Mediafax Echipa

Trei minore americane suspectate că voiau să se alăture jihadului, arestate în Germania

Trei minore americane de origine sudaneză şi somaleză, suspectate că au vrut să se alăture jihadiştilor via Turcia, au fost reţinute în Germania şi repatriate la Denver, în statul american Colorado (vest), potrivit unor informaţii prezentate de postul CNN.

Trei persoane inculpate, după ce un avion fără pilot a provocat o mobilizare militară în China

Autorităţile chineze au mobilizat peste 1.200 de militari şi două avioane de vânătoare, între altele, ca reacţie faţă de zborul neautorizat al unui avion fără pilot privat care efectua studii topografice în apropiere de aeroportul de la Beijing, scia joi un ziar de stat.

A doua infirmieră din Texas, Amber Vinson, s-a vindecat de Ebola, a anunţat familia

Infirmiera Amber Vinson de la Texas Presbyterian Hospital din Dallas, în statul american Texas (sud), care a contractat Ebola în timp ce îngrijea un pacient liberian decedat între timp, s-a vindecat de această boală, a anunţat familia miercuri.

Simona Halep: Joc fără presiune pentru că am venit la Singapore fără mari aşteptări

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 4 WTA, a declarat că a venit al Turneul Campioanelor de la Singapore fără mari aşteptări, ceea ce o face să evolueze fără presiune şi să joace la fel cum a făcut-o la Roland Garros, unde a ajuns în finală, informează site-ul oficial al WTA.

Grigoraş: Mircea Lucescu este antrenorul cel mai îndreptăţit să preia naţionala

Antrenorul formaţiei Pandurii Târgu Jiu, Petre Grigoraş, a declarat că Mircea Lucescu este cel mai îndreptăţit tehnician să preia conducerea echipei naţionale datorită experienţei sale, informează site-ul oficial al clubului gorjean.

Şeful securităţii Parlamentului de la Ottawa, salutat ca „erou” pentru că a ucis atacatorul

Minştri, deputaţi şi presa din Canada l-au salutat miercuri pe şeful securităţii Parlamentului ca pe un "erou", pentru că l-a împuşcat pe atacatorul care a pătrns în clădirea federală.

Un bărbat a fost arestat pe peluza Casei Albe, după ce a escaladat gardul dinspre nord – VIDEO

Un bărbat a fost reţinut miercuri după ce a escaladat gardul Casei Albe şi a intrat pe peluză, dar fără să ajungă la clădirea în care locuieşte preşedintele american, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu o lună, în alt incident.

Percheziţii DIICOT în Satu Mare, într-un dosar privind eliberarea de reţete false

Procurorii DIICOT fac, joi dimineaţă, 18 percheziţii la mai multe adrese din Satu Mare şi Livada, în judeţul Satu Mare, vizând destructurarea unei grupări care elibera reţete false cu medicamente pentru afecţiuni neurologice, decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Arme paraşutate de americani kurzilor la Kobane au ajuns pe mâna grupului Statul Islamic

Pentagonul a recunoscut miercuri că o încărcătură de armament largată de forţele americane în oraşul sirian Kobane a deviat şi a ajuns din greşeală pe mâna jihadiştilor din gruparea Statul Islamic (SI) în loc să ajungă la combatanţii kurzi.

CRONOLOGIE: Filmul evenimentelor în cazul atacurilor de la Ottawa

Un bărbat a deschis focul, miercuri dimineaţă, asupra unui militar la Memorialul naţional de război, iar ulterior cel puţin 20 de focuri de armă au fost trase în Parlamentul Canadei, incidentele soldându-se cu moartea atacatorului şi a unui militar, relatează AFP, care prezintă filmul evenimentelor.

Principesa Irina, plasată trei ani sub supraveghere pentru organizarea de lupte de cocoşi

Principesa Irina a fost plasată trei ani sub supraveghere de un judecător federal, după ce şi-a cerut scuze pentru rolul său în cazul de lupte de cocoşi în Oregon care, potrivit principesei, a reprezentat o ruşine pentru ea şi familia sa, relatează postul de televiziune american ABC News.

Bilanţul epidemiei de Ebola a ajuns la 4.877 de morţi, anunţă OMS

Febra hemoragică Ebola a provocat moartea a 4.877 de persoane din 9.936 de cazuri înregistrate în şapte ţări (Liberia, Sierra Leone, Guineea, Nigeria, Senegal, Spania şi Statele Unite), potrivit ultimului bilanţ publicat miercuri de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Incidente armate în Ottawa, inclusiv la Parlament. Unul dintre autori este militant islamist. Un militar şi un atacator au fost ucişi/ FBI: Grupul terorist SI are planuri privind atacuri în SUA şi Canada – FOTO, VIDEO

Focuri de armă au fost trase, miercuri, în centrul oraşului Ottawa, în faţa Parlamentului şi la un memorial al eroilor, unde un militar a fost ucis, anunţă surse citate de postul CBC. Premierul Canadei, Stephen Harper, se afla în Parlament în momentul incidentului armat produs miercuri, dar a părăsit zona în siguranţă, anunţă surse citate de CBC. Potrivit FBI, membri ai grupului terorist Stat Islamic au planuri cu privire la comiterea de atacuri în Statele Unite şi Canada. Autorul atacului comis în Parlament a fost identificat.

