Mediafax Echipa

Recidivist, recent eliberat, şi-a ameninţat victima cu faptul că a fost condamnat pentru omor

Un bărbat recent eliberat din închisoare, unde a petrecut 16 ani pentru uciderea unui director de şcoală din Marea Britanie, a recidivat imediat şi a jefuit un bărbat la un bancomat, intimidându-l cu faptul că a fost condamnat pentru omor, relatează The Independent.

CURS BNR: Euro atinge maximul din acest an, iar francul urcă la un nou record istoric

Leul şi-a temperat uşor deprecierea de la începutul zilei, însă nu a reuşit să acopere scăderea înregistrată luni seară şi marţi dimineaţă, astfel că BNR a afişat o referinţă de 4,2838 lei/euro, cel mai ridicat nivel din 2011, iar pentru franc cursul a atins un nou record, de 3,6921 unităţi.

Bilanţul accidentului aviatic din Siberia se ridică la şapte morţi

Bilanţul accidentului unui avion de pasageri Antonov-24, care a amerizat luni pe fluviul Ob din Siberia, s-a ridicat marţi la şapte morţi, a declarat un purtător de cuvânt al departamentului local al Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă, relatează AFP.

BERD şi IFC cofinanţează cu 73,3 milioane de euro parcul eolian de la Peştera

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi International Finance Corporation (IFC), membră a Grupului Banca Mondială, vor cofinanţa cu 73,3 milioane de euro operarea parcului eolian de 90 MW de la Peştera, deţinută de EDP Renovaveis (EDPR).

Lady Gaga, declarată cetăţean de onoare al oraşului Sydney, pentru angajamentul ei faţă de cauza gay

Cântăreaţa americană Lady Gaga a fost devenit, marţi, cetăţean de onoare al oraşului australian Sydney, acest titlu fiindu-i acordat pentru "sprijinul necondiţionat" pe care artista îl acordă luptei pentru respectarea drepturilor homosexualilor.

ARPIM cere MS consultări contructive privind medicamentele aduse în ţară şi propune cinci măsuri

Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) propune Ministerului Sănătăţii un pachet de măsuri privind medicamentele aduse în ţară pentru nevoi speciale, printre care şi introducerea unui sistem progresiv de taxare a tuturor producătorilor.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în Prahova. La bord se aflau două persoane, una dintre acestea fiind găsită carbonizată

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit, marţi, în localitatea prahoveană Şirna, primele informaţii furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova arătând că două persoane se aflau la bordul aparatului, una dintre acestea fiind găsită carbonizată.

CS Mioveni îşi va prezenta lotul într-un amical cu CSM Râmnicu Vâlcea

CS Mioveni, echipă nou promovată în Liga I, îşi va prezenta lotul pentru sezonul 2011-2012 în cadrul unui meci amical cu formaţia din Liga a II-a, CSM Râmnicu Vâlcea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Luhan: CE trebuie să remedieze deficienţele privind respectarea normelor la achiziţiile publice

Eurodeputatul PDL Petru Luhan, coordonator PPE în PE pentru rezoluţia de modernizare a achiziţiilor publice, a declarat, marţi, că CE trebuie să remedieze deficienţele la respectarea normelor în domeniu, problemele fiind rezultatul transpunerii greşite a normelor UE în legislaţia naţională.

UNPR: Şase primari PSD şi PNL din judeţul Olt vor candida din partea Uniunii în 2012

UNPR anunţă că şase primari PSD şi PNL din judeţul Olt au semnat, marţi, o declaraţie comună conform căreia vor candida din partea Uniunii la alegerile locale din anul 2012.

Poşta Română a reziliat sau suspendat contracte de 440 mil. euro şi va trece pe profit în luna iulie

Poşta Română a reziliat sau suspendat, anul trecut şi în 2011, contracte de externalizare a unor servicii în valoare de 441 milioane euro, în urma acestor măsuri operatorul de servicii poştale urmând să revină pe profit, în luna iulie, potrivit companiei de stat.

ING a redus puternic estimarea privinid inflaţia la sfârşitul anului, de la 6,1% la 4,7%

ING a redus puternic estimarea privind inflaţia de la sfârşitul acestui an, de la 6,1% la 4,7%, după nivelul neaşteptat de scăzut al indicatorului în iunie, dar şi în urma deciziei ANRE de a menţine preţurile la gaze pentru consumatorii casnici şi datorită unui an agricol mai bun.

REPARTIZARE LICEE COVASNA: Cele mai mari medii, la specializarea Ştiinţele Naturii de la „Mikes Kelemen” din Sf.Gheorghe

Cele mai mari medii de admitere din judeţul Covasna s-au înregistrat la specializarea Ştiinţele Naturii de la Liceul Teoretic "Mikes Kelemen" din Sfântu Gheorghe, unde ultima medie de intrare a fost 8,87, la polul opus fiind un grup şcolar din Baraolt, unde s-a intrat cu 4,10.

UPDATE2: Un frate al preşedintelui afgan a fost ucis la Kandahar

(Adaugă detalii despre fratele preşedintelui)

Predoiu către membrii CSM: Nu insulţi o persoană şi apoi o inviţi la ceai

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, le-a cerut membrilor Consiliului Superior al Magistraturii să renunţe la dublul discurs - în particular cooperant, în comunicate de presă contondent - subliniind că amendează abordarea CSM, pe care a calificat-o ca fiind "cel puţin ciudată".

REPARTIZARE LICEE IAŞI: Din cei 19 elevi care au luat 10 la admitere, zece au intrat la Colegiul Costache Negruzzi

Zece din cei 19 elevi din judeţul Iaşi care au obţinut media 10.00 la admitere au intrat la Colegiul "Costache Negruzzi" din municipiul Iaşi, unitate unde s-au înregistrat şi cele mai multe note maxime la bacalaureat din ţară, respectiv cinci.

Familia unui copil care s-a înecat a pledat vinovată pentru acuzaţia de neglijenţă

Părinţii şi bunica unui copil care a murit înecat în lacul de lângă casă au pledat vinovaţi pentru acuzaţia de neglijenţă, urmând ca o instanţă din Marea Britanie să stabilească o pedeapsă pentru cei trei adulţi, informează publicaţia TheIndependent.co.uk.

Radu Vâlcan, profesorul de sport din „Pariu cu viaţa”, arde 5.000 de calorii pe săptămână

Radu Vâlcan, noul profesor de sport din primul serial muzical din România, "Pariu cu viaţa", de la Pro TV, merge la sală pentru a se menţine într-o formă fizică foarte bună, informează televiziunea.

REPARTIZARE LICEE HUNEDOARA: Cele mai mari medii de admitere în clasa a IX-a, la Colegiul Naţional „Decebal” din Deva

Cele mai mari medii de admitere în clasa a IX-a în judeţul Hunedoara au fost înregistrate la Colegiul Naţional "Decebal" din Deva, unde ultima medie de intrare la profilul ştiinţele naturii a fost 9,37, la profilul matematică-informatică - 9,22, iar la profilul filologie - 9,15.

ADMITERE LICEU BUZĂU: Judeţul cu cei mai puţini elevi nerepartizaţi la liceu

Judeţul cu cei mai puţini elevi rămaşi nerepartizaţi la liceu, respectiv zece, este Buzău, cea mai mare medie a unui absolvent de clasa a VIII-a care nu a fost admis la liceu fiind 8.34.

Un deţinut român evadat dintr-un penitenciar francez a fost prins după patru zile

Un deţinut român în vârstă de 25 de ani, închis pentru furt din locuinţă, a fost prins de poliţişti luni, după ce a evadat joi din penitenciarul în care îşi ispăşea pedeapsa, relatează Le Figaro.

ADMITERE LICEE 2011: Peste 800 de candidaţi cu medii între 3,63 şi 4,87, admişi în clasa a IX-a în Capitală

Peste 800 de candidaţi cu medii cuprinse între 3,63 şi 4,87 au fost admişi în clasa a IX-a în diverse unităţi de învăţământ din Capitală.

INTERVIU: Henri Paul: Admir poporul român pentru răbdarea cu care a suportat măsurile Guvernului

Ambasadorul Franţei declară într-un interviu acordat MEDIAFAX că măsurile Guvernului de majorare a TVA şi de reducere a salariilor în sectorul public au fost măsuri de urgenţă pentru a evita intrarea în colaps a finanţelor publice din România, el spunând că admiră poporul român pentru răbdare.

ADMITEREA LA LICEU TIMIŞ: Cei doi elevi repartizaţi la liceu cu media 10 au ales profilul matematică-informatică

Cei doi elevi din judeţul Timiş care au fost repartizaţi cu media 10 la liceele teoretice din Făget şi Buziaş au ales specializarea matematică-informatică, în timp ce elevul care a obţinut cea mai mică medie, 3,72, a ajuns la specializarea protecţia mediului, la un liceu din Lugoj.

Eckstein Kovacs: UDMR ar accepta Parlament unicameral, dacă se asigură reprezentarea proporţională

Consilierul prezidenţial pentru minorităţi naţionale, Peter Eckstein Kovacs, a declarat, marţi, la RFI, că UDMR ar accepta Parlament unicameral, "dacă se găseşte un sistem care asigură o reprezentare proporţională".

Rihanna, noua imagine a brandului Armani

Cântăreaţa Rihanna a devenit noua imagine a brandului Armani şi va apărea în campaniile care promovează articolele din colecţiile Emporio Armani Underwear şi Armani Jeans.

