Andreea Tobias

Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului președinte Ion Iliescu a părăsit spitalul

Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului președinte Ion Iliescu a părăsit Spitalul „Agrippa Ionescu” și este în drum către Palatul Cotroceni.

Două avioane F-16 românești au decolat pentru supravegherea spațiului aerian național. Rusia a atacat Ucraina la graniță

Două avioane de luptă F-16 românești au decolat, în noaptea de marți spre miercuri, pentru supravegherea spațiului aerian național, când rușii au atacat masiv cu drone infrastructura civilă din zona Ismail, Ucraina. Nicio dronă nu a pătruns pe teritoriul României.

Restricții pe Autostrada A1: o bandă închisă pentru lucrări până la ora 18

Șoferii care circulă miercuri pe Autostrada A1 trebuie să țină cont de restricții pe ambele sensuri până seara, din cauza lucrărilor.

Zeci de polițiști și jandarmi păzesc spitalul unde se află sicriul lui Ion Iliescu

Forțe importante de ordine se află la Spitalul Clinic de Urgență „Agrippa Ionescu" unde se află sicriul cu trupul fostului președinte Ion Iliescu.

Bursele asiatice în urcare după ce Wall Street a scăzut din cauza temerilor economice

Piețele asiatice au miercuri o zi în mare parte pozitivă, în ciuda faptului că Wall Street a închis în scădere marți din cauza semnalelor îngrijorătoare despre economia americană.

Alertă în Tulcea: Rusia a atacat Ucraina la graniță, 19 apeluri false la 112

Locuitorii din nordul județul Tulcea au primit în cursul nopții un mesaj RO-Alert care îi avertiza că pot cădea obiecte din spațiul aerian și să se protejeze.

Vara 2025: Căldură record și inundații mortale pe întreaga planetă

August abia a început, dar vara 2025 este deja marcată de fenomene meteorologice extreme și mortale în emisfera nordică.

Allen Coliban neagă că ar fi trimis în judecată pentru un prejudiciu de 16 milioane lei

Allen Coliban reacționează la acuzațiile potrivit cărora a fost „trimis în judecată pentru un prejudiciu de 16 milioane de lei" negând informațiile.

Dublă crimă în Teleorman. O bătrână și fiul acesteia, uciși cu toporul / Poliția vine cu precizări

O femeie în vârstă de 83 de ani și fiul ei, de 57 de ani, au fost uciși cu toporul. Poliția Teleorman vine cu detalii despre tragedie.

Sezonul de vară 2025 îi face pe români mai atenți la bugetul de vacanță

Sezonul de vară 2025 îi determină pe români să fie mai atenți la bugetul de vacanță, în contextul prețurilor crescute și al diminuării valorii voucherelor. Specialiștii prezintă cinci strategii prin care turiștii pot economisi considerabil la concediu.

Allen Coliban, fost primar al Brașovului, dat în judecată pentru un prejudiciu de 16 milioane de lei

Allen Coliban, fost primar al municipiului Brașov, alături de partenera sa și alți foști oficiali, este vizat de o acțiune în instanță prin care se cere atragerea răspunderii patrimoniale pentru un prejudiciu de peste 16 milioane de lei, produs Asociației Club Sportiv Fotbal Club Brașov – Steagul Renaște.

Primăria Broșteni avertizează: escrocii folosesc fotografii ale sinistraților pentru a cere bani

Autoritățile din Broșteni trag un semnal de alarmă cu privire la apariția unor tentative de fraudă online, în contextul inundațiilor recente.

Fost ministru al Justiției: Declarația șefei CSM despre pensiile speciale este scandaloasă

Declarația șefei CSM privind pensiile speciale a făcut un mare deserviciu sistemului judiciar, spune deputatul USR Stelian Ion, fost ministru al Justiției. Elena Costache a afirmat la Digi24 că o pensie de 11.000 de lei i se pare mică.

METEO. Caniculă în Capitală: Indicele de confort termic atinge pragul critic

Bucureștiul se află sub Cod galben de caniculă marți și miercuri, cu temperaturi care vor ajunge la 37 de grade și un indice de confort termic ce va atinge pragul critic.

METEO. Cod galben de caniculă și furtuni în România. Temperaturi de 37 de grade și vijelii

Administrația Națională de Meteorologie a emis două alerte Cod galben pentru marți și miercuri: caniculă extremă cu temperaturi de până la 37 de grade în sudul și estul țării și furtuni puternice cu vijelii și grindină în Transilvania și Carpați.

Scandal în Germania: Un bebeluș primește numele teroristului Hamas Yahya Sinwar, consternare generală

Caz controversat la Spitalul Universitar din Leipzig. Un nou-născut a primit numele Yahya Sinwar, identic cu cel al liderului terorist Hamas ucis în octombrie 2024.

Studiu: Femeile pilot se descurcă mai bine sub presiune decât bărbații

Deși 90% dintre piloți sunt bărbați, un nou studiu canadian a descoperit că femeile pilot au performanțe mai bune sub presiune decât colegii lor bărbați.

Mintea lui Putin este „bolnavă, contorsionată și probabil ilogică”, afirmă ambasadorul SUA la NATO

Ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, a declarat că președintele rus Vladimir Putin are o minte „bolnavă, contorsionată și probabil ilogică", în contextul în care termenul limită acordat de Donald Trump Moscovei pentru progrese în războiul din Ucraina expiră vineri.

Ce s-ar întâmpla de fapt dacă toate luminile din lume ar fi aprinse în același timp?

Dacă toate luminile din lume ar fi aprinse simultan, cel mai mare efect ar fi o creștere bruscă a cererii de energie electrică, pe care majoritatea oamenilor din întreaga lume o utilizează pentru a-și alimenta luminile. Două lucruri ar funcționa, însă, pentru a preveni o cădere totală a sistemului.

Plimbările scurte și energice prelungesc viața mai mult decât mersul lent pe distanțe lungi

Viteza cu care mergeți pe jos poate face diferența între viață și moarte. Cercetătorii de la Universitatea Vanderbilt din SUA au descoperit că doar 15 minute de mers rapid pe zi pot reduce riscul de deces cu aproape 20%.

RCA mai scump cu 19% după expirarea plafonării – COTAR acuză Guvernul Bolojan

Prețul poliței RCA pentru vehiculele grele a crescut cu 19% imediat după expirarea plafonării de la 1 iulie 2025, de la 9.000 la 11.000 de lei pe an pentru un camion nou, clasa B0. Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) acuză Guvernul și ASF.

O carotă de gheață din Mont Blanc spune povestea a 12.000 de ani de climă europeană

Cercetătorii au analizat o carotă de gheață de 40 de metri prelevată în 1999 de pe vârful Dôme du Goûter din masivul Mont Blanc și au reconstituit istoria climei europene de la ultima eră glaciară până astăzi.

Cercetătorii au creat o „super-moleculă” care lovește simultan două gene ale cancerului

O echipă de la Universitatea din Carolina de Nord a dezvoltat o tehnologie revoluționară care poate dezactiva simultan două dintre cele mai dificile ținte ale cancerului - genele KRAS și MYC.

Australia vrea să spargă monopolul Chinei la mineralele critice cu prețuri garantate

Australia pregătește un sistem de prețuri minime pentru a sprijini companiile care extrag minerale critice, inclusiv cele rare. Anunțul ministrului resurselor, Madeleine King, a dus la creșteri spectaculoase ale acțiunilor companiilor miniere australiene.

Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni? Meteorologii au actualizat prognoza

Meteorologii au actualizat marți prognoza pentru restul lunii august și prima zi din septembrie. Va fi mai cald decât este normal și cu mai puțină ploaie, mai ales în prima jumătate a perioadei.

Serviciile din China își revin puternic, înregistrând cel mai bun nivel din ultimul an

Sectorul serviciilor din China a avut în iulie cea mai bună lună din ultimele 14 luni. A ajuns la nivelul cel mai înalt din mai 2024, potrivit indicelui PMI al S&P Global.

Toyota și Honda, lovite de tarifele americane și yenul puternic. Raportări în scădere

Toyota și Honda se pregătesc să raporteze rezultate dezamăgitoare pentru primul trimestru din 2025, cu scăderi masive ale profiturilor din cauza tarifelor americane la import și a yenului care s-a întărit.

