Mediafax Echipa

VREMEA devine instabilă. Ce temperaturi vor fi şi cât va ploua în ţară şi în Bucureşti

În ţară, vremea va fi caldă şi uşor instabilă marţi. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate spre seară şi noaptea când se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice şi, posibil, căderi de grindină, local în zonele deluroase şi montane şi pe arii restrânse în regiunile estice, sudice şi centrale.

RCS&RDS va lansa un serviciu video la cerere, Digi Play, pe care vor fi difuzate filme

Compania de telecomunicaţii RCS&RDS va lansa un serviciu video la cerere, denumit Digi Play, care va funcţiona ca o platformă online pe care vor fi difuzate în special filme.

Zgonea: Nu mă tem de moţiunea de cenzură. Deocamdată ”este decât o afirmaţie”

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că nu se teme de o moţiune de cenzură a ACL, că un astfel de demers nu ar încurca în campania pentru prezidenţiale şi că deocamdată aceasta ”este decât o afirmaţie” a celor de la PNL şi PDL.

Constanţa: Anchetă în cazul unei asistente de la Ambulanţă care nu a acordat prim-ajutor unui turist

O asistentă de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Constanţa a fost demisionat, luni, după ce în cazul său a fost declanşată o anchetă şi s-a stabilit că nu a acordat primul ajutor unui bărbat căruia i s-a făcut rău în staţiunea Mamaia şi care ulterior a murit la spital.

Zgonea: Audierea comisarului european în Parlament, când vom şti portofoliul şi persoana acceptată

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că Parlamentul va fi convocat pentru audierea viitorului comisar european atunci când se va cunoaşte care este portofoliul care va reveni României şi cine este persoana accepată de către preşedintele ales al CE, Jean-Claude Junker.

Chinezii vor construi în Craiova un cartier de 35 de blocuri, cu 10 etaje şi pagodă

O firmă din China va construi în următorii doi ani în Craiova un cartier de 35 de blocuri, cu câte 10 etaje şi penthouse în formă de pagodă, iar apartamentele vor fi vândute la un preţ de 400 euro/metru pătrat, astfel că locuinţele vor costa între 20.000 şi 45.000 euro.

Americani reţinuţi în Coreea de Nord vorbesc despre condiţiile de detenţie din Phenian – VIDEO

Trei americani reţinuţi în Coreea de Nord au vorbit luni, într-un interviu exclusiv pentru CNN, despre condiţiile de detenţie din ţara condusă de Kim Jong-un.

Ponta, la Beijing: Vom vedea 10 ani mult mai fructuoşi pentru parteneriatul dintre România şi China – FOTO

Premierul Ponta a transmis, luni, la Beijing, un mesaj de încredere în capacitatea tehnică a companiilor chineze şi în proiectele acestora în România, arătându-se convins că următorii zece ani vor avea rezultate mult mai concrete şi se vor dovedi mai fructuoşi pentru relaţia dintre România şi China.

Electrificare CFR a devenit singurul furnizor de energie de tracţiune pentru sectorul feroviar

Electrificare CFR, filială a CFR SA, asigură începând de luni, 1 septembrie, furnizarea şi gestionarea energiei electrice de tracţiune pentru sectorul feroviar pe toate zonele geografice deţinute de E.ON Energie România, Enel Energie, CEZ Vânzare şi Electrica Furnizare.

Cum va fi evaluat sectorul de asigurări din România

Comisia Europeană, Autoritatea Europeană pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale şi Autoritatea de Supraveghere Financiară au agreat elementele cheie pentru evaluarea de către organisme independente a sectorului de asigurări din România, care va include o analiză de bilanţ şi un test de stres.

Piţurcă: O victorie a echipei naţionale în Grecia ar fi cât o calificare

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că o victorie a echipei naţionale în partida din deplasare cu Grecia, prima din cadrul preliminariilor, ar echivala cu calificarea la Euro 2016.

Senatorii se pregătesc să plece în campanie electorală o lună şi jumătate

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat luni, după şedinţa Biroului Permanent, că, în mod sigur, pe modelul adoptat în campania electorală pentru europarlamentare, senatorii vor avea activitate în teritoriu şi în campania pentru prezidenţiale, în luna octombrie şi în turul doi al scrutinului

Sârbu, despre nominalizările de comisar european: Se auzea din timp că se va da Irlandei agricultura

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, declarat, luni, că se ştia din timp că portofoliul agriculturii din CE va fi dat Irlandei şi că este o regulă în UE să nu se acorde unei ţări acelaşi post de comisar european.

Dan Voiculescu va executa pedeapsa în regim închis

Dan Voiculescu, condamnat la zece ani de închisoare în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), va executa pedeapsa în regim închis, a decis, luni, o comisie din cadrul Penitenciarului Rahova.

Fotografii cu Vladimir Putin sunt folosite ca ţintă într-un poligon din vestul Ucrainei – FOTO

Fotografii cu imaginea preşedintelui rus Vladimir Putin sunt folosite ca ţintă pentru exerciţii de tragere în poligonul din oraşul Liov, din vestul Ucrainei, relatează The Independent, în pagina online.

Oficial CE: Jean-Claude Juncker începe marţi discuţiile cu candidaţii pentru postul de comisar

Jean-Claude Juncker începe marţi discuţii cu candidaţii pentru postul de comisar, urmând ca din Slovenia, care a propus trei nume, să o audieze pe Alenka Bratusek, a declarat purtătorul de cuvânt Natasha Bertaud, care nu a dorit să spună cu cine va discuta preşedintele CE din partea României.

ANALIZĂ Mediafax Monitorizare: Candidaţii la Preşedinţie, după topul apariţiilor în media – Ponta, Iohannis şi Udrea pe primele locuri

Victor Ponta şi Kelemen Hunor sunt singurii candidaţi la Preşedinţie care au crescut ca număr de apariţii media în săptămâna precedentă, iar Elena Udrea coboară un loc în top, ajungând pe locul al treilea, după Klaus Iohannis, relevă o analiză realizată de Mediafax Monitorizare.

Sârbu, despre moţiune: O fac lideri care altădată au făcut acelaşi lucru, întrebarea este dacă trece

Liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu a declarat, luni, despre demersul ACL de depunere a unei moţiuni de cenzură , că dacă ar face-o numai Klaus Iohannis, ar înţelege, dar o fac lideri care altădată au făcut acelaşi lucru şi a precizat că întrebarea este dacă această moţiune va trece.

Carrefour extinde reţeaua de magazine de proximitate în Bistriţa, cu 3 unităţi Express şi una Contact

Carrefour România şi-a extins reţeaua de magazine de proximitate în judeţul Bistriţa Năsăud, cu trei unităţi Express şi una Contact, operate în franciză, a anunţat retailerul.

Vlad Alexandru Răpişcă, noul administrator special al clubului Oţelul Galaţi

Inginerul constructor Vlad Alexandru Răpişcă, care a jucat fotbal la Centrul de Copii şi Juniori de la FC Naţional, a fost numit, luni, în funcţia de administrator special al clubului Oţelul Galaţi, informează site-ul oficial al grupării din Liga I.

Federica Mogherini intenţionează să îşi exercite pe deplin rolul de vicepreşedinte al CE

Noua şefă a diplomaţiei europene, Federica Mogherini, intenţionează să îşi exercite pe deplin rolul de vicepreşedinte al Comisiei Europene, în care va fi socialista cu cea mai importantă funcţie.

O nouă cerere a lui Mircea Băsescu pentru înlocuirea arestului preventiv, respinsă de instanţă

Tribunalul Constanţa a respins, luni, o nouă cerere depusă de Mircea Băsescu pentru înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu, decizia nefiind definitivă şi putând fi contestată la Curtea de Apel Constanţa.

Accesul liderilor occidentali, interzis în magazinele duty free din Vladivostok

Mai mulţi lideri occidentali au fost trecuţi pe o listă neagră a persoanelor care nu sunt binevenite în magazinele duty free din aeroportul Vladivostok, situat în Extremul Orient al Rusiei, un răspuns la sancţiunile occidentale împotriva Rusiei, relatează The Australian, în ediţia electronică.

Iohannis: Nu am fost la Grivco, nu m-am întâlnit ”în particular” cu Voiculescu. Şereş a primit o temă

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat luni că nu a avut întâlniri ”în particular” cu Dan Voiculescu, nici la sediul Grivco, nici în altă parte, şi nu a negociat niciodată ceva cu acesta, apreciind că fostul lider PC Codruţ Şereş ”probabil a primit o temă” şi insistă cu acest subiect.

Cioloş şi Creţu, propunerile României pentru funcţia de comisar european. SCRISORILE premierului către Juncker şi Zgonea

Premierul Victor Ponta l-a informat în data de 30 iulie pe preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, despre cele două propuneri ale Guvernului pentru comisar european, informarea conţinând inclusiv numele celor propuşi, respectiv Dacian Cioloş şi Corina Creţu.

Raul Rusescu a revenit la Steaua

Atacantul Raul Rusescu a fost împrumutat un sezon de FC Sevilla formaţiei de la care l-a achziţionat FC Steaua, a anunţat, luni, site-ul oficial al grupării bucureştene.

Blaga: ACL cere PSD ca Legea amnistierii şi graţierii să nu mai stea ”la dospit”, ci să fie respinsă

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, la finalul şedinţei ACL, că parlamentarii PNL şi PDL vor solicita ca Legea amnistierii şi graţierii să nu mai fie ”ţinută la dospit” de către PSD, ci să fie supusă votului în plenul Camerei Deputaţilor şi respinsă.

Spectacolul „Podu'”, cu Horaţiu Mălăele, deschide Fest pe Lipscani, pe 12 septembrie

Prima ediţie a evenimentului Fest pe Lipscani îşi deschide porţile pe 12 septembrie, de la ora 20.00, cu spectacolul "Podu'", adaptat după "Podul sinucigaşilor", de Paul Ioachim, şi regizat de Horaţiu Mălăele, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Intact: Nu s-a renunţat la toate contestaţiile la decizia din dosarul ICA

Grupul Intact precizează, într-un comunicat, că nu s-a renunţat la toate contestaţiile împotriva deciziei în dosarul ICA, retragerea unor contestaţii fiind determinată de prezenţa în completul care ar fi trebuit să le judece a judecătorului Camelia Bogdan.

Udrea: PMP susţine o eventuală moţiune de cenzură a ACL pe tema OUG privind migraţia primarilor

Preşedintele PMP, Elena Udrea, a declarat, luni, că formaţiunea pe care o conduce va susţine o eventuală moţiune de cenzură a ACL pe tema OUG privind migraţia primarilor, considerând că acest act normativ este "mincinos, ipocrit, demagogic şi populist", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Piţurcă: Şansele să plec după meciul cu Grecia la o echipă din Golf sunt sub 1 la sută

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că şansele de a pleca de la naţionala României la o echipă din Golf, după meciul cu Grecia, din preliminariile Euro-2016, sunt sub unu la sută.

Udrea: Ponta se plimbă prin China şi îşi cumpără mobilier şi tablouri, după modelul lui Năstase

Preşedintele PMP, Elena Udrea, l-a acuzat pe premierul Victor Ponta că "se plimbă prin China" şi, "după modelul lui Adrian Năstase", îşi cumpără "mobilier şi tablouri", dar "altceva nu face pentru România".

Iohannis, despre propunerea Elenei Udrea: ”Alte bancuri dacă ştiţi, să mi le scrieţi”

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a comentat luni declaraţia liderului PMP Elena Udrea, care a spus că îl aşteaptă să o susţină pe ea în cursa prezidenţială, el spunându-le ironic jurnaliştilor: ”Alte bancuri dacă ştiţi, să mi le scrieţi”.

Iaşi: Consilierii judeţeni PSD boicotează din nou şedinţa CJ. Adomniţei îi acuză că sunt distructivi

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, susţine că PSD se comportă "agresiv şi distructiv” în CJ, după ce consilierii social-democraţi au boicotat din nou, luni, şedinţa extraordinară de consiliu convocată de Adomniţei, iar în schimb au convocat ei o şedinţă, pentru după-amiază.

Blaga: Desemnarea comisarului european demonstrează jocurile meschine din interiorul PSD

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, la finalul şedinţei ACL, că modul de desemnare a comisarului european din partea României ”demonstrează jocurile meschine din interiorul PSD”, procesul fiind lipsit de transparenţă, el menţionând că PNL şi PDL îl susţin pe Dacian Cioloş.

Şereş: Nu înţeleg de ce Iohannis se ascunde de faptul că a fost la Grivco, nu este o ruşine

Fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş a declarat luni, la ieşirea din sediul ICCJ, că nu înţelege de ce Klaus Iohannis nu răspunde public privind vizita sa la Grivco şi că acest lucru nu este o ruşine, astfel că nu ar fi motive ca acesta să se ascundă.

ACL va iniţia moţiunea de cenzură pe teme legate de fraudarea alegerilor şi traseismul politic

Liderii ACL Klaus Iohannis şi Vasile Blaga au anunţat luni că moţiunea de cenzură PNL-PDL va viza teme legate de fraudarea prezidenţialelor şi a demersului Guvernului pentru permiterea traseismului politic al aleşilor locali, fiind aşteptată publicarea actului normativ în Monitorul Oficial.

Cel puţin 1.420 de morţi în violenţele care au avut loc în august în Irak

Cel puţin 1.420 de persoane au fost ucise în august în violenţele din Irak, unde armata încearcă să recucerească regiunile ocupate de islamişti, a anunţat ONU luni, la Bagdad, relatează AFP.

Emil Boc a semnat pe lista de susţinere a candidaturii Elenei Udrea la Preşedinţie

Primarul Clujului, Emil Boc, a semnat, luni, lista de susţinere a candidaturii Elenei Udrea la Preşedinţie, un argument fiind că aceasta susţine creşterea economică prin investiţii şi locuri de muncă, spre deosebire de Victor Ponta, care are ca model economic "consumul şi pomenile electorale".

DiCaprio, Pitt şi De Niro, într-un scurtmetraj, de Scorsese, care promovează un complex turistic

Cineastul Martin Scorsese a recrutat o serie de vedete de prim rang de la Hollywood, precum Leonardo DiCaprio, Brad Pitt şi Robert De Niro, pentru a juca într-un scurtmetraj care va fi inclus în campania de promovare a unui complex turistic din Macao.