Mediafax Echipa

Ministerul Sănătăţii anunţă că va primi 22 milioane lei în următorii 3 ani pentru a creşte gradul de vaccinare

Ministerul Sănătăţii (MS) anunţă, duminică, că, în următorii 3 ani, va primi de la Uniunea Europeană aproximativ 22 milioane de lei de pentru implementarea mai multor măsuri care vizează creşterea gradului de vaccinare în România.

Cântăreţul Eddie Money, diagnosticat cu cancer în fază terminală / VIDEO

Cântăreţul american Eddie Money, cunoscut pentru hituri precum "Take Me Home Tonight", a anunţat că a fost diagnosticat cu cancer la esofag în fază terminală, potrivit Associated Press.

Un jurnalist a fost găsit mort într-un oraş din Mexic/ El a publicat mai multe anchete legate de autorităţile locale

Jurnalistul mexican Nevith Condes Jaramillo a fost găsit mort sâmbătă, în oraşul Tejupilco, aflat la aproximativ 120 de kilometri de Ciudad de Mexico, cadavrul acestuia prezentând mai multe leziuni provocate cu o armă albă, au informat autorităţile locale, citate de Euronews.

Poliţiştii au depistat, de la începutul lunii august, peste 1.000 de autovehicule care făceau transport neautorizat de persoane

De la începutul lunii august, poliţiştii au depistat peste 1.000 de autovehicule care efectau transport neautorizat de persoane, fiind imobilizate peste 900 de vehicule, anunţă Poliţia Română.

Doar şapte din cele 29 de şcoli din Suceava care au toaleta în curte au optat una tip container

Mai puţin de un sfert din şcolile sucevene cu toalete în curte au optat pentru instalarea unor toalete tip container deşi Inspectoratul Şcolar Suceava a primit banii necesari pentru instalare în 29 de unităţi de învăţământ din judeţ, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ce legi vor discuta aleşii în sesiune extraordinară: De la recursul compensatoriu la OUG 114

Proiectul de lege pentru abrogarea amnistiei şi graţierii, legea recursului compensatoriu, Ordonanţa de Urgenţă 114 şi Ordonanţa de Urgenţă 51 sunt legile care vor fi discutate în sesiunea extraordinară. Ordonanţa de Urgenţă 51 prevede eliminarea transportului judeţean din sfera serviciilor publice.

Gândurile lui Cristoiu. Top 5 politicieni ai săptămânii: Rareş Bogdan este rujul de buze al PNL / VIDEO

Vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan nu este prezent pe scena politică şi “doar turuie vorbe goale”, “fără să zică nimic”, intrând în rândul celor prăfuiţi din PNL. Şi Rareş Bogdan, şi Iohannis ocupă două dintre cele cinci locuri ale topului politicienilor, realizat de Ion Cristoiu.

Boris Johnson îi va transmite lui Donald Trump că trebuie să se retragă din războiul comercial cu China

Premierul britanic Boris Johnson a declarat sâmbătă că îi va transmite preşedintelui american Donald Trump, în cadrul summitului G7, că trebuie să se retragă din conflictul comercial cu China, care deja a dus la destabilizarea creşterii economice la nivel global, relatează agenţia Reuters.

Donald Trump şi Emmanuel Macron au luat prânzul împreună înainte de începerea summitului G7

Preşedintele american Donald Trump a luat sâmbătă prânzul cu omologul său francez Emmanuel Macron înainte de începerea summitului Grupului statelor puternic industrializate, informează site-ul agenţiei Dpa.

Donald Tusk: Sunt mai multe motive pentru care Rusia nu se poate întoarce în G7

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat sâmbătă că există mai multe motive pentru care Rusia nu poate fi acceptată din nou în Grupul ţărilor puternic industrializate, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Marea Britanie şi Germania critică decizia Franţei privind blocarea Acordului Mercosur

Marea Britanie şi Germania au criticat sâmbătă decizia preşedintelui francez Emmanuel Macron privind blocarea Acordului cu Piaţa Comună a Sudului (Mercosur) pentru a pune presiune pe Brazilia în contextul incendiilor de vegetaţie din Pădurea Amazoniană, relatează Reuters.

Donald Tusk: Este greu să ne imagină că UE va ratifica Acordul Mercorsur în situaţia actuală

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat că este greu de imaginat că Blocul comunitar va accepta să ratifice Acordul cu Piaţa Comună a Sudului (Mercosur) în timp ce Brazilia eşuează în stingerea incendiilor de vegetaţie din Pădurea Amazoniană, relatează France 24.

Antrenorul lui CFR Cluj, Dan Petrescu: Meritam să dăm cel puţin opt goluri

Tehnicianul lui CFR Cluj, Dan Petrescu (51 de ani), a declarat, sâmbătă, în urma victoriei înregistrate în faţa lui FC Botoşani, cu scorul de 4-1, în etapa a şaptea din Liga 1, că CFR-ul ar fi meritat să înscrie mai multe goluri.

