Mediafax Echipa

Ashley Cole îşi deschide un restaurant împreună cu Jay Z

Internaţionalul englez al echipei Chelsea, Ashley Cole, îşi va deschide un restaurant la Londra, în 2012, afacere în care îl va avea ca asociat pe rapperul Jay Z, informează cotidianul The Sun.

Perechea Olaru/Koritţeva s-a calificat în sferturile de finală la Budapesta

Perechea Raluca-Ioana Olaru/Maria Koritţeva (România/Ucraina) s-a calificat, luni, în sferturile de finală ale probei de dublu de la Budapesta (Ungaria), dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.

Directorul unui centru de plasament din Buzău, găsit responsabil de moartea unui copil de zece ani

Directorul centrului de plasament unde un copil de zece ani cu handicap sever a murit, un medic care lucrează în sistem de aproximativ 20 de ani, a fost găsit responsabil de moartea băiatului, conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău făcând public numele său.

ISMB: Aproximativ 9.000 de contestaţii la bacalaureat, în Capitală

Comisia municipală de bacalaureat a înregistrat aproximativ 9.000 de contestaţii a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, inspectorul general şcolar, profesor Cristian Alexandrescu.

Suceava:Peste 3500 de contestaţii depuse de candidaţii la bacalaureat,cele mai multe la limba română

Peste 3.500 de contestaţii la examenul de bacalaureat s-au înregistrat în judeţul Suceava, cele mai multe fiind la disciplinele limba şi literatura română, 1.144 şi alte 863 contestaţii la matematică T2, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Peste 2.400 de contestaţii au fost depuse la bacalaureat, în judeţul Vâlcea

Peste 2.400 de contestaţii la examenul de bacalaureat au fost depuse, luni, de elevii din Vâlcea, procentul de promovabilitate în judeţ fiind de 54,41, cu 20 la sută mai scăzut faţă de anul 2010, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Doi din cei zece elevi din Dolj care au luat 10 la bacalaureat – două colege de clasă la Filologie

Doi din cei zece candidaţi la bacalaureat din Dolj care au obţinut media 10 sunt de la Liceul Teoretic "Henri Coandă" din Craiova, fiind vorba despre două eleve care au fost colege de clasă şi care spun că performanţa lor nu era apreciată dacă nu se înregistrau "rezultate dezastruoase" la examen.

Cursul a coborât sub 4,2 lei/euro, după anunţul Fitch privind îmbunătăţirea ratingului României

Moneda naţională şi-a accentuat aprecierea la finalul sesiunii interbancare de luni, iar paritatea a coborât sub 4,2 lei/euro, după ce Fitch a anunţat că a îmbunătăţit ratingul României, la "BBB-", cu perspectivă stabilă, România revenind astfel în categoria statelor recomandate pentru investiţii.

Fitch a îmbunătăţit ratingul României, la „BBB-„, cu perspectivă stabilă

Agenţia de evaluare financiară Fitch a îmbunătăţit ratingul pentru credite pe termen lung, în valută, al României de la "BB+" la "BBB-", România revenind astfel în categoria recomandată pentru investiţii.

Ponta: PSD a elaborat o lege care întoarce sarcina probei privind dobândirea averii; PDL să o voteze

PSD a elaborat un proiect de lege care prevede că bunurile aparţinând unor persoane acuzate de fapte ilicite ar putea fi confiscate dacă nu se dovedeşte de către cel care le deţine provenienţa licită, a declarat, luni, preşedintele PSD, menţionând că cere parlamentarilor PDL sprijin la vot.

Fitch a îmbunătăţit ratingul României la „BBB-„, în categoria recomandată pentru investiţii – 2

Agenţia de evaluare financiară Fitch a îmbunătăţit luni ratingul pentru credite pe termen lung în valută al României de la "BB+" la "BBB-", cu perspectivă stabilă, România revenind astfel în categoria statelor recomandate pentru investiţii.

BACALAUREAT 2011: Câte contestaţii au fost depuse în urma primei sesiuni

Unul din doi elevi a promovat bacalaureatul în acest an, multe licee din ţară au avut promovabilitate zero, iar în majoritatea judeţelor procentul celor care au promovat este mult mai mic faţă de anul trecut. Au fost depuse sute de contestaţii, acestea urmând a fi soluţionate în perioada 5 - 7 iulie. Rezultatele finale vor fi afişate în data de 8 iulie.

Ponta: În cazul unui dialog cu puterea, prima solicitare – Educaţia să scape de flagelul politizării

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că, în cazul unui dialog cu cei de la putere, prima solicitare a social-democraţilor va fi ca Educaţia să scape de "flagelul politizării".

