Mediafax Echipa

REZULTATE FINALE ALEGERI PREZIDENŢIALE Vâlcea: Ponta – 44,32%, Iohannis – 34,42%, Tăriceanu – 5,82%

Primul tur al alegerilor prezidenţiale în judeţul Vâlcea a fost câştigat de candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, cu 44,32% din voturi, fiind urmat de Klaus Iohannis cu 34,42% şi de Călin Popescu Tăriceanu cu 5,82%, potrivit rezultatelor finale furnizate, luni, de Biroul Electoral Judeţean.

România va avea în premieră reprezentanţi la ediţiile din acelaşi an ale Turneelor Finale ATP şi WTA

România va avea în premieră în acelaşi an, reprezentanţi atât la feminin cât şi la masculin la Turneele Finale ATP şi WTA, după ce Horia Tecău s-a calificat alături de Jean-Julien Rojer, în proba de dublu la Turneul Campionilor de la Londra, se arată într-un comunicat al Federaţiei Române de Tenis.

Piaţa de GPL auto, evaluată la 350 milioane de dolari, va creşte cu 5% în acest an

Piaţa de GPL auto, de 450.000 de tone anual, va creşte în acest an cu 5% faţă de 2013, fiind evaluată la 350 milioane de dolari.

Mircea Cărtărescu, în turneu în Germania, Elveţia şi Austria pentru promovarea cărţii „Die Flügel”

Scriitorul Mircea Cărtărescu va participa, în perioada 6 - 13 noiembrie, la un amplu turneu de promovare a volumului "Die Flügel" ("Aripa dreaptă", în traducerea lui Ferdinand Leopold) în Germania, Elveţia şi Austria, informează Institutul Cultural Român de la Viena.

REZULTATE FINALE ALEGERI PREZIDENŢIALE Tulcea: Ponta – 42,76%, Iohannis – 26,25%, Udrea – 9,29%

Candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a câştigat primul tur al alegerilor în judeţul Tulcea, obţinând 42,76%, în timp ce candidatul ACL, Klaus Iohannis, are 26,25% din voturi, iar Elena Udrea a obţinut peste 9%, arată rezultatele finale furnizate, luni, de Biroul Electoral Judeţean (BEJ).

Nik Wallenda a stabilit două RECORDURI mondiale, mergând pe sârmă între doi zgârie-nori din Chicago – GALERIE FOTO

Nik Wallenda, supranumit "regele mersului pe sârmă la mare înălţime", a traversat distanţa dintre doi zgârie-nori din Chicago, stabilind două recorduri mondiale, unul pentru panta cea mai abruptă pe care a urcat şi al doilea pentru cursa finalizată la cea mai mare înălţime, fiind legat la ochi.

Apple ar putea lansa o nouă emisiune de obligaţiuni, parţial în euro

Compania americană Apple pregăteşte o nouă emisiune de obligaţiuni, iar o parte dintre acestea ar putea fi denominate în euro, o premieră pentru gigantul IT, potrivit Wall Street Journal, care citează surse apropiate situaţiei.

Ce scrie presa străină despre incidentele de la alegerile româneşti la secţiile din străinătate

Presa internaţională scrie despre incidentele de la secţiile de votare din străinătate, care au marcat primul tur al scrutinului prezidenţial din România, anticipând un duel strâns între cei doi candidaţi care merg în turul al doilea, programat pentru 16 noiembrie.

Fraţii lui Omar Hayssam, depistaţi în Turcia – surse

Fraţii sirianului Omar Hayssam - plecaţi din România cu puţin timp înainte să fie condamnaţi definitiv pentru că şi-au ajutat fratele să fugă, deşi ştiau că acesta este acuzat de terorism - au fost depistaţi în Turcia, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

REZULTATE FINALE ALEGERI PREZIDENŢIALE Satu Mare: Iohannis – 32,37%, Ponta – 31,63%, Hunor – 18,69%

Candidatul ACL la Preşedinţie, Klaus Iohannis, a obţinut, în judeţul Satu Mare, cele mai multe voturi la primul tur al prezidenţialelor, având 32,37%, în timp ce Victor Ponta are 31,63% din voturi, iar candidatul UDMR, Kelemen Hunor, - 18,69%, potrivit rezultatelor finale comunicate de BEJ.

