Mediafax Echipa

Priştina acuză Belgradul că amână soluţiile în negocierile tehnice

Ministrul kosovar de Externe, Enver Hoxhaj, a acuzat autorităţile sârbe că amână soluţiile în negocierile tehnice cu Priştina, făcând o comparaţie cu situaţia lui Ratko Mladici, arestat după 16 ani de fugă, relatează AFP.

Vicepreşedintele afgan şi ministrul Internelor au scăpat nevătămaţi dintr-un atac cu rachetă

Unul dintre vicepreşedinţii Afganistanului, Karim Khalili, şi ministrul de Interne, Besmullah Mohammadi, au scăpat miercuri dintr-un atac cu rachetă care a vizat o secţie de poliţie din centrul ţării, anunţă autorităţile locale, citate de AFP.

Piţurcă: Generaţia lui Chivu şi Mutu începe să apună, sper să reconstruim echipa naţională

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte să reconstruiască echipa naţională de fotbal, mai ales că generaţia din care au făcut parte Cristian Chivu şi Adrian Mutu se află la sfârşitul carierei.

Asociaţia „Mame pentru mame” condamnă decizia CC privind concediul şi iindemnizaţia pentru copii

Asociaţia "Mame pentru Mame" condamnă decizia Curţii Constituţionale referitoare la concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copiilor, precizând că OUG 111 afectează grav categoria de părinţi responsabili din clasa de mijloc şi produce efecte la nivelul natalităţii aflată deja în scădere.

CSM, de acord cu orice formă de responsabilitate a sistemului, atâta timp cât nu se pun presiuni

CSM precizează, miercuri, că a luat act de proiectul privind răspunderea disciplinară şi materială a magistraţilor şi se declară de acord cu orice formă de responsabilitate a sistemului judiciar, în condiţiile în care aceasta nu se transformă într-o formă de presiune asupra sistemului.

Componenţa grupelor CE de handbal masculin, din 2012

Tragerea la sorţi a grupelor turneului final al Campionatului European de handbal masculin, din 2012, din Serbia.

Eclipsă totală de Lună, în noaptea de miercuri spre joi, vizibilă în România – VIDEO

Astronomii şi amatorii curioşi din anumite regiuni din Europa, Africa, Orientul Mijlociu şi Asia Centrală vor putea să observe, în noaptea de miercuri spre joi, o eclipsă totală de Lună, prima din anul 2011, care va avea cea mai lungă durată dintre toate eclipsele din ultimii 11 ani.

Ponta se opune reînfiinţării MTS, ar dori un minister doar al Sportului

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, la o dezbatere pe teme sportive, că se opune reînfiinţării unui minister care să gestioneze şi sportul şi tineretul, el optând pentru un minister dedicat exclusiv sportului.

BNR lansează în iulie primul sistem de plăţi din România în euro, cu 22 de bănci participante

BNR va lansa în 4 iulie primul sistem de plăţi în euro Target 2-România, parte a sistemul european Target2, care va asigura decontarea imediată a plăţilor interbancare, şi are participanţi iniţiali 22 de bănci, a declarat pentru MEDIAFAX directorul Direcţiei Plăţi din banca centrală, Sabin Carantină

Contractul lui Nuno Gomes cu Benfica Lisabona nu a fost prelungit

Atacantul Nuno Gomes a anunţat, miercuri, că site-ul oficial, că oficialii grupării Benfica nu i-au prelugit contractul, astfel că va părăsi gruparea lusitană.

S&P retrogradează patru bănci elene prezente în România în categoria „extrem de speculativ”

Agenţia de evaluare Standard & Poor's (S&P) a retrogradat miercuri ratingurile băncilor elene National Bank of Greece (NBG), EFG Eurobank (EFG), Alpha Bank şi Piraeus Bank, cu activităţi în România, cu trei trepte, la "CCC", categoria "extrem de speculativ", după o decizie similară privind Grecia.

CSM: Criticile vizând judecătorii şi procurorii în ansamblu sunt nepermise

Criticile vizând judecătorii şi procurorii în ansamblu sunt nepermise, iar orice fel de acuze, generale şi nefondate, slăbesc autoritatea justiţiei şi scad încrederea cetăţenilor în aceasta, precizează, miercuri, CSM.

B’estfest Summer Camp dezvoltă platforma de responsabilitate eco „B’estfest goes green”

B'estfest Summer Camp, care se desfăşoară anul acesta în comuna Tunari, între 1 şi 3 iulie, va dezvolta o platformă de responsabilitate ecologică, numită "B'estfest goes green", informează organizatorii, Emagic.

Cezar Ion şi Dan Radu, câştigători ai concursurilor de directori editoriali organizate de TVR

Cezar Ion şi Dan Radu au câştigat concursurile organizate de Televiziunea Română pentru ocuparea posturilor de director al Direcţiei Editoriale şi, respectiv, de director de Producţie Editorială şi Programe din TVR.

Alegeri prezidenţiale şi municipale în Bulgaria la 23 şi 30 octombrie

Alegerile prezidenţiale din Bulgaria vor avea loc la 23 şi 30 octombrie, odată cu alegerile municipale, a decis miercuri Parlamentul citat de AFP.

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca în cifre

Peste 70.000 de spectatori au participat la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca, în cadrul căreia au fost proiectate peste 220 de filme din 45 de ţări.

Boc îi răspunde lui Tamas Sandor: Dialogul este singura cale normală de rezolvare a problemelor

Dialogul este singura modalitate normală de rezolvare a problemelor comune, iar UDMR a fost, în ultimii 20 de ani, un partener care a folosit dialogul ca principală "armă" de colaborare politică, a declarat, miercuri, liderul PDL, premierul Emil Boc.

Statul va garanta credite şi va subvenţiona dobânzi pentru a ajuta IMM-urile să treacă de criză

Statul va garanta în proporţie de 80% creditele accesate de întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) şi va subvenţiona cu până a 50% dobânzile aferente împrumuturilor contractate de aceste firme pentru a le ajuta să depăşească dificultăţile financiare cauzate de criză.

CSM va înainta Curţii Constituţionale observaţiile la proiectul legii de revizuire a Constituţiei

CSM a analizat, din punct de vedere tehnic, prevederile proiectului legii de revizuire a Constituţiei şi a pregătit o serie de observaţii pe care le va înainta, miercuri, Curţii Constituţionale, intenţionând să solicite asistenţa constituţională a Comisiei Europene pentru Democraţie prin Lege.

Suceava: Restrcţiile de circulaţie de pe principalul pod peste râul Suceava vor fi ridicate

Restricţiile de circulaţie introduse anul trecut pe podul rutier peste râul Suceava care face legătura între centrul oraşului Suceava şi cartierul Burdujeni şi care a fost consolidat vor fi ridicate de luni, a anunţat, miercuri, primarul Sucevei, Ion Lungu, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Razie de amploare în Ploieşti: Poliţiştii caută violatorul unei fetiţe de 10 ani

Peste două sute de poliţişti participă miercuri la o razie de amploare în cartierul Malu Roşu din Ploieşti, pentru prinderea unui bărbat suspectat că a violat o fetiţă de zece ani, pe care a urmărit-o şi a intrat peste ea în casă.

Raliul Argeşului a fost anulat deoarece traseul nu a putut fi asfaltat la timp

Raliul Argeşului, a patra etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2011, programată să se desfăşoare în 17 şi 18 iunie, a fost anulat din cauza faptului că traseul nu a putut fi asfaltat la timp, se arată într-un comunicat al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv (FRAS).

Asociaţia militarilor în rezervă din MAI cere Camerei să ia în considerare amendamente la OUG 1

Asociaţia naţională a cadrelor militare în rezervă şi în retragere din MAI a cerut, miercuri, conducerii Camerei Deputaţilor să îi fie luate în considerare amendamentele la Ordonanţa privind măsuri în domeniul pensiilor din sistemul de apărare, aflată pe ordinea de zi a plenului.

China, criticată pentru lipsa de cooperare într-o anchetă privind piese cumpărate de Pentagon

Doi influenţi senatori americani au denunţat lipsa de cooperare a Chinei în ancheta Senatului american privind componente electronice contrafăcute folosite de Pentagon, informează AFP.

Boc: Reorganizarea afectează şi presa, într-un judeţ se va întreba dacă mai trebuie un ziar sau TV

Reorganizarea administrativă afectează în ultimă instanţă şi interesele jurnaliştilor, deoarece într-un judeţ sau municipiu reşedinţă de judeţ se va pune întrebarea dacă mai trebuie să existe acolo un ziar judeţean sau un post de televiziune, a afirmat, miercuri, premierul Emil Boc.

Coman: Mi-aş dori ca Mircea Bornescu să rămână la Rapid

Portarul formaţiei Rapid, Dănuţ Coman, a declarat, miercuri, că şi-ar dori ca Mircea Bornescu să rămână la gruparea giuleşteană chiar dacă este concurentul său pentru postul de titular.

