Mediafax Echipa

AMOFM Bucureşti: 80 de persoane pot lucra în Germania pentru salarii între 1.720 şi 2.100 de euro.

O companie germană caută 80 de persoane calificate în domeniul hotelier - gastronomic, oferind contracte pentru şase luni şi salarii cuprinse între 1.720 şi 2.100 de euro brut pe lună, informează, luni, Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti.

BNR a majorat la 11 miliarde lei suma cu care împrumută băncile prin licitaţia repo

Banca Naţională a României (BNR) a majorat pentru a treia săptămână consecutiv suma cu care împrumută băncile prin licitaţia repo, plafonul ajungând luni la 11 miliarde lei.

Protest al organizaţiei Noua Dreaptă în faţa Consulatului Ungariei din Cluj-Napoca

Opt membri ai organizaţiei Noua Dreaptă protestează, luni, în faţa Consulatului General al Ungariei din Cluj-Napoca faţă de intenţia UDRM de a modifica articolul 1 din Constituţie şi faţă de "declaraţiile jignitoare" ale ambasadorului Ungariei privind "susţinerea înfiinţării Ţinutului Secuiesc".

Dependenţi de tehnologie? Cât de des ne verificăm telefonul mobil în fiecare zi

Telefonul mobil reprezintă un obiect foarte important în viaţa fiecărei persoane. Potrivit unui studiu comandat de producătorul finlandez Nokia, telefoanele mobile au devenit un accesoriu care creează dependenţă pentru utilizatori.

INS: Populaţia a scăzut cu 9.423 de persoane în decembrie 2012

Populaţia României a scăzut cu 9.423 în luna decembrie 2012, când s-au născut 13.650 de copii şi au decedat 23.073 de persoane, potrivit datelor publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Ponta: Acordul cu Băsescu e valabil, preşedintele nu l-a încălcat

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, înainte de BPN, că protocolul semnat cu preşedintele Traian Băsescu este încă valabil, el arătând că şeful statutului nu a încălcat în vreun fel acordul de colaborare interinstituţională.

Apple testează un ceas inteligent, din sticlă curbată în jurul încheieturii mâinii

Apple testează un dispozitiv inteligent în formatul unui ceas de mână, fabricat din sticlă curbată în jurul încheieturii, potrivit unor surse apropiate companiei.

Valentine’s Day în staţiunile montane româneşti: Cine romantice sau „masaj în cuplu” pentru îndrăgostiţi

Hotelurile din Braşov au pregătit de Valentine's Day oferte pentru îndrăgostiţi, cu cine romantice, mic dejun la pat, trandafiri în cameră sau "masaj în cuplu", iar tarifele variază între 400 şi 900 de lei pentru un sejur de două-trei nopţi. Pe Valea Prahovei şi pe litoral ofertele sunt mai sărace.

Două doctoriţe, trimise în judecată pentru decesul unei paciente

Două doctoriţe au fost deferite justiţiei de către procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică ai parchetului instanţei supreme, pentru decesul unei paciente care fusese supusă unei operaţii de cezariană, în urma căreia a suferit o hemoragie internă, nedepistată la timp de medici.

Blaga: Ponta inventează o nouă temă tare, ruperea pactului cu preşedintele

Premierul Victor Ponta inventează "teme după teme" atunci când se află în dificultate, noua temă fiind "ruperea pactului cu preşedintele", a declarat, luni, preşedintele PDL Vasile Blaga.

GRAMMY 2013 – Ţinutele cu care vedetele au impresionat pe covorul roşu – GALERIE FOTO

Cea de-a 55-a gală de decernare a premiilor Grammy, care a avut loc duminică noaptea, la Los Angeles, a fost un nou prilej pentru vedete de a-şi etala ţinutele elegante pe covorul roşu.

STUDIU: Încrederea investitorilor imobiliari în România a crescut. 2013 este anul perfect pentru achiziţii

Sfârşitul anului trecut a marcat o creştere a încrederii investitorilor imobiliari în fundamentele economice ale României, fiind începute mai multe tranzacţii, iar anul 2013 este "momentul perfect" pentru achiziţia celor mai bune proiecte, potrivit Jones Lang LaSalle.

Rusia transformă petrolul în lingouri: a cumpărat în ultimii 10 ani o cantitate de aur echivalentă cu de trei ori greutatea Statuii Libertăţii

Rusia a fost cel mai mare cumpărător de aur la nivel mondial în ultimul deceniu, absorbind 570 de tone, cu 25% mai mult decât ocupanta locului secund, China, transformând "aurul negru" în lingouri pe fondul creşterii puternice a preţurilor ambelor mărfuri.

Cel puţin 36 de morţi în India în timpul celui mai mare festival religios din lume

Cel puţin 36 de persoane au murit duminică, în timpul Kumbh Mela, cel mai mare festival religios din lume ce se desfăşoară în prezent în nordul Indiei, din cauza unei busculade care s-a produs în gara oraşului, au anunţat autorităţile luni.

