Mediafax Echipa

Ponta, la bilanţul DNA: Vă invidiez pentru independenţă

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la prezentarea bilanţului Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că invidiază această insituţie pentru rezultatele din 2014 şi pentru independenţă.

BILANŢUL DNA – Kovesi: Direcţia a ajuns la cel mai ridicat nivel de încredere de la înfiinţare

DNA a ajuns la cel mai ridicat nivel de încredere de la înfiinţare, lucru confirmat şi prin dublarea numărului de accesări a paginii de internet, dar şi de cercetări sociologice care arată că este instituţia din sistemul judiciar cu cea mai mare încredere, a declarat procurorul şef Codruţa Kovesi.

Declaraţia lui Netanyahu la ONU privind programul nuclear iranian, contrazisă de Mossad

Declaraţia făcută la ONU de premierul israelian Benjamin Netanyahu, în 2012, conform căreia Iranul ar putea obţine arma nucleară în termen de un an, a fost contrazisă chiar de serviciul său secret, potrivit unor documente secrete ale Mossadului, citate de cotidianul The Guardian în ediţia online.

Creditele pentru populaţie şi firme au scăzut în ianuarie cu 3,8% anualizat

Soldul creditului neguvernamental a scăzut în ianuarie cu 3,8% faţă de prima lună a anului trecut şi cu 0,3% comparativ cu decembrie 2014, la 210,34 miliarde lei, în condiţiile în care s-au redus în continuare împrumuturile în valută şi au crescut cele în lei, potrivit datelor anunţate marţi de BNR.

Mai multe bănci mari sunt investigate în SUA pentru manipularea preţurilor metalelor preţioase

Mai multe bănci mari, printre care HSBC, Societe Generale, Barclays, JP Morgan şi Deutsche Bank, sunt investigate în Statele Unite ale Americii pentru manipularea preţurilor metalelor preţioase, relatează Bloomberg şi Financial Times.

Gruparea Stat Islamic a răpit cel puţin 90 de creştini din Siria

Militanţii grupării islamiste Stat Islamic au răpit cel puţin 90 de civili creştini din mai multe sate din Siria, a anunţat o organizaţie pentru apărarea drepturilor omului, citată de Sky News.

Cupa Mondială din Qatar se poate desfăşura doar în lunile noiembrie şi decembrie

Cupa Mondială de fotbal din 2022 se poate desfăşura doar în lunile noiembrie şi decembrie, în Qatar, a declarat preşedintele Confederaţiei Asiatice de Fotbal, şeicul Salman bin Ebrahim Al-Khalifa.

BILANŢUL DNA – Kovesi: Dacă organele fiscale ar executa hotărârile de confiscare, s-ar plăti salariile medicilor

Hotărârile judecătoreşti definitive în cauzele DNA au inclus confiscarea a peste 310 milioane de euro, sumă care, dacă ar fi fost executată şi recuperată, ar fi asigurat fondul de salarii pe care statul îl plăteşte tuturor medicilor într-un an, a declarat, marţi, şeful DNA, Codruţa Kovesi.

Economistul şef al BNR: Creşterea economică nu se obţine prin politici monetare şi fiscale relaxate

Relaxarea politicilor monetare şi fiscale nu conduce la creştere economică, a declarat Valentin Lazea, economistul şef al BNR, precizând că economiştii ignoră experienţa din ultimele secole care arată că nu aceasta este "calea", iar decidenţii din România cad în capcana noilor idei.

Eduard Hellvig, AVIZAT să preia conducerea SRI de către Comisia parlamentară – VIDEO

Comisia privind exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI a dat, marţi, aviz favorabil propunerii ca Eduard Hellvig să fie numit în funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii, fiind înregistrate 7 voturi "pentru" şi unul "împotrivă".

Descoperire revoluţionară: O misterioasă sferă microscopică din metal, conţinând ADN, descoperită în atmosfera înaltă a Terrei – FOTO

O sferă metalică microscopică, conţinând ADN, care ar fi putut aduce viaţa pe Terra, a fost descoperită de cercetătorii britanici în atmosfera înaltă a planetei noastre, informează slate.fr.

BILANŢUL DNA – Kovesi: În 2014 s-a înregistrat cel mai mare număr de demnitari de rang înalt investigaţi de DNA

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi, a declarat, marţi, la bilanţul DNA că în 2014 a fost înregistrat cel mai mare număr de demnitari de rang înalt investigaţi, DNA cerând Parlamentului încuviinţarea arestării a nouă parlamentari şi a 12 actuali şi foşti miniştri. Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta au participat la prezentarea Raportului de activitate al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pe anul 2014.

Robbie Williams, în premieră în România, pe 17 iulie. Care sunt preţurile biletelor – VIDEO

Cântăreţul britanic Robbie Williams concertează în premieră în România, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, pe 17 iulie, iar biletele sunt puse în vânzare marţi.

Klaus Iohannis, subiect de întrebare la emisiunea „Vrei să fii milionar?” din Germania – FOTO

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a ajuns subiect de întrebare la ediţia din Germania a emisiunii "Vrei să fii milionar?", potrivit unei capturi postate de jurnalistul Grigore Cartianu pe pagina sa de Facebook.

BILANŢUL DNA – Kovesi: În 2014 au fost soluţionate cele mai multe dosare penale. Ponderea – fraudele la achiziţii publice

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi, a spus, marţi, la bilanţul DNA, că anul trecut au fost soluţionate cele mai multe dosare penale şi au fost emise cele mai multe rechizitorii, ponderea infracţiunilor investigate fiind fraudele privind procedura de achiziţii publice.

Trei alerte cu bombă la bănci din Chişinău, înaintea vizitei lui Klaus Iohannis – FOTO

Trei alerte cu bombă au fost declanşate la bănci din Chişinău, a anunţat poliţia în urma unui apel primit de la angajaţii serviciului de pază, în timp ce preşedintele român Klaus Iohannis este aşteptat marţi după amiază în capitala moldoveană.

Complexul American Village, în faliment, a fost scos la vânzare cu 9,3 milioane de euro, 35% din datoria către BCR

Complexul rezidenţial American Village din Pipera, în faliment, dezvoltat de firma Mainrom Invest, cu acţionari înregistraţi în Statele Unite ale Americii, a fost scos la vânzare cu un preţ de pornire de la 9,3 milioane de euro, reprezentând 35% din creanţa către BCR, finanţatorul proiectului.

MAE: În Columbia a fost anunţată apariţia virusului Chikungunya, transmis prin înţepătură de ţânţar

MAE informează cetăţenii români care se află sau se deplasează pe teritoriul Columbiei că autorităţile sanitare din această ţară au anunţat apariţia virusului Chikungunya, care se transmite prin înţepătură de ţânţar şi provoacă puternice dureri musculare şi de articulaţii.

Vasile Turcu, audiat la DNA în legătură cu transferul jucătorului Ştefan Radu: Dinamo a luat 5.355.000 de euro pentru Radu, Lazio nu a achitat nimic în plus

Fostul acţionar al FC Dinamo, Vasile Turcu, a precizat în declaraţia scrisă depusă, marţi, la DNA că suma totală a transferului lui Ştefan Radu la Lazio Roma a fost de 5.355.000 de euro, gruparea italiană neachitând alţi bani în afară de aceştia.

Halep: Este prima dată când am probleme la coaste

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA, a declarat, luni, că este pentru prima dată când are probleme la coaste, precizând că a simţit dureri încă dinaintea turneului de la Dubai, competiţie pe care a câştigat-o nefiind la capacitate sută la sută din punct de vedere fizic.

O biserică italiană a fost amendată cu peste 1.300 de euro din cauza zgomotului produs de clopote

Preotul din localitatea Pramaggiore din nord-estul Italiei a fost amendat cu 1.312 euro de către agenţia pentru protecţia mediului din cauza nivelului ridicat de poluare sonoră produs de clopotele bisericii.

Giurgiu, la premiera „De ce eu?”: În urmă cu 13 ani, Cristian Panait primea spre studiu dosarul „Lele”

Regizorul Tudor Giurgiu a declarat, luni seară, la premiera de gală a lungmetrajului "De ce eu?", că, în urmă cu 13 ani, procurorul Cristian Panait primea spre studiu dosarul "Lele", afirmând că se bucură pentru că filmul este lansat "respectând cumva cronologia unor întâmplări şi evenimente".

Lider sindical despre comisiile anticorupţie din şcoli: De ce nu şi la Minister sau la inspectorate?

Liderul Alianţei Sindicatelor din Învăţământ din judeţul Suceava, Giani Leonte, solicită renunţarea la înfiinţarea comsiilor anticorupţie din şcoli pe care le consideră ”aberante” şi se întreabă de ce nu s-a dispus înfiinţarea unei comisii anticorupţie la minister sau în inspectoratele şcolare.

Un avion cu 68 de persoane la bord a ieşit de pe pistă pe aeroportul din Dallas

Un avion care transporta 68 de persoane a ieşit de pe pistă pe aeroportul internaţional din Dallas, în timp ce nordul statului Texas se confruntă cu o vreme neobişnuit de rece, relatează CNN.

Românii din Scoţia contestă controversatul documentar difuzat de Channel 4

Comunitatea românească din Scoţia critică documentarul controversat difuzat de postul de televiziune Channel 4, care se concentrează pe sărăcia cu care se confruntă imigranţii romi în căutarea unei vieţi mai bune în Marea Britanie, relatează The Scotsman, în ediţia electronică.

Vladimir Putin susţine că un război cu Ucraina este „improbabil”: Nimeni nu vrea un conflict la marginile Europei, mai ales un conflict armat

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat că un război cu Ucraina este "improbabil", într-un interviu acordat televiziunii ruseşti, subliniind susţinerea sa pentru recentul acord de încetare a focului de la Minsk, ca cea mai bună modalitate de a stabiliza estul Ucrainei, relatează BBC News Online

Imaginea unui lider nazist german a apărut în pliante de promovare a unui orăşel italian – FOTO

O broşură de promovare a oraşului Cosenza, situat în sudul Italiei, conţinea o fotografie controversată cu fostul lider nazist Heinrich Himmler, unul dintre organizatorii Holocaustului, potrivit ediţiei italiene a publicaţiei The Local.

Pandurii Târgu Jiu învinsă de CS Universitatea Craiova, scor 0-1, în Liga I

Formaţia Pandurii Târgu Jiu a fost învinsă, luni seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), de echipa CS Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a XVIII-a a Ligii I.

Bacău: Paznic în stare gravă la spital, după ce a fost bătut cu bâtele de doi tineri prinşi la furat

Patru tineri cu vârste între 14 şi 18 ani, din localitatea băcăuană Racova, au fost arestaţi preventiv, luni seară, pentru tâlhărie calificată şi distrugere, după ce doi dintre aceştia au bătut cu bâtele un paznic care i-a prins la furat pe un şantier, victima ajungând în stare gravă la spital.

Vaslui: Poliţistul de frontieră suspectat că a rănit grav un copil pe trotuar, reţinut

Poliţistul de frontieră care a rănit grav un copil, duminică, pe un trotuar din municipiul Huşi iar apoi a fugit de la locul accidentului s-a predat la Poliţie şi, după mai multe ore de audieri, în care a recunoscut că se afla la volanul maşinii, a fost reţinut, luni seară, pentru 24 de ore.

