Mediafax Echipa

Cutremur de 6,3 grade în largul Indoneziei

Un cutremur cu magnitudinea de 6,3 grade pe scara Richer a avut loc luni dimineaţa în largul coastelor de est ale Indoneziei, anunţă Institutul Geologic American (USGS), însă nu a fost emisă o alertă de tsunami, relatează The Hindu.

DECLARAŢIA ZILEI. Managerul Spitalului „Sf. Maria”, audiat la DIICOT după plângerea depusă în cazul pacientului mort: „Ministerul Sănătăţii a controlat abuziv spitalul”

Managerul Spitalului "Sf. Maria" din Capitală, Narcis Copcă, s-a prezentat, luni dimineaţă, la sediul DIICOT pentru audieri după plângerea depusă "împotriva plăţii constituţionale a dreptului la sănătate pentru un serviciu medical al unui pacient", care ulterior a decedat.

Accident grav pe linia tramvaiului 41 din Capitală. Circulaţia a fost reluată, după ce timp de 40 de minute a fost blocată

Circulaţia pe linia tramvaiului 41 din Bucureşti a fost reluată, luni, după ce timp de aproape 40 de minute a fost blocată pe sensul de mers către Piaţa Presei Libere, în urma unui accident în care a fost rănită o femeie care a vrut să traverseze neregulamentar, potrivit RATB.

Autobuz Hippie ultramodern pentru secolul 21. Dubiţa Volkswagen cu energie solară – GALERIE FOTO

Iconică pentru rolul său în mişcarea hippie din 1960, dubiţa Volkswagen a fost transformat de nenumărate ori în rulote insolite de-a lungul deceniilor. Un cuplu din Oregon face din autobuzul hipioţilor un vehicul cu energie solară.

Cel puţin 11 morţi, în urma unui incendiu care a izbucnit la un hotel din Pakistan

Un incendiu puternic a izbucnit, luni, la un hotel de patru stele din oraşul pakistanez Karachi, iar cel puţin 11 persoane au murit, au spus oficiali citaţi de Wall Street Journal.

Ninsoare la tropice. La Honolulu-Hawaii

Zone ale statului Hawaii au primit avertizare de iarnă cu zăpadă de peste 90 de centimetri înălţime.

5 decembrie – Ajun de Sfântul Nicolae. Tradiţii şi obiceiuri. Cadourile din ghete

În această seară, facem cadouri, dăruim, ne pregătim pentru sărbătorirea de mâine a Sfântului Nicolae. O serie de credinţe populare despre acest Ajun.

Premierul Noii Zeelande, John Key, a anunţat că demisionează, după 8 ani la conducerea ţării

Premierul Noii Zeelande, John Key, a anunţat că demisionează, invocând motive familiale, după ce 8 ani s-a aflat la cârma unuia dintre cele mai populare guverne, potrivit BBC.

Naţionala României debutează la Campionatului European de handbal/ Cristina Neagu: Sigur că ne dorim să ne întoarcem cu medalii, deşi nu cred că putem câştiga aurul

Naţionala României debutează luni, de la ora 21:45 (TVR), cu Norvegia, în Grupa D a Campionatului European de handbal din Suedia. Prima reprezentativă condusă de Ambros Martin a plecat abia duminică dimineaţa spre Helsinborg, oraşul în care va disputa meciurile cu Norvegia, Rusia şi Croaţia.

Facultăţile din România care nu scot şomeri. Salariile la absolvire încep de la 3.500-4.000 lei net

Potrivit Smartree, unul dintre liderii din România pe piaţa de externalizare a proceselor de HR, facultăţile cu profil de inginerie software sau de Limbi Străine sunt cele ai căror absolvenţi îşi găsesc cel mai repede un job bine plătit, imediat după finalizarea studiilor, având, totodată, şansa unei ascensiuni rapide în carieră, scrie Business Magazin.

Prognoza meteo pentru această săptămână: Cum va fi vremea până pe 11 decembrie

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis estimarea evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 28 noiembrie – 11 decembrie 2016 şi potrivit datelor, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă.

