Mediafax Echipa

Aproape 3.000 de contestaţii depuse în Constanţa după examenul de bacalaureat

Aproape 3.000 de contestaţii au fost depuse, luni, de către elevii constănţeni nemulţumiţi de notele primite la examenul de bacalaureat, cele mai multe fiind la limba şi literatura română şi la matematică T2, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Grecia încearcă să tempereze poziţiile activiştilor flotilei pentru Fâşia Gaza

Guvernul grec încearcă să îi liniştească pe activiştii propalestinieni de la bordul navelor flotilei cu ajutoare pentru Fâşia Gaza, propunând ca Atena să trimită acest ajutor "prin mijloacele existente", relatează AFP.

Peste 1.500 de contestaţii au fost depuse în centrele de examene din judeţul Buzău

Peste 1.500 de contestaţii au fost depuse, luni, în centrele de examene din judeţul Buzău, cele mai multe nemulţumiri venind din partea unor elevi care au reclamat notele primite la limba română, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Statul Filipine vrea armament american modern în contextul unor tensiuni în Marea Chinei de Sud

Regimul din Filipine a anunţat luni că va cere Statelor Unite să îi furnizeze armament modern, în contextul unor tensiuni regionale cu privire la suveranitatea în Marea Chinei de Sud, relatează AFP.

Peste 1.300 de contestaţii au fost depuse la bacalaureat, în Alba

Un număr de 1.317 contestaţii au fost depuse, luni, în judeţul Alba, de candidaţii la examenul de bacalaureat, cele mai multe fiind la disciplinele matematică şi limba şi literatura română, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şase sportivi sârbi răniţi într-un accident în Ungaria

Şase sportivi sârbi, de care se crede că ar fi luptători din lotul naţional al Serbiei, au fost răniţi, luni, într-un accident în Ungaria, după ce microbuzul cu care se deplasau a părăsit autostrada M5 şi s-a răsturnat, a anunţat poliţia ungară.

Andone şi-a reziliat contractul cu Dinamo. Vezi motivele pentru care a decis să plece şi mesajul pentru fani

FC Dinamo şi antrenorul Ioan Andone au convenit, luni, încetarea raporturilor contractuale pe cale amiabilă, informează site-ul oficial al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Mititelu: Dorel Stoica va fi antrenor-jucător la Universitatea Craiova

Finanţatorul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, luni, la reunirea echipei, că Dorel Stoica (33 de ani) va ocupa funcţia de antrenor-jucător la formaţia retrogradată în Liga a II-a.

Elveţia blochează active ale regimului sirian în valoare de aproape 32 de milioane de dolari

Elveţia a blocat active aparţinând membrilor regimului sirian, în valoare de 31,8 milioane de dolari (21,9 milioane de euro), a anunţat secretarul de stat elveţian pentru Economie, confirmând o informaţie publicată de ZentralSchweiz am Sonntag, relatează AFP.

Boc: Guvernul depune toate eforturile pentru a asigura un mediu economic stabil şi atractiv

Guvernul României depune toate eforturile pentru asigurarea unui mediu economic stabil şi atractiv, a declarat, luni, premierul Emil Boc, într-un discurs rostit la ceremonia de marcare a Zilei Independenţei.

Alou Diarra a semnat contractul cu Olympique Marseille

Mijlocaşul Alou Diarra, căpitanul echipei Girondins Bordeaux şi al naţionalei Franţei, a semnat un contract cu gruparea Olympique Marseille, a anunţat, luni, clubul francez, informează AFP.

Manifestaţie uriaşă la Phenian împotriva Coreei de Sud – KCNA

Peste 100.000 de persoane au participat luni, într-o piaţă importantă din Phenian, la un miting de protest împotriva "crimelor" comise, în opinia regimului nord-coreean, de Coreea de Sud, a anunţat agenţia nord-coreană oficială KCNA, citată de AFP.

FCM Târgu Mureş – Cernomoreţ Odessa, scor 0-1, într-un meci de pregătire

Echipa FCM Târgu Mureş a fost învinsă, luni, cu scorul de 1-0 (0-0), de formaţia Cernomoreţ Odessa, nou-promovată în prima ligă ucraineană, în cel de-al doilea meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Austria, informează site-ul oficial al ardelenilor.

Manifestaţie uriaşă la Phenian împotriva Coreei de Nord – KCNA

Peste 100.000 de persoane au participat luni, într-o piaţă importantă din Phenian, la un miting de protest împotriva "crimelor" comise, în opinia regimului nord-coreean, de Coreea de Sud, a anunţat agenţia nord-coreană oficială KCNA, citată de AFP.