Serghei Lavrov: SUA destabilizează Orientul Mijlociu şi alimentează extremismul pentru a domina lumea

Statele Unite încearcă să creeze "anarhie" în Orientul Mijlociu, alimentând extremismul pentru a exercita dominaţie asupra întregii lumi, a acuzat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în Consiliul de Securitate ONU, primid o replică similară din partea ambasadorului american, Samatha Power.

Consultări Aurescu-Fabius: Ministrul francez urmează să vină în vizită la Bucureşti în acest an

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a avut, luni, la Paris, consultări cu omologul francez, Laurent Fabius, cei doi oficiali discutând şi despre dinamizarea calendarului de întâlniri la nivel politic, ministrul francez acceptând invitaţia de a face o vizită la Bucureşti în acest an, potrivit MAE.

Autorităţi locale din Teleorman au vândut un iaz unei firme care l-a revândut la un preţ mai mare

Autorităţile din comuna Băbăiţa, judeţul Teleorman, au vândut în 2013 unei firme un iaz şi drepturile de exploatare aferente, patru luni mai târziu cumpărătorul vânzând iazul la un preţ de şapte ori mai mare, în urma depistării tranzacţiei Curtea de Conturi sesizând organele de urmărire penală.

Şoferiţă depistată cu o alcoolemie record, de 1,3 la mie în aerul expirat, în urma unui accident

Poliţiştii vasluieni au întocmit, luni, dosar penal pe numele unei şoferiţe de 45 de ani, din judeţul Bacău, care a fost depistată cu o alcoolemie record, de 1,3 mg/litru alcool pur în aerul expirat, în urma unui accident provocat în centrul municipiului Vaslui.

Hotărârile de încuviinţare a urmăririi penale şi arestării preventive în cazul Udrea, publicate în Monitorul Oficial

Hotărârile Camerei Deputaţilor adoptate luni privind cererile de urmărire penală şi de încuviinţare a arestării preventive în cazul deputatului Elena Udrea au fost publicate în Monitorul Oficial.

Peste 22.000 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare, înregistrate în prima zi

Peste 22.000 de cereri de înscriere în clasa pregătitore au fost completate, luni, în prima zi de înscrieri, 18.932 vizând copii care au sau vor împlini şase ani până la 1 septembrie 2015, iar 3.093 de cereri, copii care vor împlini şase ani după această dată, anunţă Ministerul Educaţiei.

Dosarul caselor preluate ilegal de la stat de Dobriţoiu şi alţi generali, finalizat de ICCJ. S-a cerut condamnarea inculpaţilor la pedepse de peste şapte ani de închisoare

Instanţa supremă a încheiat, luni, dezbaterile în dosarul locuinţelor de serviciu care ar fi fost cumpărate ilegal de la stat de fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu şi alţi zece generali şi colonei, o decizie urmând să fie luată în luna martie.

Guvernul Greciei va trimite, marţi dimineaţă, Eurogrup noul plan de reforme

Grecia va trimite, marţi dimineaţă, miniştrilor Finanţelor din zona euro planul de reforme, care va conţine măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale şi a corupţiei, precum şi soluţii de restructurare a sectorului bugetar şi de reducere a birocraţiei, anunţă un oficial guvernamental elen.

Unsprezece membri Hamas care pregăteau atentate au fost arestaţi în Israel

Serviciul israelian pentru securitatea internă (Shin Bet) a destructurat o celulă teroristă formată din membri ai mişcării islamiste Hamas, arestând 11 islamişti, potrivit site-ului israelian Ynetnews.

Memorialul victimelor atacurilor de la Paris, vandalizat

Memorialul atacurilor de la Paris din Piaţa Republicii a fost vandalizat, a denunţat luni grupul "17 plus jamais", care se ocupă de monument, coroane de flori, mesaje şi pagini din săptămânalul Charlie Hebdo fiind împrăştiate în jurul statuii, iar creioane uriaşe rupte, relatează presa franceză.