MESAJE de SFÂNTUL NICOLAE: Urări şi felicitări pe care le puteţi trimite de Moş Nicolae

Mesaje de Sfântul Nicolae. Trimiteţi urări şi felicitări celor care îşi serbează onomastica de Sfântul Nicolae sau apropiaţilor şi prietenilor cu ocazia zilei de Moş Nicolae. Mediafax.ro a selectat mai multe mesaje pe care le puteţi trimite prin SMS celor ce îşi aniversează onomastica de Sfântul Nicolae sau serbează venirea lui Moş Nicolae.

UPDATE 36 de persoane au murit în incendiul dintr-un club de noapte din Statele Unite

Bilanţul incendiului produs sâmbătă la un club de noapte din California în care se desfăşura un concert a ajuns la 36 de morţi, iar autorităţile se aşteaptă să crească, relatează site-ul agenţiei Associated Press.

Şoferii de tir şi autoturisme, cea mai bună ocupaţie din marile oraşe

Şoferii de maşini de mare tonaj şi autoturisme şi asistenţii medicali generalişti sunt ocupaţiile cu cele mai multe contracte de muncă din cele mai mari cinci oraşe ale României, potrivit datelor din studiul PIAROM privind analiza forţei de muncă la nivelul regiunilor de dezvoltare ale României.

Chapecoense va fi desemnată câştigătoarea trofeului Copa Sudamericana

Chapecoense va fi desemnată câştigătoarea trofeului Copa Sudamericana. Formaţia braziliană şi-a pierdut o parte din jucători în accidentul aviatic petrecut, în noaptea de luni spre marţi, în apropriere de Medellin.

Premierul Italiei, Matteo Renzi, DEMISIONEAZĂ după ce majoritatea italienilor au respins, prin referendum, reformele constituţionale: „Îmi asum înfrângerea. Însă cine luptă pentru o idee nu poate pierde”

Premierul Italiei, Matteo Renzi, a anunţat, duminică seară, că a luat decizia de a demisiona, după ce majoritatea cetăţenilor italieni au respins, prin referendum, reformele constituţionale propuse.

Laurenţiu Reghecampf: Când joci cu o asemenea echipă şi poţi să dai 5-6 goluri, trebuie să o faci

Laurenţiu Reghecampf este nemulţumit de faptul că jucătorii săi n-au profitat de jocul slab făcut de Pandurii şi n-au înscris mai multe goluri. Steaua s-a impus cu 3-1 în faţa Pandurilor, după un meci destul de bun făcut de jucătorii lui Reghecampf.

Petre Grigoraş, antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu: Există şi riscul de faliment, riscul de depunctare, dar sperăm să nu se ajungă acolo

Petre Grigoraş, antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, a recunoscut superioritatea adversarului la finalul meciului pierdut, scor 1-3, cu Steaua şi a vorbit, de asemenea, despre situaţia îngrijorătoarea în care se găseşte formaţia pe care o pregăteşte.

Simona Halep: M-am obişnuit cu Ilie Năstase, pentru că m-a criticat destul în anii precedenţi

Gala Tenisului Românesc i-a strâns pe cei mai bunu jucători şi jucătoare de tenis ai României, iar Simona Halep, prezentă eveniment, a vorbit despre performanţele sale în anul 2016, ce urmează pentru ea în anul următor, dar a vorbit şi despre noul căpitan–nejucător al echipei de Fed Cup a României.

Steaua revine pe primul loc în Liga I, după 3-1 cu Pandurii Târgu Jiu

Steaua a învins, duminică seară, scor 3-1, formaţia Pandurii Târgu Jiu, într-un meci din etapa a 19-a a Ligii I, disputat pe Arena Naţională, iar formaţia antrenată de Laurenţiu Reghecampf a revenit pe primul loc în clasament, la un singur punct peste Viitorul.

Horia Tecău: Pentru mine şi Rojer, primul obiectiv este câştigarea Australian Open

Gala Tenisului Românesc i-a strâns pe cei mai buni jucători şi jucătoare de tenis din România, iar de la eveniment nu putea să lipsească nici Horia Tecău, medaliat cu argint la JO de la Rio, acolo unde a făcut echipă cu Florin Mergea.

Ilie Năstase: Simona Halep este numărul unu în echipă. Contez pe ea foarte mult

Ilie Năstase e noul căpitan – nejucător al echipei de Fed Cup a României, iar fostul număr 1 mondial, prezent la Gala Tenisului Românesc, a vorbit duminică seara despre colaborarea sa cu Simona Halep, Irina Begu, Monica Niculescu, Andreea Mitu şi Raluca Olaru.

O româncă a murit în inundaţiile din sudul Spaniei. Anunţul a fost făcut de autorităţile din Estepona

Precipitaţiile abundente din sudul Spaniei au provocat inundaţii masive în oraşul Malaga şi zonele din jur, autorităţile anunţând decesul unei tinere de naţionalitate română în oraşul Estepona, informează site-ul televiziunii Telecinco.

Simona Halep a fost desemnată jucătoarea anului, la Gala Tenisului Românesc/ Premiile decernate

Simona Halep, locul patru în clasamentul mondial, a fost desemnată jucătoarea anului, la Gala Tenisului Românesc, în timp ce Horia Tecău şi Florin Mergea au primit premiul pentru cea mai bună performanţă a tenisului românesc la Jocurile Olimpice.

Cenuşa lui Fidel Castro, înhumată într-o ceremonie privată la Santiago de Cuba. Funeraliile au fost conduse de Raul Castro

Cenuşa lui Fidel Castro a fost înhumată într-o ceremonie privată la cimitirul Santa Ifigenia din Santiago de Cuba, punând capăt celor nouă zile de doliu decretate după moartea preşedintelui care a condus Cuba timp de aproape o jumătate de secol, relatează Reuters.

Ludovic Orban face campanie: Nu mi-a cerut nimeni. Eu i-am anunţat/ Am susţinut ca premierul să provină din PNL, dar cariera lui Cioloş e legată de PNL

Trimis în judecată de procurorii DNA într-un dosar privind finanţarea ilegală a campaniei electorale, deputatul Ludovic Orban s-a implicat în campania electorală a PNL, mergând în 9 judeţe, deşi declară că nimeni nu i-a cerut acest lucru, transmite corespondentul MEDIAFAX.

“Free Hugs”: 70 de timişoreni au oferit îmbrăţişări gratuite trecătorilor din Piaţa Victoriei – GALERIE FOTO, VIDEO

Timişorenii care s-au plimbat, duminică seara, prin centrul oraşului, au fost îmbrăţişaţi de aproximativ 70 de persoane, în cadrul unei acţiuni organizate de către o asociaţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Incendiul produs într-un club de noapte din Statele Unite: Bilanţul a ajuns la 24 de morţi – VIDEO

Cel puţin 24 de persoane au decedat, în urma unui incendiu produs sâmbătă la un concert desfăşurat într-un club de noapte din statul american California, au anunţat autorităţile, care au precizat că numărul victimelor ar putea să crească.

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Trageri speciale de Moş Nicolae. Numerele extrase duminică, 4 decembrie

Loteria Română organizează duminică, 4 decembrie, Tragerile Speciale Loto de Moş Nicolae. Pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40, a fost suplimentat fondul de câştiguri al categoriei I, după cum urmează: la Loto 6/49 cu 100.000 de lei, la Joker cu 75.000 de lei şi la Loto 5/40 cu 50.000 de lei.

Preşedintele PNL Alina Gorghiu: Eu încă în mai aştept pe Dragnea la o dezbatere. Băsescu să stea acasă, la televizor

Preşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat că încă nu a primit un răspuns de la liderul PSD Liviu Dragnea, pentru a participa împreună la o dezbatere, iar despre propunerea lui Traian Băsescu de a participa la o dezbatere televizată în trei, ea a spus că Băsescu se poate uita de acasă la televizor.

