Prima pagină » Social » Sacrificarea şi comercializarea mieilor în locuri improvizate, nepermise în sectorul 2

Sacrificarea şi comercializarea mieilor în locuri improvizate, nepermise în sectorul 2

Primarul sectorului 2 Bucureşti, Neculai Onţanu, interzice sacrificarea şi comercializarea mieilor în locuri improvizate, ce nu dispun de norme speciale de igienă şi protecţie a consumatorilor.
Sacrificarea şi comercializarea mieilor în locuri improvizate, nepermise în sectorul 2
Bogdan Stanescu
05 apr. 2012, 12:21, Social

„Prin această decizie, edilul sectorului 2 vine în sprijinul bucureştenilor care pot astfel achiziţiona produse de miel doar sacrificate în abatoare autorizate sanitar-veterinar, dotate cu echipamente moderne, conform prevederilor europene în domeniu”, informează Biroul de presă al Primăriei sectorului 2 Bucureşti.

Totodată, pe raza sectorului 2, carnea de miel se va putea vinde numai în spaţii special amenajate pentru asemenea activităţi comerciale, evitându-se în acest fel pericolul îmbolnăvirii populaţiei.

Onţanu urmăreşte „reducerea scenelor de coşmar, cu miei sacrificaţi pe tarabe, în faţa clienţilor”.

În 15 aprilie, ortodocşii sărbătoresc Paştele.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da