Mediafax Echipa

Armata americană propune un program prin care să înarmeze rebeli sirieni care luptă împotriva ISIS

Comandanţii militari americani au propus un program care implică furnizarea de arme şi muniţie unei coaliţii de până la 5.000 de rebeli sirieni care operează acum în nordul Siriei împotriva grupării ISIS, informează CNN în pagina electronică.

Peste 1.000 de magistraţi, nemulţumiţi de proiectul Legii salarizării şi de indemnizaţiile propuse

Peste 1.000 de magistraţi, nemulţimiţi de proiectul Legii salarizării, reclamă, într-un memoriu transmis Guvernului, ministerelor Justiţiei şi Muncii, CSM şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, probleme recurente în ce priveşte stabilirea remuneraţiei şi cer trecerea bugetului instanţelor la ICCJ.

Shakira a susţinut un discurs la sediul general din New York al Organizaţiei Naţiunilor Unite

Cântăreaţa Shakira a susţinut un discurs, marţi, la sediul general din New York al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), prin care a atras atenţia asupra problemelor cu care se confruntă copiii săraci din lumea întreagă, informează contactmusic.com.

O americancă este reţinută în China de şase luni, fiind acuzată că „a furat secrete de stat” – FOTO, VIDEO

O femeie de naţionalitate americană a fost reţinută de autorităţile chineze în ultimele şase luni, fiind acuzată că a furat secrete de stat, a dezvăluit soţul ei, înaintea vizitei preşedintelui Chinei, Xi Jinping, în SUA, informează site-ul postului de televiziune BBC.

Angela Merkel, considerată de Ungaria şi Croaţia vinovată pentru criza europeană a imigranţilor

Premierul Ungariei, Viktor Orban, şi preşedintele Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarovici, au criticat vehement abordarea politică a cancelarului Germaniei, Angela Merkel, în criza imigranţilor, denunţând "imperialismul moral" german şi "haosul" creat.

Udrea: Voi solicita ca Emil Boc şi Cătălin Predoiu să fie audiaţi ca martori în dosarul „Gala Bute”

Elena Udrea a declarat miercuri, la ICCJ, că va solicita să fie audiaţi ca martori, în dosarul său, fostul premier Emil Boc şi fostul ministru Cătălin Predoiu, care să dea detalii despre aprobarea unei HG privind implicarea ministerului Turismului în promovarea României în cadrul Galei Bute.

Preşedintele Chinei în SUA: Nu vom devaloriza yuanul şi nu vom face furturi comerciale

Preşedintele chinez Xi Jinping şi-a început vizita de o săptămână în Statele Unite cu un discurs la Seattle, în faţa a 650 de lideri de afaceri, în care a abordat o lungă listă de subiecte sensibile, de la reforme economice şi atacuri cibernetice până la drepturile omului şi furturile comerciale.

Trupa Direcţia 5 a devenit ambasador al campaniei „Regenerăm planeta” – FOTO

Formaţia Direcţia 5 a devenit ambasador al campaniei "Regenerăm Planeta", lansată oficial miercuri de Veolia România, trupa urmând să concerteze în cele trei mari oraşe în care compania furnizează servicii de apă şi de încălzire urbană - Bucureşti, Iaşi şi Ploieşti.

Caseta în care se află inima Reginei Maria, transferată la Palatul Pelişor, pe 3 noiembrie

Caseta de argint în care se află inima Reginei Maria şi care va face parte din colecţia publică a Muzeului Naţional Peleş, după cum a decis, miercuri, Executivul, printr-o hotărâre de Guvern, va fi transferată, pe 3 noiembrie, de la Muzeul Naţional de Istorie a României la Castelul Pelişor.

Dragnea: Fără o nouă lege adoptată în cel mult o lună şi jumătate, TVR nu mai scapă

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri, că noua lege a TVR trebuie adoptată în cel mult o lună şi jumătate, iar o întârziere ar conduce la situaţia în care Televiziunea publică "nu va mai scăpa" şi ar putea să ajungă la colaps.

Călin Popescu Tăriceanu acuză infiltrarea serviciilor de informaţii în rândul magistraţilor

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a criticat, miercuri, infiltrarea serviciilor de informaţii în ministerul Justiţiei şi în Ministerul Public, afirmând că asistăm la foarte multe scurgeri premeditate de informaţii către presă din dosarele aflate în faza de instrumentare la DNA.

Dragnea, întrebat dacă l-ar schimba pe Ponta cu alt premier PSD: Vom reacţiona dacă se ajunge acolo

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri, întrebat dacă ar accepta retragerea sprijinului politic pentru Victor Ponta în cazul unor garanţii de la Klaus Iohannis că va numi tot un premier PSD, că partidul va "reacţiona" şi va decide dacă se va ajunge în această situaţie.

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală la Guangzhou International Open

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale Guangzhou International Open, după ce a trecut în optimi de sportiva ungară Timea Babos, locul 76 WTA, scor 6-4, 6-0.

Viktor Orban cere distribuirea refugiaţilor în toate ţările sigure din lume

Premierul Ungariei, Viktor Orban, va cere, la summitul UE, introducerea unor cote de distribuire a refugiaţilor tuturor ţărilor sigure din lume şi crearea unei forţe militare pentru protejarea frontierelor ţărilor UE care se confruntă cu un aflux de imigranţi, relatează MTI.

Guvernul a aprobat convenţia Consiliului Europei privind combaterea violenţei împotriva femeilor

Guvernul a aprobat, miercuri, proiectul de lege privind ratificarea Convenţiei Consiliului Europei pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, "Convenţia de la Istanbul", al cărui scop este prevenirea agresiunilor şi protecţia victimelor.

Personajul James Bond interpretat de Daniel Craig consumă mai mult alcool decât predecesorii săi

Agentul 007 interpretat de actorul britanic Daniel Craig consumă o cantitate de alcool mai mare - în medie, 20 de unităţi per film - faţă de oricare dintre versiunile precedente ale personajului James Bond, potrivit unui articol publicat în revista The Grocer, informează contactmusic.com.

Victor Ponta, întâlnire cu reprezentanţii BERD la Londra

Premierul Victor Ponta se va afla la Londra, joi, pentru discuţii cu reprezentanţi ai Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi va fi însoţit şi de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

UNPR anunţă că nu votează moţiunea de cenzură şi că actualul guvern trebuie să meargă mai departe

UNPR nu va vota moţiunea de cenzură a PNL şi consideră că actualul guvern este unul "bun" şi trebuie să meargă mai departe.

CRIZA IMIGRANŢILOR – Peste 5.000 de imigranţi reţinuţi de autorităţile ungare pentru trecerea ilegală a graniţei

Peste 5.000 de imigranţi au fost reţinuţi, marţi, de autorităţile ungare pentru traversarea ilegală a frontierelor statului, majoritatea provenind de la graniţa cu Croaţia, potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei ungare, informează agenţia de presă ungară MTI.

Legea prelucrării datelor cu caracter personal merge la promulgare

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 187 voturi "pentru", 12 "împotrivă" şi 22 abţineri, proiectul legii privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, acesta urmând să fie trimis preşedintelui spre promulgare.

VIZITĂ ISTORICĂ: Barack Obama l-a primit pe Papa Francisc la Casa Albă. Suveranul Pontif a îndemnat SUA să ia măsuri urgente pentru combaterea încălzirii globale şi sărăciei – FOTO, VIDEO

Barack Obama l-a primit miercuri pentru prima dată la Casa Albă pe Papa Francisc, o autoritate morală şi totodată un aliat politic al celui de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite, relatează AFP în pagina electronică. Într-un discurs susţinut cu această ocazie, Papa Francisc a îndemnat Statele Unite să ia măsuri urgente pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice şi a sărăciei.

Autorităţile germane investighează posibile nereguli în tranzacţiile cu acţiuni VW

Autoritatea germană de reglementare a sectorului financiar, BaFin, investighează posibile nereguli în tranzacţiile cu acţiuni ale Volkswagen şi dacă producătorul auto era obligat să dezvăluie informaţiile legate de scandalul emisiilor mai devreme decât a făcut-o, relatează MarketWatch.

Cameră: Aleşii locali condamnaţi cu suspendare nu vor fi exceptaţi de la încetarea mandatului

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, proiectul de lege potrivit căruia mandatul aleşilor locali să înceteze de drept doar în cazul unei condamnări definitive la o pedeapsă privativă de libertate cu executare şi nu în situaţiile unor condamnări privative de liberate cu suspendare.

Londra a redevenit principalul centru financiar mondial, devansând New York-ul

Londra a redevenit principalul centru financiar mondial, devansând New York-ul, ca urmare a victoriei clare în alegerile din acest an a Partidului Conservator britanic, potrivit unui sondaj în rândul profesioniştilor din sectorul de profil, publicat miercuri, relatează Reuters.

România ar putea pierde organizarea Campionatelor Europene de gimnastică

Preşedintele Uniunii Europene de Gimnastică, Georges Guelzec, a declarat, miercuri, la sediul MTS, că există riscul ca România să piardă organizarea Campionatelor Europene de gimnastică artistică din 2017, o decizie în acest sens urmând a fi luată la începutul anului viitor.

Mureş: Membri ai unei grupări de trafic de persoane care a câştigat 100.000 euro din cerşit, reţinuţi

Trei membri ai unei grupări din Mureş specializate în traficul de persoane au fost reţinuţi pentru 24 de ore, după ce ar fi dus la cerşit în Franţa mai mulţi romi, între care copii, de pe urma cărora ar fi câştigat 100.000 de euro, printre suspecţi fiind şi doi preoţi.

Viorel Radu, director în CNCAN, trimis în judecată pentru că a luat mită 8.000 de lei

Viorel Gheorghe Radu, director în Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuză că a luat mită 8.000 de lei pentru a ajuta administratorul unei firme să obţină mai repede trei autorizaţii speciale.

SCANDALUL VOLKSWAGEN – Die Welt: Guvernul german şi UE ştiau că VW utiliza sisteme speciale privind emisiile – VIDEO

Guvernul Germaniei şi Uniunea Europeană aveau cunoştinţă că grupul auto Volkswagen folosea în Statele Unite un soft pentru inducerea în eroare a testelor privind emisiile, afirmă surse citate de publicaţia germană Die Welt.

Fostul şef al CJ Botoşani Florin Ţurcanu, suspectat de trafic de influenţă, abuz în serviciu şi fals

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani Florin Ţurcanu este suspectat de trafic de influenţă, abuz în serviciu şi fals, după ce ar fi primit sume de bani de la firme care aveau contracte cu CJ şi ar fi obţinut bani şi alte foloase de la societăţi pe ai căror reprezentanţi îi ameninţa cu controale.

Leonardo DiCaprio sprijină o iniţiativă care militează pentru renunţarea la combustibilii fosili

Actorul Leonardo DiCaprio a participat, marţi, la o reuniune organizată de peste 400 de instituţii şi 2.000 de persoane private, care, potrivit unui studiu recent, dispun de venituri totale de 2,6 trilioane de dolari şi care sprijină o iniţiativă ce vizează renunţarea la combustibilii fosili.

Comisia Europeană sancţionează 19 state, inclusiv România, pentru aplicarea incorectă a regulilor privind azilul

Comisia Europeană a declanşat miercuri 40 de proceduri de infringement împotriva a 19 state membre UE, inclusiv a României, care au implementat incorect regulile blocului comunitar privind azilul, informează un comunicat al CE.

Sean Penn l-a dat în judecată pe Lee Daniels, de la care a cerut daune de 10 milioane de dolari

Actorul Sean Penn l-a dat în judecată pe regizorul Lee Daniels, de la care a solicitat daune de 10 milioane de dolari, pentru câteva comentarii pe care cineastul le-a făcut la adresa sa într-un interviu recent, afirmă presa americană, citată de contactmusic.com.

VREMEA va fi instabilă. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri

Vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice, deşi în uşoară scădere, se vor menţine, în general, peste normele climatologice specifice datei.

ACEA: SCANDALUL Volkswagen nu este o problemă a întregii industrii auto

Asociaţia Producătorilor Europeni de Automobile (ACEA) a apreciat miercuri că acuzaţiile la adresa grupului german Volkswagen referitoare la manipularea testelor privind noxele automobilelor diesel nu reprezintă o problemă la nivelul întregii industrii auto, relatează MarketWatch.

Una dintre cele mai mari moschei din Rusia, inaugurată la Moscova. Preşedintele Vladimir Putin, prezent la eveniment – FOTO

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a inaugurat, miercuri, la Moscova, o moschee cu o capacitate de 10.000 de locuri, construcţie pe care a caracterizat-o ca fiind cea mai mare din Europa.

BIOGRAFIE: Irina Radu, şeful interimar al televiziunii publice, un jurnalist cu vechime la conducerea TVR

Noul şef interimar al TVR, Irina Radu, a deţinut funcţia de director de programe al TVR din 2013 până în prezent, a mai fost director al canalului TVR 1, din 2004 până în 2006, director interimar al canalului TVR 2 pentru o scurtă perioadă şi director Evenimente Speciale.

STUDIU: Peste 50 de case şi terenuri abandonate din Bucureşti ar putea deveni spaţii culturale

O echipă de profesori şi studenţi de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" din Bucureşti a realizat, pentru proiectul Bucureşti 2021, un studiu de cartare a spaţiilor nefolosite din Capitală, iar, în urma acestuia, au identificat 56 de spaţii ce ar putea deveni centre culturale.

Rusia ameninţă că trimite rachete în Kaliningrad, dacă SUA modernizează arsenalul nuclear în Germania

Rusia ar putea să mobilizeze rachete balistice de tip Iskander în enclava Kaliningrad, în cazul în care Statele Unite îşi modernizează armamentul nuclear din Germania, a declarat miercuri o sursă militară citată de agenţia rusă Interfax, relatează Reuters online.

Directorul Sălii Polivalente din Bucureşti, trimis în judecată pentru şantaj şi luare de mită

Octavian Bitu, directorul Sălii Polivalente din Bucureşti, a fost trimis în judecată pentru şantaj şi luare de mită, fiind acuzat că a cerut 10.000 de euro şi cedarea unei construcţii de la un om de afaceri, pentru a stinge un litigiu şi a prelungi un contract de închiriere.

Iohannis: Voi avea o întâlnire cu vicepreşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că în marja deplasării sale în SUA, va avea şi o întâlnire cu vicepreşedintele american, Joe Biden, la Casa Albă.