Keanu Reeves va juca într-un film horror regizat de Eli Roth

Actorul Keanu Reeves, starul trilogiei "Matrix", va juca în filmul horror "Knock knock", regizat de Eli Roth, un cineast considerat "regele" lungmetrajelor horror realizate cu bugete de producţie mici, informează allocine.fr.

402 afișări
Imaginea articolului Keanu Reeves va juca într-un film horror regizat de Eli Roth

Keanu Reeves va juca într-un film horror regizat de Eli Roth (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Aflat în prezent pe afişul filmului "Ronin: 47 pentru răzbunare", Keanu Reeves va juca rolul principal în acest lungmetraj în a cărui distribuţie se mai află Lorenza Izzo, Ana de Armas, Colleen Camp şi Aaron Burns.

Filmul "Knock Knock" spune povestea a două femei tinere care ajung în casa unui bărbat căsătorit şi încep să îi distrugă, metodic, viaţa de familie. Scenariul peliculei a fost scris de Eli Roth în colaborare cu Nicolas Lopez şi Guillermo Amoedo.

Filmările vor debuta pe 14 aprilie la Santiago de Chile.

Keanu Reeves s-a consacrat la Hollywood cu personajul Neo din trilogia SF "Matrix". Alte roluri importante au fost cele din filmele "Dragoste şi moarte în Idaho" (1991), alături de River Phoenix, "Pact cu diavolul" (1997), alături de Al Pacino, precum şi "Speed - Cursa infernală" (1994) şi "Constantin" (2005). În ianuarie 2005, Reeves a fost recompensat cu o stea pe Walk of Fame de la Hollywood. Printre alte roluri ale starului american se numără cele din filmul SF "Ziua în care Pământul se opri", drama "Vieţile secrete ale Pippei Lee/ The Private Lives of Pippa Lee", regizată de Rebecca Miller, în care joacă alături de Robin Wright, şi "Henry's Crime", alături de Vera Farmiga şi James Caan.

Keanu Reeves a debutat ca regizor în 2013 cu un lungmetraj despre artele marţiale contemporane, destinat atât publicului occidental, cât şi celui din China. Filmul se intitulează "Man of Tai Chi" şi a fost realizat pe baza vieţii cascadorului Tiger Chen, cu care starul hollywoodian s-a împrietenit în timpul filmărilor pentru cele trei pelicule din seria "The Matrix".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici