Prima pagină » Social » Cursurile la clasele I-VIII şi la grădiniţele din Capitală, suspendate şi marţi

Cursurile la clasele I-VIII şi la grădiniţele din Capitală, suspendate şi marţi

Cursurile la clasele I-VIII şi la grădiniţele din Capitală vor fi suspendate şi marţi, din cauza vremii, decizia fiind luată în urma consultării Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti cu autorităţile locale, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISMB, Marian Banu.
Cursurile la clasele I-VIII şi la grădiniţele din Capitală, suspendate şi marţi
08 feb. 2010, 15:24, Social

„Ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile şi în urma consultărilor cu autorităţile locale, conducerea Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a hotărât suspendarea cursurilor numai pentru preşcolari şi elevii din clasele I-VIII, pentru 9 februarie 2010„, a precizat Banu.

El a mai spus că în cazul în care părinţii vor aduce copiii la grădiniţe, conducerile respectivelor unităţi au obligaţia să îi primească şi să le asigure supravegherea pe toată durata zilei, conform programului obişnuit.

De asemenea, ISMB cere unităţilor de învăţământ să cureţe curţile şi intrările în şcoli, astfel încât elevii, la revenirea la cursuri, să poată avea acces uşor şi să fie evitate eventuale accidente.

Cursurile la clasele I-VIII şi la grădiniţe au fost suspendate luni, în Capitală şi judeţele Buzău, Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Prahova şi Teleorman, din cauza vremii nefavorabile.

Şi în judeţul Argeş au fost suspendate luni cursurile, dar numai în localităţile Slobozia, Ştefan cel Mare, Gârla, Popeşti, Recea, Izvoru, Ungheni şi Mozăceni.

Inspectoratele şcolare vor anunţa Ministerul Educaţiei, până luni după-amiază, dacă întreruperea cursurile va fi prelungită şi marţi din cauza ninsorii şi a viscolului.

Premierul Emil Boc a declarat, după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, că toate activităţile şcolare vor fi reprogramate, iar programa va fi parcursă în integralitate şi la şcolile unde luni nu se desfăşoară activităţi şcolare. „În acest sens, inspectorale şcolare împreună cu directorii instituţiilor de învăţământ trebuie să prezinte Ministerului Educaţiei, punctual, modalitatea de recuperare a programei şcolare ce nu se parcurge în ziua de luni”, a spus Boc.

Conform reglementărilor în vigoare, suspendarea cursurilor se poate face la nivelul unităţii de învăţământ, la cererea directorului şi cu aprobarea inspectorului şcolar general sau la nivelul grupurilor de unităţi din acelaşi judeţ, respectiv municipiu Bucureşti, la cererea inspectorului şcolar general, cu aprobarea Ministerului Educaţiei.

În ambele cazuri, suspendarea cursurilor este urmată de măsuri privind parcurgerea integrală a programei şcolare până la sfârşitul semestrului, respectiv al anului şcolar. Aceste măsuri se stabilesc prin decizie a directorilor unităţilor de învăţământ.

Bucureştiul şi nouă judeţe sunt sub avertizarea cod portocaliu până luni, la ora 20.00. Potrivit avertizării, în Bucureşti şi judeţele Giurgiu, Prahova, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Galaţi, Vrancea şi Ilfov va ninge abundent şi va fi viscol puternic, determinând diminuarea semnificativă a vizibilităţii şi troienirea zăpezii.

Recomandarea video

EXCLUSIV | Parchetul General: Decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, nu și celor de corupție / Ce se mai poate face astfel încât infractorii și inculpații să nu scape pe prescripție / Fosta judecătoare Daniela Panioglu demontează interpretarea parchetului / Fostul procuror Elena Hach: Corupția cu bani europeni nu se mai prescrie pe regula ÎCCJ
G4Media
A murit Spiridon, tatăl lui Adrian Mutu » Fan Știința, părinte exigent + Pasiunea transmisă printr-o pereche de jambiere
GSP.ro
Zece alpiniști, inclusiv celebrul Nirmal Purja, sunt căutați de salvatori după o avalanșă pe unul dintre cei mai înalți munți din lume. Mesajul transmis de alpinistul Horia Colibășanu
Gandul
Calcul complet. Ce pensie primești în 2026 în România, dacă te pensionezi fără să fi lucrat nici măcar o zi
Cancan
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Prosport
Pedeapsă mică pentru contabila care a țepuit MAE cu 8,4 milioane de lei. Cum povestește inculpata că a luat banii: „Când diplomații erau în misiune, eu îi treceam ca fiind în concediu”
Libertatea
Rețeta secretă de șnițele a lui Cătălin Scărlătescu. Care este ingredientul care le dublează savoarea
CSID
Dacă depășești viteza legală, dar ai o urgență reală, poți ANULA AMENDA? Explicațiile unui avocat
Promotor
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia