Mediafax Echipa

Conducerea ArcelorMittal Galaţi: Combinatul siderurgic că nu mai poate finanţa singur clubul Oţelul

Managerul general al ArcelorMittal Galaţi, Thierry Le Gall, a anunţat, vineri, că aşteaptă şi alţi investitori la Oţelul Galaţi deoarece combinatul siderurgic nu poate finanţa clubul de fotbal pe termen lung, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Inflaţia a coborât la 6,8% în ianuarie şi va fi de 4,3% la finele acestui an, peste ţinta BNR-sondaj

Inflaţia anuală a coborât de la 7,96% în decembrie la 6,8% în prima lună a acestui an şi va continua să scadă, până la 4,3% la finele lui 2011, depăşind, totuşi, pentru al cincilea an consecutiv ţinta stabilită de BNR, potrivit membrilor Asociaţiei Analiştilor Financiar- Bancari din România (AAFBR).

UPDATE: Zeci de mii de manifestanţi, reuniţi la Cairo

(Modifică titlul, completează lead-ul, adaugă reuniuni în faţa palatului prezidenţial şi a televiziunii publice, detalii despre manifestaţii)

Şeful Fiat a fost convocat de Berlusconi pentru a da asigurări că nu mută compania în Statele Unite

Directorul general al Fiat, Sergio Marchionne, a fost convocat de premierul italian Silvio Berlusconi pentru a da asigurări că nu intenţionează să mute compania, cel mai mare producător din Italia, în Statele Unite la numai o lună după ce a câştigat sprijinul statului într-o dispută cu sindicatele.

Mircea Cărtărescu şi Andrei Ujică, nominalizaţi la Premiile Radio România Cultural. Vezi lista completă

Scriitorul Mircea Cărtărescu, regizorii Andrei Ujică, Radu Muntean şi Tompa Gabor, dirijorul Cristian Mandeal şi actriţa Ofelia Popii se numără printre nominalizaţii la Premiile Radio România Cultural, care vor fi decernate pe 21 martie, la Teatrul Odeon din Capitală.

CFR va închide 20% din reţeua feroviară dacă nu găseşte un investitor pentru întreţinerea liniilor

CFR SA va închide 20% din liniile de cale ferată, reprezentând aproximativ 4.000 de kilometri, dacă nu găseşte un investitor care să realizeze întreţinerea acestora şi care va fi selecţionat în urma unor licitaţii, potrivit scrisorii de intenţie convenită de Guvern cu FMI.

BRD Pensii Private are un nou director general, Rozaura Stănescu

Noul director general al BRD Pensii Private este Rozaura Stănescu, care l-a înlocuit pe Fabien Lecoq, numit în această poziţie în 2009, potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

Bernard Hopkins reafirmă că l-ar vrea ca adversar pe Lucian Bute

Pugilistul american Bernard Hopkins, care va boxa, la 21 mai, cu canadianul Jean Pascal, a reafirmat că vrea să îl aibă ca adversar pe Lucian Bute, informează usatoday.com

Eckstein: Declaraţia lui Kelemen presupune o coabitare cu PDL până la alegeri şi după

Eckstein Peter, candidat la funcţia de preşedinte al UDMR, consideră că declaraţia contracandidatului său Kelemen Hunor privind aplicarea politicilor de centru-dreapta presupune "o coabitare cu PDL până la alegeri şi după", ceea ce înseamnă "legarea tuturor membrilor Uniunii de un singur partid".

Două persoane au murit într-o explozie la Uzina Mecanică de la Sadu -2

Două persoane au murit, vineri, iar o a treia a fost rănită în urma unui accident de muncă produs la Uzina Mecanică de la Sadu, primele informaţii arătând că a fost vorba despre o explozie urmată de un incendiu.

Un muncitor care lucra pentru ambasada americană de la Cairo, ucis în timpul manifestaţiilor

Un muncitor egiptean care lucra pentru ambasada americană de la Cairo a fost ucis în violenţele din timpul manifestaţiilor antiguvernamentale din această ţară, a anunţat secretarul de Stat american, Hillary Clinton, transmite AFP.

Google celebrează 164 de ani de la naşterea lui Thomas Edison, printr-un logo special

Google şi-a modificat, vineri, logoul pentru a celebra 164 de ani de la naşterea inventatorului şi omului de afaceri american Thomas Edison, noul logo al Google fiind realizat din invenţii ale "Magicianului din Menlo Park", printre care becul cu filament şi kinetoscopul.

Serbia susţine că lucrătorii săi vamali nu sunt implicaţi în cazul de corupţie în vămi din România

Administraţia Vămilor din Serbia a anunţat joi că supraveghează constant activitatea angajaţilor săi şi pentru moment nu există informaţii că oficialii vamali sârbi ar fi implicaţi în cazul care a dus la arestarea a numeroşi lucrători vamali din România, relatează B92 în pagina online.