Raport: Substanțele chimice toxice din alimente și apă, legate de cancer, Alzheimer și infertilitate

Un nou raport major avertizează că substanțele chimice toxice prezente în aer, alimente și apă sunt puternic asociate cu probleme grave de sănătate, inclusiv cancer, obezitate, demență, infertilitate și ADHD.

Tanczos Barna o contrazice pe șefa CSM: „11.000 de lei nu e o pensie mică”

 Vicepremierul Tanczos Barna a contrazis-o pe șefa CSM, Elena Costache, susținând că 11.000 de lei nu reprezintă o pensie mică în contextul economic actual al României.

Tanczos Barna anunță că reforma pensiilor magistraților este o condiție pentru implementarea pachetului 2 de măsuri fiscale

Tanczos Barna declară că pachetul 2 de măsuri fiscale nu poate fi implementat fără reforma pensiilor magistraților, subliniind că nu pot exista excepții când toată lumea contribuie la efortul de redresare economică.

Un test bazat pe salivă pentru depistarea cancerului de sân ar putea fi disponibil în curând

Cercetătorii de la Universitatea din Florida au dezvoltat un dispozitiv portabil care poate detecta cancerul de sân prin analiza salivei, cu rezultate promițătoare într-un studiu preliminar.

Virusul West Nile, transmis prin înțepătura țânțarilor, a ucis 13 persoane în Italia

Virusul West Nile, transmis prin înțepătura țânțarilor, a ucis 13 persoane în Italia. În ultimele ore au murit trei bărbați - doi în provincia Caserta și unul la Latina.

Un expert avertizează: Piscinele publice pot cauza infecții, dar pot fi prevenite prin aceste măsuri simple

Un specialist în boli infecțioase afirmă că piscinele publice prezintă riscuri reale de îmbolnăvire, dar acestea pot fi prevenite prin măsuri simple de precauție.

Verificări din partea DSP Bucureşti la Spitalul Floreasca privind autorizarea Centrului de Arşi. Ministrul Sănătății a făcut anunțul

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că a dispus verificări din partea DSP Bucureşti la Spitalul Floreasca privind autorizarea Centrului de Arşi, după scandalul cu o pacientă care a contactat infecţii spitaliceşti multirezistente.

Atenţionare pentru români: Portugalia în stare de alertă din cauza riscului extrem de incendii

Ministerul Afacerilor Externe avertizează românii care călătoresc în Portugalia că autorităţile portugheze au declarat stare de alertă la nivel naţional pentru perioada 4-7 august, din cauza condiţiilor meteorologice severe şi riscului extrem de incendii de vegetaţie.

Ministrul Energiei: Aprovizionarea cu carburanţi a pieţei româneşti este stabilă şi continuă

Aprovizionarea cu carburanţi a pieţei româneşti este stabilă şi continuă, susţine ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

Ministrul Economiei anunță primele măsuri după explozia de la fabrica de arme din Cugir

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat două măsuri imediate după explozia de la fabrica de arme din Cugir, în așteptarea concluziilor anchetelor criminalistice și judiciare.

Tulcea. Incendiu de vegetație la Chilia Veche, pe o suprafață de 6 hectare. Intervine elicopterul Black Hawk

Un incendiu de vegetație uscată, stuf și fond forestier se manifestă pe o suprafață de aproximativ 6 hectare în localitatea Chilia Veche, județul Tulcea.

Solidaritate de la kilometri distanță: Consiliul Județean Timiș va dona 1 milion lei pentru sinistrații din Suceava

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, va propune marți colegilor săi consilieri aprobarea unui ajutor de 1 milion de lei pentru victimele inundațiilor din județul Suceava.

Cazurile de COVID-19 au crescut cu 232% în iulie. Au fost înregistrate 1.703 noi infectări

Autorităţile anunţă 1.703 cazuri noi de COVID-19 în luna iulie, cu 232% mai multe decât în iunie. Din totalul infectărilor, 442 sunt reinfectări ale unor pacienţi testaţi pozitiv la peste 90 de zile de la prima infectare.