O carte pe zi: "Eminescu poem cu poem: postumele. La o nouă lectură", de Alex Ştefănescu

"Principiul pe care l-am urmat a fost să descopăr şi să contemplu, cu un sentiment de clandestinitate, poeme sau fragmente de poeme, versuri sau fragmente de versuri expresive, pline de farmec, aflate prin valoare în deplină continuitate cu opera antumă".

73 afişări
Imaginea articolului O carte pe zi: "Eminescu poem cu poem: postumele. La o nouă lectură", de Alex Ştefănescu

O carte pe zi: "Eminescu poem cu poem: postumele. La o nouă lectură", de Alex Ştefănescu

În urmă cu aproximativ un an şi jumătate prezentam la această rubrică o carte a criticului literar Alex Ştefănescu ("Eminescu poem cu poem. Antumele. La o nouă lectură") despre care afirmam că ar trebui să se afle în casa oricărui român din mai multe motive: întâi de toate, pentru că analizează absolut toate poeziile publicate de poet în timpul vieţii, într-un limbaj accesibil; în al doilea rând, pentru că este o întoarcere la text; în al treilea rând, pentru că eventualul cititor are la îndemână, în partea a doua a volumului, şi poemele analizate de critic. Prin urmare un Eminescu întreg - poemele şi interpretarea. Alex Ştefănescu afirma că doreşte să-l prezinte pe Eminescu altfel decât descoperise, cu oroare, că se întâmplă în manualele şcolare - limbaj critic rebarbativ, cu pretenţii de limbaj ştiinţific, fără vreo legătură cu frumuseţea limbii lui Eminescu; şi chiar altfel decât îl analizau o mulţime de exegeţi care ajungeau la consideraţii critice cu totul străine de poezia lui Eminescu. Lucrase la volum vreme de patru ani. Fireşte era conştient şi că se vor afla muţi detractori, cum se întîmplase, cu zece ani mai înainte, cu admirabilă "Istorie (a) literaturii române contemporane 1941-2000.
Între timp, criticul şi-a continuat munca, publicând în revista "România literară" analize ale Postumelor lui Mihai Eminescu, pe care acum le-a adunat în volumul pe care îl prezentăm astăzi, de aceleaşi dimensiuni cu primul. Un volum aidoma alcătuit: comentariile în prima parte şi, în partea a doua, poemele comentate. Spre deosebire de primul volum, în care erau analizate toate antumele, de astă dată poemele au devenit obiect de studiu doar în marea lor majoritate ("pentru că unele sunt un moloz poetic fără valoare sau poezii abandonate de autor, după ce a luat din ele idei, imagini sau versuri întregi pentru construirea altor poezii").

Câteva precizări ale criticului, menţionate în "Scurtă postfaţă", merită reluate spre ştiinţa cicitorului:

"Timp de aproape doi ani am comentat în România literară, în fiecare săptămână, poezii ale lui Eminescu, dintre cele nepublicate de el în timpul vieţii. În total, şase-şapte ani la rând am citit versuri eminesciene, din ediţia Perpessicius, dar şi din alte ediţii (în special din ediţia anastatică a manuscriselor), precum şi ce au scris alţii despre ele, de-a lungul timpului. Am făcut, pot spune, o baie de frumuseţe literară, acum, în ultima parte a vieţii mele, ceea ce îmi dă sentimentul că biografia mea are happy-end.(...)

Mă simt dator să-mi fac cunoscute, după acest excurs, câteva gânduri. În principiu, n-am avea voie să analizăm şi să evaluăm creaţia eminesciană postumă. Poetul nu a aprobat această indiscreţie a noastră. Faptul că nu şi-a publicat textele respective dovedeşte că nu le-a expus judecăţii publice. Toate erau încă în lucru când a murit el.

Pe de altă parte, era practic imposibil să ne reprimăm curiozitatea, ştiind că manuscrisele rămase după moartea unui poet genial există, că nu s-au pierdut în urma unui incendiu sau a unei inundaţii (eventualitate care îl înfricoşa pe Constantin Noica). De altfel, toate hârtiile din arhiva lui s-au publicat până la urmă, într-un fel sau altul. Au fost reproduse până şi chitanţele de la spălătoria unde poetul îşi ducea rufele.
Dacă tot citim poeziile postume fără să avem consimţământul au-torului, măcar să nu ne erijăm în evaluatori ai lor. Nu se pot evalua texte care nu sunt terminate. Principiul pe care l-am urmat a fost să des¬copăr şi să contemplu, cu un sentiment de clandestinitate, poeme sau fragmente de poeme, versuri sau fragmente de versuri expresive, pline de farmec, aflate prin valoare în deplină continuitate cu opera antumă."

Nu facem o analiză critică a textului lui Alex Ştefănescu, nu acesta este rostul acestei semnălări de carte, dar ni se impun o seamă de consideraţii. Întâi, ca şi în precedentul volum (Antumele), lectura critică nu este doar una avizată, ci şi una proaspătă. În al doilea rând, textul se remarcă, din nou, prin observaţii pătrunzătoare care ne luminează. În al treilea rând, criticul polemizează cu numeroşi alţi axegeţi, oricât de importanţi ai fost aceştia, cărora le reproşează atitudinea faţă de postume, îndeosebi valorizarea acestora în detrimentul antumelor.

Cele două volume de recitire a poemelor lui Mihai Eminescu (cel din 2017 şi cel de faţă) alcătuiesc un întreg despre opera lui Eminescu (inclusiv opera poetului) care chiar ar trebui să se afle în biblioteca fiecărui român.

Alex Ştefănescu - "Eminescu poem cu poem: postumele. La o nouă lectură". Editura Allfa. 447 pag.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici