Mediafax Echipa

Filmele câştigătoare la TIFF, proiectate la Bucureşti începând de marţi

Peliculele câştigătoare la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), care s-a încheiat duminică seară, vor fi proiectate pe ecranele bucureştene, într-o retrospectivă organizată la Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu şi J'ai Bistrot, de marţi până pe 19 iunie, informează un comunicat.

Două persoane, condamnate la închisoare pe viaţă pentru asasinarea jurnalistei Anna Politovskaia

Organizatorul şi executantul asasinării jurnalistei Anna Politovskaia, ucisă în 2006, au fost condamnaţi luni la închisoare pe viaţă de un tribunal de la Moscova, în timp ce trei dintre complicii lor au primit pedepse cuprinse între 12 şi 20 de ani de închisoare.

Restituirile privind taxele pe poluare şi emisii poluante auto, din încasările pe timbrul de mediu

Sumele restituite de stat persoanelor fizice şi firmelor din taxa pe poluare auto şi cea pentru emisiile poluante, în urma unor decizii judecătoreşti, vor fi primite de contribuabili în tranşe anuale pe cinci ani, provenind din încasările aferente timbrului de mediu la bugetul Fondului pentru Mediu.

Phenianul AMENINŢĂ viitorul Birou ONU pentru Drepturile Omului de la Seul şi personalul acestuia

Coreea de Nord a proferat ameninţări, luni, atât la adresa viitorului Birou al Înaltului Comisariat ONU pentru Drepturile Omului (UNHCR) care urmează să fie deschis la Seul, cât şi la adresa personalului acestuia.

Centrala Nucleară de la Cernavodă trebuie să treacă prin evaluarea impactului de mediu

Reactorul 1 al Centralei nucleare de la Cernavodă va trebui să fie supusă evaluării de impact asupra mediului pentru prelungirea duratei de viaţă, potrivit deciziei luate de Comitetul de Implementare a Convenţiei de la Espoo, informează organizaţia Terra Mileniul III.

Preşedintele ICCJ, Livia Stanciu, a fost şantajată. O femeie i-a cerut 20.000 euro. DNA face percheziţii în acest caz

Procurorii anticorupţie fac, luni, trei percheziţii în municipiului Galaţi, fiind vizate persoane suspectate că ar fi şantajat-o pe Livia Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit unor surse din DNA. *Livia Stanciu a fost şantajată de o femeie, care i-a cerut 20.000 de euro* pentru a nu dezvălui presei că soţul judecătoarei i-ar fi datorat bani, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din DNA.

O fetiţă de 11 ani a câştigat concursul „Doodle 4 Google” SUA, cu un logo despre purificarea apei – FOTO

Audrey Zhang, o fetiţă în vârstă de 11 ani, a câştigat concursul "Doodle 4 Google" din SUA şi o bursă şcolară în valoare de 30.000 de dolari, cu un logo în care prezintă o maşinărie ce ajută la purificare apei poluate.

Băncile din România pun la dispoziţia Fiscului SUA informaţii despre conturile americanilor

Peste 100 de bănci, asigurători, firme de brokeraj şi administratori de fonduri din România s-au înregistrat pentru a pune la dispoziţia SUA date despre americanii care au peste 50.000 de dolari în conturi, odată ce statul român a încheiat o înţelegere de principiu cu SUA pentru transferul datelor.

Ministrul belgian de Externe, Didier Reynders, face, marţi, o vizită în România

Ministrul belgian al Afacerilor Externe, al Comerţului Exterior şi Afacerilor Europene, Didier Reynders, face, marţi, o vizită la Bucureşti, pe agenda convorbirilor cu omologul Titus Corlăţean aflându-se teme de interes bilateral şi dosare de actualitate ale politicii europene şi internaţionale.

