Mediafax Echipa

16 jandarmi pornesc în misiune în Afganistan. Jandarm: Am lacrimi în ochi, e încununarea unei munci

Ceremonia organizată cu prilejul plecării în misiunea din Afganistan a 16 jandarmi a avut loc luni dimineaţă, la sediul Jandarmeriei Române. Jandarmii, vizibil emoţionaţi, au declarat că se despart cu greu de familii, însă sunt convinşi că se vor întoarce cu bine.

ALERTĂ | Autorităţile ruse au detectat izotopi radioactivi în urma accidentului atomic din Arhangelsk

Agenţia de meteorologie din Rusia a anunţat că a detectat izotopi radioactivi în mostrele colectate din regiunea Arhangelsk unde, la începutul lunii august, s-a produs un accident în cursul testării unei rachete, informează publicaţia The Moscow Times, citând agenţia de ştiri Interfax.

ANM, prognoză specială pentru Capitală: Vreme caniculară, cu disconfort termic ridicat

Meteorologii au emis, luni, o prognoză specială pentru Capitală, valabilă până joi, interval în care vremea se va menţine caniculară în special în orele amiezii. Temperaturile maxime vor ajunge la 36 de grade.

ALERTĂ METEO: Cod galben de ploi torenţiale şi vânt în 21 de judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, atenţionare cod galben de ploi torenţiale şi vânt în 21 de judeţe din centrul şi Vestul ţării, până luni seara. Pentru zona de Sud este anunţată caniculă.

A început ridicarea maşinilor din Capitală: 1.225 de lei poate plăti un şofer care staţionează neregulamentar / VIDEO

Pe lângă taxa de ridicare de 500 de lei, şoferii trebuie să plătească şi amenda pentru oprire sau staţionare neregulamentară. Pentru staţionare, sancţiunea poate ajunge la 5 puncte amendă, iar punctul este de 145 de lei, iar în total, un şofer neglijent poate ajunge să plătească 1.225 de lei.

ANSVSA a controlat săptămâna trecută, pe litoral, 215 unităţi, a dat amenzi de 225.000 de lei

ANSVSA a controlat 215 unităţi din Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia, în săptămâna 19.08.2019 – 25.08.2019, acordând amenzi în valoare de 225.000 de lei, informează autoritatea.

ANAF modifică procedura privind stabilirea din oficiu a impozitului anual pe veniturile cetăţenilor

ANAF propune, într-un proiect de ordin pus în dezbatere publică, procedura privind stabilirea din oficiu a impozitului anual pe veniturile persoanelor fizice, precum şi o serie de formulare care au legătură cu aceasta.

Mircea Diaconu spune că a fost chemat la discuţii de ALDE şi Pro România pentru susţinerea la prezidenţiale

Fostul europarlamentar Mircea Diaconu a afirmat, într-un interviu la RFI,că a fost chemat la discuţii cu ALDE şi Pro România, în vederea susţinerii sale în cursa prezidenţială. Actorul şi-a anunţat duminică intenţia de a candida.

Răzvan Cuc a semnat contractul pentru cei 17 kilometri ai Autostrăzii de Centură Bucureşti

Ministrul Transporturilor a semnat luni, contractul pentru cei 17 kilometri ai Autostrăzii de Centură Bucureşti cu firma turcească Alarko Contractic Group. Valoarea Contractului este de 830 milioane de lei. Durata totală a lucrărilor va fi de 42 de luni iar garanţia acestora va fi de 5 ani.

Numărul deceselor din cazul de la Spitalul Săpoca s-a ridicat la 6. A murit încă o pacientă

Numărul deceselor în cazul de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca se ridică la 6 după ce încă o pacientă în vârstă de 79 de ani a murit, luni dimineaţă, la Spitalul Universitar Bucureşti, informează Ministerul Sănătăţii.

Bilanţul accidentului aviatic din Mallorca a ajuns la şapte morţi

Cel puţin şapte persoane, printre care doi copii, au murit duminică după ce un elicopter şi un avion de mici dimensiuni s-au ciocnit în insula spaniolă Mallorca, au anunţat autorităţile locale, citate de Reuters.

Dana Gîrbovan, propusă pentru funcţia de ministru al Justiţiei, anunţă că şi-a dat demisia din magistratură/ CSM a aprobat eliberarea din funcţie în 30 de secunde

Dana Gîrbovan a anunţat că şi-a depus la Secţia pentru judecători a CSM, luni dimineaţă, cererea de a se lua act de demisia sa din magistratură, subliniind că i se pare un gest firesc, astfel încât procedura de numire a sa în funcţia de ministru al Justiţiei să fie iniţiată.

Angelina Jolie a trecut prin momente grele în ultimii ani: „Nu mi-a fost cel mai uşor, nu m-am simţit puternică”

Actriţa americană Angelina Jolie spune că "cei mai recenţi ani din viaţa sa nu au fost cei mai uşori" şi că, în multe momente, nu s-a simţit puternică şi "a trebuit să tragă de ea", potrivit contactmusic.com.

Un fost ministru al Educaţiei, despre Dan Barna: Îl vor vota cel puţin 1 milion de oameni. Vinde bine conceptul gol de oameni noi

Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu a afirmat, luni, că prezidenţiabilul USR-PLUS Dan Barna va avea cel puţin un milion de voturi, deoarece vinde bine conceptul gol de -oameni noi-.

Liviu Pleşoianu, despre Mircea Diaconu: Se lasă scos din joben de magicienii învârtelilor politice

Liviu Pleşoianu, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a afirmat că Mircea Diaconu este un „joben care se lasă scos din joben de către magicienii învârtelilor politice”. Social-democratul a adăugat că nimeni nu îl poate convinge să renunţe la candidatura sa la prezidenţiale.

Thrillerul „Angel Has Fallen”, cu Gerard Butler, pe primul loc în box office-ul nord-american

Thrillerul "Cod Roşu în Serviciile Secrete/ Angel Has Fallen", de Ric Roman Waugh, cu Gerard Butler şi Morgan Freeman, s-a situat pe primul loc în box office-ul nord-american, cu încasări de 21,25 de milioane de dolari în weekendul premierei, potrivit boxofficemojo.com.

Fost membru al CSM: Datorită jocului politic, Dana Gîrbovan nu va fi numită de preşedinte în Guvern

Fostul membru CSM, Adrian Toni Neacşu, apreciază că preşedintele Klaus Iohannis nu va putea respinge propunerea numirii Danei Gîrbovan în funcţia de ministru pe motive de nelegalitate, ci din motive politice. Neacşu spune că cei care o contestă pe Gîrbovan vor înlăturarea cu totul a magistratului.

Casa Albă: Donald Trump îşi doreşte să fi impus tarife mai mari Chinei

Preşedintele american Donald Trump şi-ar fi dorit să fi impus tarife mai mari la importurile de bunuri din China, a informat Casa Albă duminică, în contextul amplificării conflictului comercial bilateral, relatează Reuters.

O carte pe zi: „Eminescu poem cu poem: postumele. La o nouă lectură”, de Alex Ştefănescu

"Principiul pe care l-am urmat a fost să descopăr şi să contemplu, cu un sentiment de clandestinitate, poeme sau fragmente de poeme, versuri sau fragmente de versuri expresive, pline de farmec, aflate prin valoare în deplină continuitate cu opera antumă".

BAC 2019, sesiunea de toamnă | Absolvenţii susţin luni ultima probă scrisă, cea la alegere a profilului

Absolvenţii clasei a XII-a susţin, luni, ultima probă scrisă a Bacalaureatului, cea la alegere a profilului şi specializării, respectiv, geografie, biologice, fizică, sociologie etc, în cadrul sesiunii de toamnă a BAC-ului, potrivit datelor calendarului elaborat de Ministerul Educaţiei.

ŞTIRILE OREI 09.00 | 26 august 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 09.00

Statele Unite şi Japonia au stabilit prevederile acordului comercial

Statele Unite şi Japonia au stabilit în principiu prevederile unui viitor acord comercial între cele două ţări, care ar urma să fie semnat luna viitoare în New York, au anunţat preşedintele american Donald Trump şi prim-ministrul japonez Shinzo Abe, conform Reuters.

China este dispusă să rezolve conflictul comercial cu Statele Unite prin dialog

Vicepreşedintele chinez Liu He a anunţat luni că Administraţia de la Beijing este dispusă să rezolve disputa comercială cu Statele Unite prin negocieri calme şi se opune escaladării conflictului, relatează Reuters.

CUTREMUR produs luni dimineaţa în România. Ce magnitudine a avut

Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grade pe scara Richter s-a produs luni dimineaţa, în zona seismică Vrancea, epicentrul seismului fiind în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

Accident soldat cu un mort şi patru răniţi, pe DN 22, între Tulcea şi Constanţa

O persoană a murit şi patru au fost rănite, în timpul nopţii de duminică spre luni, în urma impactului dintre două maşini, pe DN 22, între Constanţa şi Tulcea.

HOROSCOP, 26 August 2019. Luna intră şi ea în Rac, iar semnele de Apă se bucură de o intuiţie potenţată

Săptămâna se deschide cu un aspect favorabil de trigon între Venus din Fecioară şi Uranus retrograd din Taur care favorizează în mod special zodiile de Pământ (Taur, Fecioară şi Capricorn), pregătindu-le succese în plan personal şi partenerial. Luna intră şi ea în Rac, iar semnele de Apă (Rac, Scorpion şi Peşti) se bucură de o intuiţie potenţată.

METEO #azi 26 august 2019: Caniculă şi instabilitate atmosferică

Vremea continua să fie caniculară şi azi în Câmpia de Vest şi cea Română, unde maximele termice vor ajunge la 35 de grade Celsius iar disconfortul termic va fi ridicat

Coaliţia saudită a interceptat şi distrus şase proiectile lansate de rebelii huthi din Yemen

Coaliţia coordonată de Arabia Saudită a interceptat şi distrus duminică şase rachete balistice lansate de gruparea huthi şi care vizau civili în regiunea Jizan, aflată în apropierea graniţei cu Yemen, informează site-ul agenţiei Reuters.

