Mediafax Echipa

Percheziţia din sediul Romtrans vizează biroul vamal din clădire, care a fost sigilat – poliţie

Percheziţia din sediul Romtrans din Agigea vizează biroul vamal aflat în clădirea în care îşi desfăşoară activitatea şi societatea, respectiva încăpere fiind sigilată de poliţiştii de frontieră care fac cercetări în dosarul fraudelor din Portul Constanţa.

Statele Unite îl îndeamnă pe Muammar Kadhafi să părăsească Libia

Departamentul de Stat american îl îndeamnă pe liderul libian Muammar Kadhafi să se retragă de la putere şi să părăsească Libia, conform unui comunicat difuzat cu ocazia vizitei la Benghazi a subsecretarului de Stat Jeffrey Feltman, informează AFP.

Ciclistul Xavier Tondo a murit în urma unui accident domestic

Rutierul Xavier Tondo, în vârstă de 33 de ani, a decedat, luni dimineaţă, în staţiunea spaniolă Sierra Nevada, în urma unui accident domestic, el fiind zdrobit între maşina sa şi uşa garajului, a anunţat Garda Civilă din Spania.

CNMT şi PCM Mureş au semnat convenţia de colaborare pentru un candidat comun la Primărie

CNMT şi PCM Mureş au semnat, luni, convenţia de colaborare pentru un candidat comun la alegerile din 2012 pentru Primăria Târgu Mureş, în timp ce UDMR consideră că "nu a venit momentul pentru acest act", deşi ar putea semna si ea în perioada următoare.

Teo Trandafir: Maia a suferit groaznic, dormea cu poza mea în pat. În zilele în care am fost operată a fost agitată

Deputatul PDL Teo Trandafir a declarat, într-un interviu acordat Pro TV Magazin, apărut luni, că, în cazul în care nu ar fi supravieţuit intervenţiilor chirurgicale la care a fost supusă, şi-ar fi dorit ca fiica ei să rămână cu mama fostei vedete TV.

Consultări româno-moldovene vor avea loc la Bucureşti, pe tema aderării R.Moldova la UE

Secretarul de stat pentru afaceri europene Bogdan Aurescu va avea, marţi, la Bucureşti, consultări cu vice-ministrul moldovean al afacerilor externe şi al integrării europene, Natalia Gherman, discuţiile axându-se pe aderarea R.Moldova la UE, informează MAE.

Tânăr găsit înecat la două zile de la dispariţie, după petrecerea de absolvire a facultăţii

Un absolvent al Facultăţii de Construcţii din Iaşi a fost găsit mort, luni, în apele lacului Ciric din Iaşi, după ce în urmă cu două zile fusese dat dispărut de către colegii săi, împreună cu care participase la petrecerea de absolvire a facultăţii.

Silvio Berlusconi atacă din nou stânga, înainte de turul doi al alegerilor municipale

Premierul italian, Silvio Berlusconi, a acuzat, luni, stânga că vrea să transforme oraşul Milano, considerat capitala economică a ţării şi principala miză a scrutinului local programat peste cinci zile, în "oraş islamic plin de ţigani", relatează AFP.

Corlăţean: Acţiunea DNA în cazul lui Banias, intimidare pentru cei ce ar dori să plece din PDL

Vicepreşedintele PSD Titus Corlăţean a declarat, luni, că acţiunea DNA în cazul senatorului PDL Mircea Banias este una de "intimidare" la adresa celor care ar dori eventual să plece din partidul de guvernământ.

Plângere a familiei lui Claude Puel, pentru „injurii şi ameninţări”

Familia tehnicianului echipei Olympique Lyon, Claude Puel, a depus o plângere, luni, pentru "injurii şi ameninţări cu moartea", după ce în week-end a descoperit texte ameninţătoare pe pereţii unei reşedinţe din Lyon, informează AFP.

Europenii vor beneficia de miercuri de noi drepturi şi servicii în telecomunicaţii. Vezi aici care sunt

Europenii vor beneficia începând de miercuri de noi drepturi şi servicii în domeniul telefoniei mobile şi Internetului, odată cu intrarea în vigoare a unor reglementări îmbunătăţite în sectorul telecomunicaţiilor, la nivelul Uniunii Europene.

Poştăriţă din Timişoara, tâlhărită de doi bărbaţi care i-au furat banii de pensii

O poştăriţă din Timişoara a fost tâlhărită, luni, de doi bărbaţi care i-au furat banii de pensii, surse din rândul anchetatorilor afirmând că suma sustrasă depăşeşte 36.000 de lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

UPDATE:Fondul sud-african de investiţii imobiliare NEPI ar putea fi listat la BVB săptămâna viitoare

(modifică titlul şi lead-ul, adaugă informaţii privind data listării, anunţate de BCR, unul dintre intermediarii operaţiunii, şi alte date)

Ladislau Boloni, cel mai slab antrenor al etapei XXXVII-a din Franţa

Tehnicianul formaţiei RC Lens, Ladislau Boloni, a fost desemnat, luni, de site-ul le10sport.com, cel mai slab antrenor din etapa a XXXVII-a a campionatului francez.