Gitenstein: În ultimul an am aflat despre mulţi români care întruchipează atitudinea „Da, putem! „

Ambasadorul SUA a vorbit, luni, în discursul de Ziua Independenţei, despre românii care întruchipează atitudinea promovată de Barack Obama -"Da,putem!"-, spunând că este optimist în privinţa României întrucât aceştia nu se vor lăsa învinşi de "cinismul şi inerţia celor ce se împotrivesc schimbării".

Un biciclist a fost accidentat mortal de un autocar pe DN 1, în judeţul Alba

Un biciclist a murit, luni seară, după ce a fost lovit în plin de un autocar, la intrarea în oraşul Teiuş, pe DN 1, judeţul Alba, din cauza accidentului circulaţia în zonă fiind blocată aproape o oră, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Consilierul personal al lui Flutur va merge de la Viena în Bucovina pe jos, cu bicicleta şi maşina

Consilierul personal al preşedintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, Neculai Barbă, va pleca în 15 iulie din Viena spre Bucovina în cadrul programului european "Pelerin în Bucovina", acesta urmând să parcurgă distanţa pe jos, cu bicicleta sau cu maşina, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Regimul libian anunţă interceptarea unei nave cu armament destinat rebeliunii

Regimul libian a anunţat luni că a interceptat o navă care transporta armament destinat rebeliunii, în apele teritoriale libiene, în largul coastelor din dreptul oraşului Tripoli, relatează AFP.

Ierarhii mitropoliilor Ardealului şi Clujului pregătesc reluarea dialogului cu greco-catolicii

Ierarhii ortodocşi ai Sinoadelor Mitropolitane ale Clujului şi Albei s-au întâlnit, luni, la Mănăstirea Râmeţ, judeţul Alba, unde au discutat despre pregătirea reluării dialogului dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Unită cu Roma, Greco-Catolică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Gitenstein: Americanii au crezut că pot construi o democraţie puternică, ca şi revoluţionarii români

Ambasadorul SUA a vorbit, luni, în discursul de Ziua Independenţei, despre americanii care şi-au riscat "vieţile şi onoarea lor sacră" semnând Declaraţia de Independenţă şi care, asemenea revoluţionarilor români din 1989, "au crezut că pot construi o democraţie puternică, energică şi independentă".

Germania ar putea reduce taxele din 2013, ca urmare a evoluţiei economice favorabile

Următoarea prognoză economică oficială a Germaniei, programată pentru octombrie, va arăta o creştere destul de robustă pentru a permite reduceri de taxe din 2013, a declarat ministrul Economiei, Philipp Roesler, citat de Reuters.

Aproximativ 100 de activişti ai opoziţiei belaruse au fost condamnaţi

Aproximativ 100 de opozanţi au fost condamnaţi luni, în Belarus, la pedepse de până la 15 zile de închisoare, după o zi de la arestarea a aproxiamtiv 400 de persoane, în timpul unor manifestaţii împotriva regimului preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, relatează AFP.

FC Braşov i-a achiziţionat pe fundaşii portughezi Ricardo Santos Machado şi Hugo Sousa

Oficialii clubului FC Braşov i-a achiziţionat, luni, pe fundaşii portughezi Ricardo Santos Machado (22 de ani) şi Hugo Sousa (19 ani), transmite corespondentul MEDIAFAX.

O navă din flotila propalestiniană a fost interceptată de autorităţile elene

O navă canadiană care face parte din flotila propalestiniană spre Fâşia Gaza, plecată din Creta (Grecia) luni după-amiază, a fost oprită de Paza de Coastă elenă, anunţă o activistă canadiană, citată de AFP.

Gitenstein: Boc, ferm susţinător al reformei. Geoană, cel mai bun prieten al SUA

Premierul Emil Boc este "un ferm susţinător al reformei în România", iar preşedintele Obama îi mulţumeşte pentru aceasta, a declarat, luni, ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, care a adăugat, referitor la Mircea Geoană, că acesta este "cel mai bun prieten pe care SUA îl au în România" .

Oana Şoit: Mă simt ca la o reunire a echipei naţionale

Handbalista Oana Chirilă Şoit a declarat, luni, la reunirea formaţiei Oltchim Râmnicu Vâlcea, că se simte ca la echipa naţională a României, ţinând cont că majoritatea colegelor sale evoluează şi în prima reprezentativă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tyler Farrar a câştigat etapa a treia a Turul Franţei

Rutierul american al echipei Garmin, Tyler Farrar, a câştigat, luni, etapa a treia a Turul Franţei, disputată pe distanţa a 198 de kilometri, între localităţile Olonne-sur-Mer şi Redon, iar norvegianul Thor Hushovd şi-a păstrat tricoul galben, de lider al clasamentului general.