Alexander Imich, cel mai bătrân bărbat din lume, a murit la vârsta de 111 ani

Alexander Imich, un expert în ştiinţe paranormale care devenise în aprilie cel mai bătrân bărbat din lume, a murit duminică, la New York la vârsta de 111 ani, informează huffingtonpost.com.

Avertismentul fostului mediator ONU pentru Siria: Conflictul riscă să se transforme într-o „a doua Somalie”

Fostul mediator ONU pentru Siria, Lakhdar Brahimi, a avertizat în legătură cu riscul transformării conflictului din Siria în cea de-a "doua Somalie" şi a atras atenţia asupra pericolului "exploziei întregii regiuni" în cazul în care nu va fi găsită o soluţie.

George Clooney şi Amal Alamuddin se vor căsători la Veneţia

George Clooney şi Amal Alamuddin, care s-au logodit în aprilie, se vor căsători în septembrie, la Veneţia, motivând această alegere prin faptul că reşedinţa de pe malul Lacului Como aflată în proprietatea actorului nu asigură suficientă discreţie.

Un deputat vrea includerea „expertului fengh shui” în nomenclatorul meseriilor

Deputatul PC Cornelia Negruţ susţine includerea în nomenclatorul de meserii a "expertului" fengh shui, ea afirmând că activitatea acestuia, "bazându-se pe teoria elementelor pământ, metal, apă, lemn, foc şi pe principiile yin şi yang", vizează ameliorarea sănătăţii şi comportamentului persoanelor.

Fanii echipei Petrolul strâng bani pentru rivala Rapid

Suporterii echipei Petrolul Ploieşti au postat pe o pagina lor de Facebook un îndemn pentru a ajuta financiar clubul Rapid în demersul de a strânge suma necesară achitării taxelor recursului la TAS.

„Recviem pentru Muzeu”, marţi, în faţa MNLR, pentru a atrage atenţia asupra situaţiei instituţiei

Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate - ARCEN organizează marţi, de la ora 19.30, în faţa Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR), situat pe Bulevardul Dacia din Capitală, evenimentul "Recviem pentru Muzeu", în contextul în care existenţa instituţiei este pusă în pericol.

Pelerini din Ungaria, întâmpinaţi în gara din Sfântu Gheorghe cu fanfară, pălincă şi kurtoskalacs

Un tren cu pelerini din Ungaria care au participat la procesiunea de Rusalii de la Şumuleu (Harghita) a fost întâmpinat, luni, în Gara Sfântu Gheorghe, de aproximativ două mii de persoane, cu flori, fanfară, steaguri secuieşti şi ungureşti, dar şi cu pălincă şi kurtoskalacs.

Pet Shop Boys cere Guvernului britanic să îi amnistieze pe toţi condamnaţii pentru homosexualitate

Grupul Pet Shop Boys se va folosi de concertul simfonic pe care îl va susţine în festivalul The Proms, în iulie, pentru a cere Guvernului britanic să acorde o amnistie generală pentru toţi oamenii care au fost arestaţi şi amendaţi în trecut doar pentru faptul că erau gay.

TOPUL agenţiilor de turism: Perfect Tour şi Christian Tour, cele mai mari din România

Perfect Tour şi Christian Tour au devenit cele mai mari agenţii din România, cu afaceri de 206 milioane de lei, respectiv 195 milioane de lei anul trecut, după ce în ultimii zece ani topul a fost condus de Happy Tour, care a coborât acum pe locul 3 şi a ajuns ca în ultimii doi ani să aibă pierderi.

De la viaţa obişnuită la regalitate: 26 de oameni obişnuiţi care au ajuns în familii regale – FOTO

Oamenii adoră poveştile cu prinţi şi prinţese, iar acestea sunt cu atât mai captivante cu cât un membru al familie regale se căsătoreşte cu un om obişnuit, iar aici nu putem să nu ne amintim festinul mediatic prilejuit de căsătoria lui Kate Middletown cu prinţul William.