Explozie la Uzina Mecanică de la Sadu: Două femei au murit iar un bărbat a fost rănit

Explozia de la Uzina Mecanică de la Sadu, care s-a soldat cu decesul a două persoane şi rănirea gravă a alteia, a avut loc într-un atelier al unităţii unde era depozitată pulbere, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj, Daniel Tică. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj a precizat că explozia a avut loc în jurul orei 11.30, iar două femei au fost găsite carbonizate.

Companiile Dacia, Nokia, Petrom şi Rompetrol au fost principalii exportatori în 2010

Companiile Automobile Dacia, Nokia România, OMV Petrom şi Rompetrol Rafinare au fost principalii exportatori în 2010, atât în Uniunea Europeană (UE), cât şi în afara blocului comunitar, reiese din datele comunicate vineri de Ministerul Economiei.

Cursa aeriană Sibiu – Munchen a companiei Tarom nu a putut decola din cauza unor defecţiuni

Cursa aeriană Sibiu - Munchen a companiei Tarom, care trebuia să decoleze vineri, la ora 10.00, nu a putut pleca din cauza unor defecţiuni tehnice pe care specialiştii companiei încearcă să le remedieze.

Thomson Reuters va face sute de disponibilizări în 2011

Thomson Reuters, furnizorul internaţional de informaţii, va opera sute de disponibilizări în 2011, după ce a înregistrat o scădere cu 7% a profitului, în 2010, informează Brand Republic, care citează surse apropiate companiei.

Jeff Bridges: Mi-ar plăcea să se facă „The Big Lebowski 2”

Actorul Jeff Bridges a declarat că i-ar plăcea să joace într-o continuare a filmului "The Big Lebowski", dar că nu ştie dacă fraţii Joel şi Ethan Coen ar fi interesaţi de un astfel de proiect, informează nme.com.

Patronul CSM Cetate Deva a anunţat că retrage echipa din campionat

Patronul echipei de handbal feminin CSM Cetate Deva, Marian Muntean, a anunţat, vineri, că ia în calcul retragerea echipei din campionat şi că l-a demis pe antrenorul Ladislau Kapornay, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Voinescu: Acuzaţiile la adresa PDL privind afacerile din vămi, de la adevăraţii profesori de corupţie

Deputatul PDL Sever Voinescu a declarat, vineri, că PDL "respinge categoric teza indusă de adversarii politici conform căreia ar fi implicat ca partid în afacerile murdare de la vamă", arătând că "blamarea întregului partid este inacceptabilă".

Ahmadinejad: Orientul Mijlociu se va debarasa în curând de SUA şi Israel

Orientul Mijlociu se va "debarasa în curând de Statele Unite şi Israel", a afirmat, vineri, preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad, evocând revoltele în Egipt şi Tunisia, într-un discurs celebrând împlinirea a 32 de ani de la Revoluţia islamică din 1979.

O comisie guvernamentală din SUA ar putea recomanda blocarea unei achiziţii a firmei chineze Huawei

O comisie guvernamentală din Statele Unite ar putea recomanda preşedintelui Barack Obama să-şi exercite dreptul de veto în privinţa tranzacţiei prin care grupul chinez de echipamente telecom Huawei a cumpărat compania 3Leaf Systems, potrivit Wall Street Journal, preluat de Reuters.

CSSPP solicită Finanţelor deductibilitate totală pentru contribuţiile la pensiile facultative

Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a solicitat Ministerului Finanţelor introducerea deductibilităţii totale pentru sumele achitate la fondurile de pensii facultative (Pilonul III), măsură al cărei impact reprezintă 0,007% din bugetul asigurărilor sociale de stat în 2011.

Lars Ulrich, de la Metallica, dat în judecată de fostul asistent personal

Lars Ulrich, bateristul trupei Metallica, a fost dat în judecată de fostul său asistent personal, care susţine că muzicianul nu i-a plătit, timp de mai mulţi ani, orele suplimentare efectuate, informează nme.com.

Grigoraş: O să fie un retur greu pentru Pandurii

Tehnicianul Petre Grigoraş a declarat că returul Ligii I va fi foarte greu pentru formaţia Pandurii Târgu Jiu, dar şi pentru celelalte echipe, deoarece fiecare punct câştigat sau pierdut va conta în economia clasamentului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Scorpions la Bucureşti: Biletele la preţ redus au fost epuizate în câteva ore

Biletele promoţionale pentru concertul pe care trupa Scorpions îl va susţine la Bucureşti, la Zone Arena, pe 9 iunie, s-au epuizat în câteva ore, astfel încât organizatorii au decis să suplimenteze numărul acestora, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Ministrul Predoiu şi eurocomisarul Malmström au discutat despre coduri şi agenda comunitară

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi eurocomisarul pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmström, au discutat despre coduri, agenda comunitară şi despre importanţa concentrării eforturilor CSM şi ale Parlamentului în aceeaşi direcţie, pentru succesul reformelor.

