Mediafax Echipa

Dâmboviţa: Un pădurar este suspectat că a omorât un bărbat pe care l-ar fi prins furând lemne

Un pădurar în vârstă de 36 de ani, de la Ocolul Silvic Răcari, judeţul Dâmboviţa, este suspectat că a omorât un bărbat din satul Miuleşti, comuna Odobeşti pe care l-ar fi prins furând lemne, angajatul fiind audiat, miercuri, de către procurorii de la Parchetul Tribunalului Dâmboviţa.

Cluj: Un deţinut condamnat pentru viol s-a mutilat în Penitenciarul Gherla

Un deţinut din Penitenciarul Gherla, condamnat pentru viol, s-a mutilat cu o lamă, tăindu-se în zona organelor genitale, starea bărbatului fiind stabilă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Două TIR-uri încărcate cu componente de artilerie grea, oprite în Vama Galaţi

Două autotrenuri care transportau aproximativ 40 de tone de componente pentru artilerie grea din Ucraina către Bulgaria au fost oprite în urma unui control în Vama Galaţi din cauza lipsei lipsei documentelor necesare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, vine la Bucureşti

Preşedintele Traian Băsescu îl va primi, joi, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, cu care va discuta despre subiecte economice, aderarea României la spaţiul Schengen şi evoluţiile din Africa de Nord, informează Preşedinţia.

UPDATE: BERD a ieşit din acţionariatul BRD, pentru 454,7 milioane lei

(adaugă informaţii dintr-un comunicat BERD şi despre evoluţia preţului acţiunilor BRD, în paragrafele 3 - 7)

Cursul a urcat peste 4,23 lei/euro spre sfârşitul şedinţei

Moneda naţională s-a depreciat spre sfârşitul şedinţei interbancare de miercuri, iar cotaţiile au urcat peste 4,23 lei/euro în contextul în care şi valutele din regiune au pierdut câştigurile din debut.

BERD a ieşit din acţionariatul BRD, pentru 454,7 milioane lei

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a vândut miercuri participaţia de 5% pe care o deţinea la BRD, prin tranzacţii speciale de 454,7 milioane lei (107,3 milioane euro), au declarat pentru MEDIAFAX surse din piaţa de capital.

Geoană spune că membrii BP al Senatului au discutat cu ambasadorii UE despre aderarea la Schengen

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, la finalul întrevederii cu ambasadorii statelor UE, că a discutat cu aceştia despre evoluţiile în plan politic intern, lupta împotriva corupţiei, situaţia din vămi şi poliţie, legislaţia privind sistemul juridic şi aderarea la Schengen.

Comerţul mondial a revenit în decembrie la nivel anterior crizei

Comerţul global a depăşit în ultima lună a anului trecut, pentru prima dată, nivelurile anterioare crizei, iar în 2010 a înregistrat cel mai rapid avans de după 1991, potrivit institutului economic olandez CPB, preluat de Reuters.

Liderul interlop moldovean, Vasile Rodideal, condamnat definitiv pentru tentativă de asasinat

Liderul interlop moldovean, Vasile Rodideal - naşul lui Gheorghe Mararu, executat la Piatra Neamţ - a fost condamnat definitiv la 15 ani de detenţie, iar complicele său, Dumitru Chetreanu, la 14 ani, pentru tentativa de a-l asasina pe un fost partener de afaceri din Iaşi, Tiberiu Cristodorescu.

Deal-urile cu 5% din acţiunile BRD au dus rulajul bursei la cel mai ridicat nivel din istorie

Tranzacţiile speciale prin care BERD a vândut participaţia de 5% de la BRD (BRD), pentru 454,7 milioane lei (107,3 milioane euro), au dus lichiditatea pieţei acţiunilor la cel mai ridicat nivel din istorie, respectiv la 489,7 milioane lei (115,8 milioane euro).

Scriitorul Ion Hobana va fi înmormântat vineri, la Cimitirul Izvorul Nou din Bucureşti

Ion Hobana va fi înmormântat vineri, cel mai probabil între orele 11.00 - 13.00, la Cimitirul Izvorul Nou din Bucureşti, a declarat pentru MEDIAFAX fiul scriitorului, Ion Sorin Hobana.

FIFA a interzis transferul lui Vittek la Salzburg

FIFA a interzis transferul atacantului slovac Robert Vittek de la Ankaragücü (Turcia) la Red Bull Salzburg, deoarece clubul austriac l-a anunţat la trei minute după încheierea perioadei de mercato, a anunţat, miercuri, campioana Austriei, informează AFP.

Interviuri cu actorii şi regizorii nominalizaţi la premiile Gopo, duminică, la „Lumea Pro Cinema”

Telespectatorii Pro Cinema vor putea să vadă imagini din filmele nominalizate la premiile Gopo 2011 şi interviuri cu actorii şi regizorii care au intrat în cursa finală în ediţia de duminică a emisiunii "Lumea Pro Cinema", difuzată începând cu ora 11.30, informează televiziunea.

Vaslui: 10% din cadrele medicale care au depus cereri au primit certificate de atestare a studiilor

Doar zece la sută din cele 117 cadre medicale din judeţul Vaslui care au solicitat Ministerului Sănătăţii eliberarea unui certificat de recunoaştere a studiilor au primit, după aproape jumătate de an, actul de conformitate necesar angajării în străinătate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Nouă profesori, pensionaţi la Universitatea din Oradea în urma aplicării Legii Educaţiei

Rectorul Universităţii din Oradea, Cornel Antal, afirmă că mai multe cursuri ale facultăţilor orădene sunt neacoperite în urma aplicării Legii Educaţiei, iar nouă profesori care au împlinit 65 de ani au fost pensionaţi, aceştia rămânând însă la catedră cu contract de profesori asociaţi.

Clanuri rivale îi susţin pe doi fii ai lui Muammar Kadhafi pentru a prelua puterea

Doi fii ai lui Muammar Kadhafi, Seif al-Islam şi Moatassem, sunt susţinuţi de clanuri rivale pentru a prelua puterea în Libia, informează ziarul Le Figaro, în ediţia electronică.

Prezenţa redusă a organizaţiilor umanitare din Libia ar putea îngreuna ajutorul UE – presă

Prezenţa redusă a organizaţiilor umanitare din Libia ar putea reprezenta o problemă importantă, dacă situaţia din ţară se deteriorează în continuare, a declarat comisarul european pe probleme umanitare, Kristalina Gheorghieva, relatează publicaţia electronică EUObserver.

CT Popescu: Contribuţia lui Ion Hobana la dezvoltarea literaturii SF din România este majoră

Jurnalistul şi scriitorul Cristian Tudor Popescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că l-a cunoscut bine pe Ion Hobana, contribuţia acestuia la dezvoltarea literaturii de ficţiune speculativă din România fiind majoră, pe mai multe planuri.

Baschetbalistul Carmelo Anthony s-a transferat la New York Knicks

Baschetbalistul echipei Denver Nuggets, Carmelo Anthony, va evolua la formaţia New York Knicks, în urma unui acord încheiat între cele două grupări care vizează alţi 12 jucători, a anunţat, marţi, Liga Profesionistă Nord-americană de Baschet (NBA), informează AFP.

Petre Grigoraş: Să îi motiveze conducătorii pe jucători acum

Antrenorul echipei Pandurii, Petre Grigoraş, s-a arătat supărat pe oficialii grupării gorjene pentru că nu au rezolvat litigiul cu Dinamo, în urma căruia LPF nu a programat meciul cu Oţelul, şi le cere acestora să îi motiveze pe jucători pentru partidele viitoare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Pârvulescu: Nu am ajuns la un acord cu Dinamo, sunt momente urâte prin care trecem

Preşedintele executiv al clubului Pandurii Târgu Jiu, Eugen Pârvulescu, a declarat, miercuri, că nu a ajuns la o înţelegere cu Dinamo privind reeşalonarea datoriei din cauza căreia gruparea gorjeană nu a fost programată în etapa a XIX-a, precizând că sunt momente urâte şi nu vede o cale de ieşire.

România şi Bulgaria sunt reticente să privatizeze companiile ineficiente de teama concedierilor

România şi Bulgaria sunt reticente să privatizeze companiile ineficiente care înghit în fiecare an fonduri de stat de ordinul sutelor de milioane de euro de teamă că vor fi urmate de concedieri masive.

Muncitori români, blocaţi în deşertul libian. Localnici înarmaţi i-au jefuit de provizii şi maşini

Un britanic care lucra în deşertul libian alături de aproximativ 300 de colegi, printre care şi români, afirmă că sunt ignoraţi de Guvernul britanic şi că sunt lipsiţi de protecţie, la 400 de kilometri de coastă, între Benghazi şi Tripoli, relatează presa britanică.

Colin Firth, invitat să creeze un burger pentru un lanţ de restaurante fast food

Colin Firth a fost invitat de directorii filialei britanice a grupului Burger King să creeze un preparat care îi va purta numele şi care va fi inclus în meniul acestei companii, dacă actorul britanic va câştiga, duminică seară, premiul Oscar, informează contactmusic.com.

Cseke asigură că nu există la acest moment pericolul unei epidemii de gripă

Numărul de îmbolnăviri de gripă a crescut în ultima perioadă, pe fondul temperaturilor scăzute, dar în România nu există la acest moment pericolul unei epidemii de gripă, a declarat, miercuri, la Guvern, ministrul Sănătăţii, Attila Cseke.

Opozanţii libieni par să deţină controlul asupra estului ţării – AFP

Opozanţii liderului libian Muammar Kadhafi par să deţină controlul asupra regiunii orientale a ţării miercuri, mai mulţi soldaţi alăturându-se mişcării de contestare, au constatat jurnalişti ai Agenţiei France Presse.

Demi Moore – de la distanţă pare de 20 de ani, de aproape îşi arată vârsta reală!

Se spune că Demi Moore a cheltuit 100.000 de euro pe operaţii estetice ca să arate atât de bine! La urma urmei, stresul este mare când ai un soţ tânăr, frumos şi celebru! Demi şi Ashton s-au afişat împreună la Costume Designers Guild Awards, iar paparazzi s-au ţinut pe urmele lor până au obţinut un prim plan sugestiv cu actriţa.

Patru arme de vânătoare şi 40 de cartuşe cu alice au fost furate dintr-o hală din Călăraşi

Patru arme de vânătoare şi 40 de cartuşe cu alice au fost furate, în noaptea de marţi spre miercuri, dintr-un fişet metalic, aflat într-o încăpere a unei hale din municipiul Calaraşi, poliştiştii făcând cercetări pentru identificarea suspecţilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Roibu: Privatizarea Oltchim poate fi păguboasă pentru stat

Privatizarea Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) ar putea fi păguboasă pentru stat, din cauza discrepanţei uriaşe dintre activele companiei şi valoarea capitalului social, apreciază directorul general al combinatului chimic, Constantin Roibu.

Şeful Gărzii Financiare: Este o relaţie directă între salariile mici şi corupţia din instituţie

Comisarul General al Gărzii Financiare, Arpad Ladanyi, susţine că există o legătură directă între salariile reduse ale comisarilor şi gradul de corupţie din instituţie, iar aceste constrângeri bugetare ar explica şi "goana" după amenzi a angajaţilor, acestea fiind recompensate prin stimulente.

Vaslui: Poliţistul de frontieră prins băut la volan de două ori în câteva ore şi-a dat demisia

Poliţistul de frontieră din Vaslui, depistat băut la volan în trafic de către Poliţia Rutieră de două ori în doar câteva ore, şi-a dat demisia, miercuri, de la locul de muncă, după ce, cu o zi în urmă, conducerea IJPF Vaslui a anunţat cercetarea disciplinară a poliţistului.

Bakary şi Amadio au semnat cu CFR Cluj

CFR Cluj a anunţat, miercuri, pe site-ul oficial, achiziţionarea internaţionalului de tineret ivorian Sare Bakary şi a portarului italian Remo Amadio.

Situaţia pe aeroportul din Tripoli este „haotică”, afirmă pilotul unui avion maltez

Situaţia pe aeroportul din Tripoli este "haotică", iar pasagerii se bat pentru a urca în avioane, anunţă comandantul unui avion maltez, Philip Apap Bologna, care tocmai a revenit din capitala Libiei, informează AFP.

Filmul „Drive Angry 3D: Iadul se dezlănţuie” – pe marile ecrane româneşti din 25 februarie

Filmul "Drive Angry 3D: Iadul se dezlănţuie", o producţie Warner Bros. Pictures, va avea premiera pe marile ecrane româneşti pe 25 februarie, informează MediaPro Distribution.

Munteanu: Nu e niciun motiv de bucurie că luăm aşa cele trei puncte

Tehnnicianul Oţelului, Dorinel Munteanu, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că este o pierdere pentru echipa sa faptul că nu va juca în compania formaţiei Pandurii Târgu Jiu, în etapa a XIX-a a Ligii I, chiar dacă va câştiga la masa verde cele trei puncte puse în joc.

Guruianu (PNL): După Congres politica UDMR se va schimba, Uniunea fiind la un punct de cotitură

Liderul PNL Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, consideră că după Congres politica UDMR se va schimba, deoarece formaţiunea va trebui să ţină cont de faptul că la alegerile locale din 2012 va avea doi contracandidaţi - PCM şi Partidul Popular Maghiar din Ardeal (PPMA).

Ruxandra Dragomir: Avem o şansă în meciul cu Argentina având în vedere că Del Potro nu va evolua

Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, Ruxandra Dragomir, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că echipa României are şanse de a câştiga meciul din primul tur al Cupei Davis, contra reprezentativei Argentinei, deoarece Juan Martin Del Potro, fost numărul 4 ATP, nu va evolua.

Judecătoria Oradea a pronunţat divorţul în cazul lui Tokes Laszlo din culpă comună

Procesul de divorţ intentat de soţia europarlamentarului Tokes Laszlo, Tokes Edith, s-a încheiat, miercuri, la Judecătoria Oradea, magistraţii dispunând desfacerea căsătoriei din culpă comună, şi nu din culpa exclusivă a soţului, aşa cum ceruse Tokes Edith, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Alexa şi Zicu îl vor pe Marica la naţională chiar dacă nu joacă la VfB Stuttgart

Componenţii formaţiei FC Timişoara, Dan Alexa şi Ianis Zicu, consideră că excluderea lui Ciprian Marica din lotul grupării VfB Stuttgart nu trebuie să fie o piedică în faţa convocării acestuia la echipa naţională.