Florin Badescu

Paul Allen promite 100 de milioane de dolari pentru cercetări asupra celulelor umane

Paul Allen, cofondator al companiei Microsoft şi filantrop, a promis luni că va dona 100 de milioane de dolari pentru a înfiinţa un institut non-profit de cercetări ştiinţifice asupra celulelor din organismul uman.

Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg celebrează 250 de ani de existenţă

Ermitaj, unul dintre cele mai mari muzee din lume, sărbătoreşte cu mare pompă, până miercuri, împlinirea a 250 de ani de la înfiinţare, prin mai multe expoziţii şi prezentarea în faţa publicului larg a uneia dintre frizele Partenonului, împrumutată de la British Museum.

Mel B, membră a fostului grup pop Spice Girls, va suporta un transplant de cornee – FOTO

Cântăreaţa Melanie Brown, membră a fostului grup pop Spice Girls, va suporta un transplant de cornee, întrucât o intervenţie chirurgicală eronată, realizată cu laser, a făcut-o să îşi piardă vederea la nivelul ochiului stâng.

Lecturile nocturne, mai populare decât petrecerile rave, în Taipei

O librărie din Taipei, capitala Taiwanului, care oferă cititorilor posibilitatea de a lectura - inclusiv noaptea - volumele pe care le deţine, în loc ca aceştia să le cumpere, a devenit o neaşteptată atracţie turistică şi un spaţiu în care mulţi dintre localnici preferă să îşi petreacă nopţile.

Mii de documente ale fizicianului Albert Einstein pot fi consultate gratuit pe internet

Mii de documente care au aparţinut fizicianului Albert Einstein, ce alcătuiesc o colecţie supranumită "Manuscrisele de la Marea Moartă din domeniul fizicii", pot fi consultate gratuit pe internet.

Actriţa Joan Collins, una dintre vedetele serialului „Dinastia”, devine Dame a Imperiului Britanic

Actriţa Joan Collins, una dintre vedetele serialului de televiziune "Dinastia/ Dinasty", a fost inclusă pe New Year Honours List 2014 şi va primi din partea reginei Elizabeth a II-a titlul de Dame, echivalentul feminin pentru titlul de Cavaler al Imperiului Britanic.

Cuplul princiar britanic a ajuns la New York, pentru o vizită oficială – VIDEO

O mulţime numeroasă de admiratori i-a întâmpinat cu mult entuziasm pe prinţul britanic William şi pe soţia sa, ducesa Catherine, însărcinată cu al doilea copil al cuplului, la sosirea lor, duminică, la New York, în cadrul unei vizite oficiale de trei zile în SUA.

Înghiţit de viu de un anaconda: Paul Rosolie nu a mers până la capăt în emisiunea „Eaten Alive” – VIDEO

Realizatorul de documentare despre natură Paul Rosolie, care a dorit să se lase înghiţit de viu de un anaconda, nu a avut în cele din urmă forţa necesară pentru a duce acest experiment până la capăt, în emisiunea "Eaten Alive", produsă de Discovery Channel.

„12 ani de copilărie/ Boyhood”, desemnat filmul anului 2014 de Boston Society Of Film Critics – VIDEO

Lungmetrajul "12 ani de copilărie/ Boyhood", regizat de Richard Linklater, a devenit unul dintre marii favoriţi în cursa pentru Oscar, după ce a câştigat, duminică, cinci trofee la gala organizată de Boston Society of Film Critics, inclusiv la categoria "cel mai bun film al anului".

Coldplay înregistrează un nou album. Solistul trupei spune că acesta ar putea fi ultimul

Trupa Coldplay a început înregistrările pentru un nou album de studio, iar solistul formaţiei, Chris Martin, a dezvăluit într-un interviu radiofonic că acest material discografic ar putea fi ultimul din discografia grupului britanic.

Parisul interzice focurile făcute în şemineuri

Focurile făcute în şemineuri vor fi interzise începând de la 1 ianuarie 2015 în Paris şi în regiunea din jurul capitalei franceze, informează AFP.

Ţiparul sud-american acţionează ca un pistol cu impulsuri electrice

Ţiparii din bazinele fluviilor sud-americane Amazon şi Orinoco produc descărcări electrice de 600 de volţi, capabile să ucidă animale de talie mică şi să ameţească animale de mărimea unor cai, graţie unui mecanism de electroşocuri asemănător aceluia utilizat de pistolului cu impulsuri electrice.

Bill Cosby a dat-o în judecată pentru tentativă de şantaj pe una dintre acuzatoarele sale

Actorul american Bill Cosby a depus plângere în justiţie, joi, contra unei femei care l-a acuzat de agresiune sexuală şi a afirmat că reclamanta a încercat să îl şantajeze, cerându-i 250.000 de dolari în schimbul renunţării la acele acuzaţii.

NASA a lansat cu succes capsula Orion, în cadrul unui prim zbor de testare – FOTO

NASA a lansat cu succes vineri, după o amânare de 24 de ore, cauzată de o anomalie tehnică, o nouă capsulă fără echipaj uman la bord, Orion, primul vehicul spaţial american după cele din programul Apollo conceput pentru a transporta astronauţi dincolo de orbita terestră şi, în viitor, pe Marte.

Decizie în SUA: Cimpanzeii nu sunt persoane. Nu pot să pretindă aceleaşi drepturi ca oamenii

Curtea de Apel din New York a decis joi că cimpanzeii nu pot să beneficieze de aceleaşi drepturi ca oamenii, respingând în acest fel o acţiune depusă în instanţă de apărătorii primatelor, care pledau pentru dreptul fundamental al acestor animale de a trăi în libertate.

Eva Mendes i-a interzis lui Ryan Gosling să discute cu fosta lui iubită

Eva Mendes i-a interzis partenerului ei de viaţă, actorul Ryan Gosling, să stea de vorbă cu fosta lui iubită, actriţa Rachel McAdams, afirmă presa americană.

Alte trei femei îl acuză pe Bill Cosby de agresiune sexuală

Alte trei femei l-au acuzat, într-o conferinţă de presă, pe actorul Bill Cosby, declarând că starul de televiziune le-a drogat şi le-a agresat sexual în urmă cu mai multe decenii, iar avocata lor, Gloria Allred, a cerut artistului să renunţe la invocarea dreptului de prescriere.

STUDIU: Îmbrăcăminte inteligentă, creată de cercetătorii canadieni, în folosul sănătăţii

Pijamalele şi cămăşile viitorului vor putea peste câţiva ani, graţie unor senzori încorporaţi în fibrele textile, să prevină persoanele care le poartă despre iminenţa producerii unui accident cardiovascular şi să alerteze serviciile de urgenţe în timp real, potrivit unui studiu publicat miercuri.

Madonna a devenit imaginea casei Versace pentru a patra oară, la 56 de ani

Casa de modă Versace a anunţat, joi, că a ales-o pe cântăreaţa Madonna, în vârstă de 56 de ani, pentru a patra oară din 1995 şi până în prezent, drept imaginea sa oficială, pentru campania de promovare a colecţiei primăvară-vară 2015, informează AFP.

Phil Rudd, toboşarul trupei AC/DC, din nou la tribunal, după o bătaie de stradă

Phil Rudd, toboşarul trupei AC/DC, a ajuns din nou în faţa unui tribunal, joi, după ce s-a implicat într-o bătaie de stradă, iar un judecător neozeelandez i-a ordonat să nu mai consume droguri, a anunţat presa australiană, citată de AFP.

Lindsay Lohan lansează o linie vestimentară masculină

Actriţa americană Lindsay Lohan va lansa, joi, o linie vestimentară masculină, care se va numi "My Addiction", informează contactmusic.com.

Prima HARTĂ care prezintă câmpul magnetic al Căii Lactee, alcătuită de ESA – FOTO

Prima hartă care prezintă câmpul magnetic al Căii Lactee într-o serie de imagini "hipnotice" a fost alcătuită de oamenii de ştiinţă de la Agenţia Spaţială Europeană (ESA).

Antarctica pierde la fiecare doi ani o cantitate de gheaţă echivalentă cu greutatea Everestului

Topirea gheţarilor s-a triplat în ultimul deceniu într-o anumită regiune din Antarctica, care pierde la fiecare doi ani o cantitate de gheaţă echivalentă cu greutatea Everestului, se afirmă într-un studiu publicat marţi şi realizat în ultimii 21 de ani.

Un mic meteorit relansează dezbaterile despre viaţa de pe Marte

Un mic meteorit de origine marţiană, care a căzut pe Terra în 2011, ar putea conţine urme de carbon "de origine biologică", afirmă mai mulţi oameni de ştiinţă, relansând astfel dezbaterile despre prezenţa formelor de viaţă pe planeta Marte.

Madonna este cel mai bogat artist din industria muzicală

Cântăreaţa americană Madonna ocupă primul loc în topul celor mai bogaţi artişti din industria muzicală, cu o avere estimată la 800 de milioane de dolari, informează billboard.com.

Snowden, Tea Party, internet şi gorile: 15 documentare rămase în cursă pentru Oscar 2015 – VIDEO

Un număr de 15 filme, printre care unul despre Edward Snowden, unul coprodus de Leonardo DiCaprio despre un parc natural şi un altul despre extremiştii din Tea Party, au fost reţinute în cursa pentru premiul Oscar la categoria "cel mai bun documentar".

STUDIU: Richard al III-lea era blond şi avea ochi albaştri

Cercetătorii britanici care analizează rămăşiţele pământeşti ale regelui Richard al III-lea, descoperite sub asfaltul unei parcări din oraşul Leicester, sunt de părere că fostul monarh britanic a fost un bărbat blond cu ochi albaştri, informează Reuters.