Uniunea Transportatorilor solicită introducerea radierii temporare a vehiculelor neutilizate mai mult de o lună

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Ministerului Finanţelor Publice introducerea radierii temporare din baza de date gestionată de ANAF pentru vehiculele rutiere comerciale în cazul în care sunt imobilizate sau neutilizate pentru perioade mai mari de o lună.

Romanian MP Investigated For Corruption Under Travel Ban

Romanian democrat liberal MP Dan Pasat, who is being investigated on charges of blackmail, was placed under a travel ban.

Kraft a redus estimările pentru 2011, din cauza creşterii preţurilor mărfurilor

Profitul Kraft Foods Inc a crescut anul trecut cu 36%, la 4,1 miliarde dolari, iar veniturile au urcat cu 27%, la 49,2 miliarde dolari, în principal datorită achiziţiei Cadbury, însă grupul american a redus estimările pentru 2011 din cauza majorării costurilor cu mărfurile.

Site-ul www.ProFM.ro lansează un nou radio online, ProFM Bon Jovi

Site-ul www.ProFM.ro a lansat un nou radio online, dedicat în exclusivitate celebrei trupe Bon Jovi, în contextul în care formaţia americană va concerta la Bucureşti pe 10 iulie, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

ICIM Arad-Kara Trutnov, în semifinalele Ligii Europei Centrale

Echipa de baschet feminin ICIM Arad se va duela, sâmbătă, în semifinalele Ligii Europei Centrale, cu deţinătoarea trofeului, Kara Trutnov (Cehia), în cadrul Turneului Final Four, pe care îl găzduieşte.

Ferrari a schimbat numele monopostului după disputa cu Ford

Ferrari a schimbat numele monopostului său pentru sezonul 2011 al Campionatului Mondial de Formula 1 din F150 în F150th Italia, după ce a fost dată în judecată de constructorul Ford pentru încălcarea unei mărci înregistrate.

Culio: Mulţumesc clubului CFR Cluj, pentru că mi-a oferit ocazia de a deveni cunoscut

Fotbalistul formaţiei Galatasaray, Juan Culio, a declarat, joi seară, pentru postul de televiziune al clubului din Istanbul, că muţumeşte grupării CFR Cluj pentru că i-a oferit ocazia de a deveni cunoscut şi că prietenul său cel mai bun din noua sa echipă este fostul stelist Robinson Zapata.

Ford va plăti în primul trimestru trei miliarde de dolari din datorii

Ford Motor Co va plăti în primul trimestru al acestui an încă 3 miliarde de dolari din datorii, încercând să recâştige ratingul de credit investment grade în ultima etapă a programului de restructurare de patru ani început la finele lui 2006, transmite Reuters.

Stevie Forbes: Nu mă aştept la un meci de plăcere cu Jo Jo Dan

Pugilistul american Stevie Forbes, care va boxa cu Ionuţ Ion, alias "Jo Jo Dan", în cadrul unei gale la Montreal, a declarat că nu se aşteaptă la un meci uşor deoarece românul este un boxer neînvins, înfrângerea sa de anul trecut, din Turcia, fiind nemeritată, informează ruefrontenac.com.

Contractul ArcelorMittal cu Hidroelectrica respectă legea; tariful este similar cu cel din Europa

Contractul prin care Hidroelectrica furnizează energie către ArcelorMittal Galaţi respectă legislaţia, iar tariful la care se face livrarea este similar cu cel din Europa, a declarat Thierry Le Gall, directorul executiv al companiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Romania 2010 Current Account Deficit Widens 5% YY To EUR5.2B

Romania's current account deficit widened 5% to EUR5.16 billion in 2010, from a gap of EUR4.91 billion in the previous year, due to the lower current transfers surplus and an increasing deficit of the incomes balance, central bank data showed Friday.

Israelul îşi avertizează cetăţenii în legătură cu riscurile de atacuri în străinătate

Israelul şi-a avertizat vineri cetăţenii care intenţionează să meargă în străinătate în legătură cu riscurile la care se expun, în special în Egipt, transmite AFP.

Investiţiile străine directe au scăzut anul trecut cu 25,57%

Investiţiile străine directe au totalizat anul trecut 2,596 miliarde de euro, în scădere cu 25,57% faţă cele din 2009, când s-a înregistrat un nivel de 3,488 miliarde de euro, a anunţat Banca Naţională a României (BNR).