Mediafax Echipa

SONDAJ: Majoritatea americanilor susţin ameliorarea relaţiilor dintre SUA şi Cuba

Aproximativ 63 la sută dintre americani aprobă ameliorarea relaţiilor dintre Statele Unite şi Cuba, anunţată în decembrie, iar două treimi dintre ei susţin anularea embargoului economic contra insulei comuniste, în vigoare de peste 50 de ani, potrivit unui sondaj al PEW Research, citat de AFP.

SUA condamnă violenţele izbucnite în ţări musulmane în timpul unor mitinguri contra Charlie Hebdo – FOTO

Statele Unite au condamnat vineri violenţele care au izbucnit în mai multe ţări musulmane în timpul unor mitinguri contra revistei franceze Charlie Hebdo, reafirmând dreptul "universal" la liberă exprimare.

Curtea Penală Internaţională va examina posibile crime de război comise în Palestina. Israel: Este o decizie scandaloasă

Procurorul Curţii Penale Internaţionale (CPI) a anunţat vineri lansarea unei examinări preliminare, etapă prealabilă anchetei, asupra presupuselor crime de război comise în Palestina, o decizie calificată de Israel drept "scandaloasă".

Conturi de Twitter piratate ale mai multor publicaţii americane anunţă „al Treilea Război Mondial” – FOTO

Hackeri au preluat temporar controlul, vineri, asupra conturilor de Twitter ale mai multor publicaţii americane şi au publicat mesaje false, potrivit cărora Papa Francisc ar fi anunţat declanşarea celui de-al Treilea Război Mondial sau lupte între Statele Unite şi China.

Fost ministru ucrainean: Fluxul de arme pentru protestatarii din Kiev trecea prin Moldova

Armamentul pentru protestatarii din Kiev, în 2013, era furnizat din străinătate şi trecea inclusiv prin teritoriul Republicii Moldova, a declarat vineri, la Sevastopol, fostul ministrul ucrainean de Interne, Vitali Zaharcenko, citat de RIA Novosti.

Moscova: Sancţiunile adoptate de SUA şi UE contra Rusiei contribuie la agravarea crizei economice mondiale

Sancţiunile adoptate de Statele Unite şi Uniunea Europeană contribuie la agravarea crizei economice mondiale, care a început în 2008, a declarat vineri seara preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Dumei de Stat, Aleksei Puşkov, citat de RIA Novosti.

COD GALBEN de ceaţă în Bucureşti şi 14 judeţe, inclusiv pe A1, A2 şi A3, până la 5.00

Meteorologii au emis, vineri seară, o atenţionare de cod galben de ceaţă, valabilă pentru Bucureşti şi 14 judeţe din sudul şi centrul ţării, inclusiv pentru cele trei autostrăzi, până sâmbătă la ora 5.00.

Manifestaţie în Turcia în memoria fraţilor Kouachi

Peste o sută de persoane au participat vineri, în faţa unei moschei din Istanbul, la o manifestaţie în memoria fraţilor Chérif şi Said Kouachi, autorii unui atentat împotriva revistei satirice Charlie Hebdo, la Paris.

Cordoba-Eibar, scor 1-1, Andone a marcat cel mai rapid gol din Primera în acest sezon

Atacantul Florin Andone a marcat golul echipei Cordoba în meciul cu Eibar, scor 1-1, din etapa a XIX-a a campionatului Spaniei, reuşita românului din secunda 10 fiind cea mai rapidă din actuala ediţie a Primerei Division.

Florin Andone a marcat cel mai rapid gol din campionatul Spaniei în acest sezon – VIDEO

Atacantul Florin Andone a marcat pentru Cordoba în secunda 10 a meciului cu Eibar, din etapa a XIX-a a campionatului Spaniei, acesta fiind cel mai rapid gol din actuala ediţie din Primera Division, anunţă cotidianul As.

Adrian Ungur şi Laurinas Grigelis au câştigat proba de dublu la turneul challenger de la Casablanca

Perechea Adrian Ungur/Laurinas Grigelis (România/Lituania) a câştigat, vineri, proba de dublu a turneului challenger de la Casablanca (Maroc), dotat cu premii totale de 42.500 de euro, informează site-ul atpworldtour.com.

Statele Unite vor trimite 400 de militari pentru antrenarea combatanţilor opoziţiei din Siria

Statele Unite intenţionează să trimită încă 400 de militari pentru instruirea şi echiparea combatanţilor opoziţiei moderate din Siria, antrenamentele urmând să se desfăşoare în Arabia Saudită, Turcia şi Qatar, anunţă Departamentul american al Apărării, citat de AFP.

Alarmă falsă cu bombă la Aeroportul „Avram Iancu” din Cluj

Un apel care anunţa amplasarea unor dispositive explozive la Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” din Cluj a fost primit la 112 vineri seară, însă în urma verificărilor s-a constatat că a fost vorba despre o alarmă falsă, traficul aerian nefiind perturbat.

