Mediafax Echipa

Edvin Marton revine la Bucureşti, la Gala „Crăciun Vienez”, pe 21 şi 22 decembrie

Celebrul violonist Edvin Marton revine la Bucureşti, la Gala "Crăciun Vienez", pe 21 şi 22 decembrie, la Sala Palatului, unde va concerta alături de European Royal Orchestra, informează organizatorii.

UPDATE 2: Ratko Mladici, fostul lider militar al sârbilor din Bosnia, a fost arestat

(Adaugă noi declaraţii ale preşedintelui sârb şi elemente de context)

Halilhodzici va primi despăgubiri de 900.000 de euro de la Dinamo Zagreb

Gruparea Dinamo Zagreb a anunţat că a ajuns la un acord cu tehnicianul Vahid Halilhodzici privind plecarea acestuia de la club, antrenorul urmând să primească suma de 900.000 de euro, informează AFP.

Pictorul Ion Sălişteanu a murit

Pictorul Ion Sălişteanu a murit miercuri, la vârsta de 81 de ani, şi va fi înmormântat vineri la Cimitirul Bellu din Capitală, informează Academia Română.

Js1 a realizat doar o asociere a circumstanţelor personale pozitive ale lui Vîntu şi Cezar-Parchet

Judecătoria sectorului 1 (Js1) a realizat doar o asociere a circumstanţelor personale pozitive ale lui Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar, cu dispariţia pericolului concret pentru ordinea publică, prin trecerea timpului, minimalizând consecinţele faptelor inculpaţilor, a susţinut procurorul.

Vîntu şi Cezar rămân în arest în dosarul legat de şantajarea lui Sebastian Ghiţă – 2

Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar rămân în arest preventiv în dosarul în care sunt acuzaţi de şantajarea lui Sebastian Ghiţă, decizia fiind luată, joi, de instanţa Tribunalului Bucureşti, a declarat pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Laura Andrei

Ponta: Constituţia poate fi modificată doar de viitorul Parlament, Băsescu foloseşte tema electoral

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că doar viitorul Parlament va putea să modifice Constituţia, subiectul fiind folosit de preşedintele Traian Băsescu pentru a acoperi lipsa măsurilor anticriză şi scandalurile legate de corupţie.

Vîntu şi Cezar rămân în arest în dosarul legat de şantajarea lui Sebastian Ghiţă

Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar rămân în arest preventiv în dosarul în care sunt acuzaţi de şantajarea lui Sebastian Ghiţă, decizia fiind luată, joi, de instanţa Tribunalului Bucureşti, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al instituţiei, Laura Andrei.

Vîntu: S-a încercat preluarea ostilă a postului Realitatea. Îi transmit lui Traian Băsescu că războiul nu e nici pe departe câştigat

Sorin Ovidiu Vîntu a susţinut, joi, în faţa completului Tribunalului Bucureşti, că se află în arest pentru că "s-a incercat preluarea ostilă a postului Realitatea TV, folosindu-se un mic ticălos santajabil, iar toată strategia grupului din jurul lui Traian Băsescu s-a prabuşit după vânzare postului.

Băsescu: Sunt unii din propriul lui partid care îi dau lecţii lui Boc, dar uită când l-au blocat

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la RRA, că sunt în PDL politicieni care "îi dau lecţii, dar uită când l-au blocat", referindu-se la măsură de majorare a TVA luată în defavoarea reducerii temporare a pensiilor.

Arestarea lui Ratko Mladici, o „uşurare” pentru familiile victimelor masacrului de la Srebreniţa

Arestarea fostului lider militar al sârbilor din Bosnia, Ratko Mladici, joi, în Serbia, este o "uşurare" pentru familiile victimelor masacrului de la Srebreniţa, unde aproximativ 8.000 de musulmani au fost ucişi în iulie 1995, a declarat preşedinta unei asociaţii locale, citată de AFP.

Boc a reclamat la CSM că sunt sentinţe care ignoră „liniile din şedinţa de guvern”, afectând bugetul

Emil Boc a reclamat la CSM faptul că există sentinţe judecătoreşti care ignoră "liniile din şedinţa de Guvern şi legea", admiţând plata unor drepturi şi impunând, astfel, Guvernului să refacă bugetul, şi a arătat că este foarte greu ca altcineva, nu Executivul, să "ţină în mână" finanţele ţării.

Finala Steaua-Dinamo, de la Pro TV – cel mai urmărit meci de fotbal din ultimii doi ani

Finala Steaua - Dinamo, meci transmis în direct de Pro TV miercuri între 21.15 - 23.15, a adunat în minutul de maximă audienţă, înregistrat la 23.12, peste patru milioane două sute de telespectatori şi un rating de 23,5 puncte, pe întregul public din mediul urban, informează televiziunea.

LeasePlan România a avut în primul trimestru afaceri de 9 milioane euro, cu 57% mai mari

Compania de leasing auto LeasePlan România a înregistrat în primele trei luni o cifră de afaceri de 9 milioane de euro, în creştere cu 57% faţă de perioada similară a anului trecut, ca urmare a dezvoltării serviciilor de management de flote, potrivit unui comunicat al firmei.

Comisia de abuzuri din CD va verifica puneri în posesie pentru 562.000 de hectare de pădure

Comisia de cercetare a abuzurilor din Camera Deputaţilor urmează să facă verificări, la sesizarea Regiei Naţionale a Pădurilor, privind reconstituiri ilegale a dreptului de proprietate pentru suprafeţe de pădure care totalizează 562.000 de hectare, a declarat, joi, deputatul PSD Ioan Stan.

Băsescu: Dacă am merge la reuniunea de la Varşovia, mâine ne-am putea trezi la masă cu Smirnov

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la RRA, că, dacă ar participa la summit-ul de la Varşovia, ar crea unh precedent, astfel că altădată s-ar putea trezi că stă la aceeaşi masă cu Igor Smirnov, liderul autoproclamatei republici transnistrene.

Imobile din Cluj, Olt şi Sibiu, transferate înapoi de la MS la MAp MS nu a alocat bani de spitale

Trei imobile pe care MApN le transferase în 2007 în administrarea Ministerului Sănătăţii pentru construirea de spitale regionale vor trece înapoi în administrarea MApN, până în prezent MS nealocând sume pentru vreo construcţie.

RCS&RDS a lansat un serviciu de acces fără fir la Internet, printr-o reţea de hotspot-uri

Operatorul de telecomunicaţii RCS&RDS a lansat, din această lună, un serviciu care permite clienţilor să acceseze Internetul prin intermediul unei reţele de hotspot-uri, prin tehnologia fără fir Wi-Fi, a declarat joi directorul de dezvoltare al societăţii, Valentin Popoviciu.

Alpha Bank: Sunt semne că cererea pentru credite din partea IMM ar putea reveni în perioada următoare

Cererea pentru credite ar putea reveni în perioada următoare având în vedere evoluţiile din ultimele luni, printre care reducerea insolvenţelor şi a împrumuturilor neperformante, a declarat la conferinţa MEDIAFAX Talks about SMEs, Daniela Niculescu, director direcţia IMM a Alpha Bank.

Tactica utilizată de David Petraeus în Afganistan este „profund greşită”, afirmă un diplomat

Fostul abmasador britanic în Afganistan a criticat dur modul în care comandantul forţelor americane, generalul David Petraeus, conduce războiul din această ţară, apreciind ca "profund greşită" şi contraproductivă tactica utilizată de viitorul director CIA, relatează The Guardian în ediţia online.

Record: 66.000 vizite pe m.sport.ro de pe telefonul mobil şi aproape 300.000 unici pe www.sport.ro

Site-ul www.sport.ro şi m.sport.ro au atins recorduri incredibile, miercuri, în ziua finalei Steaua-Dinamo, ajungând lideri incontestabili în online-ul românesc - aproape 300.000 de unici pe www.sport.ro şi 66.000 de vizite pe m.sport.ro de pe telefonul mobil, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Decanul Baroului Alba, reţinut după ce a ajutat un om de afaceri să comită infracţiuni economice -2

Avocata Doinea Scutea, decanul Baroului Alba, a fost reţinută, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzată că a ajutat pe un om de afaceri din Alba să comită mai multe infracţiuni economice, afirmă surse judiciare, Scutea fiind, de altfel, trimisă în judecată pentru fapte de corupţie, în alt dosar.

Antal: Voi apela la statele membre NATO dacă nu se rezolvă problema poligonului din Sfântu Gheorghe

Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, susţine că dacă poligonul din oraş va continua să fie folosit pentru exerciţii militare va apela inclusiv la ataşaţii militari ai ţărilor membre NATO, deoarece nu i se pare normal ca într-un oraş să aibă loc exerciţii militare.

Decanul Baroului Alba, reţinut după ce a ajutat un om de afaceri să comită infracţiuni economice

Avocata Doinea Scutea, decanul Baroului Alba, a fost reţinută joi pentru 24 de ore, fiind acuzată că a ajutat pe un om de afaceri din Alba să comită mai multe infracţiuni economice, afirmă surse judiciare, Scutea fiind, de altfel, trimisă în judecată pentru fapte de corupţie, în alt dosar.

Borbely: MMP dă până la 2,5 milioane lei autorităţilor care au programe pentru piste de biciclete

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, joi, la Timişoara, că ministerul va începe, în iulie, un program naţional de construcţie de piste de biciclete, prin care va aloca până la un milion de lei comunelor şi până la 2,5 milioane de lei oraşelor care au programe pentru acest obiectiv.

SOCAR: Azerbaijan va considera prioritar proiectul AGRI, dacă acesta va fi realizat înaintea Nabucco

Azerbaijan va considera prioritar proiectul AGRI, de transport al gazelor prin Georgia în România, dacă în urma studiului de fezabilitate va reieşi că acesta poate fi realizat înaintea gazoductului Nabucco, a declarat joi, la Bucureşti, vicepreşedintele companiei azere SOCAR, Vitali Bailarbaiov.

