Mediafax Echipa

Barack Obama condamnă atentatele „revoltătoare” de la Bombay

Preşedintele SUA, Barack Obama, a condamnat miercuri atentatele "revoltătoare" de la Bombay, exprimând solidaritatea Statelor Unite cu India.

Hănescu, la a cincea victorie în faţa unui jucător din Top 10 ATP

Jucătorul Victor Hănescu a reuşit, miercuri, a cincea victorie în faţa unui jucător din Top 10 ATP, după ce l-a învins, în două ore şi 17 minute, pe francezul Gael Monfils, locul 7 mondial, în turul întâi al turneului de la Stuttgart, cu premii de 450.000 de euro.

Zeci de corturi anticaniculă şi puncte de prim ajutor, în parcuri, pieţe şi intersecţii din Capitală

Zeci de corturi anticaniculă şi puncte de prim ajutor în parcuri, pieţe şi intersecţii din Capitală, servicii de permanenţă şi stropirea străzilor sunt măsurile luate de autorităţile bucureştene după ce meteorologii au anunţat patru zile cu temperaturi caniculare.

Ponta: Şopârlele către Crin în legătură cu Oprescu pot cel mult stârni interesul unor lăutari

Preşedintele PSD, Victor Ponta, susţine, într-o postare pe blog, că speră că USL va avea un aliat în Sorin Oprescu, menţionând că "şopârlele înfipte" către Crin Antonescu pe tema unei eventuale candidaturi a primarului general al Capitalei la Preşedinţie "pot cel mult stârni interesul unor lăutari".

Economiile în lei ale lui Mugur Isărescu au crescut de trei ori în primele şase luni. Vezi declaraţia de avere a guvernatorului BNR

Economiile în lei ale guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, au crescut de aproape trei ori în prima jumătate a acestui an, la 239.631 lei, avans cu mult mai ridicat faţă de sumele depuse în alte valute, reiese din declaraţiile de avere depuse de către şeful băncii centrale.

Logodnicul cameristei care îl acuză pe Strauss-Kahn susţine că agresiunea a avut loc

Logodnicul, aflat într-o închisoare, al presupusei victime a lui Dominique Strauss-Kahn le-a dat asigurări unor jurnalişti de la site-ul de informaţii The Daily Beast că fostul director al FMI "a făcut" ceea ce i se reproşează, într-un interviu publicat miercuri.

Steaua a remizat, scor 1-1, cu NK Zagreb, în ultimul amical din Austria

Echipa Steaua Bucureşti a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul amical disputat, miercuri, în compania formaţiei croate NK Zagreb, ultimul din cadrul stagiului de pregătire din Austria, informează www.prosport.ro.

Un kilogram şi jumătate de haşiş, găsit îngropat în staţiunea Geoagiu Băi

O cantitate de un kilogram şi jumătate de haşiş a fost descoperită, miercuri, de poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate, în staţiunea hunedoreană Geoagiu Băi, drogurile fiind îngropate în curtea unui tânăr şi în pădurea din apropierea localităţii.

Întrunire a conducerii UDMR la Cluj. Lideri ai Uniunii spun că era programată de două săptămâni

Conducerea UDMR se va întruni, joi, la Cluj-Napoca, în şedinţa Consiliului Permanent al Uniunii, reprezentanţi ai formaţiunii afirmând că aceasta a fost stabilită în urmă cu două săptămâni, fără a avea legătură cu cazul Borbely.

SUA s-a calificat în finala Cupei Mondiale la fotbal feminin

Reprezentativa SUA s-a calificat în finala Cupei Mondiale la fotbal feminin, după ce a învins, miercuri, la Mönchengladbach, cu scorul de 3-1 (1-0), selecţionata Franţei, în prima semifinală a competiţiei, informează AFP.

Forţele opoziţiei libiene au atacat oraşul strategic Al-Asaba, unde s-au repliat trupele lui Kadhafi

Forţele opoziţiei libiene au lansat, miercuri seara, atacuri asupra oraşului Al-Asaba, un punct-cheie pe ruta spre Tripoli unde s-au refugiat trupele loiale regimului Muammar Kadhafi, informează AFP.

Interpol cere arestarea a patru membri Hezbollah, suspectaţi de asasinarea lui Rafic Hariri

Interpol a anunţat miercuri că a emis "notificări roşii", adică mandate de arestare în vederea extrădării, pe numele a patru membri ai mişcării şiite libaneze Hezbollah, suspectaţi că au participat la asasinarea, în 2005, a fostului premier libanez Rafic Hariri, relatează AFP.