Guvernul va acorda un ajutor de stat de 19 mil.euro pentru investiţia Premium Aerotec de la Ghimbav

Guvernul va acorda un ajutor de stat de 19 milioane de euro pe parcursul investiţiilor de la fabrica de componente aeronautice Premium Aerotec de la Ghimbav, a declarat marţi, la inaugurarea unităţii, premierul Emil Boc.

Noul scut american antirachetă va proteja tot teritoriul Bulgariei

Scutul american antirachetă va acoperi întreg teritoriul Europei, inclusiv Bulgaria, potrivit subsecretarului american de Stat Ellen Tauscher, relatează site-ul Novinite.com.

Silvia Neid, selecţionerul naţionalei germane de fotbal feminin, ar putea demisiona

Selecţionerul echipei feminine de fotbal a Germaniei, Silvia Neid, a declarat, marţi, că nu exclude posibilitatea de a demisiona, după eliminarea germancelor de către Japonia, în sferturi la Cupa Mondială, informează AFP.

Trihenea: BERD vrea să preia un pachet minoritar de acţiuni la Hidroelectrica

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi-a exprimat interesul să preia un pachet minoritar de acţiuni la Hidroelectrica, când statul va decide listarea la bursă a producătorului de electricitate, a declarat marţi directorul general al companiei, Constantin Trihenea.

ADMITERE LICEU CONSTANŢA: Cea mai mică medie cu care s-a intrat la liceu – 3,63

Cea mai mică medie de admitere din judeţul Constanţa este 3,63, fiind obţinută de un elev care a fost repartizat la Colegiul Tehnic "Nicolae Titulescu" din Medgidia, la alte două unităţi din judeţ fiind repartizaţi elevi cu medii de 3,80 şi 3,94.

Copos: Rui Duarte a venit la pregătire, varianta Dănănae a căzut

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că portughezul Rui Duarte s-a alăturat lotului giuleştean în cantonamentul din Austria, precizând în acelaşi timp că transferul fundaşului dreapta Ovidiu Dănănae de la Universitatea Craiova a căzut.

China dispune de sateliţi de recunoaştere cu o capacitate de supraveghere de până la şase ore pe zi

Sateliţii de recunoaştere ai Chinei pot monitoriza ţinte timp de până la şase ore pe zi, a anunţat Institutul pentru securitate mondială din Washington, în cadrul unui nou raport, relatează Financial Times, în ediţia electronică.

Corespondentul Ştirilor Pro TV Rareş Năstase şi-a botezat băieţelul

Corespondentul Ştirilor Pro TV Rareş Năstase şi-a botezat băieţelul la sfârşitul lunii iunie, iar la petrecere toată lumea a dat ţinuta serioasă de la ştiri pe costumul de marinar, informează televiziunea.

Henri Paul: România ar trebui să se orienteze spre un turism de calitate, nu de masă

Ambasadorul Franţei în România, Henri Paul, a declarat, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că România ar trebui să se orienteze către un turism de calitate, nu de masă, pentru a conserva mediul şi pentru a profita de floră şi de faună, care sunt cu adevărat excepţionale.

Ambasadorul Franţei: La sfârşitul lui 2012 ne vom putea gândi că România va intra deplin în Schengen

Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, a declarat, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că cel mai bun lucru pe care pe care îl poate obţine România în ceea ce priveşte aderarea la Spaţiul Schengen este sfârşitul lui 2012, varianta cea mai rea fiind aceea de a nu adera niciodată.

Hidroelectrica şi BERD au încheiat marţi un contract de finanţare în valoare de 110 milioane euro

Producătorul de electricitate controlat de stat Hidroelectrica şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) au încheiat marţi un contract de finanţare în valoare de 110 milioane euro, pentru modernizarea hidrocentralei Stejarul Bicaz.

ADMITERE LICEU BIHOR: 102 elevi au rămas nerepartizaţi la liceu din cei 5.550 de absolvenţi de clasa a VIII-a

Un număr de 102 absolvenţi de clasa a VIII-a din cei 5.550 înscrişi la admitere în judeţul Bihor nu au fost repartizaţi la niciun liceu, întrucât nu şi-au completat fişele de înscriere, le-au completat greşit sau au pus prea puţine opţiuni.

Peste 500 de kilograme de peşte mort descoperit într-o baltă privată din Olt

Peste 500 de kilograme de peşte mort a fost descoperit, marţi dimineaţă, la o baltă privată din comuna Pîrşcoveni, judeţul Olt, transmite corespondentul MEDIAFAX.

EXCLUSIV: Henri Paul spune că oameni de afaceri francezi i-au spus că li s-a cerut mită în România

Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, a declarat într-un interviu acordat MEDIAFAX că a avut acelaşi sentiment ca ambasadorul SUA în ceea ce priveşte oamenii de afaceri francezi care au venit şi i-au spus "ceea ce a spus ambasadorul american".