Mediafax Echipa

Prima ninsoare din acest sezon în Bucureşti – FOTO

În Bucureşti a nins pentru prima oară în acest sezon rece. Peste 50 de copaci au fost doborâţi de vânt în Capitală, în ultimele 24 de ore, 23 de maşini pe care au căzut arbori au fost avariate sau distruse complet, iar în mai multe zone au fost răsturnate panouri publicitare şi stâlpi de electricitate, a anunţat, sâmbătă, ISU Bucureşti.

Halep: Ştiu că Serena va fi mult mai concentrată decât în primul meci

Jucătoarea Simona Halep a declarat, sâmbătă, la finalul partidei cu Agnieszka Radwanska din semifinalele Turneului Campioanelor, că adversara din ultimul act al competiţiei, Serena Williams, va fi mult mai concentrată decât la întâlnirea din faza grupelor.

Preşedintele FRF l-a propus pe Anghel Iordănescu pentru funcţia de selecţioner

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a propus ca funcţia de antrenor principal al echipei naţionale să fie preluată de Anghel Iordănescu şi ca secunzi să fie Viorel Moldovan, Daniel Isăilă şi Ionuţ Badea, aceste propuneri urmând să fie analizate luni de Comitetul Executiv.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii: Epidemia de Ebola depăşeşte pragul de 10.000 de cazuri

Febra hemoragică Ebola a depăşit pragul de 10.000 de cazuri şi a provocat 4.922 de morţi, potrivit ultimului bilanţ publicat sâmbătă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Serghei Lavrov: Ingerinţa SUA în afacerile altor state este o lovitură pentru stabilitatea mondială

Ingerinţa Statelor Unite şi statelor occidentale în afacerile interne ale altor ţări aduc o lovitură grea stabilităţii internaţioale, a declarat ministrul rus de Externe Serghei Lavrov într-un interviu acordat cotidianului norvegian Verdens Gang, citat de agenţia Tass, în pagina electronică.

Alţi doi fraţi ai bebeluşului mort la Huşi au ajuns la spital, cu suspiciune de toxiinfecţie

Autorităţile sanitare vasluiene au declanşat, sâmbătă, o anchetă epidemiologică în cazul bebeluşului de opt luni care a murit,cu o zi în urmă, la Spitalul Huşi, după ce alţi doi fraţi ai acestuia, pe lângă cel internat odată cu el, au ajuns la spital cu suspiciune de toxiinfecţie alimentară.

Simona Halep, prima jucătoare de tenis din România care va juca în finala Turneului Campioanelor

Simona Halep a devenit, sâmbătă, prima jucătoare din România care va disputa finala Turneului Campioanelor, după ce a dispus în semifinale de Agnieszka Radwanska (6 WTA), ea urmând să o întâlnească pe americanca Serena Williams (1 WTA).

Cartea starletei Kim Kardashian va conţine 2.000 de selfie-uri

"Selfish", cartea pe care starleta americană Kim Kardashian doreşte să o lanseze de Crăciun, va conţine 2.000 de selfie-uri, realizate în ultimii zece ani, informează contactmusic.com.

O iniţiativă care a generat critici vehemente: Primarul unui oraş din Italia vrea autobuze speciale pentru romi

Primarul unui orăşel din Piemont, în nordul Italiei, a propus autobuze speciale pentru romii din comunitatea sa, o iniţiativă care a generat critici vehemente, sâmbătă, printre opozanţii acesteia, care o consideră similară segregării rasiale din Africa de Sud.

Elton John a încheiat un parteneriat de 7 milioane de dolari pentru fundaţia sa anti-SIDA

Cântăreţul şi activistul britanic Elton John a încheiat un parteneriat în valoare de 7 milioane de dolari între fundaţia sa şi agenţii guvernamentale americane, în cadrul programului său de luptă contra SIDA, informează Reuters.

Creatorii de modă ai casei Dolce & Gabbana au scăpat de închisoare

Curtea de Casaţie din Italia a decis, vineri, să anuleze pedeapsa primită în luna aprilie de creatorii de modă italieni Domenico Dolce şi Stefano Gabbana - 18 de luni de închisoare -, după ce au fost judecaţi pentru o fraudă fiscală estimată la 200 milioane de euro, informează nouvelobs.com.

Vaslui: Anchetă în cazul unei femei cu opt copii, filmată beată, în timp ce cade cu copilul în braţe – VIDEO

Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui va prelua opt copii cu vârste între un an şi 14 ani, neglijaţi de părinţi şi crescuţi într-o cameră insalubră, ancheta fiind declanşată în urma unor imagini în care mama acestora apare băută, prăbuşindu-se cu unul dintre copii în braţe.

Cosmin Matei: Jos pălăria pentru ceea ce face Simona Halep pentru România

Mijlocaşul dinamovist Cosmin Matei a declarat, sâmbătă, că este foarte recunoscător pentru ceea ce face jucătoarea de tenis Simona Halep pentru România şi că performanţele sportivei îl fac să fie mândru de ea.

Simona Halep s-a CALIFICAT în finala Turneului Campioanelor, unde o va întâlni pe Serena Williams: „Astăzi a fost meciul perfect pentru mine”

Jucătoarea Simona Halep (4 WTA) s-a calificat sâmbătă în finala Turneului Campioanelor de la Singapore, după ce a dispus cu scorul de 6-2, 6-2, la capătul a 67 minute de poloneza Agnieszka Radwanska (6 WTA), şi o va întâlni în ultimul act pe americanca Serena Williams, liderul clasamentului mondial.

Apropiaţii Pamelei Anderson, îngrijoraţi de starea sa de sănătate: „Slăbeşte cu o viteză ameţitoare şi îngrijorătoare”

Apropiaţii actriţei canadiene Pamela Anderson sunt îngrijoraţi de starea acesteia de sănătate, întrucât starul Playboy slăbeşte văzând cu ochii, motivele pentru care se întâmplă acest lucru fiind necunoscute, informează elle.fr.

GRAV ACCIDENT ÎN ITALIA: Şase români au murit, iar trei au fost răniţi. MAE confirmă decesul a 6 români; MAI: Toţi erau rezidenţi în Italia

Şase români, inclusiv o fetiţă de un an şi şase luni, au murit, iar trei au fost răniţi după ce microbuzul în care se aflau s-a lovit cu o autoutilitară, sâmbătă dimineaţă, pe Autostrada A1 din Italia, la periferia oraşului Roma, relatează ziarul La Repubblica, în ediţia electronică.

Băsescu: Nimeni n-o să mă convingă că trecerea Prutului în al doilea război mondial a fost o greşeală

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Carei, la manifestările de Ziua Armatei Române, că nu o să îl convingă nimeni că trecerea Prutului în al doilea război mondial a fost o greşeală, subliniind că este discutabilă doar trecerea Nistrului.

Olandez acuzat că a dat mită unor funcţionari de la Ministerul Sănătăţii pentru ca firma sa să câştige licitaţii

Un olandez este urmărit penal pentru că ar fi dat, prin intermediari, bani şi excursii unor funcţionari din Ministerul Sănătăţii, pentru ca firma sa să fie favorizată la licitaţiile publice organizate de MS pentru atribuirea unor contracte în cadrul unui proiect cofinanţat de Banca Mondială şi BEI.

Cântăreaţa de fado Ana Moura va concerta, pe 28 decembrie, la Sala Palatului din Bucureşti

Cântăreaţa de fado Ana Moura va susţine un concert, pe 28 decembrie, de la ora 20.00, la Sala Palatului din Bucureşti, unde românii vor putea asculta atât piesele de pe cel mai recent album al său, "Desfado", cu care a făcut înconjurul lumii, dar şi muzică tradiţională de Crăciun din Portugalia.

Preşedintele Băsescu şi premierul Ponta, la Carei, la ceremoniile de Ziua Armatei/ Băsescu: Misiunile Armatei au fost întotdeauna în deplin acord cu interesele naţiunii române

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta, alături de mai mulţi miniştri, participă, sâmbătă, la Carei, la manifestările de Ziua Armatei Române, la sosirea la ceremonie preşedintele dând mâna doar cu reprezentanţii Armatei, dar nu şi cu premierul şi cu membrii Guvernului.

Serghei Lavrov: Rusia nu a pus niciodată la îndoială dreptul Ucrainei de a avea un parteneriat cu UE

Rusia nu a pus la îndoială niciodată dreptul Ucrainei de a dezvolta un parteneriat cu Uniunea Europeană, ci doar a avertizat asupra riscurilor economice pe care le presupun aceste relaţii, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de RIA Novosti, în pagina electronică.

Mungiu, despre Les Films de Cannes: Vrem să creăm o alternativă la cinematograful hollywoodian

Regizorul Cristian Mungiu, iniţiatorul Les Films de Cannes à Bucarest (24 - 30 octombrie), a declarat vineri seară, în deschiderea evenimentului, că doreşte ca prin acest festival să creeze "acest gust pentru un fel de alternativă la cinematograful mainstream hollywoodian".

LAPOVIŢĂ şi NINSOARE în sudul ţării, VÂNT PUTERNIC în sud-est şi la munte, până duminică

Lapoviţă şi ninsoare se vor înregistra, de sâmbătă după-amiază până duminică, în judeţele din sudul ţării, în special în Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu şi Călăraşi, iar în judeţele din sud-vest şi la munte, vântul va atinge viteze de până la 70 de kilometri pe oră, a anunţat ANM.

Cutremur cu magnitudinea de 5,2 pe scara Richter în Grecia

Un cutremur cu magnitudinea de 5,2 pe scara Richter s-a produs sâmbătă dimineaţă la 249 de kilometri nord-est de Atena, a anunţat observatorul de geodinamică din capitala greacă.

Falcă: Autocare cu susţinători ACL la mitingul de la Timişoara, oprite de poliţişti; Poliţia neagă

Liderul ACL Arad Gheorghe Falcă acuză Poliţia şi Prefectura Timiş de ”boicotaj ieftin”, după ce vineri seară ar fi fost oprite de poliţişti 34 de autocare cu susţinători care mergeau la mitingul ACL de la Timişoara şi care din această cauză nu au mai ajuns, în timp ce Poliţia respinge acuzaţiile.