CSMS Iaşi a remizat, scor 0-0, în amicalul cu FC Botoşani

Formaţia din liga a doua CSMS Iaşi a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul amical susţinut, miercuri după-amiază, în deplasare, în compania echipei FC Botoşani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Alegerile legislative din Egipt, programate iniţial pentru septembrie, vor fi amânate

Alegerile legislative egiptene, prevăzute iniţial în septembrie, au fost amânate cu o lună sau două, a anunţat miercuri agenţia oficială Mena, relatează AFP.

Cluj: Parcul de joacă al unei grădiniţe a ars în urma unui incendiu, focul ar fi fost pus de copii

Parcul de joacă al unei grădiniţe din cartierul Gheorgheni din Cluj-Napoca a ars, miercuri seară, în urma unui incendiu, din primele cercetări reieşind că focul ar fi fost provocat de câţiva copii care s-au jucat, fără a exista victime.

Rutierul Romain Feillu a abandonat Turul Franţei

Rutierul francez Romain Feillu (Vacansoleil) a decis să abandoneze Turul Franţei, la finalul etapei a XI-a a competiţiei, din cauza durerilor puternice resimţite la genunchi, informează AFP.

Romanian Authorities May Fine Uninsured Homeowners Only After August 2012

Romanian local authorities will be able to fine people without mandatory home insurance only starting with August 2012, according to Law 260/2008 as amended and republished, although the Interior Ministry said the deadline was July 15, 2011.

Confruntări armate aveau loc, miercuri seara, la 100 de kilometri de Tripoli

Confruntări armate aveau loc, miercuri seara, la 100 de kilometri sud de Tripoli, într-o regiune muntoasă unde forţele opoziţiei controlează din nou oraşul Gualich, informează AFP.

Fitch a retrogradat ratingul Greciei cu trei trepte, de la „B+” la „CCC”

Fitch Ratings a retrogradat miercuri ratingul Greciei pentru datoriile pe termen lung în valută şi monedă locală cu trei trepte, de la nivelul "B+" la "CCC", în absenţa unui nou program credibil de susţinere financiară internaţională.

Cindy Crawford – siluetă de supermodel la 45 de ani – FOTO

Cindy Crawford a arătat că nu are probleme în a-şi menţine silueta de invidiat într-o şedinţă foto pentru o campanie Deichman Shoes, în New York.

Leonardo, prezentat oficial ca director sportiv la Paris Saint Germain

Brazilianul Leonardo, fost antrenor al echipei Internazionale Milano, a fost prezentat oficial, miercuri, în calitate de director sportiv al clubului Paris Saint Germain de către noul acţionar majoritar al grupării franceze, qatariotul Nasser Al-Khelaifi, informează AFP.

Reuniunea AIE s-a încheiat după circa 30 de minute, desfăşurându-se într-o atmosferă calmă

Reuniunea Alianţei pentru Integrare Europeană desfăşurată miercuri seara la Chişinău a durat aproximativ o jumătate de oră şi s-a desfăşurat într-o atmosferă calmă, afirmă preşedintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, citat de Jurnal de Chişinău.

Titularizare 2011 Vaslui: Peste 40 la sută din candidaţii au absentat de la proba scrisă

Peste 40 la sută dintre cei 907 candidaţi înscrişi la concursul de titularizare în învăţământ în judeţul Vaslui nu s-au prezentat la proba scrisă, susţinută miercuri, sau au ieşit imediat din sala de examen după prezentarea subiectelor, şi aceştia fiind consideraţi absenţi, conform metodologiei.

David Cameron salută retragerea ofertei News Corporation de achiziţionare a BSkyB

Premierul britanic David Cameron a salutat retragerea ofertei grupului News Corporation, deţinut de magnatul australiano-american Rupert Murdoch, de achiziţionare a companiei de telecomunicaţii prin satelit BSkyB.

Titularizare 2011 Bistriţa: Aproape jumătate dintre candidaţi s-au retras de la examen

Aproape jumătate dintre candidaţii care s-au înscris în Bistriţa-Năsăud la concursul de titularizare s-au retras din examen, ei părăsind sala după cel puţin o oră de la deschiderea plicului cu subiecte.

Germania evocă pentru prima oară ca Grecia să poată răscumpăra obligaţiuni cu banii UE şi FMI

Guvernul german a apreciat miercuri, că este posibil, "teoretic", ca Grecia să poată răscumpăra obligaţiuni de pe piaţă cu fondurile primite de la Uniunea Europeană şi FMI, opţiune pe care autorităţile de la Berlin au respins-o până acum, transmite AFP.

