Mediafax Echipa

Accesul spre Cetatea Poenari, cunoscută şi ca Cetatea lui Vlad Tepeş, restricţionat de teama urşilor. „S-a ajuns la această situaţie din cauza faptului că turiştii le dau de mâncare animalelor”

Cetatea Poenari, cunoscută ca Cetatea lui Vlad Ţepeş, din judeţul Argeş, a fost închisă după ce urşii au coborât în zone destul de joase faţă de cum obişnuiau în trecut. Astfel, autorităţile au luat măsura restricţionării accesului în zonă.

Apa minerală cu aur şi argint din România, singura de 3 stele de la noi din ţară, vedeta localurilor de lux din toată lumea. Cât costă şi din ce izvor provine

Singura apă minerală de trei stele din România ,cu conţinut de aur şi de argint şi cu pH ridicat, a fost lansată în vara anului trecut, iar acum este livrată în ţări din întreaga lume.

ONU: Civilii se află „în mare pericol” în cadrul ofensivei armatei irakiene asupra SI în Mosul

Civilii sunt cei mai afectaţi în cadrul ultimei etape a asaltului militar irakian asupra SI în oraşul Mosul, susţine un oficial al ONU, citat de BBC News.

Liderul mondial Angelique Kerber, principala favorită de la Roland Garros, eliminată în runda inaugurală a turneului din Franţa

Jucătoarea germană de tenis Angelique Kerber a pierdut duminică, scor 2-6, 2-6, meciul jucat cu Ekaterina Makarova (Rusia, 40 WTA) în primul tur al Openului francez, dotat cu premii în valoare totală de 16.700.000 de euro.

Melania Trump a purtat un sacou de peste 50.000 de dolari, în Sicilia, la întâlnirea cu celelalte soţii ale liderilor lumii

Melania Trump a făcut senzaţie, sâmbătă, în Sicilia. Prima doamnă a Americii a apărut îmbrăcată cu un sacou 3D floral al cărui preţ depăşeşte suma de 50.000 de dolari, potrivit CNN.

Vremea va fi predominant frumoasă şi va continua să se încălzească. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi

Vremea va fi predominant frumoasă şi va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, mai mult senin în prima parte a zilei şi noaptea, informează ANM.

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Numerele extrase duminică, 28 mai 2017

Duminica, 28 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc dupa ce la tragerile loto de joi, 25 mai, Loteria Romana a acordat 12.179 de castiguri in valoare totala de 554.977,45 lei. Report de peste 6 milioane lei la categoria I a jocului Joker si de peste 2,15 milioane lei la categoria I a jocului Loto 6/49

Adrian Mutu, mesaj pentru Francesco Totti înaintea ultimului meci din carieră: Se retrage unul dintre idolii mei

Fotbalistul italian Francesco Totti, în vârstă de 40 de ani, va juca, duminică, ultimul meci al carierei de fotbalist, iar Adrian Mutu, managerul lui Dinamo, a transmis un mesaj, prin intermediul paginii de Facebook, în care povesteşte un episod trăit alături de simbolul italian.

Florian Bodog anunţă un nou protocol pe achiziţia ambulanţelor. În replică, Raed Arafat transmite că cei care semnează trebuie să-şi asume decesele

Ministrul Sănătăţii şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă s-au contrat pe subiectul achiziţiilor de ambulanţe pentru SMURD după ce Florian Bodog a anunţat că trebuie semnat un nou protocol, licitaţia începută de IGSU nemaifiind valabilă. Arafat transmite că asta va aduce doar întârzieri.

Cristi Danileţ, cu privire la arhiva SIPA: Pasul 4, trecerea în istorie a reformei lui Macovei. Tudorel Toader, în replică: Pasul 4, în firescul lucrurilor

Cristi Danileţ a scris că următorul pas în ceea ce priveşte arhiva SIPA ar trebui să fie trecerea în cărţile de istorie a reformei justiţiei a Monicăi Macovei, echipa acesteia fiind cea care a desfinţat acest serviciu. Tudorel Toader a precizat că "pasul 4 trebuie să meargă în firescul lucrurilor".

VIDEO | Prefect Sibiu: Incidentul de la Bâlea, în care două telecabine au fost implicate, eroare umană sau defecţiune tehnică/6 persoane, rănite/Elicopterul SMURD, solicitat; 2 turişti internaţi în spital

Incidentul de duminică în care au fost implicate două telecabine care fac legătura între Bâlea Lac şi Bâlea Cascadă ar fi avut loc fie din cauza unei erori umane, fie din cauza unei defecţiuni tehnice. Şase persoane au fost rănite, a declarat, pentru Mediafax, prefectul judeţului Sibiu, Lucian Radu.

Cinci persoane rănite, dintre care doi copii, în urma impactului frontal dintre două maşini pe DN 1 – FOTO

Cinci persoane, între care doi copii gemeni de aproximativ 7 ani, au fost rănite, duminică, pe DN1, în Sinaia, după ce un autoturism a pătruns pe contrasens şi a lovit o maşină care circula regulamentar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Lider PNL Cluj: Cer Guvernului sistarea ajutoarelor sociale pentru cei care pot munci, dar nu vor

Preşedintele PNL Cluj, eurodeputatul Daniel Buda, cere Guvernului sistarea ajutoarelor sociale în cazul persoanele apte de muncă, dar care refuză să lucreze în agricultură sau în domeniile stabilite de primarii localităţilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

FOTO Au apărut în presă imagini cu atacatorul din Manchester, surprinse cu câteva minute înainte de atac

Salman Abedi a fost surprins de camerele de supraveghere înainte de atacul sinucigaş de la Manchester Arena. Acesta apare îmbrăcat în negru, cu şapcă în cap şi cu un rucsac în spate.

Tensiuni la nivel înalt. Indiciile invocate de Angela Merkel par a se confirma. SUA se vor retrage din Acordul climatic, le-ar fi spus Donald Trump unor apropiaţi

Preşedintele american, Donald Trump, le-ar fi mărturisit ”confidenţilor” săi, inclusiv lui Scot Pruitt, preşedintele Agenţiei pentru Protecţia Mediului, că plănuieşte să retragă SUA din Acordul climatic de la Paris.

FOTO Mormântul lui Charles de Gaulle a fost vandalizat

Mormântul generalului Charles de Gaulle, liderul rezistenţei franceze în timpul ocupaţiei naziste pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial şi fondatorul celei de-a Cincea Republici, a fost vandalizat, informează Euronews.

FOTO Incendiul de la depozitul cu arhive din Ilfov nu a fost declarat stins nici la această oră

Incendiul izbucnit de mai bine de 40 de ore la un depozit cu arhive din localitatea Dărăşti, judeţul Ilfov, nu a fost lichidat nici la această oră, existând în continuare focare mocnite, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti Ilfov.

Raed Arafat, acuzaţii dure la adresa ministrului Sănătăţii Florian Bodog: Declaraţiile nu reprezintă soluţii reale, ci întârzieri suplimentare / Premierul încearcă medierea conflictului

Rezultatul avertizărilor şi tentativelor de a găsi soluţii pentru dotarea cu ambulanţe a SMURD-ului s-a limitat doar la nivel de declaraţii ale ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, care însă ”nu reprezintă soluţii reale, ci doar întârzieri suplimentare", transmite şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Klaus Iohannis, mesaj pentru diaspora, cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni: Cea mai bună recunoaştere este ca statul să se pună în slujba lor

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis duminică un mesaj cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, precizând că cea mai bună manieră în care statul le poate recunoaşte contribuţia este ”să se pună în slujba lor”.

Ocna Sibiului, staţiune uitată, reînviată cu 5 milioane de euro, bani europeni. Acum nu există şomaj, iar în weekendurile călduroase de vară populaţia creşte de patru ori – GALERIE FOTO

Ocna Sibiului, staţiune căutată înainte de revoluţie de cei care sufereau de afecţiuni reumatice şi nu numai, a decăzut după 1990, până când o investiţie în turism a făcut să renască „Litoralul Ardealului”. Acum nu există şomaj, iar în weekendurile călduroase de vară populaţia creşte de patru ori.

Cutremur cu magnitudinea de 5,1 grade, în Turcia

Un cutremur cu magnitudinea de 5,1 grade Richter a avut loc în oraşul Izmir din provincia de est Manisa, nefiind raportate victime sau pagube semnificative, informează presa locală, citată de Reuters.

La ce se uită prima dată românii atunci când aleg hotelul pentru vacanţă

Românii ţin cont mai întâi de preţ, de proximitatea faţă de obiectivele de interes şi de frumuseţea împrejurimilor atunci când aleg cazare pentru vacanţă, conform studiului internaţional despre călătorii iniţiat de specialiştii momondo în 2017 în rândul călătorilor din ţara noastră.

Preşedintele filipinez şochează o lume întreagă cu declaraţiile sale: ”Dacă violaţi trei femei, o să iau vina asupra mea”

Rodrigo Duterte, preşedintele Filipinei, a susţinut un discurs controversat în faţa soldaţilor, în care declara că dacă aceştia vor viola trei femei, el va lua vina asupra sa.

În timp ce în România decesele din cauza rujeolei au ajuns la 27, Guvernul german plănuieşte să-i amendeze pe părinţii care nu îşi vaccinează copiii

Problema refuzului vaccinării copiilor nu este una cu care se confruntă doar România. Autorităţile germane au propus un proiect de lege prin care obligă grădiniţele să raporteze cazurile in care părinţii refuză să-şi vaccineze copiii, iar Guvernul german plănuieşte să-i amendeze pe părinţi cu sume care pot ajunge până la 2.500 de euro, dacă încalcă regulile impuse, scrie Gândul.

British Airways îşi propune să reia majoritatea zborurilor britanice după prăbuşirea sistemului informatic

Reprezentanţii companiei British Airways au declarat că intenţionează să intre într-un program "aproape normal" la Gatwick şi să reia "majoritatea serviciilor" la Heathrow, duminică, după ce după prăbuşirea sistemului informatic a creat haos, iar toate zborurile au fost anulate, scrie BBC.

Povestea lui Ronald Gerald Wayne, cel de-al treilea fondator al Apple. De ce a renunţat după doar 12 zile?

Ronald Gerald Wayne este cunoscut îl lume pentru faptul că a fondat alături de Steve Jobs şi Steve Wozniak compania Apple, dar a renunţat la doar 12 zile. De ce?

Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal a aprobat principiul solidarităţii. Ce modificări aduce acesta

Adunarea Generală a FRF a aprobat principiul solidarităţii prin care un procent de 5 la sută din drepturile de televizare a meciurilor din Liga I s-ar îndrepta către echipele din eşaloanele doi şi trei. Comitetul Executiv al FRF a fost mandat să negocieze cu LPF imprementarea acestuia.

Doi tineri conduc patru afaceri de succes dintr-o sufragerie, iar clienţii acestora, printre care Pepsi şi Nike, nu par deranjaţi de acest lucru

Calliope (un magazin cu bunuri pentru casă), And&And (o sală de evenimente) şi Sub Rosa (studioul de design şi marketing al lui Michael) îşi au sediul în aceeaşi clădire, scrie Business Magazin.

Viorel Cataramă, candidat pentru funcţia de preşedinte al PNL: Teama mea e ca PNL să nu slăbească atât de mult încât să nu îl mai susţină pe Iohannis

Viorel Cataramă, candidat pentru funcţia de preşedinte al PNL, a criticat partidul, despre care a spus că se află într-o confuzie ideologică şi se comportă ca un partid socialist, riscul fiind ca, în 2019, PSD devină partidul-stat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

FOTO, VIDEO Legendarul muzician Gregg Allman, pionier al rockului sudist, a murit la vârsta de 69 de ani

Gregory LeNoir "Gregg" Allman, pionier al rockului sudist, cântăreţ, clăpar şi cofondator al trupei The Allman Brothers Band, a murit sâmbătă la vârsta de 69 de ani, în Savannah, Georgia, anunţul fiind făcut printr-un mesaj postat pe site-ul său oficial, informează AP.