Dinamo Bucureşti – Maccabi Haifa, scor 2-1, într-un meci de pregătire

Echipa Dinamo Bucureşti a învins, luni, cu scorul de 2-1 (0-1), campioana Israelului, Maccabi Haifa, în cel de-al patrulea meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Austria, informează www.prosport.ro.

Reformarea statului şi democraţia sustenabilă, priorităţile SUA care fac România un aliat strategic

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat, luni, că reformarea statului şi a pieţei libere şi existenţa unei democraţii sustenabile în România sunt priorităţi ale SUA pentru că acestea fac din România un aliat strategic.

„Seară hawaiiană”, pentru invitaţii la ceremonia de Ziua Independenţei

Invitaţii la ceremonia de marcare a Zilei Independenţei SUA au început, luni, să sosească la reşedinţa ambasadorului Mark Gitenstein, unde vor asista la o petrecere cu tema "Seară hawaiiană".

BNR a mizat pe bonduri guvernamentale, dar veniturile din plasamente s-au înjumătăţit în 2010

BNR a mizat anul trecut mai mult pe plasamente în instrumente emise de guverne şi instituţii supranaţionale, printr-o politica axată pe limitarea expunerii faţă de bănci private, iar veniturile din administrarea rezervelor valutare au scăzut cu 42,5%, la 240 milioane de euro.

David Cameron efectuează o vizită-surpriză în Afganistan – AFP

Premierul Marii Britanii, David Cameron, a început luni o vizită-surpriză în Afganistan, care coincide cu dispariţia unui militar britanic în sudul acestei ţări, motiv pentru care şi-a modificat programul, informează AFP.

Înmatriculările Renault-Dacia din Germania au urcat cu 7,4% în primele şase luni, mai lent ca piaţa

Înmatriculările Renault şi Dacia în Germania au crescut cu 7,4% în primele şase luni ale anului, la aproape 81.100 de autovehicule, în timp ce piaţa germană a avansat cu 10,5%, la 1,62 milioane de maşini.

Perechea Begu/Moore a ratat calificarea în sferturile de finală la Budapesta

Perechea Irina-Camelia Begu/Jessica Moore (România/Australia) a ratat, luni, calificarea în sferturile de finală ale probei de dublu de la Budapesta (Ungaria), dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.

ISMB: Cele mai multe contestaţii la bacalaureat, în Capitală, la română şi matematică

Comisia municipală de bacalaureat a înregistrat 9.138 de contestaţii, din care, cele mai multe, respectiv câte 3.000, au fost la română şi matematică, iar 500 la fizică, restul fiind distribuit pe celelalte discipline, a declarat, pentru MEDIAFAX, inspectorul general şcolar, Cristian Alexandrescu.

Drăgoi: Ratingul investment grade va aduce mai mulţi investitori atât în titluri, cât şi în economie

Îmbunătăţirea ratingului de către agenţia de evaluare Fitch, care a readus România în categoria recomandată investiţiilor, va avea un efect pozitiv nu doar asupra preţului la care România se va împrumuta, dar şi asupra investiţiilor străine directe, afirmă secretarul de stat în MFP Bogdan Drăgoi.

Prepeliţă, Găman şi Bărboianu au lipsit de la reunirea lotului Universităţii Craiova

Jucătorii Andrei Prepeliţă, Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu au lipsit, luni după-amiază, de la reunirea formaţiei Universitatea Craiova, care a retrogradat în Liga a II-a la finalul sezonului trecut, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Chitaristul Marius Pop, printre cei 100 de finalişti ai concursului Guitar Idol

Chitaristul român Marius Pop a fost selectat printre cei 100 de finalişti ai concursului Guitar Idol, din peste 1.000 de înscrieri în competiţia online la care participă instrumentişti din toată lumea, 10 dintre ei urmând să cânte într-o finală live în Marea Britanie, în toamna acestui an.

Dominique Strauss-Kahn o va da în judecată pentru denunţ calomnios pe scriitoarea Tristane Banon

Dominique Strauss-Kahn, ameninţat cu o plângere pentru tentativă de viol de jurnalista franceză Tristane Banon, le-a cerut avocaţilor săi din Franţa să intenteze o acţiune pentru denunţ calomnios.

Cheltuielile cu personalul BNR au urcat cu 9% în 2010, deşi salariile au fost reduse cu 25% în iulie

Cheltuielile cu personalul ale Băncii Naţionale a României au crescut cu 9,1% anul trecut, la 202,9 milioane de lei, potrivit raportului anual al băncii centrale, deşi salariile angajaţilor au fost reduse cu 25% începând cu 1 iulie anul trecut.