Autorităţile franceze au folosit tunuri de apă şi gaze lacrimogene împotriva protestatarilor adunaţi în apropiere de locul unde are loc summit-ul G7

Autorităţile franceze au folosit sâmbătă tunuri de apă şi gaze lacrimogene pentru a dispera manifestanţii care au participat la protestele organizate în apropiere de Biarritz, unde are loc summit-ul G7, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Marele trofeu Cerbul de Aur 2019, câştigat de italianca Eliza G

Cântăreaţa italiană Eliza G a fost recompensată, sâmbătă seară, cu marele trofeu al concursului de interpretare internaţional din cadrul Festivalului Cerbul de Aur 2019, organizat la Braşov.

Real Madrid – Valladolid 1-1, în a doua etapă din LaLiga

Real Madrid a remizat, duminică, cu Valladolid, scor 1-1, în cea de-a doua etapă din LaLiga.

Liverpool – Arsenal 3-1, în etapa a treia din Premier League

Liverpool s-a impus, duminică, în faţa lui Arsenal, cu scorul de 3-1, în a treia etapă din Premier League.

Viorica Dăncilă, după Congresul PSD: Am arătat tuturor cât suntem de uniţi şi pregătiţi să câştigăm alegerile

Viorica Dăncilă a postat, sâmbătă, un mesaj pe Facebook în care le mulţumeşte social-democraţilor pentru susţinerea acordată, afirmând că PSD a demonstrat la Congres că e unit şi pregătit să câştige alegerile prezidenţiale.

Gândurile lui Cristoiu: PSD după Dragnea nu mai are identitate. Avem o succesiune de măsuri #rezist / VIDEO

Analistul politic Ion Cristoiu a afirmat, la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, că Viorica Dăncilă, împreună cu echipa ei, împinge Partidul Social Democrat către pierderea identităţii.

Cazul Epstein: Prinţul Andrew spune că nu a fost martor la nicio infracţiune sexuală

Prinţul Andrew al Marii Britanii a declarat, sâmbătă, că nu a fost martor la nicio infracţiune sexuală în momentele petrecute împreună cu Jeffrey Epstein şi nici nu a avut vreo suspiciune în ceea ce îl priveşte pe miliardarul american, potrivit Reuters.

Zece persoane, între care doi copii, implicate într-un accident

Zece persoane au fost implicate, sâmbătă, într-un accident între două maşini şi un camion, la intersecţia DN 17 cu DN 18, în zona comunei Iacobeni, judeţul Suceava. Patru persoane, între care doi copii, au fost duse la spital

Mihail Neamţu anunţă că se retrage din cursa internă a PMP pentru prezidenţiale în favoarea lui Theodor Paleologu

Mihail Neamţu a anunţat, sâmbătă, pe Facebook, că se retrage din cursa internă a Partidului Mişcarea Populară pentru alegerile prezidenţiale în favoarea lui Theodor Paleologu.

Accident în judeţul Timiş: Cinci persoane rănite după impactul dintre două maşini

Cinci persoane, între care două fete de 17 ani, au fost rănite, sâmbătă, în urma impactului dintre două maşini, între localităţile Ţipari şi Coşeiu, din judeţul Timiş.

Incident GRAV într-o comună din Mureş: Fetiţă de 10 ani, rănită după ce a căzut din carusel

Primele informaţii arată că fetiţa a căzut după ce lanţul unui carusel s-a rupt, în Cristeşti, la o petrecere organizată de Zilele Comunei.

Asociaţii de magistraţi: Întrebarea e dacă Dana Gîrbovan va fi lăsată să facă ceva în interesul justiţiei

Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) şi Asociaţia Procurorilor din România (APR) transmit că dezaprobă încercările de manipulare a opiniei publice venite chiar din interiorul sistemului de justiţie în ceea ce priveşte propunerea Danei Gîrbovan la Ministerul Justiţiei.

Ludovic Orban: Dăncilă să câştige mai întâi alegerile în Videle, unde a mai candidat şi a pierdut lamentabil

Ludovic Orban a afirmat, sâmbătă, că Viorica Dăncilă ar trebui să câştige mai întâi alegerile locale din oraşul Videle, unde a mai candidat şi a pierdut lamentabil, apoi să intre în competiţie la prezidenţiale.

Gabriel Mutu, despre tânăra care a sunat la 112 şi a anunţat că e sechestrată în cartierul Drumul Taberei din Capitală: Apelul s-a dovedit a fi o răzbunare, în urma unei dispute cu partenerul

Primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, a anunţat, sâmbătă, că tânăra în vârstă de 16 ani care a sunat vineri seara la 112, minţind că este sechestrată într-un apartament din Bucureşti, a efectuat acest apel din răzbunare, în urma unei dispute cu partenerul.