În Bistriţa-Năsăud au fost depuse peste 1.500 de contestaţii în urma examenului de bacalaureat

Un număr de 1.553 de contesaţii au fost depuse în urma examenului de bacalaureat, în judeţul Bistriţa-Năsăud, cele mai multe fiind înregistrate la disciplinele matematică, limba şi literatura română şi biologie, în timp ce în Satu Mare 1.228 de elevi au contestat rezultatele obţinute la examen.

Turiştii elveţieni răpiţi în Pakistan se află într-un fief al talibanilor

Cei doi turişti elveţieni răpiţi în urmă cu trei zile în sud-vestul Pakistanului au fost duşi în zonele tribale de la frontiera cu Afganistanul, un bastion al talibanilor aliaţi cu reţeaua teroristă Al-Qaida, au anunţat luni autorităţile locale, relatează AFP.

Peste o treime din candidaţii la bacalaureat au depus contestaţii, în judeţul Arad

Peste 1.600 de contestaţii au fost depuse în urma probelor din cadrul examenului de bacalaureat desfăşurat în judeţul Arad, ceea ce înseamnă că mai mult de o treime dintre candidaţi sunt nemulţumiţi de notele obţinute, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ponta, despre afirmaţiile lui Marian Sârbu: Trădătorii găsesc mereu motive pentru trădare

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, luni, comentând afirmaţiile liderului UNPR Marian Sârbu potrivit cărora fără contribuţia Uniunii la stabilitatea politică România s-ar fi aflat în situaţia Greciei, că cei care trădează găsesc întotdeauna motive pentru trădare.

Peste 1.900 de contestaţii au fost depuse la bacalaureat, în judeţul Iaşi

Un număr de 1.928 de contestaţii la examenul de bacalaureat au fost depuse, luni, de elevii din judeţul Iaşi, cele mai multe fiind înregistrate la proba scrisă de limba şi literatura română, respectiv 628, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tânărul din Craiova care a încercat să se sinucidă pentru că a picat bacalaureatul va fi operat

Tânărul din Craiova care a încercat să se sinucidă, aruncându-se de la etajul al patrulea al blocului în care locuieşte, după ce s-a certat cu părinţii din cauza rezultatelor la bacalaureat are traumatism cranio-cerebral şi facial, precum şi fractură la coloană, el urmând să fie operat.

Boagiu va semna acorduri pentru conexiunea autostrăzilor Transilvania şi Arad-Nădlac cu Ungaria

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, şi ministrul ungar al Dezvoltării Naţionale, Pal Volner, vor semna două acorduri interguvernamentale pentru conexiunea autostrăzilor Arad-Nădlac şi Cluj Napoca-Santăul Mare (Borş) cu autostrăzi din Ungaria.

Administratorul unei firme de deşeuri, judecat pentru o fraudă de 1,5 milioane de euro

Administratorul unei firme de deşeuri din Giurgiu este judecat pentru o fraudă de 1,5 milioane de euro, după ce procurorii anticorupţie au stabilit că acesta ar fi utilizat 278 de facturi fiscale de cumpărare de bunuri de la societăţi inexistente.

Nechifor (PSD): Funeriu a fost pus de Băsescu să demonstreze la bacalaureat că şcoala scoate tâmpiţi

Preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat, luni, că ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a făcut astfel ca la bacalaureat să fie dovedită afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu, cum că "şcoala scoate numai tâmpiţi" şi a arătat în ce mod pot fi "executaţi" elevii.

Atacul contra contului de Twitter al Fox News, revendicat de un grup care are legături cu Anonymous

Un grup care are legături cu reţeaua de hackeri Anonymous a revendicat atacul care a vizat contul de Twitter al Fox News anunţând asasinarea preşedintelui SUA, Barack Obama, informează ziarul The Guardian, în ediţia electronică.

Un grup imobiliar chinez investeşte 77 milioane de dolari în fotbalul naţional

Un grup imobiliar chinez va investi peste 77 milioane de dolari în fotbalul naţional şi în formarea tinerilor jucători, în contextul în care China nu s-a calificat la Jocurile Olimpice din 2012 şi campionatul intern este afectat de corupţie, informează cotidianul China Daily.

Antrenorul Ştefan Constantin va antrena „U” Transilvania Cluj şi în sezonul viitor

Antrenorul echipei de handbal masculin "U" Transilvania Cluj, Ştefan Constantin, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că va conduce echipa ardeleană şi în sezonul 2011-2012.

Ponta: USL vrea să câştige, în 2012, Primăria Capitalei şi cele şase primării de sector

USL vrea să câştige, în 2012, Primăria Capitalei şi cele şase primării de sector, precum şi majoritatea absolută în Consiliul general, potrivit declaraţiilor făcute, luni, de preşedintele PSD, Victor Ponta.

