Prima pagină » Social » Autorul alarmei false cu bombă dintr-un hypermarket din Timişoara a fost prins

Autorul alarmei false cu bombă dintr-un hypermarket din Timişoara a fost prins

Autorul alarmei false cu bombă de la un hypermarket din Timişoara, unde duminică seară au fost evacuaţi zeci de clienţi şi angajaţi, a fost prins de poliţişti, el declarând că a vrut să se răzbune pe unul dintre angajaţii magazinului, care l-ar fi tratat "necuviincios".
Autorul alarmei false cu bombă dintr-un hypermarket din Timişoara a fost prins
11 aug. 2009, 13:11, Social

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Timiş, ofiţerii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Toxice au prins un bărbat de 30 de ani, din Timişoara, acesta fiind cel care a sunat la numarul unic de urgenţă pentru a anunţa amplasarea unei bombe într-un hypermarket de pe Calea Aradului din Timişoara.

În timpul audierilor, bărbatul a susţinut că a făcut acest lucru pentru a se răzbuna pe unul dintre angajaţii magazinului, care l-ar fi tratat "necuviincios".

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Timiş, Sergiu Rus, bărbatul urmează să fie amendat cu 500 de lei pentru alertarea fără motiv a poliţiştilor.