Mediafax Echipa

Noul ambasador SUA în Rusia, John Tefft, i-a prezentat scrisoarea de acreditare lui Vladimir Putin – FOTO

Noul ambasador al Statelor Unite în Rusia, John Tefft, i-a prezentat miercuri scrisoarea de acreditare preşedintelui Vladimir Putin, într-o perioadă tensionată între cele două ţări.

Camera Deputaţilor a adoptat tacit o propunere de RESPINGERE a OUG 55 privind migraţia aleşilor locali

Camera Deputaţilor a adoptat tacit, miercuri, o propunere legislativă de respingere a Ordonanţei de urgenţă 55/2014 care permite ca aleşii locali să-şi aleagă un partid timp de 45 de zile, fără să-şi piardă mandatul.

„Cartel Alfa” reclamă presiuni asupra angajaţilor membri de sindicat din Wizz Air, compania neagă

Confederaţia Naţională Sindicală (CNS) "Cartel Alfa" reclamă presiuni asupra angajaţilor Wizz Air care sunt membri de sindicat, precum şi concedieri abuzive, ameninţând cu procese, în timp ce compania susţine că respectă drepturile tuturor angajaţilor.

Iniţiativa lui Cameron de limitare a imigraţiei provenind ţări UE, criticată de parlamentari germani

Influenţi parlamentari germani critică tentativele premierului britanic, David Cameron, de modificare a politicilor în domeniul imigraţiei, dând asigurări că tratatele europene nu vor fi modificate în sensul restricţionării circulaţiei forţei de muncă, relatează Financial Times.

Andronescu: N-am cerut iniţial vot favorabil solicitării DNA pentru a nu influenţa procedurile

Senatorul PSD EcaterinaAndronescu, a declarat, miercuri, după votul pentru încuviinţarea urmăririi penale în cazul său, că nu a solicitat iniţial un vot favorabil asupra solicitării procurorilor DNA deoarece nu a vrut să ”influenţeze procedurile”.

Aleşii locali vor avea dreptul doar la două mandate succesive – iniţiativă legislativă

Aleşii locali, primarii, preşedinţii de consilii judeţene şi consilierii locali şi judeţeni nu vor putea ocupa aceste funcţii mai mult de două mandate succesive, conform unei iniţiative legislative aprobate tacit, miercuri, de Camera Deputaţilor.

OMS face apel la vigilenţă în Europa, după confirmarea gripei aviare la o fermă din Marea Britanie

Prezenţa unei tulpini a virusului H5N8 al gripei aviare, cu riscuri reduse în ceea ce priveşte transmiterea la oameni, a fost confirmată marţi într-o fermă de raţe din Marea Britanie, în timp ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a făcut apel la vigilenţă în Europa, relatează AFP.

ARPIM: Taxa clawback, una din cel mai bine colectate în România, cu peste 90%

Taxa clawback este una din cel mai bine colectate din România, cu peste 90%, afirmă directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), Dan Zaharescu.

Rose Gottemoeller, subsecretar de stat SUA: Rusia are 24 de interceptori balistici în plus faţă de Statele Unite

Rusia are cu 24 de interceptori balistici mai mult decât Statele Unite, a declarat marţi la Bucureşti subsecretarul de Stat Rose Gottemoeller, reiterând că sistemul antirachetă american nu este o ameninţare la adresa stabilităţii strategice globale cum susţine Moscova, se arată într-un comunicat.

Sorin Ovidiu Vîntu va fi ELIBERAT din penitenciar. Tribunalul Ilfov a aprobat eliberarea condiţionată

Sorin Ovidiu Vîntu va fi eliberat din penitenciar, după ce Tribunalul Ilfov a admis, miercuri, contestaţia acestuia faţă de o decizie a Judecătoriei Sectorului 4 prin care a fost respinsă cererea de liberare condiţionată.

Camera Deputaţilor a respins o moţiune simplă privind diaspora, depusă de opoziţie în octombrie

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, moţiunea simplă privind diaspora intitulată “Românii de pretutindeni, victimele unui actor netalentat şi dezinteresat”, depusă de PNL şi PDL şi dezbătută de plen în timpul campaniei electorale.

Gaudeamus 2014 s-a deschis. Circa 20 de oameni au protestat, nemulţumiţi de ţara invitată – Rusia

Deschiderea oficială a celei de-a XXI-a ediţii a Târgului Internaţional Gaudeamus a avut loc miercuri, la complexul Romexpo din Bucureşti, în prezenţa organizatorilor şi a reprezentanţilor ţării invitate - Rusia, aproximativ 20 de persoane protestând faţă de invitarea acestui stat la eveniment.

Schimbări RADICALE în fotbal, dorite de UEFA: Introducerea eliminărilor temporare şi executarea loviturilor de departajare înaintea meciurilor

UEFA doreşte introducerea eliminărilor temporare, după modelul din alte sporturi, dar şi executarea loviturilor de departajare în fazele eliminatorii înaintea meciurilor sau la finalul celor 90 de minute, după care să se dispute cele două reprize de prelungiri.

VREMEA va intra într-un proces de răcire. Prognoza meteo pentru joi şi vineri în ţară şi în Bucureşti

Joi, vremea se va menţine închisă şi va intra într-un proces de răcire. Va continua să plouă pe arii extinse în jumătatea estică a ţării, iar în restul teritoriului ploile, slabe cantitativ, se vor semnala local. În Carpaţii Orientali şi Meridionali şi în zonele deluroase aferente vor predomina ninsorile şi local se va depune strat de zăpadă. În Moldova va ploua abundent în cursul zilei, când local se vor cumula peste 25 l/mp şi izolat 40...50 l/mp, apoi precipitaţiile vor deveni mixte şi vor slăbi în intensitate.

COMENTARIU: Alegătorii români şi slovaci resping autoritarismul, arătând că „modelul Orban” nu este cel mai bun

Alegătorii din estul Europei, neîncrezători în liderii cu tendinţe autoritare după decenii de oprimare comunistă, le-au transmis politicienilor care încearcă să-şi consolideze puterea să se gândească de două ori, comentează Chicago Tribune în ediţia electronică.

ICCJ dispune prelungirea arestului preventiv pentru Viorel şi Andrei Hrebenciuc

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis, miercuri, propunerea de prelungire a arestului preventiv pentru Viorel şi Andrei Hrebenciuc, precum şi pentru Gheorghe Paltin Sturdza, toţi trei urmăriţi penal în dosarul retrocedării ilegale a peste 43.000 de hectare de pădure.

Monica Ungureanu, medalie de aur la Grand Prix-ul de la Qingdao

Judoka Monica Ungureanu a câştigat medalia de aur la categoria 48 kilograme, la Grand Prix-ul de judo de la Qingdao - China, dotat cu premii în valoare totală de 100.000 de dolari, anunţă Federaţia Română de Judo.

Luna porţilor deschise la TV & Film Academy by Ruxandra Ion

TV & Film Academy by Ruxandra Ion, cea mai importantă şcoală de actorie, prezentatori, producţie, regie şi scenaristică din România, îşi va deschide, timp de o lună, porţile pentru cei care nu sunt înscrişi la cursuri.

Volume scrise de Lucian Boia, Klaus Iohannis şi Haruki Murakami, lansate la Gaudeamus 2014

Cărţi scrise de Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Lucian Boia, Haruki Murakami şi Orhan Pamuk, dar şi volumul autobiografic al preşedintelui ales al României Klaus Iohannis se numără printre noutăţile editoriale de la Târgul Internaţional Gaudeamus-Carte de învăţătură 2014.

Senatul a aprobat începerea urmăririi penale pentru Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu

Senatul a avizat, miercuri, începerea urmăririi penale în cazul Ecaterinei Andronescu, fiind înregistrate 72 de voturi "pentru", 62 "împotrivă"" şi o abţinere. Plenul Senatului a avizat şi începerea urmării penale în cazul senatorului PSD Şerban Mihăilescu, fiind înregistrate 77 de voturi "pentru" şi 51 "împotrivă", un vot fiind anulat.

Alertă la Năvodari, după un posibil caz de infectare cu HIV în rândul unor elevi de liceu

Un tânăr infectat cu HIV a anunţat pe Facebook că ar fi infectat cu acest virus un elev al Liceului ”Lazăr Edeleanu” din Năvodari, care la rândul său ar fi întreţinut relaţii sexuale cu mai multe colege, DSP Constanţa spunând că tinerii trebuie să meargă să facă testările HIV, care sunt gratuite.

O acuarelă pictată de Adolf Hitler, estimată la 50.000 de euro, scoasă la licitaţie

O acuarelă pictată în 1914 de Adolf Hitler, estimată la 50.000 de euro, va fi pusă în vânzare sâmbătă, într-o licitaţie care va fi organizată de o casă germană, au anunţat marţi reprezentanţii acesteia, citaţi de Reuters.

Cod galben de inundaţii pe râuri din Botoşani, Iaşi, Vaslui, Bacău şi Galaţi

Mai multe râuri din judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Bacău şi Galaţi vor fi, în intervalul joi, ora 6.00 - vineri, ora 18.00, sub cod galben de inundaţii, conform unei atenţionări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

Christopher Nolan a creat o bandă desenată care explică intriga din filmul SF „Interstellar” – FOTO, VIDEO

Cineastul Christopher Nolan a creat o bandă desenată pentru a-i ajuta pe spectatorii care au vizionat cel mai recent film al său, "Interstellar: Călătorind prin univers", să înţeleagă mai bine intriga complicată din acest blockbuster SF.

Financial Times: Victoria lui Klaus Iohannis oferă speranţa unui viitor al toleranţei

Victoria lui Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale din România oferă speranţa unui viitor mai tolerant şi ar putea contribui la o poziţie mai coerentă, mai unită a Uniunii Europene în faţa Rusiei, comentează Financial Times în ediţia electronică de miercuri.

Ford va renunţa la 680 de angajaţi de la uzina din Craiova, peste 20% din personal

Constructorul american Ford va renunţa la 680 de angajaţi de la Craiova, din totalul de aproximativ 3.200 de angajaţi ai uzinei, şi lansează în acest scop un program de încetare voluntară a contractelor individuale de muncă, urmând să efectueze concedieri în lipsa înscrierilor.

U2 va lansa un film care va însoţi noul album al trupei

Trupa irlandeză U2 va lansa în luna decembrie un fişier video special, realizat sub forma unui film care va însoţi noul album al grupului, "Songs of Innocence".

Regele Mihai I, sărbătorit de peste 1.000 de persoane, la Palatul Elisabeta. Klaus Iohannis, la un prânz privat cu Regele – FOTO

Aproximativ 1.200 de persoane l-au sărbătorit miercuri, la Palatul Elisabeta din Bucureşti, pe Regele Mihai I, cu ocazia zilei sale de naştere şi a zilei onomastice, participanţii la acest eveniment fiind salutaţi de Familia Regală a României în jurul orei 12.00.

Un deţinut de la Jilava, condamnat pentru furt, a evadat

Un deţinut de la Penitenciarul Jilava, condamnat pentru furt calificat, a evadat miercuri dimineaţă, când a părăsit punctul de lucru exterior la care era repartizat, fiind căutat în Bucureşti şi Ilfov, informează Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

Proiect estimat la 16 milioane euro pentru modernizarea aeroportului din Bacău

Consiliul Judeţean Bacău vrea să contracteze lucrări de modernizare a aeroportul internaţional "George Enescu", contract cu o valoare estimată de 70,8 milioane lei (16 milioane euro), cu TVA.

