Mediafax Echipa

Rovana Plumb, la emisiunea „După 20 de ani”: Până în 2016, vrem o creştere reală de cel puţin 400.000 a numărului de salariaţi

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat, în emisiunea "După 20 de ani" difuzată duminică de Pro TV, că se doreşte o creştere reală a numărului de salariaţi de cel puţin 400.000 până în 2016 şi de scoatere a unui număr de până la un milion din zona neagră şi gri a economiei.

Cazul zborului MH370: IMAGINI cu avionul dispărut – FOTO

În timp ce căutările avionului aparţinând companiei Malaysia Airlines, dispărut pe 8 martie, se intensifică, CNN a realizat un material în care publică mai multe fotografii cu aeronava care este cunoscută sub numele de "zborul MH370", dar care de fapt se numeşte 9M-MRO.

Metoda „ACCIDENTUL”: Peste 20 de escroci s-au împăcat cu victimele şi au scăpat de urmărire penală

Peste 20 de escroci specializaţi în înşelăciuni prin metoda "accidentul" au scăpat de urmărire penală după ce s-au folosit de noile prevederi ale Codului penal şi s-au împăcat cu victimele, cărora le-au dat înapoi banii, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţie.

TOP 10 al celor mai eleganţi bărbaţi din lume, alcătuit de Fashion One TV

Cântăreţul şi actorul american Justin Timberlake ocupă primul loc într-un top al celor mai eleganţi bărbaţi din lume, alcătuit de Fashion One TV, care îi include şi pe Ryan Gosling, James Franco şi Bradley Cooper.

Germania a relaxat legea privind limita de zgomot, înaintea Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia

Guvernul german a relaxat legislaţia privind limita de zgomot, pentru a permite suporterilor să poată urmări în aer liber meciurile de la Cupa Mondială de fotbal din această vară, programate la ore târzii.

Ce trupa îşi doreşte Brad Pitt să cânte la nunta sa cu Angelina Jolie

Actorul american Brad Pitt, care ar urma să se căsătorească cu partenera sa de viaţă, actriţa Angelina Jolie, în acest an, îşi doreşte ca formaţia americană de rock Kings of Leon să cânte la nunta cuplului, informează contactmusic.com.

Chirurgia, cea mai eficientă armă contra diabetului la obezi

Chirurgia bariatrică, o procedură ce constă în diminuarea absorbţiei de hrană, reprezintă de departe abordarea cea mai eficientă pentru a controla, durabil, diabetul la persoanele obeze sau supraponderale, afirmă autorii unui studiu realizat pe durata a trei ani.

Barack Obama a salutat scrutinul prezidenţial din Afganistan

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a salutat, sâmbătă, participarea afganilor la alegerile prezidenţiale, subliniind că acest scrutin este "esenţial pentru a asigura viitorul democratic al Aganistanului", relatează AFP.

Angela Merkel ameninţă Rusia cu adoptarea de sancţiuni economice

Cancelarul german, Angela Merkel, a ameninţat, sâmbătă, Rusia cu adoptarea de noi sancţiuni, economice de această dată, în cazul în care ar intenţiona să atenteze la "integritatea Ucrainei".

Rezultate din Liga I şi clasamenul competiţiei

Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri şi sâmbătă, în etapa a XXVI-a a Ligii I, programul celorlalte meciuri şi clasamentul competiţiei:

LIGA I: Steaua a remizat cu ACS Poli Timişoara, scor 0-0

Formaţia Steaua a terminat la egalitate, sâmbătă, în deplasare, scor 0-0, cu echipa ACS Poli Timişoara, într-un meci din etapa a XXVI-a a Ligii I.

ALEGERI prezidenţiale în Afganistan: Peste 50% dintre electori ar fi participat la votare. NATO felicită poporul afgan. Barack Obama a salutat scrutinul

Afganii au mers în număr mare la vot şi fără incidente majore, sâmbătă, în pofida ameninţărilor cu atacuri talibane, pentru a-l desemna pe succesorul preşedintelui în exerciţiu Hamid Karzai cu câteva luni înainte de retragerea forţelor NATO. Karzai i-a îndemnat pe afgani să "sfideze" ameninţările talibanilor şi să participe masiv la alegerile care îl vor desemna pe succesorul său. Secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, a "felicitat" poporul afgan pentru participarea la alegerile prezidenţiale. Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a salutat participarea afganilor la alegerile prezidenţiale.

CUTREMUR cu magnitudinea de 5,4 în China: Cel puţin 25 de persoane au fost rănite

Un cutremur cu magnitudinea 5,4 a avut loc sâmbătă în sud-vestul Chinei, potrivit Institutului american de geofizică USGS, şi s-a soldat cu rănirea a cel puţin 25 persoane, dintre care cinci au fost rănite grav, a anunţat agenţia oficială China Nouă.

Adrian Sutil, penalizat cu cinci locuri pe grila de start a Marelui Premiu al Bahrainului

Germanul Adrian Sutil (Sauber) va fi penalizat cu cinci locuri pe grila de start a Marelui Premiu de Formula 1 al Bahrainului, duminică, deoarece l-a incomodat pe francezul Romain Grosjean (Lotus) în calificări.

Cel puţin 23 de morţi în sudul Egiptului, în confruntări interconfesionale

Cel puţin 23 persoane au fost ucise şi peste 50 rănite, sâmbătă, în confruntări interconfesionale, în sudul Egiptului, unde au fost trimise trupe suplimentare de poliţie, a comunicat Ministerul Sănătăţii.

Keanu Reeves va juca într-un film horror regizat de Eli Roth

Actorul Keanu Reeves, starul trilogiei "Matrix", va juca în filmul horror "Knock knock", regizat de Eli Roth, un cineast considerat "regele" lungmetrajelor horror realizate cu bugete de producţie mici, informează allocine.fr.

Pelicule de Porumboiu şi Puiu, într-o retrospectivă a filmului est-european la San Sebastian 2014

Lungmetrajele "Moartea domnului Lăzărescu", de Cristi Puiu, şi "A fost sau n-a fost", de Corneliu Porumboiu, alături de "Pământul nimănui/No Man's Land", de Danis Tanovic, se numără printre cele 50 de filme ale secţiunii "Eastern Promises",o retrospectivă programată la Festivalul San Sebastian 2014.

Iuliu Winkler, reales pentru al şaptelea mandat de preşedinte al UDMR Hunedoara

Deputatul european Iuliu Winkler a fost reales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al filialei judeţene UDMR Hunedoara, el fiind astfel la cel de-al şaptelea mandat în fruntea organizaţiei.

Observatorii UE au denunţat întreruperea serviciului SMS în timpul alegerilor prezidenţiale afgane

Misiunea de observare a UE în Afganistan a denunţat suspendarea de către autorităţile afgane a serviciului SMS în timpul alegerilor, sâmbătă, o acţiune care subminează, în opinia sa, controlarea scrutinului de către observatori şi constituie un "risc" pentru "transparenţa" acestuia.

Rezultate din sferturile de finală ale Cupei Davis

Rezultate înregistrate, vineri şi sâmbătă, în întâlnirile contând pentru sferturile de finală ale Cupei Davis:

ANALIZĂ: Populistul Viktor Orban, marele favorit al alegerilor din Ungaria

Partidul conservator al lui Viktor Orban este prezentat ca învingător sâmbătă, cu o zi înaintea alegerilor legislative din Ungaria, dar nimic nu arată că această victorie preconizată îi va mai permite să conducă ţara ca un stăpân.

Galaţi: Anchetă la un centru de plasament după ce angajate au fost înregistrate ameninţând copiii

Poliţia a deschis o anchetă la un centru de plasament din Galaţi după ce fosta directoare a realizat înregistrări audio în care angajate ale unităţii îi jignesc şi îi ameninţă cu bătaia de copiii instituţionalizaţi, reprezentanţii DGASPC suspendând-o din funcţie pe femeie şi reclamând-o pentru abuz.

Serviciile ucrainene de securitate anunţă că a arestat un grup de „sabotori” şi a confiscat arme în estul Ucrainei

Serviciile ucrainene de securitate (SBU) au anunţat sâmbătă că au arestat un grup de 15 "sabotori" şi au confiscat arme în regiunea Lugansk (est), la frontiera cu Rusia.

Cristian Adomniţei a fost ales preşedinte al PNL Iaşi

Şeful Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, a fost ales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a PNL, el afirmând că, prin votul lor, delegaţii liberali la Conferinţa Teritorială au optat pentru "calea neatârnării" de PSD Iaşi.

Nico Rosberg, în pole position la Marele Premiu al Bahrainului

Germanul Nico Rosberg (Mercedes) va porni din pole position, duminică, în Marele Premiu al Bahrainului, a treia etapă a Campionatului Mondial de Formula 1.

Kelemen, întrebat despre candidatura lui Tokes în Ungaria: Nu ne încurcă în niciun fel

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, la Deva, întrebat cum sunt influenţate voturile pentru UDMR de o candidatură a lui Laszlo Tokes pe listele FIDESZ la europarlamentare, că acest lucru nu "încurcă în niciun fel" Uniunea, întrucât listele partidelor din Ungaria nu vor exista în România.

Dragnea va prezenta luni o comparaţie între bugetele Ministerului Dezvoltării din 2009 până în 2014

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei, Liviu Dragnea, spune că, întrucât Traian Băsescu "are o problemă serioasă în ultimul timp" cu bugetul de la ministerul pe care îl conduce, va face luni o conferinţă de presă în care va prezenta o comparaţie între bugetele din 2009 până în 2014.

Marele premiu al Salonului de Invenţii de la Geneva, obţinut de o tehnologie creată de români

Marele premiu al Salonului Internaţional al Invenţiilor, Tehnicilor şi Produselor Noi de la Geneva a fost obţinut de o companie elveţiană pentru OnAirCamera, tehnologie creată de o echipă de cercetători români în cadrul Centrului Est-European pentru Cercetare Aplicativă Interdisciplinară (CEECAI).

SONDAJ: Fidesz ar urma să învingă cu un scor de 40-45% în alegerile de duminică

Alianţa condusă de Fidesz (dreapta, la putere) ar urma să învingă în alegerile generale, duminică, cu un scor de 40-45%, iar Alianţa Unitatea (stânga) urmează să obţină un scor de 26-31%, potrivit unui sondaj publicat de Ipsos sâmbătă.

Câteva sute de persoane care vor reinstaurarea monarhiei au participat la marşuri în Capitală şi alte oraşe din ţară – FOTO

Câteva sute de persoane au participat, sâmbătă, în Capitală, la Cluj-Napoca, Timişoara şi Craiova la marşuri prin care au cerut o Constituţie monarhică şi reinstaurarea monarhiei ca soluţie pentru România.

Socialista Anne Hidalgo, aleasă de Consiliul Parisului prima femeie primar a capitalei franceze

Socialista Anne Hidalgo, în vârstă de 54 de ani, a fost aleasă sâmbătă, în mod oficial, primar al Parisului, după şase zile de la victoria pe care a obţinut-o în alegerile municipale, devenind prima femeie care conduce capitala franceză.

ANALIZĂ: Mijloace logistice uriaşe, mobilizate pentru alegerile prezidenţiale din Afganistan

Alegerile afgane de sâmbătă au necesitat mijloace logistice uriaşe pentru ca afganii să poată vota în cele mai izolate regiuni din ţară, relatează AFP, care prezintă datele oficiale în acest sens.

Peste o sută de persoane au protestat la Pungeşti faţă de gazele de şist

Peste o sută de persoane, majoritatea localnici, au protestat, sâmbătă după-amiază, la Pungeşti (Vaslui), faţă de gazele de şist, oamenii mărşăluind pe o distanţă de câţiva kilometri pe drumul judeţean care tranzitează comuna, până în apropierea perimetrului deţinut de compania Chevron.

Dragnea: Nu ne vom axa în campania pentru europarlamentare pe atacuri împotriva PNL

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, sâmbătă, la Poiana Braşov, că PSD nu se va axa în campania electorală pentru europarlamentare pe atacuri împotriva PNL, chiar dacă Crin Antonescu a atacat partidul şi o să-l mai atace.

CE solicită României restituirea a 4,51 milioane de euro cheltuite incorect în cadrul PAC

Comisia Europeană solicită restituirea unei sume totale de 318 milioane de euro, reprezentând fonduri din cadrul Politicii Agricole Comune (PAC) cheltuite în mod incorect de 11 state membre, în cazul României fiind vorba despre 4,51 milioane de euro, se arată într-un comunicat al CE.

Antonescu: Nu vrem alianţă cu nimeni. Există un circuit al alianţelor care s-a consumat

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că liberalii nu vor face deocamdată alianţă cu nimeni, dar că în turul doi al alegerilor prezidenţiale va fi susţinut candidatul dreptei, oricare ar fi el, fără vreo negociere sau "tocmeală".

COD GALBEN de vânt, prelungit în Bucureşti şi 16 judeţe

Codul galben de vânt a fost prelungit pentru seara zilei de sâmbătă în Capitală, Ilfov şi alte 15 judeţe, potrivit unor atenţionări nowcasting emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Flutur: Avem o oportunitate pentru finanţarea autostrăzii nord-sud. Şova să o includă în masterplan

Secretarul general al PDL Gheorghe Flutur a declarat, sâmbătă, că România are o oportunitate de a obţine finanţare europeană pentru autostrada nord-sud pe coridorul IX şi solicită ministrului Transporturilor, Dan Şova, să o includă în masterplanul de transporturi.

Un cilindru cu litere cuneiforme din epoca lui Nabucodonosor al II-lea, scos la licitaţie – FOTO

Un cilindru din argilă ce conţine un text cu litere cuneiforme, datând din epoca regelui babilonian Nabucodonosor al II-lea (605-562 î.e.n.), estimat între 300.000 şi 500.000 de dolari, va fi scos la licitaţie de casa Doyle, pe 9 aprilie, la New York.

Dragnea: Vrem să generăm o discuţie serioasă cu ANI, privind incompatibilitatea unor primari

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, sâmbătă, la Poiana Braşov, că, săptămâna viitoare, vrea să aibă o "discuţie serioasă cu ANI", întrucât regimul incompatibilităţii unor primari "ar trebui să fie mult mai bine lămurit".