Prefectul de Covasna: Rezultatele de la examenul de bacalaureat pot fi considerate bune în judeţ

Prefectul de Covasna, Gyorgy Ervin, susţine că rezultatele de la examenul de bacalaureat pot fi considerate bune în judeţ, apreciind ca fiind un lucru bun faptul că elevii de altă etnie decât cea română să susţină examen şi din limba lor maternă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În judeţul Vaslui, au fost depuse 1.655 de contestaţii la bacalaureat

Un număr de 1.655 de contestaţii au fost depuse, luni, în judeţul Vaslui, în urma primei sesiuni a bacalaureatului, cele mai multe nemulţumiri faţă de notele obţinute la tezele scrise fiind la limba română şi matematică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

MFP a atras 850 milioane lei prin certificate la un an, iar subscrierile au fost de 4,8 ori mai mari

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras luni 850 milioane lei prin certificate cu scadenţa la un an, sumă egală cu valoarea indicativă a licitaţiei, deşi băncile au subscris de 4,8 ori mai mult, la un randament în scădere, de 6,37%.

Sberbank este aproape de achiziţia VBI pentru 500-700 mil. euro, fără operaţiunile din România-surse

Grupul rus Sberbank este aproape de un acord privind achiziţia diviziei Volksbank International a grupului austriac cu acelaşi nume, activă în Europa de Est, pentru 500-700 de milioane de euro, iar tranzacţia exclude operaţiunile din România, au declarat surse apropiate situaţiei, citate de Reuters.

Cei mai mulţi candidaţi cu media zece la bacalaureat sunt din judeţul Iaşi

Cei mai mulţi candidaţi cu media zece la bacalaureat, respectiv 12 elevi, sunt din judeţul Iaşi, alţi zece sunt din Dolj, iar opt din Cluj, în timp ce alte 18 judeţe şi municipiul Bucureşti au raportat între una şi cinci medii maxime la examenul din vara lui 2011.

Peste o treime din elevii bihoreni care au susţinut bacalaureatul au contestat notele primite

Aproape 2.500 de elevi bihoreni care au susţinut examenul de bacalaureat au contestat notele obţinute, cele mai multe, respectiv 908, fiind depuse la limba şi literatura română.

Trupa suedeză Hammerfall va cânta, pe 30 noiembrie, la Hard Rock Cafe din Capitală

Trupa suedeză de heavy şi power metal Hammerfall va concerta, pe 30 noiembrie, la Hard Rock Cafe din Bucureşti, în cadrul turneului de promovare a albumului "Infected", lansat anul acesta, informează organizatorii - ÎmiPlaceMie.

Ponta: Udrea va avea patrimoniul indisponibilizat, averea va acoperi prejudiciile din fraudarea PNDI

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că guvernul USL va plăti datoriile făcute de actuala guvernare, cu excepţia celor rezultate din fraudarea PNDI, el precizând că ministrul Udrea va avea patrimoniul indisponibilizat, averea ei trebuind să acopere, direct, prejudiciile create.

Buzău: Bărbatul care şi-a înjunghiat şi decapitat soţia, arestat;copiii cuplului, preluaţi de DGASPC

Bărbatul din localitatea buzoiană Smeeni care şi-a înjunghiat şi şi-a decapitat soţia a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, iar cei trei copii ai cuplului au fost preluaţi de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Buzău, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Băsescu şi-a trecut în declaraţia de avere apartamentul din Constanţa primit moştenire

Preşedintele Traian Băsescu a realizat în 2010 un venit din indemnizaţie de 70.374 de lei, potrivit declaraţiei de avere semnate de şeful statului în iunie 2011, în care acesta a trecut şi apartamentul din Constanţa primit moştenire de la părinţi.

Jean Paul Mendy a sosit în România pentru meciul cu Bute

Pugilistul Jean Paul Mendy a sosit, luni, în România, cu o cursă de la Paris ce a avut 40 de minute întârziere, în vederea meciului cu Lucian Bute, programat în week-end şi în care românul îşi va pune în joc pentru a opta oară centura mondială.

Echipa HRT, preluată de un grup de investiţii spaniol

Pachetul majoritar de acţiuni al echipei de Formula 1 Hispania Racing Team, team condus de germanul de origine română Colin Kolles, a fost preluat de grupul de investiţii Thesan Capital, informează autosport.com

Hărdău: Rezultatele de la bacalaureat oglindesc realitatea din teren; îl apreciez pe Funeriu

Fostul ministru al Educaţiei Mihail Hărdău consideră că rezultatele de la bacalaureat "oglindesc" realitatea din teren şi apreciază atitudinea ministrului Daniel Funeriu, care "a dat dovadă de exigenţă în ceea ce priveşte combaterea fraudei la examen", transmite corespondentul MEDIAFAX

În Mureş au fost contestate peste 2.200 de note obţinute la lucrările de la bacalaureat

Un număr de 2.205 contestaţii ale notelor obţinute la examenul de bacalaureat au fost depuse în judeţul Mureş, acestea urmând să fie sortate, sigilate şi trimise la centrul de evaluare şi soluţionare de la Cluj-Napoca.