Un avion militar rus a pătruns scurt timp în spaţiul aerian eston. Moscova dezminte

Un avion militar rus a pătruns marţi în spaţiul aerian al Estoniei, iar aparate militare NATO au fost trimise pentru a-l intercepta, anunţă Alianţa Nord-Atlantică, citată de AFP.

Autorul atacului comis în Parlamentul Canadei a fost identificat. Stephen Harper: Canada îşi va dubla eforturile în lupta antiteroristă

Autorul atacului armat comis miercuri în Parlamentul de la Ottawa a fost identificat ca fiind Michael Zehaf-Bibeau, un canadian în vârstă de 32 de ani, considerat de serviciile de informaţii drept "călător cu grad ridicat de risc" şi căruia recent i-a fost retras paşaportul.

Ambasada SUA la Ottawa, închisă temporar din cauza atacurilor comise la Parlamentul canadian

Ambasada americană la Ottawa, situată la câteva sute de metri de Parlament, a fost închisă temporar, din cauza incidentelor armate produse miercuri, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Marie Harf, citată de postul de televiziune CBS Local.

Fostul şef al SPP Dumitru Iliescu va fi cercetat în libertate în dosarul lui Hrebenciuc

Fostul şef al SPP Dumitru Iliescu, prin intermediul căruia Viorel Hrebenciuc ar fi aflat că este interceptat, va fi cercetat în libertate, el părăsind sediul DNA, unde a fost adus, miercuri seară, după aproximativ două ore şi jumătate.

Barack Obama condamnă „atacurile revoltătoare” care au vizat Canada

Preşedintele american Barack Obama a condamnat "atacurile scandaloase" ale căror ţintă a fost Canada, după moartea a unui militar canadian luni, în Quebec, şi incidentele armate produse miercuri la Ottawa, relatează AFP.

Obama şi premierul canadian Stephen Harper condamnă „atacurile revoltătoare” de la Ottawa

Premierul canadian Stephen Harper a condamnat miercuri atacurile armate comise la Ottawa, calificându-le drept "josnice", potrivit unui purtător de presă, citat de AFP.

ATAC în Ierusalim, comis de un membru Hamas: O fetiţă de câteva luni a murit, iar şapte oameni sunt răniţi

Cel puţin opt persoane au fost rănite după ce un bărbat a intrat intenţionat cu maşina într-un grup de oameni, în Ierusalim, relatează site-ul Ynetnews. O fetiţă de câteva luni a decedat la spital, iar autorităţile israeliene au stabilit că autorul atentatului este membru al mişcării islamiste Hamas.

Primarul Aradului a dat patru ore o declaraţie la Poliţie după demontarea unor bannere cu Ponta

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a sunat la 112, miercuri, pentru a cere Poliţiei să constate în oraş existenţa unor bannere ilegale cu Victor Ponta, edilul mărturisind că luni a dat patru ore o declaraţie în faţa poliţiştilor, după o acţiune a municipalităţii privind afişajul ilegal.

Creţu, despre priorităţile sale în Comisia Europeană: Simplificarea birocraţiei şi creşterea absorbţiei pentru ţări ca România

Comisarul pentru Politică Regională, Corina Creţu, precizează că are trei priorităţi în mandatul său: negocierea programelor operaţionale, creşterea absorbţiei fondurilor europene, prin transferul de bune practici din state precum Polonia către ţări ca România şi o simplificare a birocraţiei.

Pricopie vrea tablete, manuale digitale şi catalog electronic în toate şcolile

Ministrul Educaţiei Remus Pricopie spune că România este printre primele ţări care aduc noile tehnologii în şcoli şi că procesul va continua prin dotarea şcolilor, inclusiv a celor de la ţară, cu tablete, prin realizarea catalogului electronic şi a manualelor digitale pentru toţi anii de studiu.

Iohannis, în Suceava: Ponta este un om manevrat de structuri, un om al găştilor de partid

Liderul PNL Klaus Iohannis a declarat, miercuri seară, la Câmpulung Moldovenesc, că Victor Ponta este un om manevrat de structuri, un om al găştilor de partid, în timp ce preşedintele PDL, Vasile Blaga, a spus că Victor Ponta va mânca floricele şi în al doilea tur de scrutin.

Casa în care a copilărit George Harrison, vândută la licitaţie cu 250.000 de dolari

Casa din Liverpool în care a copilărit George Harrison, unul dintre cei patru membri ai trupei britanice The Beatles, a fost vândută la licitaţie cu 250.000 de dolari.

NORAD intensifică măsurile de securitate în spaţiul aerian al Canadei şi Statelor Unite

Comandamentul aerospaţial nord-american (NORAD) a intensificat măsurile de securitate în spaţiul americano-canadian în urma atacurilor armate de la Ottawa, transmite instituţia pe contul oficial de Twitter.