Comedia „Hoaţa de identitate”, pe primul loc în box office-ul nord-american – VIDEO

Comedia "Hoaţa de identitate/ Identity Thief", cu Jason Bateman şi Melissa McCarthy în rolurile principale, a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american, potrivit cifrelor provizorii publicate duminică de compania Exhibitor Relations.

Gigi Becali, George Copos, Cristian Borcea şi Victor Becali ar fi avut o „întâlnire conspirativă”, potrivit DNA

DNA a reclamat instanţei supreme o întâlnire conspirativă, care a avut loc acasă la George Copos, unde s-a întâlnit Gigi Becali cu acţionarul majoritar al FC Rapid, Victor Becali şi cu Cristian Borcea, anchetatorii precizând că patronul FC Steaua aşteaptă o sentinţă definitivă într-un dosar penal.

Fostul procuror Ioan Ciofu, acuzat că a primit bani pentru ca Porumboiu să fie pus sub acuzare pentru infracţiuni economice, condamnat la 3 ani de închisoare

Fostul procuror Ioan Ciofu de la Parchetul instanţei supreme, acuzat că a primit bani pentru ca Adrian Porumboiu să fie pus sub acuzare pentru infracţiuni economice, a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare, de un complet de cinci judecători al Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie.

Oamenii de fotbal au început să-şi înstrăineze averile şi să bage cluburile în insolvenţă, susţine DNA

DNA cere interdicţie de a părăsi ţara în cazul celor opt oameni din fotbalul românesc judecaţi în dosarul transferurilor de jucători motivând, printre altele, că aceştia au început să înstrăineze bunurile pe care le deţin sau să facă cereri de intrare în insolvenţă a cluburilor de fotbal.

România a avut anul trecut deficit comercial de 9,56 miliarde euro, apropiat de cel din 2011

Deficitul comercial a crescut anul trecut cu 1,73 miliarde lei, la 42,67 miliarde lei, exporturile urcând cu 4,6% şi importurile cu 4,5%, dar exprimat în moneda europeană indicatorul a scăzut cu 109,4 milioane euro, la 9,56 miliarde euro, a anunţat luni Institutul Naţional de Statistică (INS).

Premierul spaniol, vizat într-un scandal de corupţie, şi-a publicat declaraţia de avere

Premierul spaniol Mariano Rajoy, al cărui nume a fost citat într-un scandal de corupţie, dar care neagă că a primit sume de bani la negru, şi-a publicat sâmbătă declaraţiile de venit şi patrimoniu.

80 de turişti au fost salvaţi din zăpadă la Padina, după ce trei avalanşe au blocat drumul

Jandarmii montani şi salvamontiştii din Dâmboviţa au intervenit, duminică noapte, pentru a ajuta să coboare de pe platoul Peştera - Padina aproximativ 80 de turişti care au rămas blocaţi cu maşinile în zăpadă, după ce în zonă a nins abundent.

Profitul BVB a scăzut aproape la jumătate anul trecut, iar afacerile au coborât cu 20%

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat anul trecut un profit net preliminat în scădere cu 47%, la aproape 9 milioane lei (2 milioane euro), şi afaceri cu 19,5% mai mici, de 17,5 milioane lei (3,9 milioane euro), în principal din cauza reducerii tranzacţiilor realizate de investitori.

DNA cere interdicţie de a părăsi ţara pentru toţi inculpaţii din dosarul transferurilor de jucători. Judecarea cererii DNA, amânată pentru 19 februarie

Procurorul DNA a depus, luni, la instanţa supremă o cerere prin care solicită judecătorilor să ia faţă de toţi cei opt oameni de fotbal judecaţi în dosarul transferurilor de jucători măsura interdicţiei de a părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile. Judecătorii au amânat pentru 19 februarie judecarea cererii DNA de luare a măsurii interdicţiei de a părăsi ţara.

Renault recheamă în service peste 60.000 de SUV-uri

Grupul francez Renault recheamă în service peste 60.000 de SUV-uri Koleos în China, din cauza unui senzor de combustibil defect, au anunţat autorităţile chineze.

Douăzeci de percheziţii în Argeş şi Dâmboviţa, la persoane suspectate de furt de produse petroliere

Un număr de 20 de percheziţii au loc, luni, în judeţele Argeş şi Dâmboviţa, fiind vizate 30 de persoane suspectate de furt de produse petroliere din conducte magistrale, prejudiciul ajungând la aproximativ 82.000 de lei.

SUA, ţinta unui important atac informatic

Statele Unite sunt ţinta unui important atac cibernetic care îi pune în pericol competitivitatea economică, conchide un raport al National Intelligence Estimate (NIE).

PREMIILE GRAMMY 2013 – Lista completă a câştigătorilor

A 55-a Gală a Premiilor Grammy şi-a desemnat câştigătorii. Festivitatea care desemnează cei mai buni cântăreţi ai anului a avut loc la Los Angeles, duminică noapte.

The Independent: Carnea de cal găsită în supermarketurile britanice „poate fi de măgar”

Carnea care a ajuns pe rafturile supermarketurilor din Marea Britanie, Franţa şi Suedia ar putea fi de măgar, potrivit unor speculaţii care ar circula în rândul unor oficiali din domeniul industriei alimentare din Franţa, scrie The Independent.

PREMIILE BAFTA: Marii câştigători. Cine a impresionat pe covorul roşu – FOTO

În aşteptarea Oscarurilor, Londra a fost gazda marilor actori ai lumii. Premiile BAFTA şi-au desemnat câştigătorii, unii surprinzători, alţii aşteptaţi. Rochiile vedetelor au furat şi de data asta atenţia pe covorul roşu.

The Sun: Temeri privind „SIDA” la şeptelul din România

Caii din România, ţară suspectată de furnizarea cărnii de cal găsite în loc de carne de vită în produse din Marea Britanie, sunt de obicei infectaţi cu o boală similară SIDA la oameni, scrie tabloidul The Sun în ediţia electronică de luni.

Recompensă uriaşă: Un milion de dolari pentru informaţii despre un poliţist american căutat pentru trei crime

Primarul oraşului Los Angeles (California) a promis duminică o recompensă în valoare de un milion de dolari în schimbul oricărei informaţii ce va permite arestarea unui fost poliţist căutat de o săptămână pentru uciderea a trei persoane.

Hosni Mubarak a renunţat la putere în Egipt pentru a evita soarta lui Nicolae Ceauşescu

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak ar fi renunţat la putere în urmă cu doi ani după ce secretarul general al partidului său i-a spus că va avea aceeaşi soartă cu Nicolae Ceauşescu, relatează jurnalistul Bradley Hope în volumul "Ultimele zile ale Faraonului".

Sute de mii de iranieni pe străzile Teheranului, cu ocazia celei de-a 34-a aniversări a Revoluţiei islamice

Mai multe sute de mii de iranieni se adunau duminică dimineaţă la Teheran şi în alte oraşe ale ţării pentru a participa la manifestaţiile ce marchează cea de-a 34-a aniversare a Revoluţiei islamice, conform televiziunii de stat.

Internazionale Milano – Chievo Verona, scor 3-1, în campionatul Italiei

Echipa Internazionale Milano, adversara formaţiei CFR Cluj în 16-imile de finală ale Ligii Europa, a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (2-1), formaţia Chievo Verona, în ultimul meci al etapei a XXIV-a a campionatului italian, informează Gazzetta dello Sport.

Ambasada SUA: Calendarul pentru construcţia bazei de la Deveselu va continua aşa cum e stabilit

Ambasada americană de la Bucureşti a informat, duminică seara, la solicitarea MEDIAFAX, că SUA rămân angajate proiectului scutului antirachetă din Europa, iar calendarul de construcţie a bazei de la Deveselu din România va continua aşa cum a fost stabilit.

Nigeria a câştigat pentru a treia oară Cupa Africii pe Naţiuni

Echipa naţională a Nigeriei a câştigat pentru a treia oară în istorie Cupa Africii pe Naţiuni, după ce a învins, duminică, în finală, la Johannesburg, cu scorul de 1-0 (1-0), reprezentativa Burkinei Faso, informează site-ul oficial al competiţiei.

SCANDALUL CĂRNII DE CAL: Sub ameninţarea sancţiunilor, companiile implicate se acuză reciproc

Sub ameninţarea sancţiunilor, cu anchete aflate in desfăşurare în Marea Britanie, Franţa şi în România, întreg lanţul de producţie agroalimentară respinge responsabilitatea pentru scandalul provocat de frauda cu carne de cal.

Ponta: Acordul cu Băsescu rămâne în vigoare, dar multe lucruri stabilite nu mai sunt valabile

Premierul Victor Ponta afirmă că acordul de colaborare semnat cu preşedintele Traian Băsescu rămâne în vigoare şi este unul important pentru România deşi consideră că multe dintre elementele din document privind poziţia care trebuie adoptată de România în probleme externe nu mai sunt valabile.

Krim Ljubljana – Oltchim Râmnicu Vâlcea, scor 28-24, în Liga Campionilor la handbal feminin

Campioana României la handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 28-24 (13-10), de formaţia slovenă Krim Ljubljana, în cea de-a doua partidă din grupa a 2-a principală a Ligii Campionilor.

Ponta: Băsescu este leu doar la aeroportul din Otopeni, la Bruxelles este şi el un pisic. Nu mai are interesul de a se bate pentru România

Preşedintele Băsescu este "leu" şi curajos doar la aeroportul din Otopeni, dar la Bruxelles, unde s-a negociat bugetul comunitar al României pentru intervalul 2014-2020, este şi el "un pisic", a declarat premierul Ponta, care a susţinut din nou că alocarea obţinută de la UE este una foarte proastă.