Doi jurnalişti ruşi reţinuţi în Ucraina sub acuzaţia de spionaj au fost eliberaţi

Doi jurnalişti ruşi de la postul de televiziune Zvezda, aparţinând Ministerului rus al Apărării, au fost eliberaţi luni după ce au fost arestaţi vineri în estul Ucrainei şi acuzaţi că desfăşurau misiuni de spionaj.

Urgent Curier va fuziona cu Cargus International

Fondul de investiţii Abris Capital Partners a cumpărat integral Urgent Curier, firmă cu afaceri de 115,95 milioane de lei în 2013, care va fuziona cu Cargus, companie controlată de acelaşi fond de investiţii din 2012.

PROTEST al revoluţionarilor la sediul Guvernului: Doi sunt în greva foamei – FOTO

Aproximativ 30 de revoluţionari, dintre care doi sunt în greva foamei, protestează, luni, în apropierea sediului Guvernului, nemulţumiţi de neacordarea tuturor indemnizaţiilor prevăzute de Legea 341/2004 a recunoştinţei faţă de luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei din 1989.

Simona Halep, pe locul doi în clasamentul „all time” al premiilor din tenis obţinute de sportivii români

Simona Halep, locul 3 WTA, a urcat pe locul doi în clasamentul "all time" al premiilor brute obţinute de jucătorii români de tenis în istorie, sportiva din Constanţa întrecându-l pe Victor Hănescu după ce a jucat finala feminină de simplu a turneului de la Roland Garros.

ANALIZĂ: Shimon Peres îi eclipsează pe cei cinci candidaţi la preşedinţia Israelului

Cei cinci candidaţi înscrişi în alegerile prezienţiale de marţi, în Israel, sunt consideraţi nişte figuri şterse pe lângă reputaţia de care se bucură preşedintele în exerciţiu Shimon Peres, care i-a permis acestuia să folosească această funcţie mai degrabă protocolară pentru promovarea păcii.

Proiect de scanare cu tehnologie NASA a graniţei Imperiului Roman de pe teritoriul României

Institutul de Arheologie şi Istoria Artei al Academiei Române, filiala Cluj, va începe un proiect de scanare cu tehnologie NASA a graniţei Imperiului Roman - Limes - de pe teritoriul României, demersul făcând parte din procedura de introducere a zonei respective în patrimoniul UNESCO.

Pledoarie împotriva democraţiei de tip occidental într-un cotidian chinez

Democraţia de tip occidental este o "capcană" pe care China trebuie să o evite, a avertizat luni Cotidianul Poporului, organismul Partidului Comunist Chinez (PCC), la câteva zile după comemorarea a 25 de ani de la reprimarea sângeroasă a "primăverii de la Beijing" în favoarea democratizării ţării.

Bărbat arestat după ce a intrat prin efracţie în reşedinţa Sandrei Bullock. Vedeta era acasă

Un bărbat a fost arestat după ce a intrat prin efracţie în vila din Los Angeles a actriţei Sandra Bullock, duminică, în timp ce vedeta americană se afla în reşedinţă.

Premierul Suediei contestă legitimitatea candidaturii lui Jean-Claude Juncker la preşedinţia CE

Premierul suedez Fredrik Reinfeldt a contestat, luni, într-un interviu pentru cotidianul Financial Times, legitimitatea candidaturii lui Jean-Claude Juncker la preşedinţia Comisiei Europene.

Averea netă a populaţiei din SUA a atins nivelul record de 81.800 miliarde de dolari în primul trimestru

Averea netă a gospodăriilor din Statele Unite a avansat cu 2% în primul trimestru, la nivelul record de 81.800 de miliarde de dolari, susţinută de creşterea bursei şi a pieţei imobiliare, arată date ale Rezervei Federale a SUA (Fed).

VREMEA până pe 22 iunie. Ce temperaturi vor fi şi cât va ploua în următoarele două săptămâni în fiecare regiune a ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 9 - 15 iunie, pentru toate regiunile din ţară: Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi la munte.