Departamentul de Stat: Mike Pompeo a exprimat susţinerea SUA faţă de dreptul Israelului de a se apăra

Secretarul de Stat american Mike Pompeo a exprimat, într-o conversaţie telefonică avută cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, susţinerea SUA faţă de dreptul Israelului de a se apăra în faţa ameninţării venite din partea Iranului, a informat duminică Departamentul de Stat, relatează Reuters.

Emmanuel Macron anunţă că liderii G7 au fost de acord să ajute la rezolvarea situaţiei din Pădurea Amazoniană

Liderii statelor prezente la summitul G7 au fost de acord că ţările afectate de incendiile de vegetaţie din regiunea Amazoniană trebuie să primească ajutor cât mai repede posibil, a declarat duminică preşedintele american Emmanuel Macron, relatează Dpa.

Angela Merkel: Orice oportunitate trebuie folosită pentru încetarea tensiunilor între SUA şi Iran

Cancelarul german Angela Merkel a informat că discuţiile avute duminică între miniştrii de Externe ai Iranului şi Franţei au reprezentat un eveniment pe marginea summitului G7 şi fiecare oportunitate ar trebui folosită pentru rezolvarea tensiunilor între Washington şi Teheran, relatează Reuters.

Bogdan Vintilă, antrenor FCSB: În fotbal este frumos că, în meciul următor, poţi ridica fruntea sus

Noul antrenor al FCSB-ului, Bogdan Argeş Vintilă, a declarat, duminică, în urma înfrângerii suferite în faţa echipei Gaz Metan Mediaş, cu scorul de 4-0, că, în ciuda performanţei echipei sale, este încrezător că FCSB va reveni.

Donald Trump şi-a exprimat dezamăgirea faţă de ultimele teste nord-coreene

Preşedintele american Donald Trump şi-a exprimat duminică, în cadrul summitului G7, dezamăgirea faţă de ultimele teste efectuate de Coreea de Nord, însă a reiterat faptul că acestea nu încalcă niciun acord, relatează site-ul agenţiei Dpa.

Edward Iordănescu, tehnician Gaz Metan Mediaș: Sunt un antrenor mândru, fericit

Edward Iordănescu (41 de ani), tehnicianul lui Gaz Metan Mediaș, a declarat, duminică, după victoria înregistrată de echipa sa în fața FCSB-ului, că este mândru de performanța echipei sale.

O companie japoneză a creat un nou aparat de zbor

Japonezii de la NEC Corp. au creat un vehicul asemănător unei drone cu patru elice, care poate transporta pasageri. Fiind alimentat de o baterie specială vehiculul s-a înălţat 3 metri deasupra solului, unde s-a menţinut timp de un minunt, urmând ca ulterior să aterizeze în siguranţă, scrie Bloomberg.

O lună de la dispariţia Alexandrei Măceşeanu. Tatăl fetei de 15 ani: Aşteptăm în fiecare zi să intre pe poartă

Ioan Măceşanu, tatăl Alexandrei Măceşanu, a avut un mesaj tulburător, duminică, la o lună de la dispariţia fiicei sale, despre care Gheorghe Dincă a mărturisit că a ucis-o. Bărbatul a spus că nu crede că fiica lui a murit şi în fiecare zi o aşteaptă acasă.

Grevă de trei zile. Piloţii British Airways vor suspenda activitatea în septembrie din cauza neînţelegerilor salariale. Traficul aerian, serios afectat

Piloţii British Airways urmează să intre în grevă pe 9, 10 şi 27 septembrie din cauza undei dispute privind plata, au declarat reprezentanţii British Airline Pilots Association (Balpa), potrivit BBC.

Furtuna de duminică din Capitală: 25 de copaci au fost doborâţi pe carosabil şi pe şase maşini

Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov anunţă că au intervenit, duminică seara, pentru degajarea a 25 de copaci doborâţi de vântul puternic pe carosabil şi pe şase autoturisme.

Viorica Dăncilă trimite noile propuneri de miniştri la Palatul Cotroceni, respectiv judecătorul Dana Gîrbovan la MJ, Şerban Valeca la Educaţie şi Mihai Fifor la MAI

Preşedintele PSD Viorica Dăncilă este aşteptată să trimită luni, la Palatul Cotroceni, noile propuneri de miniştri, respectiv judecătorul Dana Gîrbovan la ministerul Justiţiei, Şerban Valeca la ministerul Educaţiei şi Mihai Fifor la ministerul Afacerilor Interne.

Conducerea Camerei Deputaţilor aprobă astăzi convocarea sesiunii extraordinare cerută de Opoziţie

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor se va întruni astăzi de la ora 12:30, pentru a aproba solicitarea Opoziţie privind convocarea unei sesiuni extraordinareîn perioada 26-30 august, în care să se abroge Legea recursului comensatoriu, OUG 114 dar şi abrogarea OUG 51.