Prima pagină » Social » Referendumul propus de CJ Braşov privind legalizarea prostituţiei nu va mai fi organizat

Referendumul propus de CJ Braşov privind legalizarea prostituţiei nu va mai fi organizat

Referendumul propus de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Aristotel Căncescu, pentru 6 decembrie, pe tema legalizării prostituţiei şi a consumului de droguri nu va mai fi organizat, conducerea CJ motivând că nu a primit până acum un răspuns în acest sens de la Ministerul Administraţiei.
Referendumul propus de CJ Braşov privind legalizarea prostituţiei nu va mai fi organizat
19 nov. 2009, 15:22, Social

Potrivit preşedintelui CJ, Aristotel Căncescu, pentru organizarea referendumului privind legalizarea prostituţiei şi a consumului de droguri ar fi trebuit ca Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) să dea un răspuns cu 20 de zile înainte de data stabilită, respectiv 6 decembrie, răspuns care până în prezent nu a venit.

„Pentru a organiza referendumul aşa cum ne-am dorit ne trebuia un răspuns cu cel puţin 20 de zile înainte de organizarea lui. Prefectura a trimis, în timp util, toată documentaţia la Bucureşti. Dar ei nu ne-au spus nici că da, nici că ba”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Aristotel Căncescu.

Acesta a precizat că referendumul nu va mai avea loc, chiar dacă răspunsul va veni în zilele următoare, pentru că nu mai este timp.

Potrivit lui Căncescu, referendumul nu va mai fi organizat deloc, el fiind gândit pentru 6 decembrie, odată cu cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, pentru a fi făcute cheltuieli la bugetul local.

Consiliul Judeţean (CJ) Braşov a aprobat, în 29 octombrie, în şedinţă extraordinară, organizarea referendumului privind legalizarea prostituţiei şi a consumului de droguri uşoare, programat pentru 6 decembrie, odată cu cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezindenţiale.

La referendum, braşovenii ar fi trebuit să răspundă la două întrebări: „Sunteţi de acord cu legalizarea prostituţiei?” şi „Sunteţi de acord cu legalizarea consumului de droguri?”.

Preşedintele Traian Băsescu declara, în urma cu o lună, că organizarea unor referendumuri de către unele consilii judeţene pe tema legalizării prostituţiei şi a dezincriminării consumului de droguri uşoare este rezultatul unui exces şi al lipsei de inteligenţă politică fiindcă sunt abordate chestiuni care contravin Codului Penal.

Comisia Prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice a propus, în raportul lansat în 22 septembrie, printre altele, dezincriminarea consumului de droguri şi legalizarea sexului comercial, susţinând că astfel pot fi reduse, în anumite condiţii, unele riscuri privind sănătatea publică.