Mediafax Echipa

Directorul IT şi Operaţiuni al Romtelecom, Wolfgang Breuer, va renunţa la funcţie din 30 iunie

Directorul Executiv Tehnologie şi Operaţiuni al Romtelecom, Wolfgang Breuer, va renunţa la această poziţie la finele lunii iunie pentru noi oportunităţi profesionale în ţara de origine, Germania, a anunţat operatorul naţional de telefonie fixă

Acţiunile FP şi-au temperat corecţia din ultimele zile, dar au atins un nou preţ minim de la listare

Bursa a scăzut cu 1,7%, pentru a treia şedinţă consecutiv, într-o piaţă în care atenţia investitorilor a fost axată în continuare pe acţiunile Fondului Proprietatea (FP), care au şi-au temperat ritmul descendent din precedentele două sesiuni şi au atins un nou preţ minim de la listare.

Mihai Stoica: Marcel Popescu a făcut o eroare când a vorbit în numele Stelei

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că impresarul Marcel Popescu a greşit când a vorbit despre funcţia de director sportiv al grupării din Bulevardul Ghencea pe care o va ocupa, pentru că oferta primită s-ar putea să nu mai fie valabilă.

Cursul oscila în jur de 4,1060 lei/euro la finalul zilei; corecţia leului a fost în linie cu reginea

Moneda naţională s-a tranzacţionat într-un interval îngust în a doua parte a zilei, în jur de 4,1060 lei/euro, deprecierea leului de marţi fiind în linie cu mişcarea valutelor din regiune.

Dozator de palincă, instalat în salonul prezidenţial al unui aeroport din Budapesta

Salonul prezidenţial al aeroportului internaţional Franz Liszt din Budapesta, amenajat pentru a primi delegaţiile străine, a fost echipat de curând cu un dozator de palincă şi cu un prototip Gömböc, o invenţie care simbolizează spiritul inovativ maghiar.

Doi bulgari suspectaţi de terorism, arestaţi în Cehia – presă

Forţele speciale din cadrul poliţiei cehe au arestat opt persoane, între care doi bulgari, sub suspiciunea de terorism, relatează site-ul Novinite.com

Un europarlamentar PSD cere înfiinţarea unei instituţii care să lupte împotriva pariurilor sportive

Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan solicită, într-o scrisoare deschisă adresată preşedinţilor UEFA şi Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), înfiinţarea unei instituţii la nivel european, pe modelul Agenţiei Mondiale Anti-doping, care să se implice în lupta împotriva pariurilor sportive ilegale.

FOCUS: UNPR are, la un an, grupuri recunoscute şi poziţii în conducerea Parlamentului şi în Guvern

UNPR a reuşit, la un an de la înfiinţarea oficială, să obţină recunoaşterea ca partid parlamentar, reprezentanţii Uniunii având acum poziţii în Birourile Permanente ale Parlamentului, pe lângă locurile din Guvern şi din Administraţia Prezidenţială.

Finanţatorii şi jucătorii, interzişi să participe la emisiuni TV legate de meciurile netelevizate

Oficialii cluburilor şi jucătorii de fotbal nu vor avea voie să participe la emisiuni TV legate de meciurile netransmise, în caz contrar urmând să fie amendaţi cu suma de un milion de lei, s-a stabilit, marţi, în cadrul Adunării Generale a LPF, a declarat Dumitru Dragomir, preşedintele ligii.

Wall Street a deschis în scădere

Acţiunile de pe Wall Street au început tranzacţiile de marţi în scădere, după ce aprecierea dolarului a afectat preţurile mărfurilor, iar investitorii analizează o posibilă consolidare a pieţei, după creşterile din ultima perioadă, transmite Reuters.

UPDATE: Două persoane rănite într-un accident la Regia Nucleară de Activităţi Nucleare din Severin

(adaugă declaraţii ale directorului platformei Romag Termo, Gabriel Balaci)

Operatorul estonian de cazinouri Olympic vinde operaţiunile din România, pentru 500.000 de euro

Compania estoniană Olympic Entertainment Group (OEG) a vândut unui investitor israelian subsidiarele din România, pentru suma de 500.000 de euro, şi a ieşit astfel de pe piaţa românească, unde opera şase cazinouri, după ce nu a reuşit să obţină profit.

Honda Motor a suplimentat un program de rechemări în SUA, cu 833.000 de vehicule Honda şi Acura

Honda Motor, al treilea mare producător auto japonez, va extinde un program de rechemări de vehicule Honda şi Acura din SUA, cu 833.000 de unităţi, pentru a remedia un defect al air-bag-urilor care poate duce la declanşarea prea puternică a acestuia, transmite Bloomberg.