VREMEA se încălzeşte marţi şi miercuri. Prognoza meteo în ţară şi în Bucureşti

Marţi, VREMEA va fi în general frumoasă şi va continua să se încălzească în aproape toată ţara. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi ceaţă în orele dimineţii, izolat în zonele joase, iar noaptea, local în regiunile extracarpatice şi pe spaţii restrânse în rest.

Escroci prin telefon, prinşi după ce au fost păcăliţi chiar ei de o bătrână în vârstă de 81 de ani

Un deţinut şi o femeie aflată în libertate au fost prinşi de poliţiştii bucureşteni după ce o bătrână, pe care au încercat să o înşele prin telefon, a anunţat Poliţia, după care le-a dat un plic cu hârtii decupate în formă bancnotelor de 100 de lei, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţie.

REZULTATE FINALE ALEGERI PREZIDENŢIALE Caraş-Severin: Ponta – 43,03%, Iohannis – 34,48%, Diaconescu – 5,41%

Candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale în judeţul Caraş-Severin, obţinând 43,03% din voturi, în timp ce principalul său contracandidat, Klaus Iohannis, a primit 34,48%, arată rezultatele finale date publicităţii, luni, de Biroul Electoral Judeţean.

China extinde domeniul activităţilor asimilabile spionajului, în pofida unor critici

Beijingul a adoptat o nouă legislaţie susceptibilă să extindă domeniul activităţilor asimilabile spionajului, în pofida faptului că noţiunea chineză de "secret de stat" era deja criticată ca fiind prea vagă şi prea largă.

Tom Cruise are o relaţie cu Miranda Kerr

Actorul american Tom Cruise şi modelul australian Miranda Kerr au o relaţie, potrivit relatărilor presei internaţionale, care informează că cei doi s-au întâlnit în secret de câteva ori, la Londra.

REPORTAJ: Anim’est Chişinău, un festival care se dezvoltă frumos şi schimbă, câteva zile, viaţa oamenilor

Festivalul Anim'est Chişinău a ajuns la cea de-a patra ediţie, iar moldovenii par să "guste" tot mai mult filmele de animaţie, drept urmare, organizatorii vor să dezvolte cât mai frumos acest eveniment, pentru că e "minunat să simţi că poţi să schimbi un pic viaţa unor oameni, pentru câteva zile".

REZULTATE FINALE ALEGERI PREZIDENŢIALE Călăraşi: Ponta – 49,76%, Iohannis – 27,36%, Diaconescu – 5,53%

Victor Ponta a obţinut aproape jumătate din voturile exprimate în judeţul Călăraşi, obţinând 49,76%, în timp ce Klaus Iohannis are 27,36% din voturi, iar pe locul al treilea se află Dan Diaconescu - 5,53%, potrivit rezultatelor finale date publicităţii, luni, de BEJ.

Iohannis, despre primul tur: Vom discuta cu fiecare filială, ici colo trebuie îmbunătăţit rezultatul

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, luni, la sediul ACL, că alianţa va organiza întâlniri, pe regiuni, cu fiecare filială, pentru analiza rezultatelor din primul tur al alegerilor prezidenţiale şi că nu se pune problema de sancţiuni, dar că "ici colo trebuie îmbunătăţit rezultatul".

ALEGERI PREZIDENŢIALE: Numărul cabinelor de vot ar putea fi suplimentat la turul II

Numărul cabinelor de vot ar putea fi suplimentat pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, iar declaraţia pe propria răspundere pentru persoanele care votează în alte localităţi decât cele de domiciliu va putea fi descărcată online, persoanele în cauză trebuind doar să o semneze în secţie.