Lady Gaga dezvăluie că a fost violată la vârsta de 19 ani

Lady Gaga a dezvăluit într-un interviu recent faptul că a fost violată la vârsta de 19 ani, iar acea traumă a inspirat-o să compună cântecul "Swine", care a fost inclus pe cel de-al treilea album de studio al artistei americane, "Artpop", informează contactmusic.com.

Bill Cosby, dat în judecată şi acuzat că a violat o minoră în vârstă de 15 ani

Actorul Bill Cosby, aflat în centrul unui scandal după mai multe acuzaţii de viol formulate contra sa, a fost dat în judecată de o femeie care l-a acuzat pe starul american că a violat-o în celebrul Playboy Mansion în 1974, când avea vârsta de 15 ani.

Bobby Keys, saxofonistul trupei The Rolling Stones, a murit la vârsta de 70 de ani

Bobby Keys, saxofonistul de legendă al trupei The Rolling Stones, a murit marţi, la vârsta de 70 de ani, a anunţat grupul britanic.

AVERTISMENTUL lui Stephen Hawking: Inteligenţa artificială ar putea aduce sfârşitul omenirii

Astrofizicianul britanic Stephen Hawking, care se deplasează într-un scaun cu rotile şi comunică prin intermediul unui computer, din cauza unei boli grave, a declarat într-un interviu recent că dezvoltarea inteligenţei artificiale ar putea semnifica sfârşitul omenirii.

Sonda spaţială japoneză Hayabusa-2, lansată cu succes spre un asteroid primitiv – FOTO

Racheta japoneză H-2A a lansat cu succes, miercuri, sonda spaţială Hayabusa-2, care are programată în 2018 o "întâlnire" cu un asteroid primitiv, în cadrul unei misiuni care are ca obiectiv colectarea unor date inedite, ce ar putea duce la o mai bună înţelegere a originilor Sistemului Solar.

Acord istoric: Statele membre în ESA au decis să construiască o nouă rachetă spaţială, Ariane 6

Miniştrii din cele 20 de state membre ale Agenţiei Spaţiale Europeane (ESA) au încheiat marţi, în Luxemburg, un acord considerat istoric, ce prevede construirea rachetei Ariane 6, un vehicul spaţial mai competitiv decât modelele precedente şi care va fi lansat în 2020.

STUDIU: Industria culturală, al treilea angajator din Uniunea Europeană

Industriile culturale europene au generat o cifră de afaceri de 535,9 miliarde de euro în 2012 şi au împreună 7,1 milioane de angajaţi, fapt care face din acest sector de activitate al treilea angajator din Uniunea Europeană, potrivit unui studiu realizat de cabinetul Ernst & Young (EY).

Un medicament împotriva osteoporozei, eficient şi contra cancerului pulmonar şi a celui mamar

Bifosfonaţii, administraţi ca tratament de bază pentru prevenirea şi tratarea osteoporozei, sunt eficienţi şi împotriva anumitor tipuri agresive de cancer pulmonar, mamar şi de colon, potrivit unor experimente efectuate pe şoareci şi pe celule umane, ale căror rezultate au fost prezentate luni.

Carabina Winchester dăruită de Steve McQueen actorului Alain Delon, vândută cu 19.000 de euro

Carabina Winchester din serialul "Wanted: Dead or Alive", pe care Steve McQueen a dăruit-o actorului francez Alain Delon, a fost adjudecată cu 19.000 de euro (fără taxe) într-o licitaţie organizată luni seară la Paris.

LISTA nominalizărilor la Annie Awards 2015

Filmul de animaţie "Boxtroli/ The Boxtrolls" a primit cele mai multe nominalizări - 13 - la cea de-a 42-a gală a premiilor Annie Awards, distincţii care recompensează cele mai bune filme animate de cinema şi televiziune şi care indică, de obicei, câştigătorul premiului Oscar.

Artiştii din China, trimişi la ţară, ca pe vremea lui Mao Zedong

China îşi va trimite artiştii, cineaştii şi producătorii de televiziune la ţară pentru "a căpăta acolo un punct de vedere corect asupra artei", în urma contactului cu "masele rurale", a anunţat marţi agenţia oficială China Nouă.

STUDIU: Accesul tot mai mare la antiretrovirale a diminuat virulenţa HIV

Virulenţa HIV, virusul care declanşează SIDA, pare să se fi diminuat de-a lungul anilor, pe măsură ce populaţiile infectate au dobândit un acces tot mai mare la medicamente antiretrovirale, potrivit unui studiu publicat luni, care a fost realizat în Africa.

Jean-Claude Van Damme revine în franciza „Kickboxer”

Jean-Claude Van Damme va reveni în seria cinematografică "Kickboxer", franciza care l-a ajutat pe actorul belgian să îşi creeze o carieră strălucită în domeniul filmelor de acţiune.