Italia intenționează să reducă deficitul bugetar în 2026, dar să îl majoreze din nou în următorii doi ani, folosind derogările acordate de Uniunea Europeană pentru anumite cheltuieli. Banca Italiei avertizează însă că această strategie ar putea întârzia închiderea procedurii de deficit excesiv, prin care Bruxelles-ul monitorizează țările care depășesc limitele bugetare europene.
Reprezentanții Băncii Italiei, citați de Reuters, au explicat luni, în fața parlamentarilor, că regulile UE permit unor țări să depășească limita de deficit fără să fie sancționate, dar nu garantează că statele deja supravegheate, precum Italia, vor scăpa de această procedură.
„Nu există o prevedere similară pentru ieșirea din procedura de deficit excesiv, dacă țara este deja supusă acesteia”, au transmis aceștia.
Guvernul italian estimează că deficitul bugetar va coborî la 2,9% din produsul intern brut (PIB) în 2026, sub limita de 3% stabilită de Uniunea Europeană, pentru prima dată după 2019.
Totuși, deficitul ar urma să crească la 3,4% din PIB în 2027 și să scadă ușor la 3,2% în 2028.
Italia folosește o derogare de la regulile bugetare europene, care îi permite să majoreze cheltuielile pentru apărare. Guvernul urmărește, de asemenea, să reducă efectele scumpirii energiei.
Derogarea permite Italiei să depășească pragul de 3% din PIB fără declanșarea unei noi proceduri de deficit excesiv. Însă țara se află deja sub această procedură, iar regulile europene nu prevăd că derogarea îi permite să iasă din ea.
Ieșirea Italiei din procedura de deficit excesiv reprezintă unul dintre principalele obiective ale ministrului Economiei, Giancarlo Giorgetti.
Guvernul consideră că reducerea deficitului sub pragul de 3% în 2026 ar trebui să permită închiderea procedurii, chiar dacă în anii următori sunt prevăzute noi depășiri, acoperite de derogarea europeană.
Banca Italiei avertizează însă că această interpretare nu trebuie considerată sigură.
Comisia Europeană va trebui să stabilească dacă Italia poate menține deficitul sub control și în anii următori, înainte de a aproba ieșirea țării de sub supravegherea bugetară.
Banca Italiei a cerut autorităților să urmărească atent cheltuielile și veniturile statului în ultimele luni ale anului, deoarece deficitul estimat este foarte aproape de limita europeană de 3% din PIB.
Pe baza rezultatelor bugetare din 2025, autoritățile italiene sperau să obțină închiderea procedurii încă din 2026.
Institutul Național de Statistică din Italia (ISTAT) a confirmat însă în luna septembrie că deficitul pentru 2025 a fost de 3,1% din PIB, peste limita europeană.
Guvernul italian anticipase o revizuire în scădere a acestei valori, care ar fi putut permite o ieșire mai rapidă din procedură. În aceste condiții, decisive pentru planurile autorităților de la Roma vor fi atingerea țintei de 2,9% din PIB în 2026 și evaluarea Comisiei Europene.