Ungaria vrea să ocolească UE în problema South Stream, printr-un amendament legislativ

Parlamentul din Ungaria a pregătit un amendament legislativ care ar permite construcţia gazoductului South Stream pe teritorul ţării fără să fie nevoie de consultarea Uniunii Europene sau a altor instituţii internaţionale, relatează Portfolio.hu.

FBI: Grupul terorist Stat Islamic are planuri privind atacuri în Statele Unite şi Canada

Membri ai grupului terorist Stat Islamic au planuri privind comiterea de atacuri în Statele Unite şi Canada, anunţă Biroul Federal american de Investigaţii (FBI), cerând autorităţilor să rămână mobilizate, pe fondul atacurilor de la Ottawa.

Parlamentul European respinge tăierile făcute de Consiliu la bugetul pe 2015 şi cere fonduri pentru locuri de muncă

PE a respins, miercuri, tăierile efectuate de Consiliu la bugetul UE pe 2015, motivând că statele membre trebuie să-şi susţină angajamentele politice cu bani, să încurajeze creşterea economică şi numărul locurilor de muncă şi să ducă la îndeplinire politica externă a Uniunii.

Consilierul italian care a bătut un român afirmă că nu este xenofob: „Aş fi pregătit să dau doi pumni oricui – român, italian”

Consilierul municipal italian care s-a lăudat că a bătut un pieton român a reacţionat la criticile Ministerului român de Externe, argumentând că s-a făcut "mult zgomot pentru nimic", că are o angajată româncă şi că ar lovi din nou pe oricine, fie că este român sau italian, scrie site-ul IlPescara.it.

Două foste prietene ale tânărului din Segarcea care avea SIDA, depistate cu HIV

Două foste prietene ale tânărului din Segarcea care avea SIDA şi care a murit săptămâna trecută au fost depistate ca fiind infectate şi ele cu virusul HIV, una dintre fete fiind internată la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova.

Autor, un eveniment dedicat bijuteriei contemporane, între 1 şi 2 noiembrie, în Capitală

Autor, un eveniment dedicat bijuteriei contemporane, se pregăteşte de cea de-a 12-a ediţie, unde 43 de designeri români şi străini selectaţi vor expune la Casa Universitarilor din Bucureşti, între 1 şi 2 noiembrie.

Distrugătorul american USS Cole, în Portul Constanţa. Cum arată nava militară care a trecut printr-un atac terorist al-Qaida – FOTO

Două nave militare americane - distrugătorul USS Cole, care a trecut printr-un atac al-Qaida, şi fregata USS Mount Whitney - au acostat la Constanţa, într-o misiune de promovare a păcii şi stabilităţii în regiune, marinarii americani urmând să se antreneze împreună cu militarii români.

Mihnea Columbeanu a promis bani unei femei, pentru a-l lăsa să facă sex oral cu fiica ei de 9 ani

Urmărirea penală pe numele regizorului Mihnea Columbeanu a fost extinsă, el fiind acuzat şi de faptul că a promis bani mamei unei femei, pentru ca aceasta să-şi determine fiica, în vârstă de nouă ani, "să suporte actul sexual oral", informează DIICOT.

ANALIZĂ: Juncker îşi propune să dea o nouă strălucire proiectului european

Jean-Claude Juncker a declarat, miercuri, în PE, că îşi propune să dea o nouă strălucire proiectului european, deoarece cetăţenii îşi pierd încrederea, avertizând că nu există "o soluţie magică" la provocările economice, dar eurodeputaţii i-au acordat un sprijin mai mic decât Comisiei Barroso în 2010.

Robinho a fost audiat în Italia pentru agresiune sexuală

Jucătorul brazilian Robinho a fost audiat, miercuri, la Milano, într-un caz de "agresiune sexuală în grup", fotbalistul echipei FC Santos negând faptele, informează Gazzetta dello Sport.

Preşedintele Băsescu participă la lucrările Consiliului European

Preşedintele Traian Băsescu participă, joi şi vineri, la Bruxelles, la Summitul Partidului Popular European, la reuniunea Grupului de la Vişegrad+România+Bulgaria şi la lucrările Consiliului European, potrivit Preşedinţiei.

Premieră: Embolizare prostatică, realizată pentru prima dată într-un spital public din România, în Mureş

Medicii Compartimentului de Radiologie Intervenţională a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş au realizat în premieră, într-un spital public din România, o embolizare prostatică - o tehnică nouă, care s-a făcut prima dată în lume în urmă cu trei ani.

O eclipsă parţială de Soare va avea loc joi

O eclipsă parţială de Soare va avea loc joi şi va fi vizibilă în cea mai mare parte a Americii de Nord, cu excepţia unei părţi din estul Canadei.

Ministrul Justiţiei s-a întâlnit cu fiul disidentului Gheorge Ursu, după ce acesta a intrat în greva foamei

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, anunţă, într-un comunicat de presă, că s-a întâlnit cu Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorge Ursu, care a intrat marţi în greva foamei, în semn de protest faţă de faptul că dosarul privind moartea tatălui său nu este redeschis.