Amenda pentru lipsa asigurării obligatorii a locuinţei, doar după august 2012, potrivit legii

Primarii vor putea amenda persoanele care nu au încheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei doar din luna august 2012, potrivit termenului rezultat din Legea 260/2008 modificată şi republicată, deşi Ministerul Administraţiei şi Internelor a anunţat că data limită este 15 iulie 2011.

Hacker condamnat la 18 ani de închisoare în SUA, după ce a scris mesaje false în numele vecinilor

Un hacker a fost condamnat la 18 ani de închisoare de o instanţă din SUA pentru că a scris în numele vecinilor săi mesaje false, devenind pentru aceştia un infern, a relatat, miercuri, presa locală, citată de AFP.

Plângere împotriva Visa şi MasterCard la CE cu privire la blocarea finanţării WikiLeaks

Societatea islandeză care colectează fonduri pentru site-ul WikiLeaks a trimis CE o plângere împotriva giganţilor din domeniul cardurilor bancare Visa şi MasterCard, pe care îi acuză de blocarea, de la sfârşitul lui 2010, a donaţiilor către acest site, a anunţat avocatul firmei.

Vaslui: Copil dintr-un centru de plasament, rănit după ce a căzut în spitalul în care era internat

Un copil de 3 ani, care are o malformaţie la inimă şi este internat într-un centru de plasament din Vaslui, a fost transportat la o clinică din Iaşi, miercuri, cu un traumatism cranio-cerebral, după ce a căzut de pe un pat, la Spitalul de Copii Bârlad, unde era internat pentru evaluarea periodică.

Bernanke: Incapacitatea de plată a SUA ar crea o criză majoră la nivel mondial

Intrarea în incapacitate a Statelor Unite ar crea probleme enorme în ţară şi o criză majoră la nivel mondial, a avertizat miercuri preşedintele Rezervei Federale (Fed) americane, Ben Bernanke.

Atacurile din Bombay au vizat zone aglomerate din capitala financiară a Indiei

Atacurile teroriste comise în oraşul indian Bombay, soldate cu cel puţin 13 morţi, au avut loc în zone foarte aglomerate, în apropierea unui templu hindus, a unei gări şi într-o piaţă pentru comercializarea bijuteriilor, informează CNN.

Fostul primar şi fostul şef de post din Glodeanu Siliştea, trimişi în judecată pentru corupţie

Fostul primar şi fostul şef de post din comuna Glodeanu Siliştea au fost trimişi în judecată de procurorii buzoieni, care îi acuză de trafic de influenţă şi complicitate la această faptă, după ce edilul a primit 15.000 de lei de la o persoană pentru a interveni la poliţişti în favoarea acesteia.

Antrenorul Mario Been a demisionat de la Feyenoord

Antrenorul echipei Feyenoord Rotterdam, Mario Been, a demisionat, după ce jucătorii au anunţat conducerea că "nu mai au încredere în acesta", a anunţat, miercuri, gruparea olandeză, informează AFP.

Amenzile aplicate de Consiliul Concurenţei pot fi suspendate în instanţă doar cu plata unei cauţiuni

Curtea de Apel Bucureşti va putea suspenda deciziile Consiliului Concurenţei prin care sunt aplicate sancţiuni doar cu condiţia plăţii unei cauţiuni de până la 20% din amendă, potrivit unor modificări aduse legislaţiei din domeniul concurenţei.

Sorana Cîrstea a fost eliminată în turul doi al turneului de la Palermo

Sorana Cîrstea, locul 79 WTA, a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 2-6, 6-1, 6-1, de jucătoarea bulgară Ţvetana Pironkova, locul 49 WTA şi a şasea favorită, într-un meci care a durat o oră şi 34 de minute din turul doi al turneului de la Palermo, cu premii în valoare de 220.000 de dolari.

FMI: Grecia trebuie să accelereze reformele pentru a evita falimentul

Grecia trebuie să crească ritmul reformelor fiscale şi structurale pentru a evita intrarea în incapacitate de plată, iar ţările din zona euro trebuie să decidă cum să sprijine statul elen, se arată într-un raport de evaluare al Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Putin a îndemnat miniştrii să doneze salariile pentru un monument al lui Piotr Stolipin

Premierul rus Vladimir Putin le-a cerut miercuri miniştrilor săi să doneze cel puţin un salariu pentru finanţarea unui monument dedicat memoriei lui Piotr Stolipin, premierul ţarului Nicolae al II-lea, care a încercat, fără succes, să modernizeze Rusia imperială.

Numirea membrilor Plenului Consiliului Concurenţei se va face la propunerea Colegiului Consultativ

Numirea Plenului Consiliului Concurenţei se va face de către preşedintele României la propunerea Colegiului Consultativ, şi nu a Guvernului, care doar îşi va da avizul, potrivit prevederilor noii legi a concurenţei.