Black Eyed Peas, concert gratuit la New York în scopuri caritabile

Grupul american Black Eyed Peas va susţine un concert gratuit în Central Park din New York, pe 9 iunie, în beneficiul unei organizaţii de caritate care luptă contra sărăciei.

Sistemul de apărare antirachetă din Deveselu prevede amenajarea a 3 silozuri cu 24 de interceptoare

Sistemul de apărare antirachetă care va fi amplasat la fosta unitate de aviaţie din localitata Deveselu (Olt) prevede amenajarea a trei silozuri în care se vor regăsi câte opt incerceptoare a rachetelor balistice de scurtă şi medie acţiune, a afirmat şeful Statului Major al Armatei, Ştefan Dănilă.

Jean-Paul Gaultier va pierde controlul asupra propriei case de modă

Designerul francez Jean-Paul Gaultier îşi va pierde controlul asupra propriei case de modă, care va trece sub "umbrela" grupului catalan de parfumuri şi de articole prêt-à-porter Puig, a anunţat marţi cotidianul Les Echos.

Cum s-au îmbrăcat vedetele la Gala Costume Institute. Care este ţinuta ta preferată? – GALERIE FOTO

Celebrităţile de la Hollywood şi-au etalat încă o dată ţinutele de seară, în cadrul Costume Institute Gala, ce a avut loc la Muzeul Metropolitan de Artă din New York. Vezi mai jos ţinutele vedetelor.

MedLife a împrumutat 19 milioane de euro de la BCR pentru extinderea reţelei

Operatorul de servicii medicale MedLife a contractat două credite de la Banca Comercială Română (BCR), în valoare totală de 19 milioane de euro, pentru extinderea reţelei prin deschiderea mai multor unităţi medicale, a declarat agenţiei MEDIAFAX preşedintele CA al companiei, Mihail Marcu.

Mihai Stoica: Am un „feeling” că Rapid nu va avea spectatori în Ghencea

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că gruparea pe care o reprezintă nu este obligată să ofere bilete suporterilor rapidişti pentru meciul din etapa a XXXI-a şi a lăsat să se înţeleagă că nu vor fi fani ai echipei oaspete pe stadion.

Grupul Sch-Eval aprobă raportul asupra pregătirii tehnice a Bulgariei pentru aderarea la Schengen

Grupul de lucru asupra problemelor privind Schengen (Sch-Eval) din cadrul Consiliului Uniunii Europene (UE) a aprobat marţi, cu unanimitate, raportul asupra pregătirii tehnice a Bulgariei pentru aderarea la spaţiul de liberă circulaţie, relatează site-ul Novinite.com.

Nicolăescu spune că moţiunea simplă pe sănătate îl vizează de fapt pe Băsescu

Deputatul PNL Eugen Nicolăescu a declarat, marţi, că moţiunea simplă "Sistemul de sănătate – alarmă de cod roşu" iniţiată de opoziţie, nu face nicio referire la ministrul Sănătăţii, Czeke Attila, deoarece principalul vinovat de deteriorarea sistemului de sănătate este preşedintele Traian Băsescu.

Câştigătorul marelui premiu de la Loto 6/49 şi-a ridicat premiul. Care este profilul câştigătorului

Câştigătorul extragerii loto din ziua de Paşte, "un om obişnuit, cu un venit mediu, o persoană optimistă din fire şi un familist convins", a venit, marţi, la sediul Loteriei Române din Bucureşti să-şi ridice premiul, care depăşeşte zece milioane de euro, al treilea ca valoare din istoria jocului.

Proiectele care reprezintă România la Bienala de Artă de la Veneţia 2011, prezentate la Roma

Cele două proiecte care reprezintă România la Bienala de Artă de la Veneţia 2011 vor fi prezentate, în avanpremieră, duminică, în cadrul târgului de artă contemporană "Roma. The road to contemporary art", informează Institutul Cultural Român.

Senatorii jurişti: 22 decembrie va deveni Ziua victoriei Revoluţiei şi a Libertăţii

Senatorii din Comisia juridică au votat, marţi, în favoarea unei iniţiative legislative prin care ziua de 22 decembrie va deveni Ziua victoriei Revoluţiei române şi a Libertăţii.

UPDATE: Comisia de cultură, de acord ca televiziunile să reverve spaţiu pentru emisiuni educative

(adaugă detalii de la şedinţa Comisiei pentru cultură)

UPDATE: Dragomir: Pachetul 9 merge la TVR, pentru celelalte pachete se negociază până în 15 iunie

(adaugă alte declaraţii ale preşedintelui LPF, Dumitru Dragomir, în paragrafele 3 şi 4)

Poezia suprarealistă a lui Gellu Naum, publicată în colecţia „Opere” a editurii Polirom

Poezia suprarealistă a lui Gellu Naum a fost publicată în primul volum din seria dedicată autorului, în cadrul colecţiei "Opere", de Polirom, informează editura.