Isărescu: Leul stă tolănit în intervalul 4,40 – 4,44 de jumătate de an, a ignorat şi campania electorală

Populaţia a scăpat treptat de teama deprecierii monedei naţionale, întrucât leul "stă tolănit" în intervalul 4,4-4,44 lei/euro de aproape jumătate de an, fără a înregistra fluctuaţii nici măcar în campania electorală, cum se întâmpla în alţi ani, spune guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Gabriela Firea, sancţionată cu avertisment de CNCD, pentru declaraţia privind familiile fără copii

Consiliul Naţional pentru Combaterea Dicriminării (CNCD) a sancţionat-o cu avertisment pe senatorul Gabriela Firea, pentru afirmaţia despre familiile fără copii şi a condamnat public astfel de declaraţii, apreciind că sunt discriminatorii şi încalcă dreptul la demnitate al persoanelor.

Cora începe în decembrie livrările la domiciliu. În 2015 extinde coradrive în Pantelimon şi Sun Plaza

Reţeaua de hipermarketuri cora, care deţine serviciul coradrive.ro în magazinul Lujerului, va începe în decembrie livrările la domiciliu, după ce a încheiat un parteneriat cu firma de curierat TNT România, iar anul viitor va lansa serviciul drive şi în cora Pantelimon şi cora Sun Plaza.

Doi hackeri care au spart site-urile IGPR şi ale 20 de Inspectorate de Poliţie, prinşi de DIICOT

Doi hackeri care în septembrie - octombrie au spart site-urile IGPR şi ale 20 de Inspectorate de Poliţie Judeţene au fost prinşi de procurorii DIICOT, în urma unor percheziţii la locuinţele lor din Bucureşti şi Galaţi, unul dintre aceştia fiind membru al grupării autointitulată "Anonymous România".

Bedard: Nu ştiu cât de gravă este accidentarea lui Bute, cred că a avut ghinion

Preşedintele Interbox, Jean Bedard, a declarat că nu ştie cât de gravă este accidentarea lui Lucian Bute, dar consideră că acesta a avut ghinion, deoarece până în prezent nu a mai acuzat probleme la spate, informeazã presa canadiană.

Oprea (PDL) cere în plenul Senatului discutarea OUG 55. Chelaru cere comisiei raport într-o săptămână

Liderul senatorilor PDL, Dumitru Oprea, a cerut, în plenul Senatului, ca această Cameră să discute miercuri Ordonanţa de urgenţă 55 ”prin care s-a încurajat traseismul” primarilor, dar propunerea sa nu a fost supusă votului.

Un deţinut a evadat din curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi, unde fusese repartizat la muncă. El a fost prins după câteva ore

Un deţinut de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi, condamnat la trei ani de închisoare pentru furt, a evadat, miercuri dimineaţă, în timp ce lucra pe un şantier din curtea Catedralei Mitropolitane, el fiind dat în urmărire naţională şi fiind instalate filtre în oraş şi la graniţă.

Bahrain şi Emiratele Arabe Unite au revenit asupra deciziei de a nu participa la CM de handbal

Federaţiile din Bahrain şi Emiratele Arabe Unite au anunţat Federaţia Internaţională de Handbal (FIH) că au revenit asupra deciziei de a nu participa la Campionatul Mondial din 2015, din Qatar.

Un nou meteorit la Celiabinsk? O lumină puternică filmată în Urali naşte controverse – VIDEO

O lumină portocalie puternică a aprins cerul regiunii ruse Sverdlovsk, în Urali. Explozia luminoasă a fost înregistrată de camerele localnicilor, iar cercetătorii şi responsabilii din serviciile pentru situaţii de urgenţă încearcă să explice neobişnuitul eveniment.

Congresul Deputaţilor cere Guvernului de la Madrid să recunoască statul palestinian

Congresul Deputaţilor, Camera inferioară a Parlamentului de la Madrid, a adoptat, marţi, cu o largă majoritate, o moţiune în care cere Guvernului să recunoască statul palestinian.