Virgil Stănescu: La streetball sunt ca un cântăreţ de operă care vine la karaoke

Baschetbalistul formaţiei CSA Steaua Turabo, Virgil Stănescu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că participă în fiecare an la Campionatul Sport Arena Streetball, unde se simte ca un cântăreţ de operă la karaoke.

Genevieve Goetzinger: RFI e un radio puternic pentru că a ştiut să se adapteze la noile tehnologii

Genevieve Goetzinger, director general delegat al Radio France Internationale (RFI), a declarat că RFI este un radio puternic deoarece a ştiut să se adapteze la noile tehnologii, precizând că aceasta va fi principala direcţie de dezvoltare a radioului.

Voinescu: Trebuie intensificat dialogul în coaliţie şi mai multă sinceritate

Vicepreşedintele PDL Sever Voinescu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că "nu e o analiză surprinzătoare"afirmaţia şefului statului că respingerea legii privind disponibilizările din MAI e un semn de slăbiciune a coaliţiei, liderul PDL apreciind că pe viitor trebuie intensificat dialogul în coaliţie.

Vîntu, în faţa instanţei: Cu ajutorul meu s-au plantat în România 450.000 de arbuşti

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a dat, joi, o declaraţie, în faţa unui complet de trei judecători de la Tribunalul Bucureşti, care a judecat recursul Parchetului instanţei supreme, el enumerând toate "lucrurile bune" pe care le-a făcut pentru statul român.

MDRT vrea ca reabilitarea termică a locuinţelor să poată fi finanţată cu fonduri UE, prin POR

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) va propune Comisiei Europene (CE) ca proiectele de reabilitare termică a locuinţelor să poată fi finanţate cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional (POR), gestionat de instituţie.

Vicepreşedinţii CJ Iaşi nu îşi mai mută birourile în corturi deoarece primăria le-a respins cererile

Vicepreşedinţii Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Victor Chirilă şi Constantin Adăscăliţei, au anunţat, joi, că nu îşi vor mai muta birourile în corturi instalate în faţa instituţiei, după ce primăria municipiului Iaşi le-a respins cererile formulate în acest sens, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un bărbat din Cluj a ţinut mai multe luni cadavrul mamei sale în casă pentru a-i încasa pensia

Un bărbat din localitatea Viişoara, judeţul Cluj, a ţinut timp de mai multe luni cadavrul mamei sale în casă, pentru a-i încasa pensia, iar când poştaşul a anunţat Poliţia că bărbatul primea pensia în locul bătrânei, acesta a încercat să se spânzure în podul casei.

Unsprezece suporteri arestaţi în urma violenţelor de după finala Cupei Bulgariei

Unsprezece suporteri au fost arestaţi şi un poliţist a fost rănit în violenţele ce au avut loc după finala Cupei Bulgariei, miercuri seară, la Sofia, partidă câştigată de ŢSKA Sofia în faţa unei alte formaţii locale, Slavia, scor 1-0, informează AFP.

Van Rompuy: Grecia are capacitatea să respecte obiectivele bugetare

Uniunea Europeană consideră că Grecia are capacitatea să îşi îndeplinească obiectivele bugetare, chiar dacă noul plan de austeritate este contestat puternic de populaţie, a declarat, joi, preşedintele Uniunii Europene, Herman Van Rompuy, la summitul G8, relatează AFP.

UPDATE: Federaţia bosniacă a adoptat un nou statut, ce este conform FIFA – 2 –

(adaugă detalii privind adoptarea noului statut al federaţiei bosniace)

Băsescu, dezamăgit de Ministerul Mediului în privinţa modul de absorbţie a fondurilor UE

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi că există ministerele Dezvoltării şi Muncii sunt "campioane" în ceea ce priveşte ritmul de accesare a fondurilor UE, însă s-a declarat dezamăgit, la acelaşi capitol, de Ministerul Mediului.

Parlamentul, obligat la votul pentru Guvern în 10 zile de la desemnare – proiectul Constituţiei – 2

Parlamentul este obligat să dea votul de învestitură pentru Guvern în zece zile de la desemnarea noului Cabinet, iar în cazul remanierilor şeful statului şi premierul trebuie să se consulte, conform proiectului noii Constituţii pe care îl va înainta Preşedinţia, a anunţat Traian Băsescu.

Preşedintele ICCJ: Este necesară suplimentarea schemelor de personal în sistemul judiciar

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, a susţinut, în şedinţa de joi a Consiliului Superior al Magistraturii la care a participat şi premierul, că este necesară suplimentarea schemelor de personal la instanţe şi parchete, aceasta fiind marea problemă a sistemului judiciar.

UPDATE: Ratko Mladici, fostul lider militar al sârbilor din Bosnia, a fost arestat

(Adaugă noi declaraţii ale preşedintelui sârb)