Prima pagină » Politic » Boc: Nu am emoţii pentru votul asupra moţiunii de cenzură, nu am avut niciodată

Boc: Nu am emoţii pentru votul asupra moţiunii de cenzură, nu am avut niciodată

Premierul Emil Boc a declarat, joi, înaintea votului privind moţiunea de cenzură în cazul legii-cadru a salarizării, că nu are emoţii pentru rezultatul acestui vot, dar că decizia finală în privinţa adoptării legii aparţine Parlamentului.
Boc: Nu am emoţii pentru votul asupra moţiunii de cenzură, nu am avut niciodată

Nu am avut niciodată (emoţii-n.r.). Eu nu am emoţii, dar Parlamentul are decizia„, a spus Boc.

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, joi, în şedinţă comună, pentru dezbaterea moţiunii de cenzură asupra proiectului de lege-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Moţiunea de cenzură depusă de opoziţie pentru Legea privind salarizarea în anul 2011 a fost respinsă luni, cu 190 de voturi „pentru” şi unul „împotrivă”, în condiţiile în care reprezentanţii coaliţiei au fost prezenţi, dar nu au votat.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da