REZULTATE FINALE ALEGERI PREZIDENŢIALE Vrancea: Ponta – 49,95%, Iohannis – 26,82%, Udrea – 5,71%

Candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale în judeţul Vrancea, obţinând 49,95% din voturi, în timp ce principalul său contracandidat, Klaus Iohannis, a obţinut 26,82%, arată rezultatele finale date publicităţii, luni, de Biroul Electoral Judeţean.

Dan Adamescu i-a vândut fiului vitreg 3,6% din centrul comercial Unirea cu 500.000 de euro

Omul de afaceri Dan Adamescu i-a vândut fiului său vitreg, Rani Palade, pentru 2,2 milioane de lei (498.400 euro), acţiuni reprezentând 3,6% din Unirea Shopping Center (SCDM), companie controlată indirect de familia Adamescu.

FRG: Bellu şi Bitang au fost şi sunt implicaţi direct în activitatea de coordonare a lotului

Preşedintele FR Gimnastică, Adrian Stoica, precizează, luni, într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX, că antrenorii Octavian Bellu şi Mariana Bitang au fost şi sunt implicaţi direct în activitatea de coordonare şi supervizare a lotului olimpic feminin.

Dragnea, întrebat cum vede PSD o eventuală nominalizare a lui Tăriceanu ca premier: Nu am discutat

Preşedintele executiv al PSD Liviu Dragnea a fost întrebat, luni, cum vede PSD o eventuală nominalizare a lui Călin Popescu Tăriceanu pentru funcţia de premier, el arătând că nu a luat pulsul partidului şi nu a discutat acest lucru în partid şi menţionând că nu e obligatoriu ca postul să revină PSD.

Alegerile nu au influenţat piaţa interbancară. Cursul anunţat de BNR a rămas neschimbat

Cursul anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a rămas luni neschimbat faţă de vineri, uşor peste 4,41 lei/euro, rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale rămânând fără ecou în activitatea pieţei interbancare, de unde BNR ia cotaţiile pentru calcularea cursului de referinţă.

Xi Jinping tranşează o dezbatere asupra armatei şi reafirmă că „partidul dă ordine puştilor”

Cine cere armatei din China să fie loială statului şi nu partidului comunist este răuvoitor, a avertizat Cotidianul Armatei Populare de Eliberare (APE) în ediţia de luni, un ecou la declaraţia preşedintelui Xi Jinping potrivit căreia "partidul dă ordine puştilor".

Muzicianul Fink va concerta în premieră în România, pe 4 februarie 2015

Fin Greenall, muzician, compozitor, scriitor şi DJ de renume internaţional, cunoscut sub numele de Fink, va concerta în premieră în România, în clubul The Silver Church din Bucureşti, pe 4 februarie 2015, informează organizatorii evenimentului, Phoenix Entertainment.

VREMEA până pe 16 noiembrie. Ce temperaturi vor fi şi cât va ploua în fiecare regiune a ţării

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

Finalista Cupei României nu mai poate participa în Liga Europa

Finalista Cupei României nu va mai accede automat în Liga Europa din această postură în cazul în care câştigătoarea competiţiei va participa în Liga Campionilor ca deţinătoare a titlului de campioană a Ligii I, conform noilor reguli impuse de UEFA, informează www.frf.ro.

TVR îi invită pe Ponta şi Iohannis să participe la una sau mai multe dezbateri electorale. Care este soluţia propusă pentru moderare

Televiziunea Română a lansat, luni dimineaţă, propunerea organizării uneia sau a mai multor dezbateri electorale între candidaţii rămaşi în cursa prezidenţială, Victor Ponta şi Klaus Iohannis, care ar putea avea mai mulţi moderatori reprezentând TVR, Antena 3, B1 TV, România TV şi Realitatea TV.

Dragnea: E posibil ca marţi să apară tandemul preşedinte-premier. E posibil să apară şi „alte lucruri”

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, întrebat despre negocierile din coaliţia de guvernare privind nominalizarea unui viitor premier, că este posibil ca marţi, la şedinţa de coaliţie, să apară tandemul preşedinte-premier, el arătând că e posibil să apară, însă, şi „alte lucruri”.