COD GALBEN de vânt puternic în Capitală: Peste 30 de copaci doborâţi, 14 maşini avariate, panouri publicitare căzute

Peste 50 de copaci au fost doborâţi de vânt în Capitală, în ultimele 24 de ore, 23 de maşini pe care au căzut arbori au fost avariate sau distruse complet, iar în mai multe zone au fost răsturnate panouri publicitare şi stâlpi de electricitate, a anunţat, sâmbătă, ISU Bucureşti.

STUDIU: Rasa de câini preferată ţine de personalitatea umană

Proprietarii de Yorkshire Terrier sunt cei mai fericiţi dintre posesorii de câini, potrivit unui studiu britanic care a corelat rasele canine cu personalitatea celor care le deţin.

ANALIZĂ ZF: Unde se duc banii de şosele. Top 10 plăţi realizate de CNADNR în 2014

Transilvania şi Banatul au atras în ultimii trei ani cei mai mulţi bani pentru construcţia de autostrăzi şi reabi­litarea de drumuri na­ţionale, puţin peste 1 mld. euro, în timp ce Moldova este zona care a prins cele mai mici investiţii în şosele, doar circa 100 de milioane de euro, arată o analiză a ZF pe baza plăţilor realizate în pe­rioada 2012-2014 de către Com­pania Naţio­nală de Autostrăzi şi Drumuri Na­ţio­nale din România (CNADNR).

Egiptul decretează stare de urgenţă în nordul Peninsulei Sinai

Egiptul a decretat vineri stare de urgenţă pentru o perioadă de trei luni într-o regiune din nordul Peninsulei Sinai, bastion al jihadiştilor, a anunţat Preşedinţia într-un comunicat, după moartea a 30 de militari într-un atentat sinucigaş.

STUDIU: Efectele trecerii la ora oficială de iarnă

România trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora oficială de iarnă, ora 4.00 urmând să devină ora 3.00. Potrivit unor specialişti, efectul schimbării de oră în ultimul weekend al lunii octombrie nu durează, bucuria unui somn prelungit disparând în câteva zile.

România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora oficială de iarnă

România trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora oficială de iarnă, ora 4.00 urmând să devină ora 3.00, iar ziua de 26 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi cea mai lungă din an.

Persoanele infectate cu virusul Herpes simplex de tip 1 au un risc dublu de a suferi de Alzheimer

Infecţia cu virusul Herpes simplex de tip 1 dublează riscul de a suferi de maladia Alzheimer, potrivit unui studiu suedez, citat de dailymail.co.uk, care spune că sistemul imunitar al bătrânilor care suferă de leziuni la nivelul buzelor şi gurii este slab şi permite răspândirea virusului la creier.

Numele de domeniu „Ebola.com”, vândut cu peste 200.000 de dolari

Numele de domeniu "Ebola.com", cumpărat în 2008 de către un antreprenor vizionar pe nume Jon Schultz, a fost vândut vineri cu peste 200.000 de dolari.

Şeful CJ Braşov, Aristotel Căncescu, a fost arestat preventiv

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Aristotel Căncescu, a fost arestat preventiv în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie privind atribuirea preferenţială de contracte pe bani publici, printr-o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

FC Braşov – CS Universitatea Craiova, scor 2-3, în Liga I

Formaţia CS Universitatea Craiova a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 3-2 (2-0), echipa FC Braşov, într-un meci contând pentru etapa a XII-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mbulaeni Mulaudzi, fost campion mondial la atletism, a murit într-un accident rutier

Sud-africanul Mbulaeni Mulaudzi, campion mondial la 800 metri în 2009, a încetat din viaţă, vineri, într-un accident rutier, la 34 de ani, a anunţat Federaţia Internaţională de Atletism (IAAF) pe site-ul oficial, informează AFP.

INCIDENT ARMAT în SUA: Un elev a deschis focul într-un liceu, după care s-a sinucis – presă

Un elev a deschis focul, vineri, într-un liceu din apropierea oraşului american Seattle, rănind cel puţin şase persoane, după care s-a sinucis, relatează presa americană.

Vladimir Putin recunoaşte că Rusia l-a ajutat pe Viktor Ianukovici să fugă din Ucraina

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a recunoscut vineri că Moscova l-a ajutat pe fostul preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici să fugă în Rusia, pe fondul protestelor violente de la începutul anului.

Oţelul Galaţi – Gaz Metan Mediaş, scor 1-1, în Liga I

Formaţia Oţelul Galaţi a încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-1), meciul susţinut, vineri, pe teren propriu, în compania echipei Gaz Metan Mediaş, în etapa a XII-a a Ligii I.

Bert van Marwijk, candidat pentru a prelua naţionala României

Fostul selecţioner al Olandei, Bert van Marwijk, în vârstă de 62 de ani, este candidat pentru a prelua naţionala României, anunţă, vineri, presa olandeză.