Prima pagină » Life-Inedit » Mary J. Blige şi-a lovit soţul pentru că acesta flirta cu o chelneriţă

Mary J. Blige şi-a lovit soţul pentru că acesta flirta cu o chelneriţă

Cântăreaţa R&B Mary J. Blige l-a lovit peste faţă pe soţul ei, producătorul Kendu Isaacs, pentru că acesta flirta cu o chelneriţă, în timpul unei petreceri care a avut loc săptămâna trecută, potrivit presei americane citate de site-ul digitalspy.co.uk.
Mary J. Blige şi-a lovit soţul pentru că acesta flirta cu o chelneriţă
28 dec. 2009, 16:05, Life-Inedit

„S-a întors spre el şi a ţipat «O să îmi strici seara!»”, a declarat un martor al incidentului.

„Au ajuns faţă în faţă, până să aibă cineva timp să îi despartă, iar ea l-a luat deoparte şi l-a lovit pe Isaacs peste faţă„, a mai spus acelaşi martor.

Cântăreaţa în vârstă de 38 de ani, soţul său şi prietenii care îi însoţeau au fost escortaţi afară din club, pe uşa din spate a localului.

„Ea ţipa la el: «Ce o să faci cu mine, o să te porţi ca Chris Brown?». Patru dintre gărzile de corp ale ei şi două ale clubului i-au despărţit”, a precizat aceeaşi sursă.

La aceeaşi petrecerea au participat şi alte vedete R&B, printre care Beyoncé, Jay-Z şi Busta Rhymes.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al artistei a negat incidentul. „Oamenii mint, nu ştiu despre ce vorbesc”, a spus el.

Recent, cântăreaţa americană Mary J. Blige, câştigătoare a nouă premii Grammy, a apărut în filmul „I Can Do Bad All By Myself”, de Tyler Perry.

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia