Prima pagină » Economic » Pogea: Creşterea economică va fi sub 1% în primul trimestru

Pogea: Creşterea economică va fi sub 1% în primul trimestru

Creşterea economică se va situa sub 1% în primul trimestru al acestui an, a declarat, vineri, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea.
Pogea: Creşterea economică va fi sub 1% în primul trimestru
13 feb. 2009, 10:59, Economic

Bugetul din 2009 este bazat pe o creştere economică prognozată de 2,5%, un deficit bugetar de 2% din PIB şi o rată a inflaţiei de 5%.

Pogea a mai spus, la începutul dezbaterilor din comisiile reunite de buget-finanţe ale celor două camere ale Parlamentului, că nu se aşteaptă ca România să fie penalizată în 2009 pentru un deficit bugetar excesiv.

El a explicat că declanşarea procedurii de deficit excesiv de către Comisia Europeană se face în anul următor celui în care deficitul a depăşit 3% din PIB şi doar dacă acesta nu a fost ajustat.

Ministrul a mai subliniat faptul că România are nevoie de o consolidare fiscală, însă aceasta nu poate avea loc când veniturile "sunt de 30-32% din PIB".

Pogea a arătat că pe termen scurt cheltuielile curente ar trebui să fie acoperite doar din venituri, iar împrumuturile pe termen lung ar trebui să fie utilizate doar pentru creştere economică.

Citește și