Cum a fost semnalat Andrei Plăcintă la 112: E un nebun cu o maşină, dă să intre în oameni. Vezi convorbirile martorilor

Incidentul din decembrie 2010, de pe strada Berzei, când fiul senatoarei Sorina Plăcintă, Răzvan Andrei Plăcintă, a agresat mai multe persoane pe care le-a lovit cu maşina, a creat panică în rândul trecătorilor care au sunat, în câteva minute, de mai multe ori la 112, semnalând violenţa faptelor.

Tânără de 21 de ani cu handicap sever, ţinută legată de către mama ei

O tânără de 21 de ani cu handicap sever, din localitatea vasluiană Mocani, este legată în mod frecvent de mama sa, lucru recunoscut chiar de către femeie, care a afirmat în faţa autorităţilor că recurge la această metodă pentru ca fiica ei să nu cadă în fântână sau în faţa cailor.

UE este nemulţumită că Rusia menţine embargoul asupra legumelor, impus în urma epidemiei de E.coli

Comisia Europeană (CE) şi-a exprimat miercuri "profunda nemulţumire" faţă de menţinerea embargoului rus asupra legumelor europene, în urma epidemiei cauzată de bacteria E.coli, în pofida unei promisiuni a Moscovei de a-l ridica, relatează AFP.

Primăria Cluj ar putea fi dată în judecată din cauza montării unui aparat de citire a amprentelor

Sindicatul angajaţilor din Primăria Cluj-Napoca ar putea da în judecată instituţia după ce şefii acesteia au decis montarea unui aparat de pontaj cu scanare digitală a amprentelor, pe care sindicaliştii nu-l vor, însă primarul susţine că este nevoie de el pentru a verifica programul angajaţilor.

Obama „înregimentează” oameni de afaceri pentru a convinge Congresul să crească limita de îndatorare

Preşedintele SUA, Barack Obama, îngrijorat că legislativul american nu va aproba la timp creşterea plafonului de îndatorare a statului, "înregimentează" oameni de afaceri cu scopul de a convinge membri ai Congresului că intrarea în incapacitate de plată va avea consecinţe grave, transmite Reuters.

Dâmboviţa: Funcţionari ai unei bănci cooperatiste, cercetaţi pentru un prejudiciu de 500.000 de lei

Doi funcţionari ai unei bănci cooperatiste din Târgovişte sunt cercetaţi de poliţişti după ce au păgubit mai multe persoane în numele cărora au retras diferite sume de bani, prin întocmirea în fals a unor documente, prejudiciul în acest caz ridicându-se la aproximativ 500.000 de lei.

Ponta: Ne gândim la orice formă non-violentă de protest faţă de reorganizarea administrativă

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, că USL se gândeşte la orice formă non-violentă de protest faţă de intenţia PDL de reorganizare administrativă a ţării.

Comisie din Senat: Achiziţiile din apărare de peste 25 milioane euro, cu aprobarea Parlamentului

Comisia economică a Senatul a avizat, miercuri, un proiect care obligă autorităţile contractante din apărare, ordine publică şi siguranţă naţională să solicite aprobarea Parlamentului dacă valoarea estimată, fără TVA, a unui contract de achiziţie publică este de cel puţin 25 milioane de euro.

Boc: Decizia reorganizării a fost votată majoritar în BPN, Cezar Preda nu face parte din conducere

Decizia politică privind reorganizarea administrativă a fost luată prin vot în Biroul Permanent Naţional al PDL, cu o "majoritate covârşitoare", dar deputatul Cezar Preda nu face parte din forul de conducere şi nici nu a participat la discuţiile pe această temă, a declarat liderul PDL, Emil Boc.

Şoferii care intră cu maşinile pe plaje riscă amenzi de până la 20.000 de lei

Accesul autovehiculelor pe plajele de pe litoralul românesc este interzis, amenzile aplicate pentru încălcarea acestei reguli urcând până la 20.000 de lei, anunţă reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL), instituţie care are suprafeţele de plajă în administrare.

Korodi:Ieşirea în stradă nu e o soluţie, deciziile politicului să nu provoace astfel de manifestaţii

Deputatul UDMR Attila Korodi a declarat, miercuri, în legătură cu îndemnul la proteste lansat de Consiliului Naţional Secuiesc în cazul adoptării proiectului PDL privind regionalizarea, că este normal ca oamenii să simtă astfel şi că este convins că foarte mulţi îşi vor exprima nemulţumirea.

Construcţiile ilegale de lângă Şanţul Cetăţii din Târgovişte au fost dărâmate

Construcţiile ilegale de lângă Şanţul Cetăţii din Târgovişte au fost dărâmate, miercuri, de angajaţii primăriei, însoţiţi de jandarmi şi poliţişti, acţiunea având loc după ce localnicii au trimis adrese la toate instituţiile statului, deranjaţi de gălăgia provocată de persoanele campate în zonă.