FC Voluntari a învins Astra Giurgiu la loviturile de departajare şi a câştigat Cupa României

FC Voluntari a câștigat, sâmbătă, finala Cupei României, după ce a învins Astra Giurgiu la loviturile de departajare. În timpul regulamentar, scorul a fost 1-1.

FOTO Mădălina Ghenea, apariţie de senzaţie în public, la nici două luni după ce a născut

Mădălina Ghenea a întors capete joi seară, la evenimentul caritabil “amfAR Gala Cannes 2017”, care a avut loc pe coasta de Azur, la Cap d’Antibes.

O ţară europeană vrea să limiteze accesul femeilor la pastila de a doua zi

Camera inferioară a Parlamentului din Polonia a aprobat un proiect de lege prin care se va limita accesul la contracepţia de urgenţă, cum ar fi aşa-numitele „pastile de a doua zi”, scrie Gândul.

Bărbatul acuzat că l-a împuşcat pe tânărul din Brăila a fost prins şi dus la audieri. Acesta era prietenul din copilărie al tânărului mort

Persoana bănuită că l-a împuşcat pe tânărul 28 de ani, din Brăila, pe o stradă din oraş, a fost prins, sâmbătă seara, după aproximativ 30 de ore de căutări, în comuna Surdila Greci, din judeţul Brăila. Acesta se ascundea împreună cu un alt tânăr, iar anchetatorii urmează să stabilească vinovăţia lor.

Tudorel Toader, despre arhiva SIPA: Promovăm o Hotărâre de Guvern pentru desecretizarea informaţiilor

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat sâmbătă că pasul doi în ceea ce priveşte arhiva SIPA este acela al promovării unei hotărâri de guvern pentru desecretizarea informaţiilor, următoarea mişcare fiind cea a începerii activităţii de către o comisie, cu respectarea dispoziţiilor legale.

Cum puteţi câştiga 3.000 de euro fără să faceţi nimic. Din lipsă disperată de oameni, firmele au ajuns să ofere recompense pentru asta

Cum puteţi câştiga 3.000 de euro fără să faceţi nimic. Din lipsă disperată de oameni, firmele au ajuns să ofere recompense pentru asta.

Astăzi s-a împlinit un an de la tragedia aviatică în care 4 salvatori SMURD de la Iaşi au pierit în ”ultima misiune, spre cer” – FOTO

A trecut un an de când elicopterul SMURD Iaşi EC 135 s-a prăbuşit în misiune în Republica Moldova, la Haragâş. În memoria celor patru salvatori ce nu au putut fi salvaţi, sâmbătă s-au ţinut slujbe de pomenire, transmite corespondentul MEDIAFAX.

FOTO VIDEO Alertă de securitate în Londra, după ce teatrul Old Vic a fost evacuat de poliţie

Teatrul Old Vic din Londra a fost evacuat de poliţie în cadrul unei alerte de securitate, poliţiştii spunându-le celor prezenţi că ”sunt îngrijoraţi” cu privire la un obiect din clădire, scrie Independent.

La Cluj-Napoca a fost lansat primul ghid pentru angajatorii care lucrează cu persoane diagnosticate cu scleroză multiplă

Circa 10 mii de persoane diagnosticate cu scleroză multiplă în România au, de sâmbătă, un ghid, de care au nevoie atât ei, cât şi angajatorii care lucrează cu tineri diagnosticaţi cu această boală, lucrarea fiind lansată la Cluj-Napoca de Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Neurodegenerative.

Donald Trump anunţă că va lua o decizie în privinţa acordului climatic săptămâna ce urmează. Mesajul preşedintelui SUA după summitul G7 din Italia

Preşedintele american, Donald Trump, a scris sâmbătă pe Twitter că va lua o decizie în legătură cu Acordul climatic de la Paris săptămâna următoare, informează Reuters.