Instanţa a admis, astfel, în parte, cererea avocaţilor privind sesizarea Curţii Constituţionale pentru a verifica legalitatea unor articole din legea de înfiinţare şi organizare a agenţiei. Sesizarea va viza numai articolul 44.
Decizia Curţii de Apel Bucureşti poate fi atacată cu recurs.
În urmă cu o zi, avocatul lui Brădişteanu a invocat, în faţa instanţei Curţii de Apel Bucureşti, excepţia de neconstituţionalitate a mai multor articole din legea privind ANI arătând că actele de constatare ale instituţiei nu pot fi supuse cenzurii instanţei.
De asemenea, avocatul a susţinut că instituţia, prin lipsa unui control judecătoresc, încalcă separaţia puterilor în stat.
Pe de altă parte, reprezentantul ANI a explicat că agenţia funcţionează ca un organ de specialitate al Administraţiei Publice Centrale, ca autoritate autonomă şi că articolele invocate nu au legătură cu dosarul Brădişteanu.
Procurorul de şedinţă a spus că numai art. 44 îndeplineşte condiţiile pentru admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, restul textelor invocate neavând legătură cu dosarul Brădişteanu.
ANI a cerut instanţei confiscarea sumei de aproximativ patru milioane de euro aparţinând medicului Şerban Alexandru Brădişteanu, bani ce ar fi fost obţinuţi în perioada 2000-2004, atunci când a avut funcţia de senator în Parlamentul României.
De asemenea, ANI a mai constatat şi existenţa conflictului de interese în ceea ce priveşte achiziţionarea unor echipamente medicale, procedură în cadrul căreia medicul Brădişteanu a deţinut calitatea de preşedinte al comisiei de licitaţie. În legătură cu această licitaţie Brădişteanu a fost deferit justiţiei pentru fapte de corupţie de către Direcţia Naţională Anticorupţie, proces aflat în derulare.
Agenţia Naţională de Integritate a fost sesizată de către Curtea de Apel Bucureşti în baza Legii 144/2007.
Din verificarea documentelor, a declaraţiilor de avere ale lui Brădişeanu, precum şi a documentelor suplimentare solicitate instituţiilor competente, de către inspectorul de integritate, "s-a constatat o diferenţă vădită, nejustificată, între averea dobândită şi veniturile realizate în mod legal de către persoana în cauză", potrivit ANI.
Ulterior, Agenţia Naţională de Integritate a solicitat CAB constatarea nulităţii absolute, anularea contractului de achiziţie în valoare de 11.385.889, 58 de euro şi a beneficiilor patrimoniale rezultate în urma încheierii acestuia.