Mii de persoane au protestat în apropiere de Biarritz, înaintea summit-ului G7

Mii de persoane, printre care şi reprezentanţi ai mişcării „Vestele Galbene”, dar şi separatişti din Ţara Bascilor, au protestat sâmbătă în apropiere de Biarritz, unde are loc summit-ul G7, în încercarea de a le atrage atenţia liderilor grupului asupra unor probleme globale, potrivit Reuters.

Guvernatorul Băncii Angliei: Poziţia dominantă a dolarului ar putea fi înlocuită cu o monedă digitală

Mark Carney, guvernatorul Băncii Angliei, a contestat poziţia dolarului ca monedă a rezervei mondiale argumentând că ar putea fi înlocuită cu o monedă digitală pentru a pune capăt împotmolirii economiilor cared au generat 10 ani de inflaţie scăzută, transmite The Guardian.

Platformele de ridicat maşini, scoase deja pe străzile Capitalei. Cum arată un astfel de utilaj/ FOTO

Primăria Capitalei a scos deja pe străzi platformele care vor ridica maşinile parcate neregulamentar. Un astfel de utilaj a fost prezent sâmbătă la Băneasa, la BIAS, şi a fost adus „pentru orice eventualitate”. Ridicarea maşinilor va începe de luni, 26 august.

Răzvan Cuc anunţă că licitaţia pentru noul terminal de la Otopeni va fi lansată peste o lună

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, sâmbătă, că licitaţia pentru noul terminal de la Aeroportul Otopeni va fi lansată peste o lună.

Dan Barna, către Viorica Dăncilă: Vă invit la Iaşi, să facem prima dezbatere din campania asta în stradă

Prezidenţiabilul USR-PLUS, Dan Barna, a invitat-o pe Viorica Dăncilă, într-un mesaj postat pe Facebook, duminică, la Iaşi, pentru a face în stradă prima dezbatere din campania pentru prezidenţiale, după ce liderul PSD l-a acuzat pe liderul USR că nu merge în rândul oamenilor.

Monica Niculescu a pierdut finala la dublu a turneului de la New York

Echipa formată din Monica Niculescu (41 WTA la dublu) şi Margarita Gasparyan (90 WTA la dublu) a pierdut, vineri, finala turneului de la New York, după ce au fost învinse de perechea Darija Jurak (39 WTA la dublu) şi Maria Jose Martinez Sanchez (33 WTA la dublu), cu scorul de 5-7, 6-2, 7-10.

Gabriela Firea, reacţie dură legată de ridicarea maşinilor: Avocatul Poporului devine avocatul nesimţirii

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a scris, sâmbătă, pe Facebook, că instituţia Avocatul Poporului tinde să devină avocatul nesimţirii. Reacţia edilului vine după ce Avocatul Poporului a cerut atacarea hotărârii privind ridicarea maşinilor în Capitală.

Donald Tusk: Uniunea Europeană este dispusă să asculte ideile lui Boris Johnson privind Brexit

Preşedintele în funcţie al Consiliului European, Donald Tusk, a declarat sâmbătă, că Uniunea Europeană este „dispusă să asculte” ideile premierului Marii Britanii, Boris Johnson, în legătură cu Brexit, însă numai dacă acestea sunt „realiste”, potrivit BBC.

Un bărbat care şi-a bătut concubina şi a încercat să o violeze pe fiica ei minoră, reţinut de poliţişti

Un bărbat de 40 de ani, din Dumbrăveni, judeţul Sibiu, acuzat că şi-a bătut concubina în timp ce se aflau în vizită la vecini, apoi s-a dus acasă unde a încercat să o violeze pe fiica acesteia, în vârstă de 11 ani, a fost reţinut.

Tren care transporta lemn fără acte, oprit de poliţişti în judeţul Alba

Un tren de marfă cu 40 de vagoane, care transporta lemn fără documente legale, a fost oprită de poliţişti în Gara Teiuş, din judeţul Alba. Au fost confiscaţi 1.600 de metri cubi de lemn.

Avertizare MAE pentru Grecia: Risc ridicat de incendii de vegetaţie pentru duminică

Ministerul de Externe avertizează românii care se află sau călătoresc în Grecia că mai multe regiuni se confruntă cu existenţa unui risc ridicat de incendii de vegetaţie pe fondul temperaturilor ridicate. Atenţionarea este emisă pentru duminică, 25 august.

Bucureştiul, printre cele mai IEFTINE destinaţii europene pentru un ”city break”. Ce alte oraşe se află pe listă

Oraşul lituanian Vilnius ocupă primul loc într-un top al celor mai ieftine destinaţii europene pentru un "city break", cu costuri medii de 123 de euro de persoană pentru o vacanţă de două nopţi, potrivit The Independent.