Companii din Rusia vor să folosească tranzacţii în moneda Chinei, pentru a evita eventuale sancţiuni

Companiile din Rusia se pregătesc să utilizeze în contractele comerciale yuanul, moneda Chinei, dar şi monede ale altor state din Asia, în contextul temerilor că eventuale sancţiuni impuse de Statele Unite şi UE le-ar putea bloca accesul la piaţa în dolari.

Tony Awards 2014: Musicalul „A Gentleman’s Guide”, marele învingător al galei. LISTA completă a premiilor – VIDEO

Spectacolul "A Gentleman's Guide to Love & Murder", regizat de Darko Tresnjak, a fost desemnat comedia muzicală a anului la cea de-a 68-a ediţie a premiilor Tony, care au fost decernate duminică seară, la Radio City Music Hall din New York.

Podul Artelor din Paris, evacuat după ce un grilaj s-a prăbuşit sub greutatea „lacătelor iubirii”

O parte din grilajul de pe Podul Artelor din Paris (Pont des Arts sau Passerelle des Arts), pe care se află câteva mii de "lacăte ale iubirii" agăţate de turişti, s-a prăbuşit duminică după-amiază, determinând poliţia pariziană să evacueze şi să închidă podul.

Jennifer Lopez nu va participa la ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale

Cântăreaţa americană Jennifer Lopez nu va participa la ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale de joi, de la Sao Paulo, "din motive de producţie" neprecizate, a anunţat FIFA într-un comunicat.

Motivul pentru care regele Spaniei a abdicat: Nu vreau ca fiul meu să îmbătrânească aşteptând coroana, ca prinţul Charles

Regele Spaniei Juan Carlos ar fi declarat că a decis să abdice pentru a nu-l lăsa pe fiul său, prinţul Felipe, "să îmbătrânească aşteptând (Coroana), ca prinţul Charles", moştenitorul Coroanei Angliei, potrivit presei spaniole, citată de tabloidul britanic Daily Mail în ediţia electronică.

Asociaţie: Noile taxe vor deschide „o cutie a Pandorei”. Statul va fi dat în judecată de companii

Impunerea de noi taxe sau creşterea nivelului altora deschide "o cutie a Pandorei", iar statul trebuie să fie conştient de riscuri, inclusiv de posibilitatea de a fi acţionat în instanţă de firme, a declarat agenţiei MEDIAFAX Arthur Stratan, vicepreşedinte al unei asociaţii de companii petroliere.

Cinci persoane au murit într-un atac armat la Las Vegas

Trei persoane, dintre care doi poliţişti, au fost ucise duminică în cursul unui atac comis în Las Vegas (Nevada, vestul Statelor Unite) de două persoane - un bărbat şi o femeie - care ulterior s-au sinucis, a anunţat poliţia.

„Turnuri umane” pentru dreptul la independenţă, în Catalonia – FOTO

Zeci de "turnuri umane" au fost formate duminică în Catalonia şi în numeroase oraşe din Europa, în semn de susţinere pentru dreptul regiunii din nord-estul Spaniei la autodeterminare.

ANALIZĂ: Aproape 150 de deţinuţi au deficienţe de vedere, de auz sau locomotorii

Aproape 150 de deţinuţi au deficienţe de vedere, de auz sau locomotorii, cei mai mulţi fiind în penitenciarele din Botoşani, Bucureşti - Rahova, Arad, Tulcea, Brăila şi Craiova, arată Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), într-un răspuns transmis agenţiei MEDIAFAX.

„Sub aceeaşi stea” a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american. Ce filme urmează în top – VIDEO

Drama romantică "Sub aceeaşi stea/ The Fault in Our Stars", de Josh Boone, a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american, cu încasări de 48,2 milioane de dolari, potrivit datelor furnizate de boxofficemojo.com.