FOCUS: România va găzdui rachete de interceptatre SM-3, tip Block 1B, ce devin operaţionale din 2015

Dezvoltarea sistemului de apărare antirachetă în Europa, cu stabilirea unor interceptori şi în România, presupune patru etape de implementare, România fiind implicată în cea de-a doua etapă prin găzduirea de interceptori tereştri, rachete de interceptare SM-3, Standard Missile 3, tip Block 1B.

Eurodeputaţii cred că regulile Schengen privind controalele la frontiere nu ar trebui schimbate

Parlamentarii europeni au avertizat că Guvernele statelor membre ale Uniunii Europene nu ar trebui să poată impune noi controale care ar submina acordul Schengen, relatează BBC News Online.

Romania’s Population Expected To Decrease In Next Four Yrs

The Romanian Government estimates Romania’s population will decrease by over 200,000 people in the next four years, to 21.1 million in 2015 from 21.3 million in 2011.

Romanian Govt Has No Plans To Seek Conf Vote For Social Assistance Law – PM

Romanian Prime Minister Emil Boc said Tuesday that there are no current plans to adopt the law on social assistance by seeking a confidence vote in Parliament.

Proiect de lege: Adopţia unui copil de către un cuplu din străinătate, posibilă dacă unul dintre soţi este cetăţean român

Comisiile senatoriale propun să fie posibilă adopţia unui copil de către un cuplu cu domiciliul în străinătate, dacă unul dintre soţi este cetăţean român, în termen de doi ani de la data la care copilul a fost declarat adoptabil, în cazul în care nu a fost identificat niciun adoptator în România.

ICCJ judecă recursurile în cazul a 45 de inculpaţi arestaţi în dosarul corupţiei de la Vama Siret

Instanţa supremă judecă, marţi, recursurile în cazul a 45 de inculpaţi din dosarul corupţiei de la Vama Siret, judeţul Suceava, în care au fost trimişi în judecată 62 de ofiţeri şi agenţi de poliţie de frontieră, precum şi patru lucrători vamali.

FOCUS: Sistemul american de apărare antirachetă – complex, cu dezvoltare până în 2020

Sistemul american de apărare antirachetă are la bază cercetarea şi dezvoltarea continuă a interceptoarelor de tip SM-3 dar şi a senzorilor, evoluţia fiind împărţită pe patru etape, într-un proces care se va încheia în 2020.

Subsecretarul de stat al SUA Ellen Tauscher se întâlneşte cu parlamentari din comisiile de apărare

Membri ai Comisiilor pentru politică externă, pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi ai Grupului de prietenie "Pro-America" din Camera Deputaţilor şi Senat vor avea, miercuri, o întrevedere cu o delegaţie condusă de subsecretarul de stat al SUA Ellen Tauscher.

Chivorchian: Campionatul e decis în proporţie de 20 la sută de arbitraje

Preşedintele Consiliului Director al FC Timişoara, Gheorghe Chivorchian, a declarat, marţi, că titlul de campioană este decis în proporţie de 20 al sută de calitatea arbitrajelor, dar precizează că grupările din Liga I trebuie să aibă răbdare cu Comisia Centrală a Arbitrilor.

Senat: Etichetarea cu buline a alimentelor în funcţie de riscul pentru sănătate, avizată în comisie

Senatorii din Comisia economică au avizat, favorabil, marţi, o iniţiativă legislativă care prevede etichetarea produselor alimentare cu buline de diverse culori, în funcţie de cât de sănătoase sau daunătoare sunt.

Şase noi curse introduse pe Aeroportul Cluj. Vezi către ce destinaţii

Şase noi curse aeriene, spre Grecia, Tunisia, Turcia, Egipt şi Constanţa, vor fi introduse, în lunile mai şi iunie, pe Aeroportul Internaţional din Cluj-Napoca, pentru a acoperi destinaţii preferate de turişti în sezonul estival.

CNA atenţionează Antena3 pentru că nu a difuzat punctul de vedere al Preşedinţiei în „Sinteza zilei”

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, marţi, să trimită o scrisoare de atenţionare postului Antena 3, pentru că nu a difuzat corespunzător punctul de vedere al Administraţiei Prezidenţiale în emisiunea "Sinteza zilei" din 29 martie, reclamată de purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei.

Aurescu: Nu s-a pus problema unui târg cu SUA: Noi dăm locaţia pentru scut, voi daţi vize

Amplasarea sistemului antirachetă nu a fost condiţionată de către autorităţile române de acordarea vizelor de călătorie în SUA, a declarat marţi secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu, care a precizat că libera circulaţie a cetăţenilor români rămâne o prioritate pentru SUA şi România.