Alexander Van der Bellen este noul preşedinte al Austriei/ Contracandidatul lui la prezidenţiale, Norbert Hofer, şi-a recunoscut înfrângerea

Candidatul independent Alexander Van der Bellen se clasează pe primul loc în urma celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Austria, potrivit unor exit-poll-uri, notează BBC News online.

ACCIDENT grav în Siberia: Cel puţin 12 persoane, inclusiv nouă copii din componenţa unei echipe de acrobaţii, au murit

Cel puţin 12 persoane, inclusiv nouă copii din componenţa unei echipe de acrobaţii, au decedat duminică, după ce autocarul în care se aflau s-a ciocnit frontal cu un camion pe o şosea din districtul Hantî-Mansi, au anunţat autorităţile locale, conform The Associated Press.

Cel puţin 29 de morţi, în urma unor atacuri aeriene ce au vizat zonele rebele din nord-vestul Siriei

Cel puţin 29 de persoane, inclusiv şapte copii, au decedat duminică în urma atacurilor aeriene ce au vizat zonele controlate de rebeli în provincia Idlib din nord-vestul Siriei, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, scrie agenţia de ştiri Reuters.

Concursul pentru funcţiile de directori în şcoli: Acuzaţii de abuzuri şi intimidare în judeţul Ilfov/ „Fostul inspector general are protejata lui, vrea să o facă directoare”

Candidaţii pentru postul de director la Liceul cu program sportiv din Clinceni şi mai mulţi membri din comisia care i-au evaluat se acuză reciproc de abuzuri şi intimidare în timpul probei de interviu, din 28 noiembrie, aceştia înaintând contestaţii către Ministerul Educaţiei şi ISJ Ilfov.

Boris Johnson: Marea Britanie ar putea plăti pentru a avea acces la unele programe UE după Brexit

Marea Britanie ar putea plăti pentru a continua să aibă acces la unele programe UE şi după Brexit, refuzând însă să confirme informaţiile că Londra ar putea să cotizeze la bugetul UE pentru a obţine acces la piaţa comună europeană, scrie Reuters.

Ironie: Donald Trump a participat la o petrecere cu măşti costumat în…Donald Trump

Donald Trump a participat la petrecerea cu măşti intitulată "Villains and Heroes", organizată de Robert Mercer, contributor major în comitetele de acţiune politică denumite"SuperPACs", ce s-a desfăşurat în Long Island.Preşedintele ales al SUA a refuzat să poarte straie potrivite cu tema petrecerii.

Marius Şumudică: Din iarnă, rămâne să jucăm cu juniorii. Mulţi fotbalişti vor pleca

Marius Şumudică nu este sigur că va continua la Astra Giurgiu şi după pauza de iarnă, în condiţiile în care mai mulţi jucători vor pleca de la echipă, printre aceştia Felipe Teixeira, Denis Alibec sau Constantin Budescu.

Un bărbat şi fii lui,reţinuţi după ce l-au bătut pe şeful de post din comună în locuinţa de serviciu

Un bărbat din comuna suceveană Horodnic de Jos şi cei doi fii ai săi au fost reţinuţi pentru ultraj după ce sâmbătă seara au mers la locuinţa şefului de post din comună şi l-au bătut în locuinţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Brazii de Crăciun au fost puşi la vânzare în Capitală. Cel mai ieftin brad, 59 lei

Brazii de Crăciun au fost puşi la vânzare în Capitală în parcările marilor centre comerciale şi în pieţe, preţurile acestora fiind cuprinse între 59 de lei pentru unul de apartament şi 300 de lei pentru un pom de până la 12 metri.

ALERTĂ în Finlanda: Două jurnaliste şi o politiciană au fost împuşcate mortal, în faţa unui restaurant

Două jurnaliste şi o consilieră locală au fost împuşcate mortal, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea Imatra din sud-estul Finlandei, au anunţat autorităţile, care au indicat că deja au arestat un suspect, un localnic în vârstă de 23 de ani, notează The Associated Press.