VOTUL DIN DIASPORA – ACL Cluj depune PLÂNGERE PENALĂ împotriva lui Ponta/ Studenţii din străinătate cer sancţionarea vinovaţilor pentru probleme – FOTO

ACL Cluj va depune o plângere penală împotriva premierului Victor Ponta, pe care îl acuză de împiedicare a exercitării drepturilor electorale în diaspora, unde alegerile au fost marcate de cozi şi nu au existat ştampile suficiente, a anunţat, luni, copreşedintele ACL Cluj, Daniel Buda.

Horia Tecău a urcat pe locul 14 în clasamentul ATP de dublu

Tenismanul Horia Tecău, care a ajuns împreună cu olandezul Jean-Julien Rojer în semifinalele turneului Masters 1000 de la Paris, a urcat o poziţie în clasamentul ATP de dublu şi ocupă locul 14, cu 3.740 de puncte, informează site-ul atpworldtour.com.

Animaţia în Germania: De la fascinaţia lui Hitler pentru filme la manipularea prin imagini şi muzică

Ulrich Wegenast, director artistic al Festivalului de Film de Animaţie de la Stuttgart, care a fost invitat la Anim'est Chişinău, a vorbit pentru MEDIAFAX despre felul în care a evoluat filmul de animaţie în Germania, povestind, printre altele, şi despre fascinaţia lui Adolf Hitler pentru acest gen.

STUDIU: Europa a pierdut 421 de milioane de păsări sălbatice în ultimii 30 de ani

Europa a pierdut 421 de milioane de păsări sălbatice în ultimii 30 de ani, iar gestionarea actuală a mediului înconjurător pare să fie incapabilă să oprească extincţia unui număr mare de specii comune, afirmă autorii unui studiu publicat luni în revista ştiinţifică Ecology Letters.

Înmatriculările Dacia în Franţa au avut la zece luni cel mai mare avans din piaţă, de aproape 20%

Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Franţa au crescut cu 19,8% în primele zece luni din acest an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 86.890 unităţi, consemnând cel mai puternic avans dintre mărcile cu vânzări semnificative, pe o piaţă în urcare cu 1,4%, la 1,49 milioane de maşini.

REZULTATE FINALE ALEGERI PREZIDENŢIALE Bihor: Iohannis – 37,31%, Ponta – 32,24%, Hunor – 11,8%

Candidatul ACL, Klaus Iohannis, s-a clasat pe primul loc, în judeţul Bihor, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, cu 37,31 la sută din voturi, el fiind urmat de Victor Ponta, cu 32,24 la sută, şi de Kelemen Hunor, cu 11,8 la sută, arată rezultatele finale oferite de BEJ Bihor.

Ted Beniades, cunoscut pentru rolul din filmul „Scarface”, a murit la vârsta de 91 de ani

Actorul american Ted Beniades, cunoscut pentru rolul său din filmul "Scarface" (1983), a murit la vârsta de 91 de ani.

Iaşi: Elev de 18 ani, olimpic la matematică, accidentat mortal de o maşină condusă de un şofer băut

Un tânăr de 18 ani, elev în clasa a XII-a la Liceul de Informatică ”Grigore Moisil“ din Iaşi, olimpic la matematică, a murit, duminică seară, lovit de o maşină în timp ce se plimba pe şoseaua Ciric, după ce ieşise de la vot, accidentul fiind provocat de un bărbat băut.

REZULTATE FINALE ALEGERI PREZIDENŢIALE Dâmboviţa: Ponta – 52,54%, Iohannis -23,78%, Udrea – 5,42%

Candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a câştigat primul tur al alegerilor în judeţul Dâmboviţa, unde a obţinut 52,54% din voturi, în timp ce candidatul ACL, Klaus Iohannis, a obţinut 23,78%, arată rezultatele finale furnizate de Biroul Electoral Judeţean (BEJ), transmite corespondentul MEDIAFAX.

Alertă de poluare la Budapesta

O alertă de poluare a fost emisă la Budapesta, din cauză că, în ultimele zile, concentraţia particulelor de praf nu a scăzut la "nivelul dorit", a anunţat biroul primarului capitalei ungare luni.