Activele CA Immo în România, evaluate la 444 mil.euro, 20% din totalul din Europa Centrală şi de Est

Valoarea de piaţă a activelor CA Immo în România după preluarea companiei Europolis, inclusiv proiecte în dezvoltare, este de 444 milioane de euro, reprezentând aproape 20% din portofoliul companiei din Europa Centrală şi de Est estimat la 2,3 miliarde de euro.

Economistul şef al Bancpost, Dan Bucşă, va pleca pe aceeaşi poziţie la UniCredit – Ţiriac Bank

Economistul şef al Bancpost, Dan Bucşă, va ocupa din luna iunie poziţia de economist şef al UniCredit Ţiriac Bank, au declarat pentru MEDIAFAX surse bancare.

Alonso va plăti aproape 58 de milioane de euro pentru a se muta în oraşul său natal

Pilotul Fernando Alonso de la Ferrari a decis să se mute din Elveţia în oraşul său natal, Oviedo, ceea ce îl va costa aproximativ 58 de milioane de euro, sumă ce reprezintă impozitul pe care va trebui să-l plătească în Spania în următorii cinci ani, informează ediţia electronică a The Mirror.

UPDATE: Alexandru Dumitrana, numit în locul lui Laurenţiu Mironescu

(Audagă informaţii din CV-ul şi declaraţia de avere ale noului secretar general al MAI, Alexandru Dumitrana)

Samy Naceri, arestat pentru că şi-a arătat părţile intime în public

Actorul francez Samy Naceri a fost arestat, luni, la Cannes, după ce şi-a arătat posteriorul gol pe stradă, la o săptămână după ce a fost arestat pentru insulte proferate la adresa unor poliţişti.

UPDATE: Edina Gallovits-Hall s-a calificat în turul doi la Roland Garros

(adaugă detalii despre adversara Edinei Gallovits-Hall din turul doi)

Cluj: Romi evacuaţi din zona unde se va ridica sediul Facultăţii de Teologie, la sfinţirea locului

Peste o sută de romi evacuaţi de pe o stradă din Cluj-Napoca şi reprezentanţi ai unor ONG-uri au fost opriţi, luni, de poliţişti, să participe la sfinţirea locului unde va fi ridicat noul sediu al Facultăţii de Teologie, ei fiind lăsaţi ulterior să asiste la slujbă, separaţi de un cordon de Poliţie.

Prefectul de Covasna: Prinţul Charles a subliniat importanţa păstrării tradiţiilor locale

Prefectul de Covasna, Gyorgy Ervin, a declarat că prinţul Charles a subliniat, la o întâlnire cu autorităţile, importanţa păstrării tradiţiilor locale şi a culturii şi a spus că va reveni în judeţ, dorind să viziteze, printre altele, Muzeul Naţional Secuiesc, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Deputaţii au încheiat acord-cadru de 5,4 milioane de lei pentru transport aerian şi servicii conexe

Camera Deputaţilor a încheiat un acord-cadru în valoare de 5,46 milioane de lei fără TVA având ca obiect achiziţionarea de servicii de transport aerian de călători şi de mărfuri şi servicii conexe - hoteliere şi de transport feroviar - potrivit unui anunţ de atribuire postat pe site-ul e-licitatie.

Bob Dylan a recunoscut că a fost dependent de heroină şi că avea gânduri suicidare

Cântăreţul american Bob Dylan a recunoscut într-un interviu înregistrat în 1966, dar publicat în premieră, luni, de postul BBC, că a fost dependent de heroină şi că avea gânduri suicidare.

Bugetul AVAS a fost majorat cu peste 21 milioane lei pentru procesele instituţiei

Bugetul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a fost suplimentat de Guvern cu 21,2 milioane lei pentru reprezentarea României în faţa Curţii de Arbitraj Internaţionale, dar şi pentru acţiunile judiciare prin care se solicită înstanţei eşalonarea la plată a titlurilor executorii.

Bombă, dezamorsată în Turcia, înaintea unei vizite a lui Recep Tayyip Erdogan în zona kurdă

Poliţia turcă a dezamorsat o bombă puternică, luni, în sud-estul anatolian înaintea unei vizite a premierului Recep Tayyip Erdogan, în această zonă kurdă, pentru un miting în vederea alegerilor legislative din iunie, a anunţat o sursă din cadrul serviciilor de securitate locale, relatează AFP.