Vâlcov: O soluţie la creditele în franci ar fi extinderea legii privind restructurarea împrumuturilor

Ministrul Finanţelor Darius Vâlcov afirmă că o soluţie pentru persoanele care au credite în franci ar fi extinderea prevederilor ordonanţei din 2014 privind restructurarea împrumuturilor, denumită atunci "Electorata", act normativ care nu a atras până acum interesul băncilor şi al debitorilor.

Vicepremierul Bulgariei: Ţara noastră trebuie să urmeze exemplul României în combaterea corupţiei

Bulgaria trebuie să urmeze exemplul României în combaterea corupţiei, a declarat vicepremierul bulgar Meglena Kuneva după întrevederea pe care a avut-o cu Laura Codruţa Kovesi, procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, şi cu Horia Georgescu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Integritate.

Fostul ministru Stanoevici, contestat pentru votul din diaspora la alegerile prezidenţiale, a fost numit de Ponta secretar la Cultură

Bogdan Stanoevici, fost ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, de profesie actor, a cărui demisie a fost cerută din cauza problemelor cu care s-a confruntat diaspora în a-şi exercita votul la alegerile prezidenţiale, a fost numit de premierul Ponta secretar de stat la Ministerul Culturii.

Măţel a semnat un contract pe patru sezoane şi jumătate cu Dinamo Zagreb

Fundaşul Alexandru Măţel a semnat un contract pe patru sezoane şi jumătate cu Dinamo Zagreb, a anunţat, vineri, gruparea croată, pe site-ul oficial.

STUDIU: Reţelele de socializare generează utilizatorilor un stres legat de „costul compasiunii”

Utilizarea reţelelor sociale nu provoacă în sine un stres, dar poate amplifica nivelul de îngrijorare faţă de problemele apropiaţilor, generând un stres "contagios" legat de "costul compasiunii", potrivit unui studiu realizat în rândul internauţilor americani şi publicat joi.

Barack Obama şi David Cameron pledează pentru menţinerea sancţiunilor contra Rusiei

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a pledat vineri, alături de premierul Marii Britanii, David Cameron, pentru menţinerea "sancţiunilor puternice" împotriva Rusiei, acuzată de susţinerea insurgenţilor ucraineni.

Cinci islamişti din Belgia, inculpaţi pentru activităţi teroriste

Cinci persoane au fost inculpate în Belgia pentru "participare la activităţile unui grup terorist", trei fiind plasate în arest preventiv, anunţă Parchetul federal belgian, citat de AFP.

Case de brokeraj din întrega lume înregistrează pierderi masive din cauza francului. Unele dintre acestea au fost nevoite să intre în insolvenţă

Case de brokeraj din întreaga lume, din New York şi până în Noua Zeelandă, înregistrează pierderi masive în urma deciziei Băncii Naţionale a Elveţiei de a permite aprecierea francului, iar unele dintre acestea au fost nevoite să intre în insolvenţă.

Centru cultural francez din Niger, incendiat din cauza caricaturilor din Charlie Hebdo

Centrul cultural francez din oraşul Zinder, al doilea ca mărime din Niger, a fost incendiat vineri de manifestanţi furioşi din cauza publicării caricaturii cu Profetul Mahomed în revista Charlie Hebdo, anunţă directorul instituţiei, citat de AFP.

Google opreşte vânzarea ochelarilor digitali şi transferă proiectul unui fost oficial al Apple

Google opreşte vânzarea ochelarilor digitali şi transferă dezvoltarea proiectului Glass de la laboratorul Google X, ale cărui proiecte includ şi automobilele autonome, la o unitate distinctă, sub coordonarea unui fost director de la Apple, Tony Fadell, relatează Bloomberg.

Peste 200 de persoane audiate în ancheta accidentului aviatic din Apuseni

Peste 200 de persoane au fost audiate pe parcursul a 2.354 ore de anchetă şi s-au solicitat relaţii de la peste 40 de instituţii ale statului, în cazul accidentului aviatic din munţii Apuseni, informează Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) într-un comunicat.

Obiecte deţinute de Marilyn Monroe, Churchill şi Hitler, scoase la licitaţie

Mai multe obiecte rare care au aparţinut actriţei Marilyn Monroe, premierului britanic Winston Churchill şi dictatorului nazist Adolf Hitler, estimate la peste 10 milioane de dolari, vor fi scoase la vânzare cu ocazia unei licitaţii care va avea loc anul viitor, informează bbc.com.

Dinamo a pierdut primul meci de pregătire din stagiul din Turcia, scor 1-3, cu Bursaspor

Echipa Dinamo a pierdut primul meci amical disputat în stagiul de pregătire din Turcia, după ce a fost învinsă, cu scorul de 3-1 (3-0), de formaţia Bursaspor, locul cinci în prima ligă turcă, informează site-ul oficial al grupării dinamoviste.

PROIECT: Peste 20 de medicamente, scoase de pe lista de compensate

Un număr de 21 medicamente au fost scoase de pe lista de compensate, unele pentru că le-a fost suspendată autorizaţia de punere pe piaţă, de către Comisia Europeană, altele pentru că sunt medicamente care se eliberează fără reţetă, se arată într-un proiect de HG al Ministerului Sănătăţii.

Francezul arestat în Bulgaria călătorea cu trei persoane aflate în legături cu teroriştii din Franţa

Cetăţeanul francez arestat în Bulgaria călătorea împreună cu alte trei persoane aflate în legături cu autorii atacului care a vizat redacţia revistei Charlie Hebdo, anunţă autorităţile bulgare.

Român înarmat cu un cuţit care ameninţase musulmani, reţinut în faţa unei moschei din Franţa

Un imigran român care a proferat ameninţări cu moartea la adresa musulmanilor după atentatele de la Paris a fost reţinut vineri în apropierea Marii Moschei din oraşul Toulouse, având asupra sa un cuţit, anunţă surse din cadrul poliţiei citate de postul France3.

Organizaţii religioase: Nu vrem card de sănătate. CNAS: Respectăm credinţa, putem da adeverinţe

Reprezentanţii unor organizaţii religioase au declarat, vineri, într-o întâlnire cu autorităţile, că nu doresc carduri de sănătate, pentru că cipul acestora ar conţine numărul 666, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) Vasile Ciurchea spunând că le pot fi date adeverinţe.

Carolina Kostner a fost suspendată un an şi patru luni

Patinatoarea Carolina Kostner a fost suspendată un an şi patru luni de către Tribunalul Antidoping al Comitetului Olimpic Italian (CONI) pentru că l-a ajutat pe atletul Alex Schwazer să evite un control antidoping în 2012, la Oberstdorf, informează Gazzetta dello Sport.

Evgheni Şevciuk susţine că sancţiunile împotriva Rusiei au un impact negativ asupra Transnistriei

Sancţiunile impuse Rusiei au un impact negativ asupra Transnistriei, a declarat vineri liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, citat de agenţia Tass, în pagina electronică.

Rusia va staţiona 800 de militari în apropierea frontierei cu Finlanda

Un detaşament de aproximativ 800 de militari ruşi va fi staţionat în orăşelul rus Alakurtti, situat în regiunea Murmansk, la doar 50 de kilometri de frontiera cu Finlanda, relatează site-ul revistei Newsweek.

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a amânat vizita în Republica Moldova

Preşedintele României, Klaus Iohannis, şi-a amânat vizita în R. Moldova care urma să aibă loc pe 22-23 ianuarie, a declarat pentru deschide.md secretarul general al Administraţiei Prezidenţiale de la Chişinău, Ion Păduraru.

Femeia care a comis atentatul sinucigaş de la Istanbul era o rusoaică însărcinată în două luni

Presa turcă a identificat-o pe femeia care a comis atentatul sinucigaş de la o secţie de poliţie din cartierul Sultanahmet din Istanbul, în urmă cu o săptămână, soldat cu un mort şi un rănit, în persoana rusoaicei Diana Ramazova, însărcinată în două luni.

DISCUŢII pe tema creşterii francului elveţian: Ministrul Finanţelor se întâlneşte cu Isărescu la sediul BNR

Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, se va întâlni la ora 18:30 la sediul băncii centrale cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, pentru a discuta despre situaţia creată de creşterea bruscă a francului elveţian în raport cu leul.

Restograf a premiat cele mai bune „bucătării” din restaurantele bucureştene. Zexe, desemnat restaurantul anului 2014

Publicaţia online Restograf a premiat cele mai bune restaurante din Bucureşti în 2014, după specificul lor, titlul "Restaurantul anului 2014 în Bucureşti" fiind adjudecat de Zexe, pentru că "s-a evidenţiat cu ceva mai mult decât cea mai bună mâncare din bucătăria sa".

„De ce eu?”, de Tudor Giurgiu, are premiera mondială la Festivalul de Film de la Berlin 2015

Lungmetrajul "De ce eu?", de Tudor Giurgiu, inspirat de cazul procurorului Cristian Panait, care s-a sinucis în 2002, va avea premiera mondială în secţiunea Panorama a celei de-a 65-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, care se va desfăşura în perioada 5 - 15 februarie.

Patru suspecţi, reţinuţi în Statele Unite după un atac armat soldat cu doi morţi

Două persoane au fost ucise, iar patru au fost reţinute după un atac armat comis joi în statul american Florida, relatează ABC News.

Vânzările Carrefour au înregistrat anul trecut o creştere organică de 3,9%, la 84 miliarde euro

Vânzările grupului Carrefour au înregistrat anul trecut o creştere organică de 3,9%, la 84 de miliarde de euro, în timp ce avansul în termeni comparabili, excluzând benzinăriile, a fost de 2,8%.