 în mediul rural.
Principalul avantaj al programului îl reprezintă faptul că veniturile obținute din dobânzi sunt neimpozabile. Dobânda se plătește anual, la datele stabilite în prospectul de emisiune.
Totodată, titlurile de stat sunt transferabile și pot fi răscumpărate anticipat. Investitorii pot efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul aceleiași emisiuni, iar anularea subscrierilor este posibilă pe durata perioadei de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Programul se adresează persoanelor fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.
Sumele atrase de Ministerul Finanțelor prin această emisiune vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.
Pentru investitorii care utilizează varianta online, Ministerul Finanțelor pune la dispoziție și un ghid pentru transferul fondurilor din contul de subscriere TEZAUR în contul bancar personal.
Procedura presupune completarea formularului Ordin de plată multiplu electronic (OPME), disponibil pe site-ul Ministerului Finanțelor, în secțiunea TEZAUR Online.
Documentul trebuie completat cu datele de identificare și IBAN-ul contului bancar, validat și salvat în format PDF, apoi încărcat în SPV, prin opțiunea „Depunere formulare”.
Pentru transferuri de până la 50.000 de lei, comisionul este de 0,51 lei, iar pentru sumele care depășesc acest prag, comisionul este de 6 lei.
Ghidul complet poate fi consultat pe site.
Ministerul Finanțelor amintește că, din martie 2025, românii care dețin un card de debit și au cont pe platforma Ghișeul.ro pot achiziționa titluri de stat TEZAUR direct online.
Prospectul de emisiune și eventualele modificări ale acestuia sunt disponibile pe site-ul Ministerului Finanțelor, în secțiunea dedicată titlurilor de stat, precum și pe site-ul Poștei Române.