Alexandru Dumitrana, numit în locul lui Laurenţiu Mironescu

Alexandru Dumitrana, care până luni a fost secretar general adjunct al Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), a fost numit în locul lui Laurenţiu Mironescu, după ce numele acestuia a apărut în afacerile nelegale din Portul Constanţa, cercetate de DNA.

Arnold Schwarzenegger ar mai avea încă doi copii nelegitimi

Actriţa britanică Jane Seymour a declarat că Arnold Schwarzenegger mai are alţi doi copii născuţi în afara căsătoriei sale cu Maria Shriver, după ce actorul de origine austriacă a dezvăluit săptămâna trecută că are un copil cu fosta menajeră a familiei sale.

Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar, trimişi în judecată pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă

Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, pentru şantajarea managerului Realitatea TV Sebastian Ghiţă. Judecătoria sectorului 1 Bucureşti se va pronunţa asupra vinovăţiei celor doi.

Edina Gallovits-Hall s-a calificat în turul doi la Roland Garros

Jucătoarea de tenis Edina Gallovits-Hall, locul 131 WTA, s-a calificat, luni, în turul secund la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei.

FC Rapid, amendat cu 25.000 de lei pentru incidentele de la partida cu FC Braşov

Jandarmeria Capitalei a anunţat, luni, printr-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX, că a amendat clubul Rapid Bucureşti cu 25.000 de lei pentru incidentele de la partida cu formaţia FC Braşov, scor 1-0, din ultima etapă a Ligii I.

Creşterea în greutate este contagioasă!

Creşterea în greutate este contagioasă, afirmă autorul unor cărţi despre comportamentul alimentar, care spune că oamenii au tendinţa să nu mai ţină cont de cantitatea de alimente pe care le consumă atunci când se află în compania unor persoane plăcute.

Chiriile spaţiilor stradale şi din centrele comerciale din Bucureşti au stagnat în ultimele 6 luni

Chiriile spaţiilor stradale şi din centrele comerciale din Bucureşti s-au menţinut constante în ultimele şase luni, la 75 euro/mp/lună, respectiv 65 euro/mp/lună, urmând trendul înregistrat de destinaţiile de top din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA), potrivit Colliers International.

CM de gimnastică vor avea loc la Tokyo

Federaţia Internaţională de Gimnastică (FIG) a confirmat menţinerea Campionatelor Mondiale de gimnastică artistică la Tokyo, competiţie urmând să aibă loc în perioada 7-16 octombrie, informează AFP.

Caz şocant în Italia: O fetiţă de aproape doi ani a murit după ce tatăl a uitat-o cinci ore în maşină

O fetiţă în vârstă de aproape doi ani a murit, în oraşul italian Ancona, după ce tatăl ei a uitat-o închisă în maşină timp de cinci ore, iar autoturismul s-a încins din cauza căldurii de afară, relatează BBC News.

Building A House In Bucharest Suburbs Costs Less Than EUR80,000

Building a 100 sqm house near Bucharest costs between EUR58,000 and EUR80,000, since the economic crisis slashed construction and plot prices, according to a study of Romanian realty website imopedia.ro.

Comisia Europeană a aprobat un plan de restructurare a ATE Bank

Comisia Europeană (CE) a aprobat, luni, un plan de restructurare a Agricultural Bank of Greece (ATE Bank), prezentă şi în România, în conformitate cu reglementările referitoare la ajutoarele de stat, considerând că planul are capacitatea să refacă viabilitatea pe termen lung a băncii.

PSD Suceava: Hora Bucovinei, pretext de campanie electorală mascată a PDL

PSD Suceava consideră că "Hora Bucovinei", manifestare care a fost organizată, duminică, de Consiliul Judeţean Suceava, în oraşul Frasin, a fost doar un pretext pentru o campanie electorală mascată a PDL, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cătălin Avramescu, propus ambasador în Finlanda şi Estonia, anunţă Corlăţean

Preşedintele Comisiei de politică externă din Senat, Titus Corlăţean, a acuzat, luni, Ministerul Afacerilor Externe că face propuneri politice pentru ambasadele vacante, una dintre acestea fiind consilierul de stat la Preşedinţie Cătălin Avramescu.

Instanţa menţine interdicţiile impuse lui Vîntu şi Ţurcan, în dosarul de favorizare a lui Popa

Tribunalul Capitalei a respins cererea Parchetului de arestare a lui Sorin Ovidiu Vîntu, pentru favorizarea lui Nicolae Popa - în perioada în care se afla în Indonezia, fiind căutat de autorităţi -, dar şi solicitarea omului de afaceri moldovean Ovidiu Ţurcan de a părăsi România.